10-15.XII.1990
Zile la București. Rotonda Muzeului Literaturii Româna...
Trei seri la muzeu: prima dedicată lui Nichita Stănescu, a doua – nouă,
pruto-nistrenilor, a treia – lui Perpessicius. La ultima din ele a participat
și Fănuș Neagu.
Tratative sumare cu Mircea Dinescu și Eugen Uricaru (vizită la redacția
„Luceafărul”). Mircea Dinescu mă invită
la seara-recepție dată în onoarea scriitorilor de limbă germană care au plecat,
pe vremuri, din România, acum reveniți în vizită.
La revista „Luceafărul” – Eugen Uricaru, Gheorghe Pituț (acesta într-o
stare depresivă de blând boem căzut la mare ananghie).
Tot pe la Casa
Scriitorilor îi cunosc pe Adi Cusin și Stelian Gruia. Ultimul
se frăsuia că este trimis ambasador în Ucraina, de parcă, de fapt, în SUA.
La recepție îi cunosc personal pe Octavian Paler, Ana Blandiana, Florin
Iaru, Bogdan Ghiu, Gheorghe Istrate (ce om minunat!) și pe atâți alții.
Firește, mereu în compania lui Petre Stoica, „vechea” mea cunoștință.
Dat fiind că ai mei au plecat mai devreme spre Știrbei, rămân la
București, grație generozității lui Gheorghe Istrate, spre casa căruia are
amabilitatea de a ne duce cu „Mercedesul” său luxos Mircea Dinescu, adus din
Germania. Zice: „Îmi place cum mănâncă spațiul”.
10.XII.1992
Pe 4-6 decembrie, deplasare la Focșani, participând la Salonul Literar
Alți participanți, oameni cu nume mult-spunătoare,
aproape pornite a se… înlegenda pe la
Focșani: Mircea Dinescu, Al. Piru, Eugen Simion, Gheorghe Istrate. Apoi Sterian
Vicol, Dumitru Pricop, Ion Panait, Florin Muscalu, Cornel Fotea, Gheorghe
Neagu…
Impresionantă seara de la Dumbrăveni și Gugești.
Pelerinajul la Casa
memorială Vlahuță, unde ne plimbăm cu șareta – hățuiește Fănuș Neagu, iar
ceilalți cântăm: „Mână, birjar, și du-mă-n noapte…”
Moment. Gh. Istrate, nostalgicul, sensibilul, ușor
înduioșătorul, se vâră printre hamurile căluțului de la șareta lui Vlahuță,
trăgând alături de patruped la trăsura istoriei literare a Dragoslovenilor!
Pe aici veneau des Caragiale, Grigorescu…
Ca totdeauna, voia bună a întreținut-o duetul de
poeți-guriști Panait-Pricop. Apoi formidabilii Pricop și Istrate care pot spune
la infinit versuri de alți poeți,
La o librărie din Focșani se aflau 4 exemplare din
cartea mea „Umbra ca martor”; autografe pentru Muscalu, Panait și Olteanu.
Orașul e simpatic, mai curățel ca altele.
Intenția de a dialoga cu Eugen Simion – amânată până
la o eventuală vizită a mea la București. Se pare că aș putea alege ceva de pe
bandă din cele discutate cu dl Piru.
27.XII.1994
Nu am notat nimic aici despre Saloanele de la Dragosloveni. Din
nou cu frumos-dezlănțuiții focșăneni Pricop, Fotea, Panait, Cristea etc.
O după-amiază frumoasă la Suraia, localitate unde s-a
vărsat sânge pentru pământul pe care comuniștii aveau să-l colectivizeze.
În nr. 48 al „RL”, Alex. Ștefănescu publică o
microrecenzie la „Spunerea de sine”. Îmi vorbise de ea la Focșani Gheorghe
Istrate, iar revista am luat-o de la Arc.
Suceveanu.
La Focșani, Fănuș Neagu se lansează într-o diatribă
bizară contra revistei „Contrafort”. Cică, ar fi foarte supărat și Marin
Sorescu… Din cauza plasării sale, a lui Sorescu, abia al șaptelea într-o
înșiruire de nume. Prozatorul zice că va scrie un demers, pentru ca să fie
stopată finanțarea acestei publicații. I-am spus că ar fi păcat, dacă va face
asta… Luni, a apărut și nr. 2 al „Contrafortului”,
în care public unele opinii sub titlul „Teoria și practica fragmentului”.
Gheorghiță Istrate încerca să atenueze supărarea...
neconvingătoare a lui nea Fane. Apoi intră în recitalul-maraton declanșat de Dumitru
Pricop, citind ambii, alternativ, din mulți poeți.
8.XI.1996
Între 3-4 noiembrie, am participat la „Saloanele
Dragosloveni”, ajunse la cea de-a 25-a ediție. Tabiet cunoscut: vizită la
prefectură, masă la dl Topor, șuete îndelungi cu vorbărie – uneori ușor avariate,
ca fond și formă – de-ale lui Nea Fane. Rețin o frază de a sa. Referindu-se la
un coleg-gazdă, zice: „Mă uimește tânărul acesta care mai are timp să fie
tâmpit”.
Gheorghe Istrate lansează două cărți în casetă,
„Ritual/ Rite” (versiune româno-franceză) și „LV”, aceasta însemnând exact
vârsta pe care a împlinit-o, în cifre romane.
Apoi, Casa lui Vlahuță de la Dragosloveni , de aici
– spre Suraia, revăzând locuri și oameni dragi. În ajun, însă, am vizitat o
fermă de fazani, cu o copioasă masă din bucate autohtone – fripturi de fazan, dar și de porc… O superbă doamnă
Sonia, soția cantonierului, bună cunoscătoare de literatură, de un debit verbal
niagarian, dacă e să ne referim la celebra cascadă…
La Saloane, prezența pitoresc-deșănțată a pictorului
Lae Drăgușin, pe care, de prea multă vorbă și licori la care se dedă, a ajuns
să-l numim: Drăgușitu. Mi-a schițat chipul, din câteva trăsături, pe un… fund
de bucătărie! O! la ferma de fazani, într-un pridvor, se aflau stivuite,
noi-nouțe, pregătite pentru comercializare, vede-se, mai multe funduri de
bucătărie care, după exemplul pe care l-am dat eu, au devenit instantaneu
material-suport pentru artele plastice: să fi văzut pe scriitori și alți
prezenți acolo, cum stăteau cu fundurile în mână la coadă la abilul desenator
Drăgușin, ca acesta să-i imortalizeze pe lemn moale de… nu știu ce fel de pom.
S-a întâmplat să revenim la o discuție deschisă cu
Traian Olteanu și Florin Muscalu, după unele mici altercații din anul trecut,
în special între ei și Vasile S.. Îmi iau pentru „Revista V”, în exclusivitate,
dialogul cu Ana Blandiana.
28.III.2000
La Fundația Culturală Română.
Augustin Buzura, Zigu Ornea, Gheorghe Istrate, Angela Martin, Lucia Negoiță,
Edgar Papu, Marcel Dinu, ambasadorul României la Chișinău.
Gheorghe Istrate, redactor la
„Curierul românesc”, are grijă să mă aleg cu cele mai noi recente publicații,
cărți editate de Fundație.
26.VI.2002
Odată la 2-3 luni, Gheorghiță Istrate îmi expediază
„Curierul românesc”. Primesc numerele din mai și iunie, pe primul din ele
Gheorghiță scriindu-mi: „Frate Leo, îți doresc o vară iluminată și inspirație
bogată. Extrag din respectivul număr, decupez, și lipesc aici (din lene de a
transcrie) o informație foarte măgulitoare pentru tărâmurile noastre ce merg pe
muchie de cuțit între lumea a treia și civilizația la zi. Așadar, despre
certificări IT: Conform raportului Global IT IQ, realizat de BRAINBENCH (firmă
specializată în testări online, cu peste 3, 5 milioane de utilizatori
înregistrați în întreaga lume), România se află pe primul loc în Europa la
certificări IT. Cu un număr de peste 16 122 de certificări în 2001, urmată
îndeaproape de Marea Britanie, cu peste 15 000 și de Bulgaria, cu 8 844 de
specialiști, țara noastră se află, de asemenea, pe locul șase în lume, după
SUA, India, Rusia, Ucraina (certificată în cadrul CSI) și Canada. La acest
rezultat excepțional pentru inteligența românească, se adaugă 1750 de
certificate în republica Moldova.
Ca o curiozitate, în Asia, Vietnamul, cu 1586 de
certificări, depășește China (1325)”.
16.VII.2002
Au rămas neconsemnate Zilele Duiliu Zamfirescu de la
Focșani. Gh. Neagu – organizator bun. prezenți: Constantin Ciopraga, Cezar
Ivănescu (prin Vasilian Doboș i-am lăsat oferta pentru antologia de poeme),
Magda și Petru Ursachi, Radu Cârneci, Ioan Adam, Vasile Andru, Sterian Vicol...
Și, bineînțeles, prietenul Gheorghe Istrate, buzoian de la Limpeziș adoptat
definitiv de Focșani.
Vizită la mormântul scriitorului (cimitirul de sud),
modest, în comparație cu cel care a fot prototipul lui Tănase Scatiu.
2.III.2003
La USR, îl întâlnesc pe Gheorghe
Istrate, necăjit, ce mai... – i se impune să părăsească locuința, dat fiind că
s-au găsit moștenitori etc. Dea domnul să i se ofere ceva în schimb, oricum
prietenul e deja ușor trecut de șaizeci de ani și... (Îmi amintesc că, în
decembrie 1990, când am mas la generoasa familie Istrate, Gheorghiță îmi
povestea că doamna sa, sculptoriță, încă nu-și revenise deplin din șoc după
cutremurul devastator din martie 1977, care îi distrusese mai multe lucrări pe
care le modelase, cioplise.)
Taclale, timp de 2-3 ore, cu Flora,
Chioaru, Drăghici și Balogh la restaurantul USM, unde, cu titlu de excepție,
prietenul Suciu îi permite să deschidem în „localul său” o sticlă de vodcă pe
care o adusesem de la Chișinău. Nae îl invită pe Flora, întrebându-l
îngrijorat: „Dar Leo are unde să rămână?” Ioan, la rândul său, amintește de
camera de oaspeți. Eu însă sunt cu biletul retur în buzunar. Dar nu pot spune
că nu m-a încălzit această atenție a prietenilor.
1-4.XII.2006
La Focșani, Festivalul Duiliu Zamfirescu. Puiu Siru,
văzând că, spre sf. de an la Departamentul Cultură are în rezervă peste 100 de
milioane de lei, convoacă scriitorimea: Nicolae Breban, Ion Mureșan, Ion S.
Pop, Varujan Vosganian, George Istrate, pre noi doi basarabeni, focșăneni,
gălățeni, râmnicusărateni, băcăuani etc. Mulți. E de povestit. Discuție,
lansări de carte, pelerinaj la conacul lui Vlahuță.
Îl întâlnesc și pe Marin Codreanu care, vai, se miră
că nu a știut că ne vom vedea la Focșani, pentru că mi-ar fi adus barem
semnalul, barem câteva exemplare din volumul de proză de la Editura Muzeului
Literaturii Române. Zice că, de regulă, se dau 30 de exemplare de autor, mie
însă îmi va face o favoare – 60 de exemplare și, poate, un 5 milioane de lei.
Să vadă.
Vestea că Sandu Condeescu e grav bolnav... Părea în
toată sănătatea din lume, nu alta! Făcea sport, patina cu rotilele, la Neptun,
călătorea... Să-l aibă Domnul în grijă și milă...
11-14.III.2007
Drum spre București, la ședință de Consiliu USR. Merge
și Serafim Saka, are treburi în metropola dâmbovițeană. Arcadie, Cimpoi. Chiar în
fața Gării de Nord, de la Adrian Alui Gheorghe auzim o veste cutremurătoare:
Lucian Alexa este internat cu cancer la faringe! Ce să zici, ce să faci?!
La București – diverse puneri la punct de probleme:
corectura de la „Ideea europeană”, alte 50 de exemplare din „Ultima călătorie a
lui Ulysses”. Primesc cărți de la Gheorghe Istrate, L. I. Stoiciu și Bogdan
Ghiu (de la acesta, prin intermediul lui D. Sociu).
Ședința – scoaterea din Comisia de Validare a celor
vreo 3-4 președinți de filiale care, de fapt, fuseseră aleși prin vot secret.
Manolescu apasă, concomitent, pe accelerator și frână, ușor dictatorial.
Moldovenii (ieșenii) – supărați că nu au rămas cu niciun reprezentant în respectiva
comiție – V. Stancu, președinte, părăsește lista, Mircea Diaconu este exclus
sub pretextul că nu s-a prezentat la nicio ședință. Același lucru plana și
asupra lui Vitalie Ciobanu (a fost doar la una), însă noi am insistat să
rămână, totuși. Gheorghe Istrate, Aurel Buiuciuc propun să mă includă pe mine!
Ce, sunt smintit, plus o eventuală neînțelegere cu unii? Las’, dom’le, sunt
alții ahtiați de a intra (oriunde).
Drumul spre Iași – cu Cezar Ivănescu, Lucian Vasiliu,
Cassian, Valeriu. Aproape șase ore de taifas cu registru amplu, ceva coniac și
bere. Cenaclu CFR! Conductorul de vagon intersiti (tren bun) – dl David,
cunoscător de literatură, în special – poezie. Lucian, ca de obicei, de la un
moment încolo se dezlănțuie – la Bârladul său natal cumpără conținutul unui coș
întreg cu ce avea în el o târgoveață ambulantă. Mai repetă isprava, fata
„creând” o nouă ocazie.
6.IX.2007
Scrie prietenul Gheorghe Istrate:
Dragilor dragi, Leo &
Arcadie,
Litera mea intimidată vă sărută
vârful peniței despicate peste Prut.
Cât de subțire e să mulțumesc pentru
darurile voastre aurifere pe care eu le îmbrac doar în Negru si alb! Hai, mai trimiteți-mi lumini lunare (rubrici !) și
chemați-mă, Doamne, măcar pentru o minută în Chișinăul vostru (nostru) fantastic,
pe care îl miros de 67 de ani, dar pe care nu l-am pipăit niciodată. Chiar
există? Răspuns răspicat: există, dovada că voi existați! Dați-mi niște pietre
străvechi să le sărut (când / dacă voi veni !), fiindcă în lucarna lor secretă
noi ne întrevăzusem demult, pe când Prutul încă își mai proiecta artera-aorta
voievodală. Și, rogu-vă, mai înhămați și alți harmăsari si harmăsărițe la
oghiala asta a noastră sufletească: Negru
pe alb...
Cu mulțămiri limpezișiene, vă
imbrățoșează
Gheorghiță Istrate
Rar Om, rar Port, rar Prieten ca Marele Gheorghe Istrate!
19.IX.2007
Gheorghe Istrate îmi spunea, la București, că bietul
Fănuș Neagu e pe cale să se topească. E deja în cărucior. Un cancer, dublu,
inclusiv la prostată... Ce poți face, dragă Fane?...
Duc mai aproape
de bun sfârșit o nuveletă. Titlul i-ar fi „Cu spatele la oglindă”, însă pus pe
față el ar deconspira finalul. Astfel că-l las „ascuns”, căutând altceva. Cred
că volumul de proze scurte și scurtisime e unul destul de bun. Voi începe a
publica în presă. De altfel, în „Contrafort” am și publicat „Peștișorul de
Dâmbovița”, am trimis „Fetele de pe Calea Victoriei”. Altele – la „Limba
română”, „Tribuna” (solicitate, de acolo, prin intermediul Irinei Petraș).
Mi-a solicitat proză scurtă și Gheorghe Istrate pentru
revista „Alb și negru”, pe care a întemeiat-o și o redactează (dacă mai apare,
pentru că prietenul îmi spune că e pe cale să nu mai aibă bani de la... Cică,
va căta alte posibilități...)
21.IX.2008
În fine, Gheorghe Istrate, prin
computerul fiului său, îmi trimite poemul pe care să-l traducă cineva în
rusește, însoțit de scrisorica următoare:
Draga Leo,
Zis si Zeo,
Din rărunchi țipa-voi: Help!
Să-mi transferi verbuțul sterp
(Pentru asta-ți mulțumesc!),
Pe ecartament rusesc !
Sărutul meu Basarabiei necunoscute,
însă perpetuu purtată în inimă.
Gh. Istrate
Ca totdeauna, emotiv, cu epitete generoase la adresa
noastră, care, uneori, ajung la exagerare... poetică, ceea ce, de fapt, îl
caracterizează deplin pe bunul român de la Limpeziș. (Ce nume predestinat
poeziei – Limpeziș!)
21.X.2008
Îi scriu Miroslavei Metleaeva:
„Uite care e problema – colegul, prietenul nostru
bucureștean, Gheorghe Istrate, intenționează să-și editeze cartea unui singur
poem dramatic, OMUL ÎNTRERUPT, în mai multe limbi. Până în prezent, are
traducerile în vreo 15 limbi, am înțeles eu, și, bineînțeles, fiind prietenul
nostru, ține mult să insereze și varianta în rusă. La o adică, este gata să
plătească și un anume onorariu. E drept, nu l-am întrebat cât. Astfel că, daca
ție îți place textul și dorești să-l traduci, ar fi excelent! în caz că ești
prea ocupată, poate îmi dai adresa unui alt coleg rus, care ar cunoaște româna,
să-i propunem lui. Pe de altă parte, nu e o graba, astfel că poate
aștepta până îți faci tu timp. Ce zici?
Cu gânduri luminoase...”
Motto-ul poemului dramatic „Omul
întrerupt”:
Trup trăitor prin cuvinte
cărțile mele-s morminte
alb ridicate peste rambleu
ele sunt micul meu mausoleu.
(4 apr.2003)
13.III.2009
La București, ședință de consiliu.
Îl întâlnesc pe Gheorghiță Istrate, oferindu-i poemul
„Omul întrerupt” în traducere rusească. Dramatic, trist text. E un memento mori care începe încă de la...
pre-nașterea pruncului, care zice din amnioticul matern: „Mai am o oră și voi
fi azvârlit înlăuntrul universului vostru. O oră mai e – și mă voi înnegri de
prea multă lumină!...”
Ceva mai departe: „De-aș avea buze aș rosti dimineața
îngerului negru deodată cu mine zămislit, de-aș avea mâinile în afară aș lumina
– vreau să deschidem farmacia zăpezii”. Un pluri-dialog între Dumnezeu,
părinții fătului și fătul în pre-nașterea sa. „Nenăscutul: Pipăi prin voi literele păgâne circumscrise ca o
temniță filială: nu sunt decât o particulă a morții. Mireasma creierului meu
virgin acuză: noli tangere circulus meos!”
Un poem al disperării... senine. Cutremurător.
3.IX.2017
O veste
zguduitoare: în faptul dimineții, în lumina ei abundentă, s-a stins Gheorghe
Istrate! Acum câteva zeci de minute, la 11.30, precum spune o postare de pe
facebook. Au trecut aproape zece ani de când i-am citit poemul dramatic „Omul
întrerupt” – un titlu cât un tom de filosofie existențială! Azi, din
nenorocire, a fost întrerupt Omul, Poetul, Prietenul... Iar în finalul acestui
poem tatăl, unul din personaje, spune:
„M-am uitat în foc și-am văzut genele tale privindu-mă. Moartea însăși e
o împărăție cu lacătele mereu descuiate și fără pază. Până la tine oasele mele
nu se țeseau nici cât pulberea drumului. Într-o zi albă eu voi fi tu, într-o zi
neagră eu voi fi eu...”
Poem tradus în aproape douăzeci de limbi și pe care
și-l dorea carte aparte în polifonia vocilor lumii. Nu știu dacă a reușit să
publice acea carte-poem... Sper să aibă grijă de ea fiul Poetului.
...În faptul acestei dimineți cu lumina abundentă în
care vibrează, paradoxal până în timpanele cerului, arghezianul motto a toate: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/
Sufletului nostru bucuros de moarte...
Îi dau trista veste și lui Lucian Vasiliu, care se
pregătește să plece spre Iași după încheierea „Bookfest” la Chișinău. Îi spun
că spicuiesc secvențele cu prietenul nostru Gheorghe Istrate de prin înscrisurile
anilor care s-au adunat, s-au tot adunat. Lucian îmi răspunde neamânat, zicând
că așteaptă textul în cauză pentru revista „Scriptor”. Despre ființarea și plecare a lui Gheorghe Istrate, uriaș
OMPOETPRIETEN...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu