Ceva în comun
Ce aș avea eu în comun cu
dispariția mamuților?...
...Posibil
tot
poezia...
Ușor nehotărât
Așa e – Hamlet în
mare îndoială:
– A fi sau a nu fi?
Unii îl cred extrem
de lucid
alții aproape
nebun.
Și al Treilea
de fapt Primul
peste Toate
Dumnezeu
întrebându-se
nehotărât:
– Să-i spun sau să
nu-i spun?
Mielul
Când
spre a-l ocroti de gerul iernii
părinții aduceau în casă
punându-l pe țol
lângă sobă
un plăpând miel de Astrahan
încă aburind de căldura placentei
de căldura burții mamei sale
(și a... mioriței în general)
cârlan cu chipul – cum ar fi zis poetul Ayghi – de
prunc egiptean
pictat plat în piramide
eu îl întâmpinam cu cântec din scripcă de hlujan
scârțâindu-i ceva – poate că
fără să știu
chiar „Hârciogul” de Beethoven
de care
de fapt
în satul nostru nu știa nimeni
sau doar poate cineva din cancelaria școlii
ar fi putut descifra ce-i cântam eu acelui miel-copil
cu chipul pruncilor de Nil.
Că nu știu
Se pare că – simplu
– astfel
s-ar putea lămuri
trucul:
Fericiți cei săraci
cu duhul
că nu știu, bieții
de ei, ce înseamnă
să fii bogat cu
duhul.
Curată-adevărată...
În această poluarea
fatală
când în loc de H2O potabil
lumea bea petrol
rentabil
printre băltoacele
post-istoriei
dar mai ales ale
postmodernismului
ARTA
curată-adevărată
stă rușinată
jignită
în mută întrebare –
trecu în goană
huruitoarea
hurducătoarea rablă
a minimalismului
care o stropi cu
noroi
din cap până-n
picioare...
Poliția, poeții
Poezie
și adevăr.
Goethe
Crâncenă luptă în
piața mare
în inimă de cetate!
Pe de o parte –
poliția
poeții pe de
cealaltă parte
între ei –
mulțimea.
Bubuituri, lozinci,
bâte, megafoane!
Gazele lacrimogene
dispersează mulțimea
versurile
lacrimogene o readună
aceasta scandând:
¡Patria o muerte!
Vrem
poezie și dreptate!
Poezia firească
Ceea ce e foarte scump
pe lume
în viața omului –
poezia firească
aparține celor care
de dragul ei
pentru ea
întru apărarea ei
sunt gata să moară
dar mai ales – să
trăiască.
Printre politicieni
Printre politicieni
când le merge ceva
mai rău
când le merge chiar
foarte bine
ai impresia că
umblă bietul adevăr
cu coada între
vine...
Ah, adevărul
ce mult seamănă cu
poporul!...
Din basm
1
Dragostea mea este
grada de corp a
Frumoasei Fără
Corp.
2
Când îngerul meu
păzitor obosește și el
și se odihnește
paza mea de corp
este chiar
grijuliul meu
suflet.
Mirosul lumii
Primăvară blândă
vară toridă
sau toamnă caldă.
Magazine Second
Hand – cu ușile
și geamurile larg
deschise.
Aerisire, aerisire,
aerisire non stop.
De jur-împrejur –
miros de țări
și trupuri străine.
Fulger
în stepă
E o femeie-trăsnet.
Argou
Eleganța
grația trupului
și sugestia erotică
de o puritate naturală
fără nimic obscen –
scria colegul Z.
de care-mi
amintisem prin 1989
(iunie fiind)
într-un răgaz de
potolire a prafului stepei
și a oboselii mele;
răgaz de curmare a
iureșului prin stepa orientală
în fapt de trecere
spre noapte
când
pe orizont
luna improviza
dansul buricului
pe care-l priveam
dimpreună cu femeia-paratrăsnet
căreia
întru a mă salva – i-am
atins trupul... – ...și
brusc!
fulgerul de păcate
s-a descărcat în
pământul stepei pardosite cu
puzderia
licuricilor auto-electrocutați...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu