Se poate trai din scris?

 CHESTIONAR:

Liviu ANTONESEI

 Sigur, răspunsul nu e simplu şi depinde enorm de categoria de „trăitori din scris” la care ne referim. Dacă este vorba despre jurnaliştii ca atare, pare limpede că ei trăiesc din scris şi, din informaţiile din mediu, acum, trăiesc mai prost decât înainte de începerea crizei. Şi este vorba despre cei care n-au căzut victime şomajului, pentru că au dispărut publicaţii, altele şi-au restrâns activitatea şi capacitatea de acoperire, în fine, nu puţine s-au mutat cu totul pe internet, formă de editare care are nevoie de mai puţin personal. Dacă ne referim la scriitori şi autori din domeniile conexe, de bună seamă că un număr foarte mic ar putea trai „din scris”, dar puţini trăiesc exclusiv din asta. Să ne gândim la d-nii Cărtărescu, Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi alţi câţiva. Poate că dumnealor ar putea trai numai din scris, dacă ne gândim la tirajele vândute şi nivelul drepturilor de autor, însa cu siguranţă că mai prost decât trăiesc acum, când beneficiază şi de venituri salariale, de la stat sau din domeniul privat etc., uneori multiple.
               Dar să nu vorbesc în general şi referindu-mă numai la alţii. Cred că din cele patru colaborări pe săptămâna, alta lunară şi destule întâmplătoare, aş putea trăi numai din scris. Însa, fără îndoială, că destul de prost, ar trebuie să-mi limitez cheltuielile pentru o mulţime de lucruri care îmi fac viaţa plăcută, de la cărţi şi CD-DVD-uri la ţigări şi călătorii sau sticla de whisky de calitate care e mereu în casă, chiar dacă îi scot dopul o dată sau de două ori pe săptămână, pentru a-mi turna un deget.

Când ai atât de mult de lucru, de buna seamă nu mai poţi face partide de băut ca pe vremea studenţiei, însa, pentru a-mi putea permite aceste mici plăceri, pe lângă ceea ce câştig „cu scrisul” – nu cu literatura ca atare, ci mai mult cu publicistica generală sau culturală! – , am nevoie şi de veniturile care-mi vin din cariera de profesor la Universitate, care, chiar reduse de eminentul guvern Boc la jumătate, au nu doar constanţă, ci şi – încă! – o oarecare consistenţă.
            Prin urmare, nu cred că se poate trăi din scris, din păcate, cel puţin nu doar din scris, cel puţin nu toată lumea care scrie! A bon entendeur, salut!

                                                 *               *             *

Leo BUTNARU

SE CAM CUNOAŞTE RĂSPUNSUL…

A trăi din scris?... Întrebarea e, bineînţeles, una repetitivă, care începe să devină, sau poate a şi devenit deja, uşor agasantă. Cam toţi ştim acest lucru, dar e a mirării de ce, totuşi, reapare interogaţia în cauză, pentru că, în arealul panromânesc, se cam cunoaşte răspunsul ca şi invariabil: în 99 din 100 de cazuri el va fi negativ – nu se poate (numai din scris). Iar întrebarea deja uşor sâcâitoare revine, cred, din simplul motiv că parcă nu ar fi rău să fie bine, adică – să se  poată trăi, totuşi, din munca scrisului şi pe aici pe la noi. Mă rog, e la mijloc iluzia necesară... Ei bine, ar exista 2-3, sau poate 4 excepţii, când s-ar putea spune că tot atâţia autori pot trăi din ceea ce câştigă din literatură (dar nici ei: nu totdeauna din literatură… pură, pentru că trebuie să mai facă şi altceva – mici sinecuri, traduceri, eseistică, ici o bursă, colo un premiu sau o sponsorizare etc.) Dar, în mare, în România… mică sau… mare (cu componenta ei virtuală Prutonistreană), nu se poate pune problema de a trăi, ci de a… supravieţui din scris. Iar a supra-vieţui nu înseamnă nicidecum acelaşi lucru cu a… supra-trăi! (din scris…) Însă, dacă aspiri să trăieşti întru libertatea şi prin libertatea scrisului, aşa ceva ar fi imposibil, de nu ai avea şi o vocaţie scriitoricească sui generis pe care să ştii, la modul profesionist, să o exersezi/ exploatezi, să o aplici pe un registru cât mai amplu (spuneam de traduceri, publicistică etc…). Pentru că ar fi absurd ca un poet „pur”, chiar şi genial, să poată trăi din ceea ce Eminescu spunea (şi spus a rămas!) că e – sărăcie, adică – din poezie. Iar din proză par să izbutească a trăi nu mai mult de 4-5 autori. Poate că 1-2 din ei chiar… supra-trăiesc, judecând după onorariile pe care le-ar primit, făcute publice (cu estimări foarte aproximative) de nu mai ţin minte ce revistă.

Cu alte cuvinte (relativ triste şi ele), chiar dacă nu pot trăi din scris, majoritatea scriitorilor trăieşte, totuşi, pentru scris…

Cam atât. Admiţând că, cel puţin, la acest moment, întrebarea cu trăitul din scris încă nu e compromisă definitiv. Deoarece, imediat după aceasta, trebuie trecută necondiţionat la: Déjà vu – déjà  entendu – déjà dit – déjà vécu…

A întrebat: Ion Fercu 
(9.VIII.2011)