INSTRUCTIV, "OBIECTIV", SAU DOAR... DISTRACTIV?

Domnul Ion Lazu, prozator, eseist, poet, născut în ianuarie 1940 într-o comună de pe malul Nistrului, apoi ajuns absolvent al Facultăţii de geologie-geografie a Universităţii Bucureşti, îşi aplică – cu acribie şi multă ingeniozitate! – cunoştinţele şi abilităţile tehnice în domeniul cu atâtea „alunecări de teren” ale subiectivismului/ relativismului literar artistic, unde se arată un geolog-prospector în „geografia” unui sondaj mai special, care ceruse unora din cei ce fac parte din lumea noastră scriitoricească să se dea, individual şi punctual, cu părerea despre 10 eventuali colegi demni de a deveni membri ai Academiei Române. Eu unul demult nu am citit un text detectivistic atât de captivant, pe care vi-l propun şi domniilor voastre.

l.b

Ion Lazu:

TOP CONTE 10 PENTRU ACADEMIE

Ce-ar putea fi mai incitant pentru cititorul-scriitorul dezabuzat al acestui început de primăvară decât un top al scriitorilor consideraţi că ar merita să fie chemaţi la Academie, mai ales dacă acest top este alcătuit pe baza opţiunilor scriitorilor-confraţi de suferinţă literară?! Poate fi el relevant?, ar fi prima reacţie, care să aducă la temperaturi suportabile o temă care stă să dea în clocot. Şi de ce nu?! Îl întrebi pe vreun confrate cum vede el lucrurile în această privinţă – sau nici măcar nu aduci vorba despre aşa ceva –, iar el începe să-şi detalieze lista opţiunilor proprii, să-şi desfăşoare argumentaţia, jinduind poate el însuşi, în secret mare, laurii academici… Faci ochii mari… îţi dai brusc seama că eşti tu însuţi interesat în cel mai înalt grad, chit că nu conştientizaseşi. Dar ce vrei mai mare pleaşcă decât să afli aşa-deodată care este starea… academică a scriitorimii române, însă nu dedusă din bănuieli şi prepusuri, ci doar aruncându-ţi privirile pe cele câteva pagini ale ultimului număr din Contemporanul.  Vei constata, de vrei sau nu vrei să recunoşti, că aplecat asupra listelor, te-a apucat marea bâţâială: trepidezi din toate încheieturile... Ei, doamne! Dar ce avem aici? (Redacţia Contemporanului, această scriitoare Aura Christi, mereu în miezul chestiunilor arzătoare, te-a înhăţat o dată în plus, ţi-a focalizat întreaga atenţie…)  Avem nu  una sau două sau cinci sau zece opţiuni (toate sub semnătură!), ci avem un număr de 52 scriitori care răspund anchetei (se votează între ei şi pe protectorii lor, iar nicidecum vreo plevuşcă…), îşi fac publice preferinţele, ierarhiile personale, dau pe faţă tot subiectivismul în receptare, în aprecierea, în evaluarea scrierilor din contemporaneitate. De data asta nu mai este vorba despre cărţi, despre opera, care să fie premiate, ci direct despre oameni, despre mari personalităţi, meritând să intre la Academie. Cutare votant înşiră un număr de 10 scriitori. Pe cine pune în capul listei? Cine este următorul? Câţi mai poate înşira fără să uite şi să nedreptăţească pe vreunul dintre scriitorii pe care îi preţuieşte, pe care îi ţine foarte sus în aprecierile sale?

Fie că ele se bazează pe lectura la sânge a cărţilor, fie că, se mai întâmplă şi asta, îl trece în faţă pe cutare pentru că îl ştie bine sau ca fiind bine cotat pe piaţa literară. Coparticipativ, te pui în situaţia votantului X: sunt pe lista lui deja 8 nume, sunt 9 nume, atunci să nu cumva să-l lipsească de şanse tocmai pe Z, care poate mai cu îndreptăţire decât Y ar merita să fie pe lista personală. Redacţia face publice una sub alta aceste 52 de liste, sub nume propriu: Lista Ion Lazu, Lista Marta Petreu, desigur înşirate în ordine alfabetică, - cândva am numit asta democraţia alfabetului: ai şi îţi păstrezi în toate ocaziile avantajele şi ponoasele literei în dreptul căreia eşti trecut în acte. Suntem obişnuiţi, suntem tăbăciţi, ne-am resemnat cu asta de la grupa mare, de pe băncile şcolii primare. Nici la facultate n-a fost altfel: intrai în prima serie, să-l înfrunţi pe zmeul cu o falcă-n cer şi cu alta-n pământ… sau intrai mai la urmă, spre seară, când don’profesor era deja scârbit de prestaţia celor de la începutul alfabetului? Fiecare cu norocul lui. Pe de altă parte însă, cercetând listele, constaţi că măcar când e vorba de pătruns la Academie, forul cel mai înalt cultural al unei ţări, acolo musai să intre în acţiune celălalt principiu, al valorii, al meritului intrinsec, al excelenţei. Iar mai simplu spus: sunt la ora actuală nu mai puţin de 2000 scriitori în activitate, dar nu despre aceştia este vorba, oricât am fi noi imparţiali, nu?, ci despre cele mai mari valori ale literaturii acestui moment, ale acestor ultimi 30-40 de ani. Şi e vorba despre scriitori încă în viaţă, care să meargă acolo, să se poată bucura de imensa onoare, de privilegiul de a fi prenumărat printre nemuritori. (Şi să nu mai scrie nimic de-acum înainte. A ajuns “deasupra deasuprelor”…)

Este o lectură pasionantă, palpitantă: te gândeşti cine este votantul şi pe cine alege: pe acesta îl pune primul pe listă, apoi pe acela, apoi pe celălalt. După 2-3 nume începi să te gândeşti: care să fie motivaţiile alegerilor?, ce grilă funcţionează la respectivul votant? Îţi mai arunci o dată şi încă o dată ochii în fruntea listei: cine este deci votantul cu pricina, acest om care taie şi spânzură în literele române? Pentru că nu există niciun dubiu; el taie şi spânzură, taie ca-n codru… acum nu că i-a scos în faţă pe cei zece favoriţi ai săi, asta mai treacă-meargă. Oameni suntem, toţi avem simpatii, slăbiciuni, chiar convingeri, de ce nu? Dar de ce nu poţi face abstracţie de faptul că l-a eludat pe scriitorul A, pe scriitorul B, cu subînţeles că, mă rog, ar fi în scrisul lui ceva-ceva, dar nu cine ştie ce.  Domnul A, doamna B. nu sunt totuşi… o mai zbârcesc pe ici-pe colo…

Te-ai putea pierde cu orele în presupuneri, aproximări, nedumeriri, în aprobări şi contestări.  Poţi să-ţi schimbi părerile personale doar dintr-atât? După ce, îţi dai seama abia acum, “lucrezi” de o viaţă la “lista ta”, şi nu oricum, în doru-lelii, ci pe brânci – de parcă n-ai făcut niciodată altceva decât să stabileşti ierarhii, să pui de-o parte excepţiile… De mirare că începi să fii mai atent la unele nume aduse în faţă cu această ocazie, să te miri că apar nume asupra cărora nu erai edificat; simţi că unele opţiuni personale intră într-un fel de scintilaţie; atenţie, atenţie…

Însă redacţia nu te lasă de izbelişte, te scoate în mod salutar din confuzie, îţi prezintă la capătul anchetei un top 10, pe baza punctajului realizat de cei mai bine cotaţi scriitori ai acestor ani. Iar în continuare, în ordinea descrescătoare a punctajului acumulat, sunt înşiraţi ceilalţi scriitori care au primit voturi.  Lista e lungă-lungă, în josul topului celor zece super-scriitori consideraţi că merită să ajungă la Academie, sunt înşirate încă 124 de nume. E prea lungă această listă de 134 nume? E prea scurtă?  Nu-ţi poţi face o părere clară.  În fond, cei 52 votanţi s-au dus cu gândul la acele câteva persoane care le-au făcut o puternică impresie la lectură. Sigur, îţi iei singur seama, de când e lumea lume (dar cu deosebire de la Gutemberg încoace), cărţile mari, cărţile esenţiale nu le-au scris academicienii, ci mai ştiu eu ce golani şi neisprăviţi, dezavuaţi (un cuvânt blând, diplomatic) de semenii lor.

Luaţi cu viaţa şi chiar cu scrisul, doar când şi când vreunul dintre marii povestaşi ai lumii a fost recuperat, pus la costum, căftănit -, uns academician!  O fi fost academician Mark Twain? Sau Julio Verne? Cervantes? Nu ai un răspuns la astă întrebare… dar să revenim: Deci 124 nume sub linie. Dintre care un număr de 69 doar cu un singur vot… Aceşti 69 aspiranţi-soupiranţi dublează de fapt lista. Ţinte singulare, disjuncte, risipite în marea câmpie a literelor româneşti. Sau totuşi, nu este chiar aşa?... Cum stau lucrurile, de fapt, pentru scriitorul cu un singur vot? Stau destul de bine, s-ar spune… Cum aşa? Păi aşa: din 52 de votanţi, totuşi unul s-a oprit cu hotărâre asupra numelui tău. Te-a considerat  un performer al meseriei, te-a văzut la Academie! E asta puţin lucru, omule? Sau tot nu realizaţi ce înseamnă să fii considerat unul dintre cei mai buni 10 scriitori ai acestor vremuri? Nu e de glumit cu asta. Topul Conte, dacă n-ar avea nici un alt merit – când de fapt are atâtea! – îl are în mod sigur pe acela că a putut face fericite 69 de persoane. Aş dori să fiu bine înţeles: această bucurie nu le-o mai poate lua nimeni, sub nici un motiv. (Mai simplu spus: au fost brusc scoşi din anonimatul în care îi scufundaseră iremediabil cele 15-25 de cărţi pe care le izvodiseră, în chinuri indicibile…).

Abia de la 2 voturi în sus, pentru cei vizaţi situaţia se încarcă de nevroză: de ce numai două voturi?  De ce nu m-a votat şi cutare, şi cutărică?… uite pe mâna cui au mers aceşti aşa-zişi amici-admiratori…! Şi sunt în situaţia asta frustrantă nu mai puţin de 14 scriitori votaţi. La cei cu 3 voturi situaţia e şi mai spinoasă – şi sunt 9 scriitori în cauză. La cei cu 4 voturi – 8 la număr -, drama e de-a dreptul zguduitoare. (“Sare din pagină” vorba unui redactor care mi-a respins un text, care după a sa opinie, “nu sărea din…”). Poţi să-i numeri pe degetele de la două mâini pe cei care, cu puţin simţ de răspundere i-ar fi votat. Or, e simplu de înţeles, puţină atenţie!: cele 4 voturi obţinute, plus astea încă 10 voturi cuvenite de drept, fac împreună cifra 14! Şi… ce e cu asta? Cu-um?! Păi în top 10 s-a intrat cu 13 voturi! Cu trei-spre-zece… Ca să nu mai socotim că primind cele 10 voturi în plus,  – nu cine ştie ce mare lucru, s-a înţeles –, voturile acelea ar fi fost scoase de la fericiţii topului, voturi în minus pentru ei, care i-ar fi tras în jos… poate chiar i-ar fi scos din Top 10 Conte.  O adevărată nebunie, veţi zice…, dar de fapt un lucru mai mult decât posibil.  Şi care cât pe ce să se întâmple…

Şi, până la urmă, ce mare lucru că un loc sigur în top 10 a fost obţinut cu 14 puncte, de exemplu? Păi asta înseamnă că din cei 52 de votanţi, doar o treime te-au considerat meritoriu, academizabil (dacă acesta e cuvântul). Păi, chiar aşa: doar unul din trei te-a dat câştigător. Doi te-au văzut perdant-perdant şi doar al treilea te-a considerat valabil. Ce mare scofală?! Până şi cel din frunte a fost votat doar de jumătate dintre participanţii la joc – căci ce alta este acest top?!

