După ce am publicat aici (pe 28 iulie) tristele imagini de la petrecerea spre cele veşnice a Poetului şi Traducătorului Mircea Ivănescu din restrânsul caleidoscop al cărora se vedea marea singurătate în care se afla în ultimele sale clipe pământeşti marele scriitor, prietenul şi colegul Vasile Gârneţ a comentat astfel: „Tristeţe... L-am preţuit enorm pentru poezia şi traducerile sale. Un mare creator, cum n-au existat prea mulţi în literatura româna. A suferit şi a plecat discret – fotografiile tale, Leo, stau mărturie şi fac şi mai dureros momentul acestei despărţiri. Doar versificatorii au parte de doliu naţional în România şi... Basarabia. Odihneăscă-se în pace!”
Îi răspundeam-confirmam colegului că, da, toate s-au petrecut într-o discreţie dureroasă, dacă ne gândim că nici autorităţile locale, sibiene, nu au fost prezente la funeralii, neavând un cuvânt de adio pentru marele dispărut... Nici editorii pe care i-a răsfăţat cu inegalabilele sale traduceri Mircea Ivănescu, nici bibliotecarii, nici profesorii universitari sau de liceu, cu o excepţie-două... În fine, nici liceenii...
Prea nedreaptă acea „discreţie” aplicată unui mare creator, confirmată, iată, şi de poetul Lucian Vasilescu cu care, acum câteva luni, prin satul Dâşcova din judeţul Orhei, îi căutam urmele sale basarabene, localitate de pe pantele căreia Lucian îi telefona, la/ spre Bucureşti, mamei sale, spunându-i unde se află în timp şi spaţiu – eram chiar prin mahalaua în care copilărise Cea care i-a dat viaţă …În „Ziarul de Duminică” Lucian publică următorul text, la realitatea pe care o reflectă el fiind şi eu prezent, fiind în ea, acolo, în grădina din care era pe cale să plece Poetul Mircea Ivănescu:
POSTERITATEA? – „O FRAZĂ DE DÂNŞII INVENTATĂ”
La amiază, vremea era minunată. Cerul limpede, fără arşiţă. Casa era, de fapt, o căsuţă patriarhală, modestă, puţin ponosită, cu obloane (parcă verzi) la ferestre. În spate, la intrare, era un soi de verandă. Curtea potrivită, nici mare, nici mică, era locuită de flori comune, vesele, sănătoase, frumoase. La stradă era un gard de plasă de sârmă aşa, ca să nu se spună despre ograda cu pricina că n-are şi ea gard. Oameni, cât să-i numeri pe degetele de la cele două mâini, nu mai mulţi. Şi încă, dintre aceia, o bună parte se găseau acolo pentru că se întâmplase să fie în oraş din alte pricini. Slujba a început în curte, printre flori, cum spuneam, albine şi fluturi. Peste nici un ceas, totul avea să se termine. O fotografie de la acea amiază, când vremea la Sibiu era minunată, când cerul era limpede, fără arşiţă, ar putea ilustra Dicţionarul Explicativ al Limbii Române în dreptul cuvântului "singurătate". Şi în dreptul altor cuvinte, ale căror antonime sunt solidaritate, recunoştinţă, preţuire, respect, prietenie, admiraţie, compasiune şi încă...
În timpul vieţii sale, mai multe "instituţii", "organizaţii" şi "foruri" l-au onorat pe locatarul de pe strada Vasile Aaron din Sibiu, lustruindu-se, de fapt, pe sine. La capătul vieţii amintitului locatar nu s-a mai înghesuit mai nimeni să facă măcar act de prezenţă.
Pentru mine (aflat întâmplător la Sibiu, pentru câteva zile) a fost singura dată când i-am stat în preajmă lui Mircea Ivănescu, în chiar ultimele clipe în care a mai zăbovit pe Pământ.
Iar în timpul acela scurt am priceput că posteritatea e doar "o frază de dânşii inventată".
Printre cei prezenţi: George Precup, Anca Mizumschi, Ioan Moldovan, Al. Cistelecan.
Imagini: L.B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu