GORILELE DIN KREMLIN, ACUM 22 DE ANI...

26.V.1991

Ieri şi astăzi, am parcurs – maratonic – captivantul volum „Borges despre Borges”. După „Cărţile şi noaptea”. După eseul despre acest socratic contemporan, pe care l-am depus la revista „Basarabia”.  Aproape de concepţia mea mărturia marelui argentinian, conform căreia povestirile pot fi duse în albia eseului erudit, că eseurile pot trece în poeme, iar poemele se îngemănează cu ori chiar sunt scurte naraţiuni. În viziunea li Borges, deosebirea dintre proză şi poezie nu e decât una tipografică, din acest motiv el intercalând proze prin paginile volumelor sale de versuri.

10.VII.1991

Astăzi Elţin a fost întronat ca preşedinte al Rusiei. Mi-a atras îndeosebi atenţia  că la finalul festivităţilor, relativ modeste, televiziunea a dat celebrul „Cor al robilor” din opera „Nabuco”, într-o versiune modernă, de chitară, dar foarte sugestiv. Deci, „Corul robilor” sau al foştilor robi?

Alaltăieri, împreună cu Cimpoi, Cărare, Suceveanu suntem invitaţi de Leviţchi, acasă, să continuăm agapa începută şi dusă până la un punct la US. Ajungem la Vasile Leviţchi şi remarcăm că, la bucătărie, un ochi al plitei de gaz… arde tihnit! Încă de dimineaţă când, precum îşi aminteşte maestrul Leviţchi, şi-a preparat o cafea… De, noroc…

În „România literară” nr. 26, articolul „Ceartă între tradiţionalişti şi modernişti la Chişinău”: „Dl Vieru doreşte să ne convingă că «tineri ambiţioşi» de felul poetului Leo Butnaru şi al criticului Mihai Cimpoi vor «să pună pe banca acuzaţiilor săptămânalul Literatura şi arta […] pentru că, vezi bine, săptămânal grijeşte mai mult de necazurile curente ale neamului decât de propriile lor producţii poetice». Noi, care i-am citit şi publicat pe dnii Butnaru şi Cimpoi, (şi am dori să-i publicăm pe regretatul George Meniuc, Ion Vatamanu, Serafim Saka, Teo Chiriac, Vasile Gârneţ, Paul Mihnea, Nicolae Esinencu, Grigore Chiper, Valeria Grosu, şi alţi «moderni») ca de altfel şi pe scriitorii «tradiţionalişti» de la «Literatura şi arta», vedem în ambiţia celor dintâi mai mult decât un joc de interese personale, şi tocmai încercarea de-a aduce aer proaspăt în literatura basarabeană de azi. De aceea nu ne împăcăm cu dl. Vieru care se teme de «ambiţia» lor ca de un pericol pentru literatura ce apără, dincolo de Prut, neamul românesc. O literatură este cu atât mai naţională, cu cât este mai valoroasă. Provincialismul nu poate duce pe promotorii săi decât la «frăţii» ca ceea, recentă, dintre companionii de idei ai dlui Vieru şi fosilele colaboraţionismului ceauşist de dincoace de Prut”.

Din prefaţa la grupajul de versuri publicat în „Familia” (5/ 1991): „Leo Butnaru se apropie de melancoliile individuale explorabile liric, de starea proprie a limbajului poetic cult, părăsind schemele livrării imediate a mesajului poetic. Mai liber decât alţi conaţionali ai săi faţă de formă, el nu abandonează (prin absenţa, aici, a tematicii tipic basarabene), ci dinamitează, într-un plan subiectiv, unitatea poet-român”. (t. c.)

11.VII.1991

Mi-a apărut cartea de reflecţii literare, eseistice, jurnalistice „Umbra ca martor”. E scrisă pe parcursul a două decenii şi, în raport unele cu altele, textele au o diferenţă, în dependenţă de etapa evolutivă la care mă aflam, însă, concomitent, şi o continuitate molcomă a unui tânăr, apoi – doar relativ tânăr „apucat” întru cultură artistică – problemă care preocupă prea puţin şi pe puţini la noi.

19.VII.1991

În ideea naţională sunt cu cei mulţi, în ideea estetică îmi apăr punctul personal de vedere. Iar cei care au monopolizat clişeele ţin să ne aibă pe toţi de partea lor, făcând rudimentarul amestec (voit) dintre politic şi estetic. În ambele cazuri sunt rudimentari până la ridicol. Însă despicarea de ape este inevitabilă.  

Citesc la Cesare Brandi, în „Teoria generală a criticii”, despre „coloana vertebrală a progresului ştiinţific”, căruia eu i-aş spune, de fapt, arborele cotit al progresului, arbore care, se ştie, iese cam des din funcţie. (Lecturile de ultimă oră: pe lângă Cesare Brandi, – Adrian Marino, „Critica ideii literare”; Jean Burgos, „Pentru o poetică a imaginarului”; Hans Robert Jauss, „Experienţe estetice şi hermeneutică”…)

Din dicţionarul membrilor Sfatului Ţării, un consătean: Teodosie Bujniţă. Născut în Negureni la 5 august 1881. Agricultor-industriaş. Delegat pentru Sfatul Ţării. Deputat pe scurtă durat, detaşat de Sfatul Ţării pentru diverse funcţii – director de prefectură la Orhei, subprefect (pretor) la Teleneşti şi Criuleni. A organizat o bancă populară şi o cooperativă de consum în Negureni. Decoraţii: Medalia Regele Ferdinand I, merit cultural pentru construcţii şcolare; Medalia serviciu credincios.

25.VII.1991

Seară omagială Vladimir Beşleagă. Prezent preşedintele Mircea Snegur. Titlul de „Scriitor al poporului”… Majoritatea dintre cei prezenţi mi s-au părut oameni derutaţi, obsedaţi de inerentele îndoieli ale existenţei cotidiene incerte.

29.VII.1991

Teleserialul  „Dallass”… „Da lăsaţi-mă cu Dallassul ăsta”, îţi vine să zici după fiecare episod derulat duminicile şi joile… A ajuns la episodul 45. Zici, dar priveşti în continuare, ştiind că orice se poate insera în trama acestei naraţiuni… Nu este exclus ca, până la urmă, în „Dallass” să apară şi vreun dalai-lama (pentru asonanţă, parnonimie). Această producţie interminabilă, însăilată din fel de fel de evenimente arbitrare, prosteşte multă lume. E ca o imitaţie cinematografică, prost înţeleasă, a prozei (n)arate, cum ar fi cea din mia şi una de nopţi…

19-21.VII.1991

Nebunia rusească: nişte gorile bete se încumetă la o lovitură de stat! Derută, stupefacţie, teamă – cocteil pseudoimperial… dar nu e obligatoriu să fii Nostradamus, pentru a prezice eşecul aventuriştilor-pucişti. Noi însă credeam că prăbuşirea va veni ceva mai târziu, ea – implacabilă – se petrece peste doar trei zile. Un răsuflet universal de uşurare. Nu ştiu dacă şi pentru nomenklaturişti…

27.VIII.1991

Proclamarea independenţei Moldovei. Cât se va mai ţine imperiul? Împreună cu Mihai Cimpoi, Vasile Nedelescu şi Aurel Scobioală îi întâmpinăm la vama Leuşeni pe clujeni: Horia Bădescu, Doina Cetea, Teoharie Mihadaş, Constantin Cubleşan, Aurel Rău, Dumitru Savu, Ioan Muşlea, Mircea Opriţă, Virgil Mihaiu  ş. a.

29.VIII.

Deplasare la casa de creaţie „Donici”. A doua zi – excursie la Oreheiul Vechi. Oaspeţii sunt încântaţi. „Şocul” emotiv, însă, îl trăiesc în kilometrii de pivniţă Cricova.

Prin Chişinău îl întâlnesc pe Ioan Alexandru. Venea direct de la tren. Cam nebărbierit, de, cum e bărbatul de pe drum, cu tricolorul în mână, pleacă repede la hotel să se cazeze şi să se refacă. Pe când mergeam cu Virgil Mihaiu spre USM, îl întâlnim din nou, de data aceasta – în condiţie festivă. Deschiderea oficială a bibliotecii „Transilvania” pe bulevardul Mircea cel Bărtân. Multe discursuri, un dar – frumos, generos, ospitalier.

30.VIII.1991

Mi-a fost trimisă la tipografie cartea de versuri „Puntea de acces”. Probleme veşnice: prezentarea grafică. Rebutez o copertă, a doua… Tânărul Eugen Bucşa parcă nu ar fi lipsit de harul penelului, însă nesiguranţa şi lipsa şcolii serioase îi joacă festa.

31.VIII.1991

Sărbătoarea limbii române.

3.IX.1991

La USM, întâlnire cu renumitul savant Eugen Coşeriu. Îşi povesteşte pe îndelete biografia. Zice că, din ofertele pe care le avusese, pe când era în Uruguay, de a preda la diverse universităţi, a ales Germania, deoarece încă de tânăr îşi propusese scopul, cu o respectivă doză de orgoliu frumos, de a-i învăţa carte pe nemţi. Mai pese vreo două ore, la masă, Serafim Saka zice: „Domnule profesor, şi i-aţi învăţat pe nemţi atâta carte, încât aţi putea chiar să-i mai dezvăţaţi puţin”. Încă un gând al lui Saka: indolenţa şi nehotărârea noastră ne căşunează destule necazuri, însă, în timpurile socialismului agresiv, se întâmplă să ne şi ajute: negrăbiţi fiind, nu îndeplineam imediat ordinele venite de la satrapii suspuşi, ordine care se întâmpla ca a doua zi să fie anulate. De unde reiese că, pripiţi, nu trebuie să facem ticăloşii… (Bine, dar aceasta nu face bine caracterului…)

4.IX.1991

Ziua de 31 august ar fi mult nedeplină, dacă nu aş aminti de popasul pe care l-am făcut la Condriţa, în fostul palat-vilă al foştilor boşi nomenklaturişti. Pe Aleea clasicilor, Victor Bucătaru, regizor de cinema, îmi spuse că, dacă pot, să invit câţiva oaspeţi, pentru că birja universală „Moldova” oferă o recepţie chiar în locul deja amintit. Cine nu a dorit să meargă, ar avea de regretat. În schimb Adi Cusin cu soţia, Constantin Cubleşan, alţii, au rămas foarte impresionaţi. Fast, lux, bucătărie bună. Preşedintele birjei – domnul Baroneţchi, om agreabil. Culmea – un cuib de pasăre pe blana de căprioară care acoperă un jeţ! Vă daţi seama de când nu mai fusese nimeni pe la balcoanele care i-au „suportat” pe Ceauşescu, Bodiul şi blegele lor consoarte! Prin excelenţă, scaunul cu cuib e o remarcabilă piesă de muzeu!