O CARTE DESPRE POEZIA RUSĂ - ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Evgheni Stepanov – filolog, lingvist şi poet, popularizator al poeziei ruse. Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Scriitorilor „Secolul XXI” (Federaţia Rusă).

S-a născut în anul 1964 la Moscova. Licenţiat al Facultăţii de Limbi Străine a Institutului Pedagogic din Tambov (1986), specializare – limbile franceză şi germană. A studiat la Universitatea de Educaţie Creştină din Geneva (1992), iar în 2004 îşi încheie aspirantura la Universitatea de Stat din Moscova. Este doctor habilitat în ştiinţe filologice. Din 2006, membru al PEN Centrului Rus. Distins cu blazonul „Părintele Futurismului Rus D. D. Burliuk”. I s-au acordat premiile „Anton Delvig” (Moscova) şi „Primăvara poeţilor” (Chişinău). În anul 2008, Fundaţia V. P. Astafiev (Krasnoiarsk) l-a inclus printre cei mai buni 11 scriitori ruşi contemporani. E autorul mai multor cărţi editate în Rusia, SUA, Bulgaria. În limba română a publicat volumul de versuri „Istoriograf mie însumi” (Fundaţia Culturală Poezia, Iaşi, 2010).

Traducere: Leo Butnaru

Vă propun un capitol din această carte 

MONOSTIHUL RUS CONTEMPORAN ŞI POEMUL DINTR-UN SINGUR VERS

Monostihul rus contemporan reprezintă un fenomen contradictoriu care şi astăzi mai trezeşte discuţii filologice. Totuşi, el ar ţine de poezie sau de proză?

În prezent, nu este cunoscut un răspuns exact la această întrebare. Precum nu există un răspuns definitiv referitor la deosebirile principiale dintre vers şi proză. Cei mai importanţi filologi din trecut şi din timpurile noastre (Iu. Tînianov, Gh. Şengheli, M. Gasparov, Iu. Lotman, B. Tomaşevski, Iu. Orliţki, T. Skulaciova, M. Şapiro, S. Kormilov, S. Biriukov, alţii) i-au dedicat problemei date o multitudine de studii, însă întrebarea aţâţă în continuare conştiinţa exegeţilor. Iar monostihul, în acest caz, ar putea servi drept hârtia de turnesol, care cu timpul ar putea sugera răspunsul. (Conform DEX-ului, monostihul este o poezie sau o strofă alcătuită dintr-un singur vers. Astfel că, în cazul când va fi să delimităm un poem din, eminamente, un singur vers, vom folosi noţiunea monostih. – L.B.)

Nu sunt prea numeroşi filologii preocupaţi, sistematic, de monostih. Şi nici articole despre acest gen poetic nu au apărut prea multe. Înainte de toate, trebuie să amintim studiile semnate de V. Markova, S. Kormilov, S. Biriukov, D. Kuzmin, T. Bonci-Osmolovski.

Istoria monostihului în Rusia este tema analizată temeinic în lucrările lui S. Biriukov¹ şi D. Kuzmin².

Chintesenţa stării generale a gândirii ştiinţifice contemporane referitoare la problema în cauză a focusat-o reuşit V. Burici, care a propus să numim monostihul udeteron (din greceşte: nici una, nici alta).

O astfel de formulă au acceptat-o M. Gasparov, Iu. Orliţki şi alţi savanţi.

În prezent, definiţiile monostihului sunt mai multe decât s-ar crede. În această privinţă au opinat şi filologii, şi poeţii. Spre exemplu, în revista „Deti Ra” au fost publicate definiţiile propuse de Iu. Belikov, T. Vinogradova, E. Kaţiuba, K. Kedrov, S. Biriukov, B. Grinberg, Iu. Milorava, O. Logoş, D. Ţeselciuk³.

Definiţia cea mai cunoscută şi frecvent invocată a lansat-o A. Kviatkovski⁴.

„MONOSTIH (din grecescul μόνοζ – unu şi στίχοζ – vers/ stih) – un singur vers încheiat sub aspect semantic, sintactic şi prin structura sa metrică. De obicei, pentru M. este aleasă o frază lungă, ce se înscrie într-o metrică adecvată, cum ar fi hexametrul sau versul alexandrin. Exemple de M.:

În tinereţe eu eram asemenea defileurilor munţilor  abrupţi.

(Arhiloh)

Romă de aur, lăcaş al zeilor, dominând printre oraşele toate.

(Avsoniu)

 Odihneşte-te, pulbere dragă, până în zorii bucuriei.

(N. Karamzin)

În poezia rusă, Monostihul ca formă prozodică nu a prins”.

Până aici totul este adevărat, cu o singură excepţie. Din contră, monostihul a prins, s-a răspândit în poezia rusă. Până în prezent, au fost publicate sute de mostre ale genului în cauză. Bazându-se pe tradiţiile folclorice străvechi (zicători, proverbe, frământări de limbă, vorbe de duh, ghicitori etc.), monostihul pur şi simplu nu a putut să nu cunoască o largă răspândire.

Actualmente, sunt atestate câteva specii de monostih.

Clasificarea lor este analizată în lucrările semnate de V. Markova, S. Kormilov, S. Biriukov şi D. Kuzmin. Nu voi repeta lucruri bine cunoscute. Voi remarca doar că, fără excepţie, toate speciile de monostih sunt create prin analogie directă cu modelele folclorice, multe dintre care rămân neîntrecute.

Şi aici e momentul să remarcăm în mod special monostihul rimat, care are evidente trăsături tipologice comune cu proverbul. Acesta e un vers necomplicat, uşor de memorizat, aforistic.

Să comparăm unele proverbe populare ruseşti cu anumite monostihuri contemporane rimate:

 Proverbe:

Sau mied mi-or da de băut, sau voi fi bătut⁵.

De ai în pungă, nimeni nu te-alungă⁶.

Monostihuri contemporane:

Pe cine-l premiază – îl şi incinerează⁷.

(Pavel Baikov)

N-a ajuns Casanova – brăcinarul nu-l ţinea⁸.

(Efim Gammer)

 Precum se poate constata, proverbul şi monostihul au multe în comun. Fraza scurtă, sensul aforistic, rima, organizarea metrică, simplitatea şi uşurinţa de a fi memorizate.

Într-un compartiment aparte trebuie trecute monostihurile zaum (transraţionale), care de asemenea au ascendenţe folclorice. Acest gen este cultivat statornic de Serghei Biriukov, Rî Nikonova, Serghei Sighei, Evgheni V. Haritonov.

Monostihurile transraţionale sunt mult mai complicate pentru receptare, constituind construcţii poetice grele, iar cele mai reprezentative evidenţiază, după părerea mea, patru trăsături ale limbajului poetic.

V. Şklovski scria:

„Din contra, limbajul poetic îşi îngroaşă culorile, precum în frământările de limbă: «ехал грека через реку… сунул грека руку в реку… схватил рак руку грека… говорит раку грек…» (ehal greka cerez reku… sunul greka ruku… shvatil rak ruku greka… govorit raku grek… – exemplu intraductibil. – L.B.) ş.a.m.d. Adică, discursul poetic este îngreunat”⁹.

Tocmai o astfel de „îngreunare” (întâi de toate, pentru receptare) o întâlnim în refrenele melodiilor populare ruseşti şi în monostihurile transraţionale contemporane care, indiscutabil, au nevoie de un cititor atent (mai exact – pe potriva autorului); cititor (ascultător)-co-creator.

Refrene populare ruseşti¹⁰:

Ay, liuli, liuli! Ay, liuşenki, liuli! Seiu, veiu, veiu, viu!

Ay, avsen, ay, avsen! Tausen, tausen!

Cervi, jeludi, vinî, bubnî! Şin, pen – şivargan!

Şurian-kamarad, sam prokurat trah-tara-ra-ra-ra!...

Şildî-bludî, paciki-cikaldî, şivaldy-valdy, buh-buldî!

Monostihuri transraţionale de Evgheni V. Haritonov ¹¹:

kabî bîla bî kobîla – ne bila… Kobîla kabî bîla!

ţap kaţapa Kaţ, Kaţa ţap kaţap

ne dam vam dam, Van Damm!

Memorii şcolare:

el melmelmelmelelmlel

ţelkaţelkaţelkaţelkaţelkaţelka ţel Kaţ! El Kaţ, el… Ţel!

(iunie – august 2007)

Evident, monostihul transraţional al lui Evgheni V. Haritonov interferează cu modelele folclorice ale refrenelor melodiilor populare, noi remarcând în versuri elemente de detaşare a limbajului poetic, de complicare a lui. La baza monostihurilor lui Evgheni V. Haritonov se află nu doar refrene, ci şi frământări de limbă, care dau densitate construcţiei prozodice, făcând-o de o concentrare maximă şi neasemănătoare structurii prozei.

O răspândire tot mai largă au „monostihurile kitsch” (definiţia lansară de O. Fedotov). „Kitschismul”, „kitschitatea” reprezintă o apariţie subiectivă şi evaluativă. Din acest motiv noi comitem, probabil, o eroare, evidenţiind „monostihurile kitsch” (eu le-aş spune – de estradă) într-o specie aparte. Concomitent, trebuie să constatăm că, astăzi, respectiva specie de monostih a ajuns foarte populară. Unul dintre autorii de bază (şi, fără îndoială, cel mai cunoscut) al acestei direcţii este Vladimir Vişneveţki¹².  

  

*     *     *

Acum la noi e ieftin – de plătit…

*     *     *

Ce amar e – să pierzi din aspectul mărfii.

  

*     *     *

Există lucruri, pe care nu le poţi cumpăra nici cu „parai”!

*      *      *

Iubito, tu îmi eşti şi convorbitor!...

*     *     *

Au trecut tentaţiile – începe reciprocitatea….

În monostihul „kitsch” particularitatea dominantă este ironia, reacţia promptă a publicului, componenta rarefiată a figurilor de stil ş.a. El e programat pentru succesul imediat. Ceea ce nu înseamnă că ar fi prost. Într-un anumit sens, şi „monostihul kitsch” (sau „vişnestihul”, după D. Kuzmin) continuă modelele folclorice, care au devenit folclorice tocmai din motivul că nu sunt îngreunate de figuri de stil poetice complicate. Figura de bază a acestei specii de producţie poetică este ironia.

Înainte de toate, graţie posibilităţilor TV, „monostihul kitsch” a intrat în discursul cotidian, obţinând aspecte folclorice, caracteristice zicătorilor şi proverbelor.

Însă, cu toată popularitatea sa, „vişnestihul” este greu să fie numit poezie. Mai mult ca atât, eu unul am impresia că a venit timpul să marcăm o dihotomie strictă: monofraza – monostihul (poetic). Este necesar să ne lămurim cât mai precis în semnificaţia termenilor. În caz contrar, persistă o oarecare confuzie.

M. Cikalina scrie:

„În a patra perioadă (de dezvoltare a monostihului – E. S.) pot fi trecute lozincile şi «cuvintele înaripate» ale oamenilor de stat din perioada sovietică. Cele mai multe dintre ele nu sunt creaţia vreunui autor concret. Monostihul «politic» devine unul «ideatic», aranjat precis, presupunând evenimente concrete. În el nu se întrevăd teme globale, «eterne», acestea fiind substituite de elementul politic la ordinea zilei. Pe de o parte, dispare parţialitatea mesajului intern: monostihul era pe înţelesul cetăţenilor din perioada sovietică, care cunoşteau suficient de bine situaţia din ţară. Pe de altă parte, creşte doza de nespunere exterioară: un om din altă parte nu va înţelege despre ce este vorba. Iată unele dintre cele mai cunoscute monofraze din a patra perioadă: «Proletari din toate ţările, uniţi-vă!»; «Totul pentru front, topul pentru victorie!»; «E mai bine de trăit, e vesel să trăim!» (I. Stalin)”¹³.

Nu încape îndoială că sloganele şi aforismele reproduse mai sus sunt şi ele monofraze. Însă de asemenea nu încape îndoială că frazele respective nu ţin de poezie.

În caz contrar – dacă ar fi să urmăm logica propusă – ar trebui să considerăm poezie absolut totul ce apare scris pe hârtie într-o anumită ordine. De altfel, în unele cazuri, chiar aşa se şi întâmplă.

Profesorul Iu. Orliţki rezumă:

„Să revenim la problema delimitării versului şi prozei în autentica lor formă scrisă. Numai în dependenţă de ea şi doar de ea se poate vorbi despre posibila delimitare strictă a unei multitudini de texte în prozodice şi prozastice, în această operaţiune bazându-ne pe semnalmente strict formale, deci necontradictorii din punct de vedere logic: forma organizării textului pe hârtie. Simplu vorbind, versul este ceea ce se ordonează în formă de «coloniţă», iar proza – ceea ce este scris şi tipărit «în rânduri». Tocmai la această concluzie a şi ajuns la urma urmelor în lucrările sale Gasparov ; ”¹⁴.

În acest caz, cum rămâne cu monostihul? Cum să se determine, dacă el e poezie sau proză? Deoarece el se scrie numai şi numai într-un mod: un singur rând.

Nu se poate face abstracţie de întrebările care apar.

Mie unuia punctul de vedere al lui Iu. Orliţki mi s-a fi părut indiscutabil în cazul, dacă noi am fi ţinut cont de faptul că orice stih (text versificat) nici pe departe nu poate fi considerat poezie.

Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi S. Biriukov, care a formulat datele problemei astfel:

„Cu adevărat, în categoria monostihului ajung şi fraze ce păstrează o măsură anumită şi un ritm. Însă aceasta nu este suficient pentru a numi vers (poezie) o compoziţie monofrazeologică ce deţine unele caracteristici exterioare ale versului. Indiscutabil, poezia (monostih sau cu mai multe versuri) înainte de toate reprezintă o concentraţie – de gând, emoţie, intonaţională. Bineînţeles, aici trebuie ţinut cont şi de momentul paradoxalităţii”¹⁵.

Punctul de vedere al lui S. Biriukov pare a fi unul exact şi adecvat. Însă, după părerea mea, acest gând poate fi continuat. La baza poemului dintr-un singur vers se află un sistem de tropi (înainte de toate, metafora, metafora desfăşurată, comparaţia, imaginea).

Ai putea scrie oricât doreşti compuneri rimate (sau ne-rimate), aranjându-le în coloană/ strofe, însă numai din acest motiv ele nu devin poezie. Pe când, spre exemplu, jurnalele şi scrisorile Marinei Ţvetaeva (1892–1941) reprezintă, în multe pagini, poezie de cea mai înaltă probă.

Să încercăm să analizăm presupunerile noastre în baza câtorva monostihuri ale unor poeţi contemporani şi a celor din scrisorile Marinei Ţvetaeva.

Iată unele exemple din „Antologia monostihului rus”, elaborată de D. Kuzmin¹⁶.

 Privind cum mănânc, mama plânge…

(Pavel Gruşko)

Clericii se dedau liricii.

(Evgheni Iordanski)

eu mai sunt aici

 (Ivan Ahmetev)

Au oare exemplele respective legătură cu poemul într-un vers? Nu sunt sigur. Lor nu le ajunge densitate de tropi. Nu au un sistem metaforic. Mai mult ca atât, aceste monorânduri sunt greu de receptat adecvat, dacă nu ai avea o anumită pregătire filologică, fără a cunoaşte particularităţile ideo-stilului, ba chiar datele biobibliografice ale autorilor respectivi,  background-ul (experienţa) lor. Aici, complicatul proces co-creativ autor-cititor devine o realitate şi într-o anumită măsură o acţiune necesară.

Dar iată câteva fragmente tipice dintr-o scrisoare a M. Ţvetaeva adresată lui A. Vişneak (1895–1943), care la timpul respectiv era redactor şi manager de afaceri al editurii „Helikon”:

<…> Dumneata însuţi nu ştii – Dumneata nu ştii – cât de adevărate sunt toate.

<…> Afundarea în miezul nopţii. De aceea-mi este mie atât de bine cu Dumneata, fără lumină.

<…> Există oameni ai pasiunilor – sentimentelor – senzaţiilor – Dumneata eşti omul adierilor.

<…> Din partea dumitale mi-e duios (omenesc, femeiesc, animalic) ca de la o blană¹⁷.

Cum ar putea fi calificate aceste fragmente din scrisori? Drept modele ale genului epistolar? Proză? Fără îndoială, ele ţin de poezia autentică. În ele sunt prezente multe atribute ale beletristicii. Şi un sistem metaforic („Afundarea în miezul nopţii”), şi sintaxa poetică „incorectă” („Din partea dumitale mi-e duios”), şi punctuaţia expresiv-accentuată (caracteristicile linioare „de sincopare”, de efect ritmic ţvetaeviene), şi rimele tăinuite în frază („senzaţiilor – adierilor”), şi organizarea metrică a textului etc.

Teza de cândva a lui V. Şklovski „Arta ca procedeu” (mai exact – ca sumă de procedee) nu şi-a pierdut actualitatea. În monostih acest lucru se remarcă deosebit de clar.

Să analizăm creaţia unora dintre contemporanii noştri.

Pavel Baikov, citat mai sus, a publicat în revistele „Futurum ART”¹⁸ şi „Deti Ra”¹⁹ un amplu grupaj de monostihuri. După părerea mea, unele dintre ele sunt monorânduri, iar altele – modele de poezie într-un singur vers.

Iată monorândurile:

*     *     *

La înfăţişare ea ar fi de treizeci-treizeci şi cinci, însă arată cu mult mai ieftină.

*     *     *

Cum să fac: să plec în sine sau să merg în ospeţie?

Aceste compoziţii destul de plastice şi ingenioase ar putea fi inserate pe pagina 16, acordată tradiţional satirei şi umorului, a revistei „Literaturnaia gazeta”. De facto, aici atestăm continuarea tradiţiei lui V. Vişneveţki, la care de asemenea ne-am referit deja.

Însă Pavel Baikov demonstrează şi un model de poem într-un vers:

*      *       *

…ea doarme ca un strop de ploaie în baltă.

La baza acestui poem se află o metaforă desfăşurată, prin care autorul a reuşit să exprime starea lirică a eroinei. Stropul de ploaie nu poate să se păstreze în baltă –  pur şi simplu balta (probabil, e aici o alegorie referitoare la univers) o anihilează. Deci, de fapt, ar fi vorba despre un somn etern, adică – despre moarte.

Deloc mai puţin tragice şi expresive sunt poemele dintr-un singur vers ale Tatianei Danileanţ²⁰.

*     *     *

Şi pagina roză a căzut în memorie.

*     *     *

Zilele zboară ca gloanţele de plumb.

În ultimul poem sunt de asemenea evidente mai multe procedee. În primul rând, el este organizat metric. În al doilea rând, epitetul inexpresiv, s-ar părea, „plumb” dramatizează situaţia, subliniind zădărnicia şi provizoratul existenţei. În al treilea rând, autoarea foloseşte ca figură de stil comparaţia. Tocmai această îmbinare de procedee face poemul – poem, mai exact – un monostih.

O concentraţie specială de tropi şi sugestivitate este atestată de palindromul poetic într-un singur vers. Iată unele modele.

не реви, чуду будучи верен²¹  (ne revi, ciudu buduci veren)

(Mihail Kreps)

я и ты – балет тела бытия²²  (ia i tî – balet tela bîtia)

(Elena Kaţiuba)

око коралла – рококо²³ (oko koralla – rokoko)

(Vadim Stepanov)

       Pe lângă tropii de bază (metafora, comparaţia), în toate poemele reproduse aici este prezent încă un procedeu – caracterul palindromic, ceea ce subliniază expresivitatea excepţională a textului poetic.

Împreună cu suma de procedee, fortificată de propria sa intonaţie (care, în fine, devine şi ea procedeu), monostihul ne apropie treptat, probabil, de definiţia poemului dintr-un singur vers.

În zilele noastre, deloc puţini autorii apelează la monostih. Să amintim de Margarita  Al, Aleksandr Arfeev, Ivan Ahmetev, Dmitri Bavilski, Semion Beniaminov, Serghei Biriukov, Igor Bobîrev, Vladimir Vişneveţki, Aleksandr Gabriel, Efim Gammer, Boris Grinberg, Ivan Jdanov, Elena Zeifert, Aleksandr Eriomenko, Elena Kaţiuba, Konstantin Kedrov, Chiril Covalgi, Boris Konstriktor, Viktor Klîkov, Liubov Krasavina, Viaceslav Kuprianov, Stanislav Lakoba, Olga Logoş, Igor Loşcilov, Gherman Lukomnikov, Aleksandr Makarov-Korotkov, Villi Melnikov, Arsen Mirzaev, Tatiana Mihailovskaia, Vladimir Monahov, Mihail Nilin, Aleksandr Ocereteanski, Iuri Perfilev, Evgheni Reutov, Andrei Sen-Senkov, Tatiana Selvinskaia, Serghei Sighei, Serghei Fedun, Aleksandr Fedulov, Evgheni V. Haritonov, Dmitri Cernîşiov, Igor Şklearevski, Iya Esko, Vladimir Erl.

Apar cărţi, sunt publicate antologii de monostihuri (inclusiv palindromuri). Ele inserează şi poeme într-un vers cu adevărat exemplare.

În finalul acestui capitol să schiţăm câteva concluzii.

1. În literatura rusă monostihul se dezvoltă dinamic.                                                                            

2. Protoimaginea monostihului se află în folclor (proverbe, zicători, frământări de limbă, glume, ghicitori ş. a.).

3. E necesar să deosebim câteva specii de monostihuri – monostihul rimat, monostihul transraţional, monostihul-palindrom ş. a.

4. E cazul să se deosebească versul-frază de poemul într-un vers.

5. Poemul într-un vers reprezintă o creaţie organizată sub aspect metric, compusă dintr-un singur rând, care conţine propria sa metaforă, imagine sau (sau: şi) o altă figură de stil (sau trop), remarcându-se prin intonaţie auctorială.

_______________________________ 

 1. Vezi.: Бирюков P. Е., „Року укор. Поэтические начала”. М.: Российск. гоp. гуманит. ун-т, 2003. P. 100; „Поэтический мастер-класp. Урок второй, одностишный”. Url: http://www.topos.ru.

2. Vezi.: Кузьмин Д. В., „История русского моностиха”, автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата филологических наук, Url: http://www.vavilon.ru; „Отдельно взятый стих прекрасен”, „Арион”, № 2, 1996. Url: http:// www.magazines.russ.ru/arion/1996; „К современному состоянию русского моностиха” (Поэтика исканий, или Поиск поэтики // Материалы международной конференции-фестиваля „Поэтический язык рубежа ХХ — ХХI веков и современные литературные стратегии” (Институт русского языка им. В. В. Виноградова РАН. Москва, 16 – 19 мая 2003 г.). — М.: 2004. P. 229 — 238.

3. Vezi răspunsurile la rubrica „Blitz-interviu”, revista „Дети Ра”. „Дети Ра”, № 9, 2009. P. 165 – 175.

4. Квятковский А. П. Поэтический словарь / Науч. ред. И. Роднянская. – М.: „Советская Энциклопедия”,1966. P. 165.

5. Владимир Даль, „Пословицы русского народа. Сборник пословиц, поговорок, речений, присловий, чистоговорок, прибауток, загадок, поверий и проч.”. М., Гослитиздат, 1957. P. 77.

6.  Ibidem. p. 82.

7.  Павел Байков, „Футурум АРТ”, № 3, 2006. P. 36.

8. Ефим Гаммер, „Дети Ра”, № 9, 2009. P. 45.

9.  В. Б. Шкловский, „О теории прозы”, М., „Советский писатель”, 1983. P. 24.

10. Владимир Даль, „Пословицы русского народа. Сборник пословиц, поговорок, речений, присловий, чистоговорок, прибауток, загадок, поверий и проч.”. М., Гослитиздат, 1957. P. 973.

11. Евгений В. Харитоновъ, МИ НА МИ РА (заумные, звучарные и комбинаторные стихи). М., „Вест-Консалтинг”, 2008. P. 43.

12.  Владимир Вишневский. Url: http://www.culichki.com.

13. Маргарита Чикалина, „Моностих в русской поэзии”. Url: http://2003.vernadsky. info/works/g7/03313.html.

14.  Ю. Б. Орлицкий, „Стих и проза: строгая дихотомия или концентрические круги (испытание современной практикой)? Лингвистика и поэтика в начале третьего тысячелетия” // Материалы международной научной конференции (Институт русского языка имени В. В. Виноградова РАН. Москва, 24 — 28 мая 2007 г.). — М.: 2007. P. 445 — 456.

 15. P. Е. Бирюков. Url: http://www.topos.ru.

 16. Кузьмин Д. В., „Отдельно взятый стих прекрасен”, „Арион”, № 2, 1996; „Из «Антологии русского моностиха»”. Url: http://www.magazines.russ.ru/arion/1996.

 17. М. И. Цветаева, „Письма к А. Г. Вишняку”. Url: http://www.tscvetayeva.com.

18. Павел Байков, „Футурум АРТ”, № 3, 2006. P. 36.

19. Павел Байков, „Дети Ра”, № 9, 2009. P. 42.

20. Татьяна Данильянц, „Дети Ра”, № 9, 2009. P. 34.

21. Михаил Крепс, „Футурум АРТ”, № 2-3, 2001. P. 30.

22. Елена Кацюба. Ibidem. P. 55.

23. Вадим Степанов. Ibidem. P. 60.