TRADUCERI PE VERSANTE DE SECOLE

Am primit de la Iaşi volumul de „Traduceri din secolele XX – XXI” (peste 500 de pagini, format academic) în care am adunat românizările pe care le-am făcut, pe parcursul a patru decenii, din creaţia unor poeţi din 36 de ţări. Prezint câteva pagini din carte.

Ovanes GRIGORIAN (1945 – 2013), Armenia

DIN CRONICA POLIŢISTĂ

Atenţie,

iată încă o veste destul de curioasă:

spre sfârşitul secolului douăzeci,

la ora paisprezece şi un sfert,

poporul armean a ieşit din propria ţară

şi nu s-a mai întors…

Semnalmente: antic, multpătimit,

talentat, muncitor, răbdător,

în ochi – o tristeţe nesfârşită,

în inimă – rupturi, plesnituri adânci…

Cei care l-au văzut sunt rugaţi

să anunţe de urgenţă parlamentul

care pe câteva zile

are nevoie de popor

în legătură cu apropiatele alegeri repetate

Antun Branko  ŠIMIĆ    (1898-1925), Croaţia

AVERTISMENT

Omule fii atent

să nu mergi tupilat

pe sub stele!

Lasă-te pătruns

pe de-a-ntregul

de dulcea lumină astrală!

Să nu te lamentezi

când va veni clipa cu ultimă privire

să te desparţi de stele!

La urma-urmelor

în loc de a o termina ca pulbere

vei deveni de-a-ntregul stea!

(1920)

DEJUNUL SĂRACILOR

Sunt ruşinaţi de a se aşeza unul în faţa celuilalt

la o atare masă

şi în timp ce mănâncă le este teamă

nu cumva unul să-i devoreze viaţa celuilalt.

Când se ridică de la masă

                                          tăcerea şi apăsarea

le provoacă silă de ei înşişi

tulburându-le trăsăturile feţelor

şi fiecare se gândeşte că ar fi asasinul celuilalt

şi că sângele ce-i curge prin trup

e sângele celuilalt

                             (de parcă într-adevăr unul

l-ar fi devorat pe celălalt)

GREU PE SUFLET

Ah unde o să mă mai duc şi astăzi?

Mama intră în odaie

                                 se aşează

şi mă scrutează cu o privire mută

Las cartea la o parte şi ies din casă

La marginea câmpiei, printre tulpinile negre

  spânzură soarele învineţit a moarte

Mă postez în mijlocul drumului

                        şi strig

                   din răsputeri

  

 (1920)

Arvo METS (1937-1997), Estonia/ Rusia

*     *     *

Ceasul ticăie în tihnă.

Suntem în doi.

Eu

Şi ochii tăi mari.

Noi prindem coadă

La fericire.

*     *     *

Motoarele

asamblate de noi

semănau leit

unele cu altele.

Nu poţi deosebi

munca delicventului

de munca

poetului.

ZARAZA? - LEGENDĂ ROMÂNEASCĂ, ADEVĂR ARGENTINIAN...

Citisem povestea „Zarazei” a lui Mircea Cărtărescu. Da, o poveste.

Azi dau de o altă poveste, dusă adânc spre legendă, despre aceeaşi Zaraza care, cică... – dar citiţi textul de mai jos:

„O altă curtezană de lux a cărei frumuseţe a pus pe jar sufletele bărbaţilor sofisticaţi şi bogaţi ai vremii a fost ţiganca Zaraza. Povestea ei încă se mai cântă şi astăzi în localurile care ne fascinează cu poveşti triste, dar frumoase, ale Bucureşti-ului interbelic. Cel care a transformat-o în legendă este un renumit cântăreţ interbelic, Cristian Vasile, care a făcut o mare pasiune pentru Zaraza şi a compus romanţe în care a cântat frumuseţea acesteia. Focoasa ţigancă era o femeie senzuală, cu părul lung, negru, uns cu ulei de nuci, cu ochii verzi şi buze roşii, cărnoase.

Purta o rochie de culoarea prazului, din urechi ii atarnau cercei lungi in stil baroc, iar in picioare purta pantofi împodobiţi cu ştrasuri care faceau ca fiecare pas al ei sa fie o tainica melodie pentru privitori. În 1944  Cristian Vasile era un renumit cantaret care canta alaturi de Titi Botez, Jean Moscopol şi Zavaidoc, cel cu care avea să lupte pentru inima Zarazei, in cele mai renumite cercuri si cele mai cautate birturi din capitala. Povestea de dragoste s-a nascut în localul „Vulpea roşie”, de pe Lipscani, unde lautarul performa. Cand a vazut-o prima data,  nu şi -a mai putut dezlipi ochii de pe ea. Se spune ca a fost dragoste la prima vedere si din acea noapte, Zaraza a devenit femeia lui timp de 2 ani. Dar frumuseţea ei continua să atragă privirile barbatilor care îl invidiau pe Cristian Vasile pentru partenera care se sprijinea pe bratul lui.

Istoricii consemnează rivalitatea dintre el şi Zavaidoc care a plănuit să-l ucidă pe lăutar ca sa îi fure femeia, dar a renunţat la planul lui din cauză că Vasile era un cântăreţ celebru şi ar fi riscat să se afle repede cine ar fi plănuit crima. În schimb, acesta a pus la cale s-o omoare pe Zaraza, motiv pentru care, l-a tocmit pe  Borilă, un ţigan din anturajul lui Zavaidoc, “antrenat” să ucidă. „A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa”, spune istoricul Dan Falcan.  Celebrul lăutar a murit la Sibiu în 1974”.

De, asta e – o povestioară nu prea bine articulată, trasă de păr; poate chiar o... prostioară... frumoasă. Adevărul, însă, e cu totul altul: „Zaraza” este numele unui celebru tagou argentinian, care a traversat atlanticul, ajungând în Europa, prin ţările căreia s-a răspândit cu texte deja traduse. Până la Cristian Vasile el se cânta, în 1939, la Varşovia, în Polonia. (Binevoiţi de vedeţi acest clip: http://www.youtube.com/watch?v=-r6NO4u3hrI.)

Iar originalul partiţiei „Zaraza“ îl vedeţi mai jos, pentru a vă convinge că pe el nu e nicidecum numele lui Cristian Vasile, precum brodează (cu acul) într-o ureche vreun autor oarecare de pe la noi. Autorii sunt argentinienii A. Perrotti şi B. Tagle-Lara.

Aşadar, să ne potolim orgoliul nostru protocronist şi să ascultăm acest frumos tangou argentinian, „Zaraza“, în interpretarea polonezilor

GORILELE DIN KREMLIN, ACUM 22 DE ANI...

26.V.1991

Ieri şi astăzi, am parcurs – maratonic – captivantul volum „Borges despre Borges”. După „Cărţile şi noaptea”. După eseul despre acest socratic contemporan, pe care l-am depus la revista „Basarabia”.  Aproape de concepţia mea mărturia marelui argentinian, conform căreia povestirile pot fi duse în albia eseului erudit, că eseurile pot trece în poeme, iar poemele se îngemănează cu ori chiar sunt scurte naraţiuni. În viziunea li Borges, deosebirea dintre proză şi poezie nu e decât una tipografică, din acest motiv el intercalând proze prin paginile volumelor sale de versuri.

10.VII.1991

Astăzi Elţin a fost întronat ca preşedinte al Rusiei. Mi-a atras îndeosebi atenţia  că la finalul festivităţilor, relativ modeste, televiziunea a dat celebrul „Cor al robilor” din opera „Nabuco”, într-o versiune modernă, de chitară, dar foarte sugestiv. Deci, „Corul robilor” sau al foştilor robi?

578 DE FOBII ŞI COMPUTERUL

Pe un site polonez găsesc „Kompletna Lista Fobii” (uneori sintagmele leşeşti sunt atât de apropiate celor româneşti, încât nici nu e cazul să le traduci). Şi în această uriaşă listă sunt enumerate 578 de stări patologice de nelinişte şi de spaimă, lipsite de o cauze obiective sau precise, alias fobii. Însă ar mai fi ele şi altele, pentru că lumea e mare şi superstiţioasă, şi spăimoasă. M-am gândit că ar exista şi o spaimă de… fila albă, pentru cei care poate că sunt talentaţi, predestinaţi literaturii, dar care, din cauza unei astfel de fobii, nu vor ajunge niciodată scriitori.  Am cercetat lista: într-o accepţie generală, nu doar de „pagină albă”, sigur că există şi papyrophobia. Dar uite că, din păcate, grafomanii nu cunosc astfel de înspăimântare – ei trec peste toate fobiile şi… hârtiile... 
Dar şi mai grav e că o astfel de boală, zisă papyrofobie, ar putea afecta posibila lume cititoare! Omul nu ia cartea în mână, pentru că are fobie de… hârtie! Ei bine, uite de ce e bun ecranul calculatorului sau un e-book reader – poţi citi fără să te… înspăimânţi!

Iată şi „întreaga” listă de fobii dată de polonezi, dar cu explicaţii englezeşti:

Kompletna Lista Fobii

A-

Ablutophobia- Fear of washing or bathing.

UN REPORTAJ INSPIRAT DE PRIETENUL VASILE GOGEA

Primesc azi:
Dragă Leo,
sper să nu te superi pentru că am invitat şi alţi confraţi la plimbare, alături de tine, prin Kazan!
Cu gând frăţesc,
Vasile Gogea
http://vasilegogea.wordpress.com/2013/07/10/kazanul-vazut-de-leo-butnaru/

Răspund:

Dragă Vasile, 

din contră, mă bucură, iar gestul tău mă face să regizez un alt fotoreportaj din Kazan, pe care îl voi deschide chiar cu uriaşa cupă în care încă nu era aprinsă flacăra Universiadei. Iar situaţia cu medaliile mi se pare şi mie dezolantă. Să sperăm că e o nedumerire provizorie.

Cu urări de bine şi inspiraţie,

Leo

Pe când o fotografiasem, de departe, de pe alt mail al râului Kazanka,
 această cupă mai era în lucru, aşteptând flăcăra Universiadei

KAZANUL DE LEMN, BETON ŞI BRONZ... FURAT

Pagin de jurnal
18 iunie 2013

A mai rămas ceva din Kazanul cu arhitectură din lemn? Păi, zice colega Nailia Ahuntova, unele elemente din acea perioadă se pot vedea chiar aici, nu departe de Uniunea Scriitorilor, la colţ, pe strada… Ulianov-Lenin. La Kazan, Lenin se află în deplină libertate, chiar dacă i se mai întâmplă şi unele neplăceri. Astfel, garda veche sau îndoctrinaţii de dată mai recentă deplâng neconsolaţi distrugerea de către un incendiu a unei case în care, cică, fusese ţinut, arestat, viitorul cap al bolşevicilor, prin 1887. Ei bine, dacă eu stau, cazat, la US, pe strada Muştari nr. 14, acea casă fusese undeva vizavi, la numărul 15 (în ea se aflase o bibliotecă, evacuată în local nou), numai că acolo se înalţă acum un bloc modern, cam împăunat, aş zice, cu teracotă multicoloră. Dna Elmira, una din portarii de la casa scriitorilor, zice că locuieşte vizavi, „În casa cea frumoasă”.

În schimb, într-adevăr, la colţul de străzi despre care îmi spune colega Nailia Ahuntova, se află casa de lemn în care a locuit o vreme familia Ulianov. Are bârnele vopsite în roşu-închis şi e în renovare. Ba chiar i-au adus în curte şi un monument al lui Lenin, care, zice colega ce s-a oferit să fie ghid, până nu demult nu era acolo.

Casa-muzeu Lenin

Alături, gard în gard, e casa în care în anul 1884 a locuit „marele scriitor proletar”, spune placa, fondatorul realismului socialist Maksim Gorki. Însă o siglă nou, pe fundal verde cu litere aurii, parcă ar anunţa, implicit, o răzbunare peste timpuri: în acea clădire se află „Bahai Center of Kazan”, numită oficial Baha’u’llah (în arabă „Slava lui Dumnezeu”), ce pledează pentru unitatea întregii omeniri ca bază a păcii mondiale. E cam altceva decât „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, nu? În contrast cu pacea lumii, revoluţia mondială presupunea cruzime, sânge, sânge, sânge… Bubuială nasoală, cum ar zice vreun confrate mai tânăr, care îl simpatizează pe Che Guevara.

Aici a locuit Gorki în 1884

Hălăduiesc prin această parte mai puţin modernizată a urbei, unde clădirile din piatră sunt în minoritate faţă de casele din bârne, edificate, în special, în secolul XIX. Pe aici nu a acţionat în plin programul „Mileniu”, iar Nailia spune că o parte din locuitori nu au dorit să părăsească vechile lor case din bârne, pretinzând la schimb spaţii de locuit mai bine plasate şi mai mari, decât li se propuneau. Problemă veche mereu… nouă…

DESPRE COTOIUL DE KAZAN ŞI DESPRE CÂŢI ROMÂNI LOCUIESC LA MOSCOVA

Măhărimea Sa Cotoiul de Kazan

Pagini de jurnal

19.VI.

…Ar fi multe de relatat şi din spaţiile Muzeului de Istorie a Tatarstanului (o clădire superbă!). Mă gândesc în special la unele aspecte din neliniştitele, exoticele vremuri în iureş năvalnic, când nomazii stepelor prinseră a se obişnui cu traiul sedentar; când cei care cuceriseră, se pomeniră cuceriţi, chiar umiliţi.    

În muzeul este expusă până şi caleaşca în care a vizitat Kazanul împărăteasa Ekaterina a II-a, în mai 1767. Vă daţi seama că, chiar suflat în anumite părţi cu aur, cu purpură imperială şi cu ceva negru, cromatică aleasă pentru a sugera solemnitatea, azi, vehiculul doamnei de pe tron (însăşi caleaşca aduce a tron!) trezeşte zâmbetul oricărui pici pe care tăticul îl duce dimineaţa la liceu într-un „Mercedes” sau „BMW”. 

  

                                         Caleaşca de plimbat împărăteasa

Poate puţină sare în cam ştearsa înfăţişare a caleştii să o dea un detaliu insignifiant, – dar să vezi, fixat şi el de istoricii vremii, pus pe răbojul mereu marilor, importantele merite ale vreunei ţarine, în acest caz fiind vorba de Elizavetei Petrovna (mezina lui Petru I şi a Ekaterinei I) care, după vizita din octombrie 1745, dădu, pe loc, un ucaz special: „Fără