POEME
P.S. la un manifest futurist
Cerul
lumii
și cerul
gurii – măi să fie!–
și sub
unul
și sub
celălalt
cuvintele
suferă de claustrofobie
toate...
Trăiască
Marinetti! Și
cuvintele
în libertate.
Îngerul, Faust
Pentru a-mi
înțelege poemele cei care se plâng
că nu le-ar
înțelege
consider necesară o
precizare:
Sunt poet
și deci
humani nihil a me alienum puto
de unde nu văd
nimic scandalos că
atunci când scriu
am Îngerul lângă
umărul drept
și pe Faust lângă
umărul stâng
însă ei doar îmi
propun variante
nu mă constrâng
nu mă dau în
fărădelege.
Lecturi. Interpretări I
Păstrând
proporțiile și osebirile
uneori,
domnilor Cervantes și Dostoievski,
– să am
pardon – mi se pare
că Don
Quijote ar fi chiar cneazul Mîșkin
însă
călare...
Din troiene, în ninsoare
E de
presupus că la un An Nou
după
revelion
se va da
startul Judecății de Apoi
și la
Înviere
după care
cei morți câteva minute în urmă
vor ieși
deja bine-mersi prin gurile de metro(u)
dar și
din fosele scărilor rulante ale magazinelor Metro
și chiar
din fosele orchestrelor din teatre.
În atâta
lume reînviată
cineva ar
putea să-l zărească pe Homer
cel care
a compus lucruri și ființe captivante
dar
totuși inexistente
sau
totuși atât de captivante
încât
pe
alocuri păreau trans-aparente
adică
reale.
Atunci
la
început de an
pe
reînviatul Homer
sau pe
mai descurcărețul Don Quijote – la gură de metro(u)
la
ieșirea din supermarketul Metro
la pragul
teatrului de operă și balet
sau al
teatrului No
probabil
îl va aștepta
sau îi va
aștepta în plurală frăție
calul
troian
de data
aceasta necioplit din lemnul arborilor de pe coasta
strâmtorii
Dardanele
de pe
lângă Hisarlik; calul troian
pur și
simplu înălțat
modelat
din zăpada noastră autohtonă
troian cu
troian din
neige aujourd'hui
sau
neige d'antan
așa – ca
un om de zăpadă
ca un
călăreț de omăt
fie ăla
Homer
sau Don
Quijote învăluit
sau
învăluiți într-o ninsoare albă-albă
curată-curată
oarecum
neauzit-polifonă
ca un
desfăt diafan
neige aujourd'hui
sau
neige d'antan.
Marea iubirii
1
Odată ce seacă până
și mările pământului
nămolindu-se
(de pildă Aral)
și corăbiile care
le cutreierau rămân
captive-n nisipul
pustiirii –
ce să mai zicem, ce
despre mica mare a
omului
marea iubirii?...
2
– Dar, iubitule,
mai știi tu oare
și despre alte mări
moarte, oceane?
– Iubito, ajunge, ne oprim aici. Viața
și așa e
necruțătoare...
Poantele
Spărgătorului și ale lui Panza
De la miezii nucilor ce conțin calorii
berechet
Spărgătorul de nuci s-a cam îngrășat
ca mâine-poimâine nu va mai putea apărea pe
scenă
să-și joace ceaikovskianul balet.
Adică și-a cam zis deja romanța cel care
în loc să rămână – suplu mlădios – ca Don
Quijote
aduce tot mai mult a Sancho Panza.
De la miezii de nuci pe care îi are între
fălci
și-i tot molfăie neîncetat
e de înțeles că Spărgătorul de nuci pe scenă
nu e bun nici pentru operă
sau oricare alt fel de cântat.
Din păcate
astea toate
nu le înțelege doar el
celebrul Spărgător de nuci maronii
căruia din cauza consumului în exces al
miezului
i se cam pleoștesc cârlionții
încât ca mâine-poimâine de prin teatre
i se vor da poantele ușoare
și – grei – papucii
(la Paris – saboții).
...Sau poate e totuși un norocos
pusul pe îngrășat Spărgător de nuci
înclinând neplăcut balanța
odată ce în teatre se dansează și „Don
Quijote”
balet în care cavalerul desuet cât șapte
nu doar că e însoțit
ci e chiar completat
de cam durduliul Sancho Panza
pe
poan-
te...
Licurici
la Nord
...după jumătate de an
se încheie ziua polară;
e apus iminent cu astrul în cădere
scădere
scufundare
până în unicul moment în șase luni
când
peste imensa Arctică
între ghețari – și – magneticul ocean
ca într-un ochi de iad
soarele licărește scurtisim
doar cât
un licurici în sudicul roman al
Françoisei Sagan:
Un peu
de soleil dans l'eau froide.
Revăzând Parisul. Regrete
Revăd Parisul.
Micul Trianon cu fantoma
Madamei Pompadour.
Mai la vale, apa
Senei (din păcate
nu și dragostea
noastră) se repetă pe sub podul Mirabeau
chiar dacă Heraclit
zice: Nu.
Mă rog, filosoful
credea una, Apollinaire alta
lumea și apa se
mișcă precum știu
și tot mai mult
precum pot
oarecum mai
anevoios
spre imanentul
viitor
și generalul pustiu
pe care omul deja
și l-a prezis;
pustiu în care
nimeni nimănui nu va avea a-i spune
că a fost în
Franța,
că a fost la
Paris...
Steguleț alb
S-a cam
încheiat cu ce a fost frumos
pe-alocuri
faimos.
S-a cam terminat.
Iată
cineva își
aruncă arcul
tolba cu
săgeți.
Își pune
o frunză la locul delicat adamo-evic
sau
evo-adamic (să nu supărăm feministele...).
Apoi înalță
un steguleț alb
și
pornește abătut spre noi
să se
predea.
...Mda, s-a
cam încheiat cu ce a fost frumos
pe-alocuri
faimos.
S-a cam
terminat.
Privim
prin binoclu.
Cel ce să
predă e Eros....
Vezuviul
Văzui in
Pompei acel câine roman.
Lucian Blaga
În
interiorul tău
ar putea
erupe Vezuviul
făcându-ți
prăpăd în destin – deci tu
gândește-te
vezi
dacă ai
fi gata să treci prin lavă
prin
cădere de pietre
prin
vâlvătăi
din
propriul tău destin pe tine însuți de-a te salva
ca pe un
om
sau ca pe
un câine din Pompei...
Sărut pe Vârful Omu
Povestește
mărturisește
presupune
unul
altul
că pe
zăpada imaculată
ce
acoperă Vârful Omu
și întreg
Carpatul
ar fi
văzut conturul unor buze
binecuvântătoare
de parcă
România ar fi fost sărutată pe obraz
chiar
Dumnezeu
Preaînaltul.
Unul din poemele naive
Ce dumnezeiește
era!
Ca în
amintirile lui Ion Creangă.
Și eu,
boțul de humă, mă gândeam
că chiar
Maicii Domnului Maria i-ar fi plăcut
să
trăiască în satul copilăriei mele
în
Negurenii de pe apa Răutului
în care
mama mea
neamul
nostru viețuia
împreună
cu limba noastră-i o comoară
în adâncuri înfundată
care nu
avea piedică
în
predică
chiar de
se tăinuia înfrigurată
de urgia
sovietică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu