În a patra zi a lunii
decembrie din anul 2019 (o încep cu date precise, deoarece ele vor fi necesare
și în continuarea textului), la dezvelirea plăcii memoriale în fața Casei
Vernescu, dedicată aflării tânărului scriitor, pe atunci praporgic de artilerie,
Lev Tolstoi la București, mi-am amintit de invocarea, cât de cât întemeiată sau
prezumtivă, și a altor locuri din capitala Țării Românești de la mijlocul
secolului XIX, legate de persoana, de atunci, de personalitate fabuloasă de mai
târziu, a contelui de Iasnaia Poliana. Unele din ele au fost punctate,
geografic-topografic, de autorii care au abordat subiecte similare: la „Hotel
de France”, Tolstoi „degusta cu nesaț cupe de Clicot”, bea cafeaua și savura înghețata la Capșa, era unul de-al casei la „Hughes” sau
la „Brenner” (mai târziu „Hotel d’ Europe”), întârziind la disputate partide de
biliard, un eventual local următor fiind „apreciat datorită prețurilor și
vinului de Drăgășani, din podgoriile deținute de Barbu Știrbei, suveranul
țării”, scria Emanuel Bădescu în „Ziarul de duminică” (2013), mai precizând, în
baza scrisorilor pe care le trimitea Tolstoi celor din Rusia: „...a urmărit
spectacolele de la Teatrul cel Mare, precum și pe cele jucate pe vechea scenă a
Teatrului Momolo, pe ambele scene, în funcție de noroc ori de contract,
evoluând trupe străine, din Italia și din Franța”. Un alt comentator, Stelian
Tănase, scria: „Brenner era locul său
favorit, unde își pierdea la stos toată solda. Aici, sătul de mâncarea de
cazarmă, avea parte și de o rafinată bucătărie occidentală” (Patronul localului
de lux, Brenner, fusese în
slujba armatei ruse în timpul războiului cu turcii din 1828-1829, ulterior
stabilindu-se în București, pe strada Nemțească / astăzi Smârdan, în apropierea
bisericii Stravropoleos. Aici a ridicat un han, devenit mai târziu hotel.)
Ei bine, praporgicul (în
armata rusă, grad ofițeresc inițial – Oberoffizierе;
company officers) Lev Tolstoi nu locuia de-a valma cu ostașii de rând și,
deci, nu putea fi „sătul de mâncarea de cazarmă”, odată ce
chiar de la sosirea sa prințul Mihail Gorceakov, comandantul oștirii din
Moldova și Țara Românească, rudă a sa (verișor de al treilea, pe linie maternă,
cu Nikolai Ilici, tatăl lui Tolstoi), îl invită să treacă oricând să ia masa la
el: „M-a îmbrățișat, m-a
asigurat că pot veni să mănânc zilnic la el și că ar vrea să mă păstreze pe
lângă el...” (17.III.1854).
De fapt, nu se putea spune că invitația pentru tânărul praporgic ar fi fost
ceva deosebit, o excepție, deoarece comandantului i se dusese vestea de
amfitrion generos, precum își amintea N. Ușakov: „Masa se pregătea în fiecare zi pentru 30 de oameni, dar
erau invitați mai ales cei nou sosiți; ceilalți veneau fără să mai fie invitați, dintre persoanele Cartierului general, începând de
la general, până la
locotenent inclusiv. Pe cei mai mulți dintre veniții la masă,
prințul Gorceakov nu-i cunoștea,
însă discuta de obicei doar
cu purtătorii de grade mari”. Sau altă notă a lui Tolstoi... extra-cazarmistul: „Am prânzit acasă
într-o atmosferă destul de liniștită, bine și ieftin” (4.VII.). Prin cazarmă, la subordonați, dădea destul de rar,
mărturisindu-i mătușii că Bucureștiul, lumea pe care o întâlnește sunt
acaparante și „toate acestea au făcut să nu stau nici două ore la mine acasă”.
Plus că Tolstoi, dacă ar fi vrut, putea să-și ia un bucătar: „Eu unul nu am
nevoie de bucătar bun, mă pot descurca și fără el, însă un om în plus este
necesar, pentru a-l ajuta pe Dmitri la îngrijitul cailor, cât vom fi pe drum,
și pentru ca, de cum ajungem, să-mi fie de folos” (în scrisoarea către mătușa
Tatiana Ergolskaia, 24 mai 1854).
Chiar a doua zi de cum sosește la
destinație, purcede în căutarea unei locuințe cu chirie. Se presupune că ar fi
fost „o casă europeană, de boier sau de negustor înstărit, în formă de
potcoavă, cu etaj și cu pian, casa Gae de pe ulița Izvor.
De-acolo, coborând dealul și traversând Dâmbovița pe Podul Mihai Vodă, nimerea
direct pe Podul Mogoșoaiei, maxim 10 minute de mers călare ori cu birja” (Em.
Bădescu). Precizarea cu pianul nu e deloc întâmplătoare: tânărul
conte avea preocupări muzicale serioase, cunoscând creația lui Bach, Händel,
Chopin, din biografia sa reieșind că, uneori, se putea afla ore în șir la pian,
interpretând opere de Mozart, Mendelson sau Schuman. Pe 24 mai îi scria
mătușii: „...încă nu am reușit să miros praful de pușcă turcesc, ci trăiesc
foarte liniștit în București, mă dedau muzicii”. Mai târziu, despre bucuria
existenței însoțită de muzică avea să-i scrie și de la Chișinău: „...acum eu
beneficiez de tot confortul vieții, având un apartament bun, un pian, un prânz
gustos, studiez cu regularitate” (17
octombrie).
