PREMIUL USM PENTRU TRADUCERE

Traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note: Leo Butnaru

DINTR-UN INTERVIU

Gellu Dorian:– Tu reprezinţi, prin activitatea ta literară, atât prin creaţia proprie cât şi prin cea a traducerilor, un nume care ocupă un vast areal poetic universal. Trasează-l cu creionul tău, să le amintim iubitorilor de literatură de el.

Leo Butnaru: – Să fiu… topograful propriului areal, cum zici, poetic universal?... Măgulitoare ispită, iar dacă mă decid să spun ceva aici, o fac numai şi numai cu un irezistibil sentiment de recunoştinţă pentru toţi şi toate care m-au familiarizat cu globalitatea literaturii ca fascinaţie şi impulsuri pentru propria mea creaţie (considerând că şi actul traducerii tot de creaţie ţine).                                                                                                  
Hai să-ţi spun ce cred eu despre traducere, în general, dar şi emblematic, poate. Atunci când un foarte bun traducător transpune în limba naţiunii sale o mare operă a unui scriitor dintr-o altă ţară, când acea operă apare de sub tipar sau e prezentată în librării, ar trebui să se intoneze imnurile celor două ţări ai căror cetăţeni sunt scriitorul şi traducătorul, doi binefăcători, doi învingători. De ce doar sportivii să aibă parte de atare solemnităţi înălţătoare, la care unii, mai sentimentali, chiar lăcrimează?

Mă gândesc cu recunoştinţă şi la norocul care, prin 1967, m-a dus la Biblioteca Naţională din Chişinău, spre fişierul cu numele revistei „Secolul 20”, care – iarăşi noroc! – era abonată curent de această instituţie, iar eu iscodeam şi colecţiile anilor trecuţi. Cu timpul, am început să colecţionez excelenta revistă, ea însăşi valoroasă operă literară, editorială, exemplară. O revistă model. Deţin cam 350 de numere „Secolul 20”, care mi-a fost un adevărat şi generos profesor de iniţiere în literatura lumii, îndrumând ţărănaşul de ieri să afle ce a fost şi ce este avangarda, cum au apărut şi au evoluat importantele mişcări poetice moderne în Italia, Franţa, Spania, Anglia, America Latină etc. Astfel că, pot spune, şi eu mă trag de la Râm, dar şi de la revista „Secolul 20”. Apoi fascinantele colecţii ale editurilor din Ţară – „Poesis”, „Orfeu”, „Cele mai frumoase poezii”. Sclipitoarele răsărituri şi ascensiuni de destine poetice care au fost cele ale lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru (cel din „Infernul discutabil”), Mihai Ursachi, Fănuş Neagu (şi pe el îl consider un mare poet), Ion Gheorghe etc., etc. Şi, bineînţeles, descoperirea creaţiei iluştrilor noştri poeţi interbelici – Barbu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Minulescu, Fundoianu, Voronca…

Plus că, în URSS, se traduce foarte mult din poezia modernă a lumii, inclusiv din poezia nouă românească, lucru ce ar putea să pară straniu pentru „bastionul realismului socialist”. Apăreau, în ruseşte, colecţii superbe – „Maeştri ai traducerii poetice”, „Clasicii şi contemporanii”, „Poezia ţărilor lumii”, „Poezia Americii Latine”, „Poezia Oceaniei”, volume de haiku şi tanka japoneze etc.

Apropierea de altfelul poeziei moderne mi-au însoţit-o, din câte aveam să înţeleg ceva mai târziu, şi muzica „grea”, pictura. Ţărănaşul de ieri, născut şi crescut la 70-80 de kilometri nord de Chişinău, studentul ce ajunsesem, era abonat la prelegerile despre muzica clasică la care audia mostre din creaţia Titanilor Armoniei, adăsta în sala-audio a Bibliotecii Naţionale. Nou-venitul la oraş a avut şansa să fie acceptat ca „unul de-al casei” în Hollywood-ul (comparaţia îi aparţine unui coleg din Estonia) pictorilor chişinăuieni, un bloc de ateliere moderne, spaţioase şi suspicioase faţă de flăcăi cu ochi albaştri, spaţii prin care îmi face plăcere să hălăduiesc şi astăzi. Apoi, mai cred că şi matematica mi-a ajutat să-mi… imaginez poezie, metafore. Eram cu adevărat fascinat de geometria spaţială, vibram la gândul că aş fi putut merge spre ea, concurenta opţiunii pentru jurnalism şi filologie, unde aveam să mă statornicesc.

Graţie celor amintite, dar şi altor întâmplări-întâlniri memorabile, care au lucrat în spiritul meu de student la Universitate, dar şi student-bis, autodidact, ancorat-nemişcat prin bibliotecile Chişinăului (spuneam de cea naţională, apoi biblioteca universitară şi cea municipală), mă făceau ca şi… transfrontalier (cu spiritul şi visul) în statul acela draconic cu hotarele înţesate de păianjenii sârmei ghimpate, dincolo de care mi-a permis să trec abia în august 1987, când, împreună cu Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ şi Teo Chiriac (ce tineri erau aceşti colegi ai noştri!), am intrat în Ţară, ne-am odihnit la Mamaia, iar la Bucureşti, la început de septembrie, i-am întâlnit pe marele regizor de film Ion Popescu-Gopo şi pe colegul nostru Matei Vişniec care, peste vreo zece zile, aflam de la „Europa liberă”, avea să rămână în Franţa. Uite, el a fost mai norocos, nouă însă, chişinăuienilor, nepermiţându-se să rămânem nici măcar în… România!

Şi de atunci, din secolul XX, spre acest mijloc de deceniu secund al secolului XXI, tot am cutreiera prin spaţiile literaturii universale. Am cutreierat, dar, metaforic vorbind, am şi… arat, am semănat, am recoltat-treierat, zic, dacă mă gândesc la antologiile şi florilegiile pe care le-am alcătuit şi le-am tradus, la atâtea cărţi ale marilor poeţi de pe alte meridiane pe care le-am românizat. În primul rând, este vorba de cei care au înnoit şi diversificat spiritul poetic atât în ţara lor, cât şi în Europa, în Lume, autori ai modernismului şi avangardismului. La Bucureşti, am editat antologiile avangardei ruse –  de poezie, proză, teatru, manifeste. La Iaşi am publicat antologia „Avangarda – jertfea Gulagului”. La editurile importante din Ţară au apărut volume şi antologii ale lui Velimir Hlebnikov, Vladimir Maiakovski, Osip Mandelştam, Marina Ţvetaeva, Anna Ahmatova, Aleksei Krucionîh, Ninei Habias, Tatianei Veciorka-Tolstaia. În româneşte, dar la Madrid, l-am publicat pe Igor Bahterev. Apoi ampla antologie „Traduceri din secolele XX-XXI”, în care am inclus poeţi din circa 35 de ţări. (Îţi imaginezi de câte zeci de ori, în onoarea literaturii şi a poeţilor ei, ar fi trebuit să se intoneze imnurile, concomitent cu arborarea drapelelor României, Franţei, Statelor Unite, Rusiei, Ucrainei, Italiei, Bulgariei, Mexicului etc., etc.?!) Am tradus şi am editat cărţile poeţilor contemporani, printre care unii foarte interesanţi – Ian Satunovski, Ghennadi Ayghi, Vera Pavlova, Viaceslav Kuprianov, Aleksandr Tkacenko, Evgheni Stepanov etc. Mă gândesc şi la „Panorama poeziei avangardei ruse” (cca 1500 de pagini format A4), „Panorama poeziei avangardei ucrainene”… (Pentru ca, în loc de punct, ferm, la acest răspuns, să las în volnicie de perspective tradiţionalele trei puncte…)