28.III.1993
Manifestări cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu
Ţara. Seara, recepţie oferită de Ministerul Culturii la Centru de Cultură şi Artă.
Concertul de gală, la Palatul Naţional
Joi, 25 martie, Alexei Marinat a publicat o
scrisoare deschisă adresată lui Snegur, rugându-l pe infatuatul preşedinte să o
citească pe când va zbura peste ocean, spre Brazilia, să zicem. Problema: lui
Alexei Marinat nu i se acordă cetăţenia RM, fără ca el să plătească (de, a
întârziat omul cu aplicarea ştampilei, despre asta nepovestindu-i mai-marelui
peste cripto-comunişti…). În fine (îmi povesteşte Nelu Şcerbina, ginerele lui
Marinat), a doua zi scriitorul jălbaş este căutat de o maşină de la
preşedinţie: acasă nu e, şi maşina vine la ginere, căutând socrul ne-cetăţean,
apatrid, cum ar veni. Până la urmă, Marinat este adus în anticamera
preşedintelui, unde îl aşteaptă un funcţionar de la biroul de paşapoarte, care
îi şi aplică ştampila cetăţeniei în paşaportul sovietic… Dar vor trebui să
plătească şi Mihai Cimpoi, şi Valeria Grosu, şi alţi colegi, care nu au
respectat termenul stabilit de asumare, pe gratis, a cetăţeniei…
I-am făcut cunoştinţă lui Ioan Alexandru cu Efim
Levit şi cu Ihil Şraibman, care erau la înmormântarea lui Istru. Auzind că
Şraibman scrie în idiş, Alexandru prinde a spune pe de rost, în ebraică, pasaje
din Vechiul Testament. Şraibman înţelege câte ceva, în special – voluptatea cu
care recită Alexandru psalmii străvechi.
Alexandru îmi dăruieşte o Biblie în traducerea lui
Gala Galaction. A adus vreo 50 de exemplare, lăsându-le lui Cimpoi, pentru ca
acesta să le ofere colegilor care crede că merită.
Ioan Alexandru posteşte cu adânc respect pentru
prescripţiile religioase, canonice, lucru pe care nu-l face părintele Tatu –
acesta, aseară, la recepţie (Alexandru a lipsit), a înfulecat destule
sandviciuri care, se ştie, nu se fac cu fasole…
În camera de hotel a lui Alexandru – o Biblie
voluminoasă, pe care o poartă de ani de zile cu el; o Biblie copertată din nou
şi învelită într-un material pestriţ. Lângă Biblie – o bucată de hârtie (că nu
era o filă, ci o bucată), aproape cafenie la culoare, cu rânduri de poezie pe
ea: noaptea, Alexandru a început un poem despre Basarabia. Îl va termina, zice,
după ce încheiem şi noi cu interviul…
30.III.1993
Ieri seară, la Casa actorilor, un spectacol de poezie al
actriţei bucureştene Olga Delia Mateescu. Am asistat împreună cu Arcadie
Suceveanu, căruia i s-a declamat expresiv „Peştele cel mare” şi „Danemarca”.
Noaptea, l-am visat pe Liviu Damian – era vesel,
afabil. Poate şi din considerentul că astăzi îl înmormântăm pe Samson Şleahu. O
telepatie dublată de onirism. Sau poate visul este mediul cel mai propice
pentru transmiterea emoţiilor la depărtări de viaţă şi de moarte.
Iată inteligenţa criticilor noştri tari şi – cred
ei – mari (cărturari): două tâmpenii ca semn al unei crase ignoranţe – scrie în
„Basarabia” (nr. 2/ 93) Hropotinschi: „(Vasile Coroban) A fost un om cu un
singur hobby – literatura”. Domnule cum te cheamă, să crezi tu oare că hobby
înseamnă preocuparea primă, de bază, ca destin asumat, al unui om? Uite-l pe
volatilul „exeget” trecut de 50 de ani mai scriind: „dar a avut de îndurat şi
el destule înţepături de furci caudine ale adversarilor săi literari”. Asta e,
cel slab alfabetizat, de cum aude de furci, fie acestea şi caudine, crede că
ele, toate, sunt menite pentru a înţepa, să zicem, boii leneşi în fund, că prea
încet poartă ei carul. Ce să-i faci… Menirea furcilor caudine e cu totul alta
şi eu le-aş impune să treacă pe sub ele tuturor slab-alfabetizaţii care se
erijează în mari cunoscători şi apreciatori… nici ei înşişi nu ştiu de ce
anume…
7.IV.1993
Timpul durerilor, timpul libertăţilor…. Pe 31
martie, s-a stins mama soacră. Procurăm vin de la Străşeni , o luăm de la Chişinău pe Eugenia,
verişoara Zinoviei, de la Orhei
– pe neaca Tamara, sora mamei soacră, şi plecăm spre Pereni. Când ajungem în
dreptul porţii bisericii – acolo, o procesiune funerară. Derutată, Zinovia se
dă cu părerea că ar putea să o îngroape pe mama, ceea ce, de fapt, este imposibil.
A treia zi ar fi pe 2 aprilie. Dar a fost să o înmormântăm pe 4 aprilie. Zile
şi nopţi de ploaie aproape neîntreruptă. Drumurile desfundate, pământul
suprasaturat de umezeală… Sâmbătă însă, cerul se milostiveşte şi ţine închise
porţile ploilor. Masa de pomenire, praznicul, – în curte. La Chişinău ajungem pe la
ora 18,00.
Îmi telefonează Aureliu Busuioc, să mă întrebe
dacă nu merg la sărbătorirea Unirii, pe 9 aprilie, la Bucureşti. Ella CC că el nu avu când să bage de
seamă, deoarece îşi concentrase vigilenţa la lupta cu… naţionalismul?! I se mai
propune să plece şi lui Nicolae Popa. Haideţi, băieţi, să vadă cei de dincolo
că nu suntem noi chiar atât de singuri, cei trei-patru monopolişti ai
patriotismului basarabeano-român… Aţă albă, domnilor, aţă albă…
Pe 5 aprilie, luni, am fost la b-ca pentru copii
„Creangă” (filiala de la casa municipală a tineretului), unde, cu elevii a două
clase de la liceul „Mircea Eliade”, ne-am întreţinut într-o şezătoare literară
dedicată lui Nichita Stănescu. A participat şi Iulian Filip, recent întors,
zicea, de la Târgovişte ,
unde a scris şi două poezii, una cam deşirată începând cu un vers frumos: „Târg
în pârg”. În felul de a fi al colegului se simte deja o spuză de emfază de şef,
fapt căruia eu unul nu-i prea acord importanţă. Însă mă supără mai mult
mediocritatea slugarnică a C. B., directoarea bibliotecii, care e gata să facă
temenele spre oricare ins care e apropiat nomenclaturii.
Mâine, la ora 15,00, o altă manifestare Nichita
Stănescu, la b-ca „Onisifor Ghibu”.
De la
Focşani , mi-a telefonat poetul Dumitru Pricop – vine joi,
însoţind un businessman. Prin Gh. Barbarov, le comand camere la hotelul
„Naţional”.
Vladimir Beşleagă îmi spune că a terminat de citit
„Schimbarea la faţă a României” şi, dacă-i mai îngădui să reţină cartea, ar
dori să o citească şi soţia sa. Fireşte că nu e nicio grabă cu returnarea; mă
bucur că această lucrare de tinereţe a lui Emil Cioran va fi cunoscută de mai
mulţi oameni de pe la noi. Drept recompensă, zice V. Beşleagă, îţi aduc nişte
publicaţii periodice. Şi chiar trece pe la US , oferindu-mi câteva exemplare de „Puncte
cardinale”. În birou se află şi Aurelu Busuioc care tocmai îmi dăduse să citesc
interviul pe care i l-a luat Marius Tupan. Mai bine zis, alternativ, citisem
cele 13 întrebări pe care i le înmânase Marius, adjunctul de la revista
„Luceafărul”, şi tot atâtea răspunsuri pe care Busuioc căuta cumva să i le
transmită colegului bucureştean. Până la urmă, i le-a dat lui Vasile Leviţchi
care, posibil, va pleca la zilele Unirii. Deci, am fost chiar cel dintâi
cititor al acestui interviu, nu prea mare ca proporţii, cu întrebări şi
răspunsuri succinte; are un dinamism şi, din partea lui A. Busuioc, pe-alocuri,
o tentă ludic-ironică.
Transcriu de pe banda magnetică cele două ore de
conversaţie cu Ioan Alexandru. Trei pagini le-am selectat pentru „Caietele de
cultură” dedicate Paştilor. În reportofon au mai rămas cam 20 de minute de
dialog, partea care se referă la Lucian
Blaga.
Duminică seara, am făcut cu Zinovia o mică masă de
pomenire a mamei. Prezenţi Dumbrăvenii, Buracii, familia Diug şi familia
Vasiliev.
Vladimir Beşleagă mă roagă s-i împrumut volumul
„De dialectica” al Sfântului Augustin. Chiar în aceste clipe îl pun în geantă,
să-l duc la birou.
Pe canalul
8 se retransmite, în original, Canalul
5, Europé, al Televiziunii Franceze. Pentru mine, cel puţin, e foarte
necesar acest lucru. Repercusiunile lingvistice pozitive vor fi multiple.
16.IV.1993
Ieri, merg la clinică şi devitalizez (depulpez)
doi dinţi din faţă-stânga, care vor servi de suport coroniţei de fieroporţelan
năucitor de costisitoare… În total, va trebui să achit 97,5 mii de ruble… Cum
să mai comentezi, şi ce? Voi vedea, în mulaj, „masca” gurii poetului, părăsită
relativ devreme de foarte mulţi colţi… Însă nu astea sunt marile dureri ale
lumii… În raport cu atâţia oameni chinuiţi, bieţii, sărmanii de noi ne putem
considera aproape fericiţi…
Pe la ora 10,00, pe la US vine dl Ion Bistreanu, pentru
a-şi lua rămas bun de la noi. Pleacă în Ţară şi, după un concediu, va survola
Basarabia, unde a fost împuternicitul cu afaceri al statului român, pentru a
ocupa postul de ambasador în Ucraina. Mai înainte, îmi făcuse o… aluzie foarte
ne-aluzie, că, vedeţi dle Butnaru, numai eu nu am un autograf de la dvs. Ieri,
am lichidat omisiunea, oferindu-i „Şoimul de aur”.
Cimpoi şi mai recenţii săi sfetnici, M.I.C., I.V.
dolofanul şi scundul V., au tot „petrecut” împuternicitul (acesta, de fapt, a
plecat într-o oră) ziua întreagă, cu sticloanţe şi planuri croite doar din
pahare, din motivul că nu aveau ce pune sub cuţite.
La clinica stomatologică, un student la practică
îi întreabă pe alţi doi colegi de-ai săi, dacă au văzut sau ba moneda sau
bancnota leului moldovenesc. De unde?, se miră ăia. Parcă a fost pus deja în
circuit? „Staţi că vă arăt eu leul, zice el intrigant, băgând mână în buzunarul pantalonului şi scotocind
acolo, apoi bagă cealaltă mână în al doilea buzunar al pantalonilor, scotocind
şi acolo cu insistenţă. Colegii – numai ochi şi aşteptare să vadă, pentru prima
dată, valuta naţională prutonistreană. La un moment dat, intrigantul lor coleg
scoate mâinile şi, odată cu ele, întoarse pe dos, buzunarele pantalonilor,
zicând: „Iată urechile leului moldovenesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu