vineri, 14 februarie 2020

POEME DIN „CONVORBIRI LITERARE”





Și aici...

E ceva putred în Danemarca.                                      

                                              Dar
din păcate
și aici
unde mă aflu eu...


În plus

Când privesc adânc
și îndelung
în sus
multe lucruri îmi par
de-a dreptul
în plus.

Chiar și lucrurile care nu au fost
și nici nu-s.


Audio-book

Fantastic!
Ce s-a mai schimbat lumea
ce diferite sunt marea
și plaja –
                 iată
la un moment dat
vecinul meu pe nisipul plajei
mă roagă să nu fredonez prea tare
să nu fluier a bucurie
dar mai ales a pagubă
pentru că el are dreptul
să asculte în liniște
Franz Kafka audio-book.


Spre ora 00 fără 2 minute

În unele zile
chiar doldora de filosofie
sunt atât de limpezi ideile
subiectele
predicatele toate
încât abia spre miezul nopții
la ora 00 fără două minute
parcă ne-ar prinde o spuză de regret
că nu a existat ocazii anume
să folosim proverbe
zicători
cuvinte înaripate

pentru că a fost o zi atât de clară ca după
curățirea edenică de păcate
greșite cum zice/ interzice Biblia
cu vorba (scrisă)
și cu fapta (scrisului) – uite că revin
proverbe
zicători
cuvinte înaripate
psalmi cuneiformi.

Gata!
Dormi!


Iarnă

Iarnă.
Zăpada abundentă a înălțat cât de cât colinele spre cer
de unde
           se pare
s-ar întrevedea deja niște schiuri
pe care și le pregătesc îngerii
ce vor coborî în slalom uriaș
în văile bucuriilor
foste văi ale plângerii.


Marea iubirii

1

Odată ce seacă până și mările pământului
nămolindu-se
                       (de pildă Aral)
și corăbiile care le cutreierau rămân
captive-n nisipul pustiirii –
ce să mai zicem, ce
despre mica mare a omului
marea iubirii?...

2

– Dar, iubitule, mai știi tu oare
și despre alte mări moarte, oceane?
  Iubito, ajunge, ne oprim aici. Viața
și așa e necruțătoare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu