MICILE/ MARILE TRAGEDII

16.X.1991

Ieri, mă aflam în biroul lui Arcadie Suceveanu. Intră C., autoremarcându-şi punctualitatea: „Vezi, ţi-am adus”, zice şi-i întinde lui Arc. o mapă în care presupun manuscrisul de versuri comis de superficialul critic la 50 de ani şi mai bine. „Te rog să-l citeşti şi nu amâna, e urgent”. Înţeleg că avuseseră înţelegerea ca Suceveanu să-i ticluiască un fel de prefaţă-argument pentru vetustele „belcanto”-uri desuete şi anacronice, liricoidale şi ştampilate cu clişee (judec după câteva grupaje apărute în publicaţiile periodice). Nu pricep cum va putea bietul Arcadie îndreptăţi bizareriile amoroase ale acestui Pan subjugat dionisiacului… De fapt, nimeni niciodată nu a considerat că C. e un critic de marcă, însă, după ce-i citeşti strofele de versificări schilave, te îngrozeşti la gândul ce ar putea crede acest „estet” despre literatura modernă, în general – despre literatura bună. Ce ironie amară a muzelor care, în cazul său, sunt deja moarte şi, deci, pe veci de neînsufleţit… Ah, câte grafomanii iresponsabile am văzut noi! Iată încă una, deşănţată, ca la bâlciul măscăricilor…

Să vedem, dragă Arcadie, ce dă din pixul tău, pentru că ceea ce a dat maimuţoiul pretins poet am cam văzut… Vai de steaua voastră, pruto-nistrene litere române…

Gheorghe Vodă şi Nicolae Esinencu îmi servesc zvonul că Mihai Cimpoi ar putea fi numit ambasador la Bucureşti. Uşor de înţeles aluzia: prind a se pregăti pentru o nouă rundă electorală de alegere a unui nou preşedinte al asociaţiei scriitorilor, ambiţiile prind a se re-îngurguţa… Comedia antiumană continuă…

ISTORIA UNOR VIEŢI...

Mihail Grecu, "Istoria unei vieţi" (1967)

Din istoria unei vieţi, iarna 2013

20 DE ANI DE LA PLECAREA LUI ION VATAMANU

OMUL ŞI POETUL SPECTACULOS

Ion Vatamanu (1937–1993) a fost un om şi un poet spectaculos. Şi la singular, şi la plural. Ambii. Nu de puţine ori, surprinzător în opţiuni, preferinţe, afirmaţii, „pretenţii” tandre, spuse cu voce uşor cântată, jucată-modelată, articulată, cu inflexiuni de virtual actor de convingătoare probă. (De altfel, era unul din cei care îşi citea splendid poemele.) Nu de puţine ori – reiau contrapunctic nuanţarea – părea a se afla pe o scenă, pe un podium imaginar, de unde, neostentativ, parcă ar fi predicat, ar fi „indicat”, re-modelat, opinat – uşor sau ceva mai ferm – contradictoriu. În compania lui, viaţa devenea... shakespeareană, adică – teatrală. Dar nu înfrumuseţată cu tot dinadinsul, ci înnobilată. Mai ales, în tinereţile sale de poet deschis modernităţii, bărbat înalt, cu conturul feţii gen byronian, precum surprinzător de adevărat (şi, concomitent, uşor ficţional, creator, adică) l-a surprins pictoriţa Elena Bontea într-un portret, pe care nu mă tem a-l crede – raritate (...de plasticitate); un portret poate că chiar... celebru. Posibil. Istoria mai e în permanentă (şi prezentă, la zi) plămadă, iar la timpul oportun va pune accentele necesare, va semna decizii, ca şi relativ... definitive.

ÎN LOC DE SCEPTRU - BÂTA

29-30.X.1991

Retro: Cu două zile înainte de sus-amintita adunare a scriitorilor, N. îşi ia inima în dinţi, trece peste supărări, apropiindu-se şi spunându-mi cu un zâmbet difuz: „Leo, am auzit că vrei să mă critici la adunare”. Îi spune că la mijloc o fi o elementară şi perfidă iudire-insinuare a cuiva, precum se obişnuieşte pe aici. „Mă gândeam eu… că doar am fost colegi, ne-am împăcat bine, de ce ne-am ataca reciproc?”… Îi spun că nu am intenţii de gherilă. Zău că se bucură. După ce meseşte, se apropie din nou, zicând: „Să ştii că ai dreptate cu iudirea. Eu chiar pricep de cine a fost ea pusă la cale. Ştii, trebuia să apară un atac la adresa ta, eu am respins perfidia. Autorul în cauză a şi lansat zvonul…”

Confuz, un pic viclean, dar… ce să-i faci?

Zinovia îmi spune că Ioana de la Iaşi s-a bucurat de concilierea care a intervenit între mine şi N. Acesta şi-a dus feciorul la studii şi a vorbit la telefon cu familia Ierimia, printre altele găsind de cuviinţă să o pună la curent cu „normalizarea situaţiei”.

Deplorabila, animalica năvală a bâtelor minere în Parlamentul României… Greu de imaginat altceva mai sinistru şi mai malefic. Brute.

REVENIND LA UN AUTOGRAF

Vezi: http://www.romlit.ro/istoria_unui_autograf_pagin_de_jurnal

PESTE BARIERE

4.IX.1991

Şi – ceea ce s-a interpus între notele de la 19 iulie – 19 august: am scris la o bună parte din cartea „Şlefuitorul de lentile”, cca 10 coli de autor (250 de pagini manuscris), însă am rămas unde am rămas, la jumătatea capitolului despre tinereţea scriitoricească, în urma derutei-şoc pe care mi-a produs-o mie, ca şi foarte multora, dezlănţuirea gorilelor militariste, puciste din Kremlin. Nu pot şti când voi fi în stare să revin la manuscris… În cheia comportamentului „cucerirea de sine” din volumul „Umbra ca martor” şi în „Şlefuitorul de lentile”, regizez reflecţii despre fenomenologia procesului de creaţie axate pe exemplele maeştrilor cu netăgăduită autoritate în literatura universală. E ceva între eseistică şi nuvelistică, amintind de teoretizările elitiste, fără a face concesii celor cu condiţie intelectuală elementară. Discursul mi se pare interesant până la captivant.

Iar pe 1 septembrie, duminică, i-am avut de oaspeţi acasă pe Aurel Rău, Doina Cetea, Tudor Dumitru Savu, soţii Adam, Ioan şi Georgeta, Horia Bădescu, Mihai Cimpoi, soţii Ţurcanu (el – preşedintele unei bănci importante).

TRADUCERI PE VERSANTE DE SECOLE

Am primit de la Iaşi volumul de „Traduceri din secolele XX – XXI” (peste 500 de pagini, format academic) în care am adunat românizările pe care le-am făcut, pe parcursul a patru decenii, din creaţia unor poeţi din 36 de ţări. Prezint câteva pagini din carte.

Ovanes GRIGORIAN (1945 – 2013), Armenia

DIN CRONICA POLIŢISTĂ

Atenţie,

iată încă o veste destul de curioasă:

spre sfârşitul secolului douăzeci,

la ora paisprezece şi un sfert,

poporul armean a ieşit din propria ţară

şi nu s-a mai întors…

Semnalmente: antic, multpătimit,

talentat, muncitor, răbdător,

în ochi – o tristeţe nesfârşită,

în inimă – rupturi, plesnituri adânci…

Cei care l-au văzut sunt rugaţi

să anunţe de urgenţă parlamentul

care pe câteva zile

are nevoie de popor

în legătură cu apropiatele alegeri repetate

Antun Branko  ŠIMIĆ    (1898-1925), Croaţia

AVERTISMENT

Omule fii atent

să nu mergi tupilat

pe sub stele!

Lasă-te pătruns

pe de-a-ntregul

de dulcea lumină astrală!

Să nu te lamentezi

când va veni clipa cu ultimă privire

să te desparţi de stele!

La urma-urmelor

în loc de a o termina ca pulbere

vei deveni de-a-ntregul stea!

(1920)

DEJUNUL SĂRACILOR

Sunt ruşinaţi de a se aşeza unul în faţa celuilalt

la o atare masă

şi în timp ce mănâncă le este teamă

nu cumva unul să-i devoreze viaţa celuilalt.

Când se ridică de la masă

                                          tăcerea şi apăsarea

le provoacă silă de ei înşişi

tulburându-le trăsăturile feţelor

şi fiecare se gândeşte că ar fi asasinul celuilalt

şi că sângele ce-i curge prin trup

e sângele celuilalt

                             (de parcă într-adevăr unul

l-ar fi devorat pe celălalt)

GREU PE SUFLET

Ah unde o să mă mai duc şi astăzi?

Mama intră în odaie

                                 se aşează

şi mă scrutează cu o privire mută

Las cartea la o parte şi ies din casă

La marginea câmpiei, printre tulpinile negre

  spânzură soarele învineţit a moarte

Mă postez în mijlocul drumului

                        şi strig

                   din răsputeri

  

 (1920)

Arvo METS (1937-1997), Estonia/ Rusia

*     *     *

Ceasul ticăie în tihnă.

Suntem în doi.

Eu

Şi ochii tăi mari.

Noi prindem coadă

La fericire.

*     *     *

Motoarele

asamblate de noi

semănau leit

unele cu altele.

Nu poţi deosebi

munca delicventului

de munca

poetului.