Poeme. Ediţie bilingvă ruso-română.

Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011.

Versiune românească de Leo Butnaru

Boris Levit-Broun s-a născut la 9 iulie 1950 în oraşul Kiev, unde a şi absolvit şcoala generală. În perioada 1967-1973 a studiat la Institutul de Arte din capitala Ucrainei. În anii 1973-1975 îşi satisface serviciul militar în Extremul Orient sovietic. În 1989 emigrează în Germania, unde îşi continuă preocupările pentru literatură şi grafică. Din anul 1995 trăieşte şi lucrează în Italia.

A publicat cărţile de poezie: „Jurnal pe viaţă” (1993, Kiev, ed. VIR), „Verdictul” (1996, Sankt-Petersburg, ed. Petropol), „Strofe de lirică păcătoasă” (1999), „Suplicii şi lamentaţii” (2000), „Un lăstar de existenţă în plus” (2001) – toate apărute la editura Aleteya, S.-Petersburg. Proză filosofică: „Contează pe Dumnezeu” (1998), „Rama destinului” (2000), „Răul şi Salvarea” (2010) –  toate la ed. Aleteya, S.-Petersburg. Beletristică: „…Ce-ar fi mai mult?” (roman, 2002), „În interiorul X/B” (roman, 2005), „Trei marşuri” (proză, versuri în proză, 2010), toate – la aceeaşi editură Aleteya. Grafică artistică: „Homo erotikus” (album din 100 de desene, 1997, Verona, CIERRE grafica).

*     *     *

Cum şi ce se mai poate scrie,

când cuvintele te îndurerează? –

…cioburi de sticlă în gâtlej.

Îţi vine să te culci cu faţa la podea,

contopindu-te cu parchetul

sau să dobori cu greutatea trupului

îngrăditura dantelată a balconului.

Ce şi cum ai mai putea spune,

odată ce ţi-au băgat în gât

carafa adevărului goală?

Cuvintele bolborosesc şi se cont-

topesc cu gâgâitura gâscanilor…

…anilor.

Bine că nu se aud cuvintele,

pentru că este imposibil să articulezi adevărul…

fiindcă îndată ce el ar fi fost rostit

viaţa s-ar sfârşi.

SUPLICIU NOCTURN

..şi baioneta cu vârful în duşumea,

nu va deschide ochii, mijiţi abia, abia!

Tridentele şirei spinării şi braţelor

poartă parcă, neîndemânatic, bărbia.

Pierderea simţului măsurii în monolog

uşor-uşor decepţionează…

        fie!

drumul nocturn va lua dijma de olog

prin răbdare,

iar logica tace-n chilie…

Geamul din zângănit n-a mai încetat,

cerul se răreşte sub presiunea stelelor,

cu o margine care s-a descleiat

e trecut prin albul creierilor,

iar creierul deja anunţă dimineaţa

şi, luminând ziua cu-nţelepciune,

aruncând picoteala pe garduri străine

cu ritualul ceaiului ne-obligator

se împarte frăţeşte cu mine…

Eu n-am fost recunoscut de partea dindărăt

a palmei.

  De-o presiune ca de dar

m-am folosit fără ruşine, dar

am rămas dacă nu hoţ noctambul,

fără îndoială-s un anonim… e destul...

Şi stelele s-au risipit pe-alături,

evitând afundul.

EMIGRAŢIE

1

Să plecăm?

Da, să plecăm… fără a reveni…

Ce altceva ne mai rămâne?

Disperat de-a tot bea din fântână

eu plec pur şi simplu spre-a nu mai fi.

Eu plec ajuns la capătul puterilor

să încerc inexistenţa ce aduce trezia

şi (chiar dacă în Rusia nu am fost un  cineva)

să-mi amintesc totuşi cine am fost în Rusia.

2

curte cunoscută

  ultimul pas

   drum mereu

       ţărm nevăzut

spaimă animalică – râul Terek amuţit

tu eşti propriul duşman şi dumnezeu