POEME DIN UCRAINA

*     *     *

…deja lumea-i până la coate în sânge,

suntem disperaţi cu toţii

…totdeauna când greşesc politicienii,

plătesc patrioţii.

*     *     *

…au împuşcat în mine, în Hristos au nimerit –

istoria credinţei e simplă de neînchipuit…

*     *     *

…au fost lupte

cine, câţi au murit în toiul lor?

dar cine nu a trecut astă proba cumplită?

…războiul se va sfârşi

şi din nou patrioţilor le va fi aburcată pe umeri

crucea proaspăt cioplită…

*      *      *

…prin hăţişuri de mituri şi palavre

abia mai pâlpâie un poponeţ oarecare –

acela-i adevărul istoriei, –

caută-l, de mai ai răbdare

*     *      *

…ce-i bine că nu crâcneşte

poporul, ca iepurii când se pitesc…

…voi vă recunoaşteţi în persoana mea.

Mulţumesc!

Caz

…iar acum acestor oameni ce le mai trebuie?

…cu cine-s?... De ce?... Cine sunt ei, în fine?

…ar exista pe lume vreun genist genial,

care ar demina atâtea locuri asasine?

…dar parcă trântorii nu dau năvală la miere?

…şi parcă presupunerile cazul îl explică:

„Sunteţi trimişi înainte pe căile minate,

pentru ca dânşii să vină din urmă fără frică…”

Ispitirea prin text

…Veni. Se cuibări.

…Trăi în firea mea,

trezind fiara din mine.

„Dar cum te cheamă, cine ai fi?...”

…Spuse:

„Credinţa.

Dar tu nu-mi aparţii,

astfel că nu te mai supăra,

nu căuta alibiuri.

Tu nu depinzi de nimeni,

cum nu depinde zăpada

de schiuri”.

Dacă eşti cu mine

…Iată şampania, în vasul cu gheaţă,

să o bem în doi, după care

să-mi găsesc cuibuşor în inima-ţi mare

şi să-i trag un perdaf moralistului-paiaţă.

Eu îţi voi aşterne fericirea sub picioare,

casa-ţi voi umplea cu roze pe care le vei refuza.

Iată drumul tău, mai bun decât hotelul,

mai lung decât vecia, mai scut decât moartea.

Hotel. Natură moartă

Un volum de Molière pe noptieră  –

în el bunicuţul trece zilele ca prin portieră.

Caută pocalul, înfrigurat…

sub pleoape – ca-n cavou…

pentru suferinţa din dragoste

un medicament nou.

Şi luna sângerie prin pânza ceţii –

inimă smulsă

din pieptul nopţii.

*     *     *

…Printre voi sunt străin,

ca un venetic din China,

îmi joc ţigara între dinţi,

amară-i nicotina,

eu, până dă întâia cărunteţe,

voi fi uşuratic înaintea lui Dumnezeu,

astfel unul şi singuratic sunt eu,

detestat între iad şi rai.

Devenim ce alegem, ce hotărâm,

chiar de viaţa nu-i decât lumânare în vânt,

scrânciob, urzică-n care cu sabia dai.

Izgonirea lui Adam din rai

Muşte albe. Nemaivăzut de albe

zburau de colo-colo, năuce.

Plesnitura cea din trupul femeii

nu ştiam că la bine nu duce.

Beat întâia oară.

Prima dregere după băutură.

Întâia oară cunoscui atare chin.

Pe trupul femeii acea plesnitură…

Nu am văzut-o în rai. Amin…

De la întâlnire

Când reveneam acasă, luna se agăţa

                                                        în ramuri de alun,

Cald ca-n copilărie, demult.

Stejarul mirosea a trupul tău, a călină,

Miros aspru şi mult.

Şi-am întrebat de Dumnezeu, şi auzii ceva de sus

Ce n-auziseră oamenii de când sunt daţi.

Iar peste creştetul meu străluceau două stele mici

Ca nişte sâni sărutaţi.

Acuarelă de martie

…ah, ce vesele cad

picăturile din streaşină,

însemnând pământul desprimăvărat…

Cum aceste pâraie râurile le tot hrănesc, –

din fericire pe ele corăbiile încă plutesc…

Cum priveşte prin geam parcă,

printre zăbrele, un biet invalid nebărbierit,

zicându-şi în astă dimineaţă:

„Ce vesel îi este

zăpezii să moară

şi să se scurgă sub gheaţă…”

Iar tânărul zvelt,

ud leoarcă de alergare,

le zâmbeşte tuturor ca un artist:

„Ce vesel e să fii

şi gheaţă,

şi zăpadă,

şi acest nene trist…”

*     *      *

… ca un gheţar

cimitirul alunecă

peste sat.

Ce demult

n-am fost aici eu,

cel depărtat.

Iarnă 2016. Memento mori

…hornul voroveşte-n limba sa

şi potoleşte satul,

cu acest omăt va veni ceva,

dacă nu a venit deja cu altul.

… albul lui e uşor de străpuns,

pe noi strat uşor ne desparte

de pământul abandonat

mai negru decât neagra moarte.

*     *     *

Trăiască totul ce-i legat de tinereţe,

celui leneş norocul mereu îi va scăpa.

Eu sunt poet,

şi voi fi iertat de toate,

numai că eşti a mea lumea nu-mi va ierta.

*      *     *

Viaţa e complicată, în singurătate

toate-s amestecătură himerică.

…Lasă-mă să intru-n singurătatea ta

ca păcătosul în biserică.

…şi spovedeşte, şi iartă

pe cel ce greşeşte fără să ştie

şi ca înecatului las’ să-i intre-n trup

ultima melodie.

*      *      *

…pierdut într-un colier de păcate:

respir greu, geamăt, palavre-n neştire,

după care răniri la trezie

şi căutare de îndreptăţire,

când dragostea pare-o comedie…

…astea, fireşte, nu mi-au fost date şi mie…

*     *     *

…prin efort de voinţă

părăsesc visul,

la balcon

strâng ţigara-ntre dinţi.

…umbra ta

dispare ca-n hău,

vântul de nord

readuce mirosul tău…

… întunericul sângeriu

iarăşi pulsează la tâmplă –

ţipăt la naşterile care

nu se întâmplă.

*      *      *

S-au tot plodit oraşele-satelit

bandajate de tifonul câmpiilor vecine.

…E bine să îmbătrâneşti împreună cu

pomii sădiţi chiar de tine!

…Înfloresc mărăcinii la poale de deal

şi cântă plopii îmbătător,

şi parcă tu însuţi te-nveleşti cu scoarţă

şi de sub scoarţă auzi cântul lor.