* *
*
…deja lumea-i
până la coate în sânge,
suntem disperaţi
cu toţii
…totdeauna când
greşesc politicienii,
plătesc
patrioţii.
* *
*
…au împuşcat în
mine, în Hristos au nimerit –
istoria credinţei
e simplă de neînchipuit…
* *
*
…au fost lupte
cine, câţi au
murit în toiul lor?
dar cine nu a
trecut astă proba cumplită?
…războiul se va
sfârşi
şi din nou
patrioţilor le va fi aburcată pe umeri
crucea proaspăt
cioplită…
* *
*
…prin hăţişuri de
mituri şi palavre
abia mai pâlpâie
un poponeţ oarecare –
acela-i adevărul
istoriei, –
caută-l, de mai ai
răbdare
* *
*
…ce-i bine că nu
crâcneşte
poporul, ca
iepurii când se pitesc…
…voi vă
recunoaşteţi în persoana mea.
Mulţumesc!
Caz
…iar acum acestor
oameni ce le mai trebuie?
…cu cine-s?... De
ce?... Cine sunt ei, în fine?
…ar exista pe lume
vreun genist genial,
care ar demina
atâtea locuri asasine?
…dar parcă
trântorii nu dau năvală la miere?
…şi parcă
presupunerile cazul îl explică:
„Sunteţi trimişi
înainte pe căile minate,
pentru ca dânşii
să vină din urmă fără frică…”
Ispitirea prin text
…Veni. Se
cuibări.
…Trăi în firea
mea,
trezind fiara din
mine.
„Dar cum te
cheamă, cine ai fi?...”
…Spuse:
„Credinţa.
Dar tu nu-mi
aparţii,
astfel că nu te
mai supăra,
nu căuta
alibiuri.
Tu nu depinzi de
nimeni,
cum nu depinde
zăpada
de schiuri”.
Dacă eşti cu mine
…Iată şampania,
în vasul cu gheaţă,
să o bem în doi,
după care
să-mi găsesc
cuibuşor în inima-ţi mare
şi să-i trag un
perdaf moralistului-paiaţă.
Eu îţi voi
aşterne fericirea sub picioare,
casa-ţi voi
umplea cu roze pe care le vei refuza.
Iată drumul tău,
mai bun decât hotelul,
mai lung decât
vecia, mai scut decât moartea.
Hotel. Natură moartă
Un volum de Molière pe noptieră
–
în el bunicuţul
trece zilele ca prin portieră.
Caută pocalul,
înfrigurat…
sub pleoape –
ca-n cavou…
pentru suferinţa
din dragoste
un medicament
nou.
Şi luna sângerie
prin pânza ceţii –
inimă smulsă
din pieptul
nopţii.
* *
*
…Printre voi sunt
străin,
ca un venetic din
China,
îmi joc ţigara
între dinţi,
amară-i nicotina,
eu, până dă
întâia cărunteţe,
voi fi uşuratic
înaintea lui Dumnezeu,
astfel unul şi
singuratic sunt eu,
detestat între
iad şi rai.
Devenim ce
alegem, ce hotărâm,
chiar de viaţa
nu-i decât lumânare în vânt,
scrânciob,
urzică-n care cu sabia dai.
Izgonirea lui Adam din rai
Muşte albe.
Nemaivăzut de albe
zburau de
colo-colo, năuce.
Plesnitura cea
din trupul femeii
nu ştiam că la
bine nu duce.
Beat întâia oară.
Prima dregere
după băutură.
Întâia oară
cunoscui atare chin.
Pe trupul femeii
acea plesnitură…
Nu am văzut-o în
rai. Amin…
De la întâlnire
Când reveneam
acasă, luna se agăţa
în ramuri de alun,
Cald ca-n
copilărie, demult.
Stejarul mirosea
a trupul tău, a călină,
Miros aspru şi
mult.
Şi-am întrebat de
Dumnezeu, şi auzii ceva de sus
Ce n-auziseră
oamenii de când sunt daţi.
Iar peste
creştetul meu străluceau două stele mici
Ca nişte sâni
sărutaţi.
Acuarelă de martie
…ah, ce vesele
cad
picăturile din
streaşină,
însemnând
pământul desprimăvărat…
Cum aceste pâraie
râurile le tot hrănesc, –
din fericire pe
ele corăbiile încă plutesc…
Cum priveşte prin
geam parcă,
printre zăbrele,
un biet invalid nebărbierit,
zicându-şi în
astă dimineaţă:
„Ce vesel îi este
zăpezii să moară
şi să se scurgă
sub gheaţă…”
Iar tânărul
zvelt,
ud leoarcă de
alergare,
le zâmbeşte
tuturor ca un artist:
„Ce vesel e să
fii
şi gheaţă,
şi zăpadă,
şi acest nene
trist…”
* * *
… ca un gheţar
cimitirul alunecă
peste sat.
Ce demult
n-am fost aici eu,
cel depărtat.
Iarnă 2016. Memento mori
…hornul
voroveşte-n limba sa
şi potoleşte
satul,
cu acest omăt va
veni ceva,
dacă nu a venit
deja cu altul.
… albul lui e
uşor de străpuns,
pe noi strat uşor
ne desparte
de pământul
abandonat
mai negru decât
neagra moarte.
* * *
Trăiască
totul ce-i legat de tinereţe,
celui
leneş norocul mereu îi va scăpa.
Eu sunt
poet,
şi voi fi
iertat de toate,
numai că
eşti a mea lumea nu-mi va ierta.
* *
*
Viaţa e
complicată, în singurătate
toate-s
amestecătură himerică.
…Lasă-mă să
intru-n singurătatea ta
ca păcătosul în
biserică.
…şi spovedeşte,
şi iartă
pe cel ce
greşeşte fără să ştie
şi ca înecatului
las’ să-i intre-n trup
ultima melodie.
*
* *
…pierdut într-un colier de păcate:
respir greu, geamăt, palavre-n neştire,
după care răniri la trezie
şi căutare de îndreptăţire,
când dragostea pare-o comedie…
…astea, fireşte, nu mi-au fost date şi mie…
* * *
…prin efort de voinţă
părăsesc visul,
la balcon
strâng ţigara-ntre dinţi.
…umbra ta
dispare ca-n hău,
vântul de nord
readuce mirosul tău…
… întunericul sângeriu
iarăşi pulsează la tâmplă –
ţipăt la naşterile care
nu se întâmplă.
* *
*
S-au tot plodit
oraşele-satelit
bandajate de
tifonul câmpiilor vecine.
…E bine să
îmbătrâneşti împreună cu
pomii sădiţi
chiar de tine!
…Înfloresc
mărăcinii la poale de deal
şi cântă plopii
îmbătător,
şi parcă tu
însuţi te-nveleşti cu scoarţă
şi de sub scoarţă
auzi cântul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu