TRADUCERI PE VERSANTE DE SECOLE

Am primit de la Iaşi volumul de „Traduceri din secolele XX – XXI” (peste 500 de pagini, format academic) în care am adunat românizările pe care le-am făcut, pe parcursul a patru decenii, din creaţia unor poeţi din 36 de ţări. Prezint câteva pagini din carte.

Ovanes GRIGORIAN (1945 – 2013), Armenia

DIN CRONICA POLIŢISTĂ

Atenţie,

iată încă o veste destul de curioasă:

spre sfârşitul secolului douăzeci,

la ora paisprezece şi un sfert,

poporul armean a ieşit din propria ţară

şi nu s-a mai întors…

Semnalmente: antic, multpătimit,

talentat, muncitor, răbdător,

în ochi – o tristeţe nesfârşită,

în inimă – rupturi, plesnituri adânci…

Cei care l-au văzut sunt rugaţi

să anunţe de urgenţă parlamentul

care pe câteva zile

are nevoie de popor

în legătură cu apropiatele alegeri repetate

Antun Branko  ŠIMIĆ    (1898-1925), Croaţia

AVERTISMENT

Omule fii atent

să nu mergi tupilat

pe sub stele!

Lasă-te pătruns

pe de-a-ntregul

de dulcea lumină astrală!

Să nu te lamentezi

când va veni clipa cu ultimă privire

să te desparţi de stele!

La urma-urmelor

în loc de a o termina ca pulbere

vei deveni de-a-ntregul stea!

(1920)

DEJUNUL SĂRACILOR

Sunt ruşinaţi de a se aşeza unul în faţa celuilalt

la o atare masă

şi în timp ce mănâncă le este teamă

nu cumva unul să-i devoreze viaţa celuilalt.

Când se ridică de la masă

                                          tăcerea şi apăsarea

le provoacă silă de ei înşişi

tulburându-le trăsăturile feţelor

şi fiecare se gândeşte că ar fi asasinul celuilalt

şi că sângele ce-i curge prin trup

e sângele celuilalt

                             (de parcă într-adevăr unul

l-ar fi devorat pe celălalt)

GREU PE SUFLET

Ah unde o să mă mai duc şi astăzi?

Mama intră în odaie

                                 se aşează

şi mă scrutează cu o privire mută

Las cartea la o parte şi ies din casă

La marginea câmpiei, printre tulpinile negre

  spânzură soarele învineţit a moarte

Mă postez în mijlocul drumului

                        şi strig

                   din răsputeri

  

 (1920)

Arvo METS (1937-1997), Estonia/ Rusia

*     *     *

Ceasul ticăie în tihnă.

Suntem în doi.

Eu

Şi ochii tăi mari.

Noi prindem coadă

La fericire.

*     *     *

Motoarele

asamblate de noi

semănau leit

unele cu altele.

Nu poţi deosebi

munca delicventului

de munca

poetului.

*     *     *

Ziua întreagă

am tot căutat singurătate

ca să te pot asculta.

Tu răsuni în mine

precum orga

într-o biserică înaltă.

*     *     *

Trenul zbieră ca un mic măgăruş.

Prinsei a mă-apropia încetişor.

Pe sticlă – trei brăduţi de argint.

*     *     *

Un câine de pripas

îşi potriveşte mersul orăşeneşte.

Vrea să dea impresia

că ar merge ca şi cum

într-o lesă invizibilă.

Omul îşi întoarce privirea.

Şi câinele

încetineşte pasul.

*     *     *

În uriaşul oraş

sunt atâtea fete frumoase...

Mă-ncântă, le admir fără răgaz.

Uneori, unele îmi zâmbesc.

Mă simt ca şi fericit.

Şi abia seara constat

cât sunt de însingurat.

*     *     *

Pe când întinzi scutecele

la balcon

te opreşti brusc

uimit de univers.

În vârful degetelor

străluceşte o stea.

*     *     *

Văzduhul e plin

de reflecţiile aurii

ale frunzişului întomnat.

Chiar ţi se pare că

undeva nu prea departe

s-ar înălţa o cupolă de templu.

*     *     *

Exact ca acum trei ani

vrăbiile ciripesc

în talpa mea, când eu

păşesc prin băltoace

şi peste frunze.

*     *     *

cu fel de fel de griji

ne-acoperiră cerul

şi nu-l vedem.

*     *     *

O pană mică, legănat

Coboară din cer.

Dar pasărea e de nevăzut.

*     *     *

Să sape pământul,

să obosească,

să înalţe capul

şi să amuţească

în faţa frumuseţii

unui mesteacăn întraurit –

probabil, în aceasta şi constă

menirea omului.

*     *     *

După mârşăveniile pe care ni le-aţi făcut

voi sunteţi pentru totdeauna

excomunicaţi de zâmbetele noastre.

*     *     *

Sunt mic

şi lupt cu urzica.

Vărguţa din mâna mea – floreta lui Hamlet.

*     *     *

În serile atât de-ntunecoase

lumina poate fi extrasă doar

din cărţi.

OCTOMBRIE

Frunzele căzute stau

precum păsările doborâte,

cu picioruşele în sus.

*     *     *

Îmi amintesc Estonia natală...

Lumina albaştrilor ochi

mă-ndurerează.

*     *     *

Îţi poate fi luat totul,

dar nu-ţi poate fi luată

rugăciunea.

Jacques PRÉVERT (1900 – 1977), Franţa 

DUMINICĂ

Pe Bulevardul Gobelins printre arborii stând smirnă

O statuie de marmură m-a condus de mână

Azi în zi de duminică cinematografele-s pline

De pe ramuri păsări privesc la omeneasca lume

Iar statuia m-a îmbrăţişat dar nimeni n-a văzut

Decât un copil orb care din deget mi-a făcut.

CALUL ROŞU

În manejul minciunii

E calul roşu al surâsului tău

Se tot roteşte

Şi eu stau acolo ca plantat

Poţi să zici

Cu al realităţii trist bici

Şi nu am nimic a spune

Surâsul ţi-i la fel de adeverit

Ca adevărul meu împătrit.

TOAMNĂ

Un cal se prăbuşi-n mijloc de alee

Peste el frunzele prind a cădea

Dragostea noastră tremură

Şi soarele de asemenea.

LA MICUL DEJUN

El şi-a turnat cafea

În ceaşcă

A turnat lapte

În ceaşca de cafea

A pus zahăr

În cafeaua cu lapte

Cu linguriţa

A mestecat

El îşi bău cafeaua cu lapte

Şi lăsă din mână ceaşca

Fără a-mi spune un cuvânt

Apoi îşi aprinse

O ţigară

Dând drumul la

Inele de fum

Scutură scrumul

În scrumieră

Fără să-mi vorbească

După care se ridică

Punându-şi pălăria

Îmbrăcându-şi trenciul

Pentru că afară ploua

Şi a plecat

Prin ploaie

Fără a-mi spune un cuvânt

Fără a privi spre mine

Şi eu mi-am luat

Capul în mâini

Izbucnind în plâns.

ALICANTE

Pe masă o portocală

Rochia ta pe covorul greu

Şi tu în patul meu

Dulce prezenţă a prezentului

Prin vălurate perdele

A nopţii răcoare

Căldura vieţii mele.

VARĂ

O îngheţată pe nemâncate

Singur la aman fără un ban

O fată de şaisprezece ani

Mai stând în picioare

Place de la Concorde

În amiaza de cinşpe august

În plin soare.

VEŢI VEDEA ATÂT CÂT VEŢI VEDEA

O fată nudă în mare înoată

Un bărbat bărbos păşeşte pe apă

Minunea minunilor unde e

Miracolul anunţat de cu vreme?

PRIMA ZI

Cearşafuri albe în dulap

Cearşafuri roşii pe un pat

Un copil în mama sa

Mama în spaţii ce dor

Tatăl pe coridor

Coridorul în casă

Casa în oraş

Oraşul în noapte

Multă până dimineaţă

Moartea în strigăt

Copilul în viaţă.

CÂNTECUL PĂSĂRII

Pasăre ce zboară-atât de lin

Pasăre roşie caldă ca sângele

Pasăre-atât de tandră pasăre hazlie

Pasăre care dintr-o dată se sperie

Pasăre care brusc loveşte

Pasăre care vrea să evadeze

Pasăre singuratică şi agitată

Pasăre care vrea să trăiască

Pasăre care vrea să cânte

Pasăre care vrea să ţipe

Pasăre roşie caldă ca sângele

Pasăre ce zboară-atât de lin

Aceasta e inima ta copilule drag

Inima ce bate atât de trist din aripi

În pieptul tău atât de dur şi de alb.

CÂNTEC

În ce zi suntem astăzi noi

Noi suntem în toate zilele-roi

Prietenul meu

Noi suntem în viaţă

Dragostea mea

Ne iubim şi vieţuim

Vieţuim şi ne iubim

Şi nu mai ştim ce este viaţa

Şi nu mai ştim ce este ziua

Şi nu mai ştim ce-i dragostea.

IMENS ŞI PURPURIU

Imens şi purpuriu

Peste Grand Palais

Soarele iernatic apare

Şi dispare

Ca el şi inima-mi va dispărea

Şi tot sângele meu va porni

Să te caute

Dragostea mea

Frumoasa mea

Şi te va găsi acolo

Unde te vei afla.

NISIPURI MIŞCĂTOARE

Demoni şi minunăţii

Vânturi şi maree

În depărtare marea deja se retrage

Demoni şi minunăţii

Vânturi şi maree

Şi tu

Ca o algă mângâiată dulce de vânt

În nisipurile patului te mişti visând

Demoni şi minunăţii

În depărtare marea deja se retrage

Însă în ochii tăi întredeschişi

Rămân doar două vălurele

Demoni şi minunăţii

Vânturi şi maree

Două valuri mici care să mă-nece.

PEISAJ SCHIMBĂTOR

Două lucruri luna

celălalt este soarele.

CINA CEA DE TAINĂ

Ei stau la masă

Ei nu mesesc

Ei nu sunt în blidul lor

Şi blidul lor le stă drept

Vertical dinapoia capetelor.