Din această psihanalizare a listei, ar reieşi 69 de fericiţi – cei cu câte un vot: scriitori scoşi în faţă de votul cuiva care îi apreciază la maxim; alţi 55 de scriitori, cu 2, 3, 4 până la 10 voturi, sunt pe drept nefericiţi, frustraţi, simţind că au ratat o mare şansă; şi cei 10 scriitori de top, care au a se bucura de triumful lor, chiar virtual: au întrunit sufragiile necesare, în limitele acestei anchete. (O anchetă ce întruneşte condiţia de reprezentativitate, căci se exclude varianta unei anchete care să-i angajeze pe toţi actanţii vieţii literare, nu?)

II. Acum, cu privire la cei zece din Topul Conte. Aici va fi vorba numai despre ce cred eu în chestiunea respectivă, nu mai e vorba despre consideraţii generale, nici despre supoziţii cu privire la intenţiile votanţilor.

Trebuie să răspund la un şir de întrebări punctuale: Mă surprinde lista celor 10? Nu mă surprinde. Eu însumi am votat 4 dintre cei 10, iar dacă adăugăm la asta faptul că l-am ghicit şi pe cel de la nr. 11, că nu am nicio opţiune cu un singur punct, ci am 2 nume a câte 2 puncte, unul de 3 puncte, unul de 4 puncte şi unul de 7 puncte, nu cred că opţiunea mea este alături de situaţie, ba dimpotrivă.

De fapt, luând aceste lucruri în serios, am întocmit un punctaj al tuturor celor 52 de votanţi, prin însumarea punctelor celor 10 de pe lista fiecărui votant. În cazul meu, am cumulate 103 puncte. Acest rezultat mă plasează printer primii 20 din lista celor 52 votanţi. Despre rezultatele celorlalţi, a unora mai reprezentativi, va veni vorba mai înbcolo.

 Deocamdată, revenind la Topul celor 10, fac câteva constatări de ordin general:

A: dintre cei 10, doar 4 sunt scriitori de ficţiune, iar ceilalţi 6 sunt critici literari. Este un aspect foarte important. Voi reveni.

B: dintre cei 10 ajunşi în top, un număr de 5 sunt ardeleni. Poate să pară nerelevant, un pretext de “vorbe şi de ipoteze”, însă voi comenta la obiect, în context.

C: Rezultatele Topului sunt într-o oarecare măsură distorsionate de două aspect ale anchetei, diferite între ele, dar subsumabile aceleiaşi inconsecvenţe metodologice:

1.1. faptul că un număr de 4 votanţi  (trei academicieni cărora li s-a ataşat şi Eugen Uricaru) s-au rezumat la doar 5 opţiuni, în loc să participe la anchetă cu un număr de 10 opţiuni. Ca să lămurim pe loc situaţia: dacă cei 3 academicieni ne-ar fi furnizat toate cele 10 opţiuni, precum ceilalţi muritori (dar nu chiar asta este deosebirea?!), s-ar fi acumulat puncte în plus pentru unul sau altul dintre cei ce se află pe locurile 11-15 (au punctaje de 12-10), în consecinţă vreunul dintre aceştia ar fi parvenit în top, deasupra linei abstracte care îi avantajează pe nemuritori, coborându-l pe vreunul aflat în  top, modificând configuraţia top-10. E simplu, nu insist. Şi ca să trec la celălalt aspect, voi atrage atenţia asupra felului în care s-au direcţionat preferinţele academicienilor:  N. Breban scoate la înaintare 5 nume; Augustin Buzura vine cu alte 5 nume – nici măcar o suprapunere peste opţiunile precedentului. Din 2 votări a câte 5 nume, avem déjà 10 propuneri diferite; cel de al treilea academician nu se abate nicicum de la “regula” cas(t)ei, domnia sa propune alte 5 nume, complet diferite de ale colegilor său de secţie academică. 15 nume de la doar 3 votanţi-pe-jumătate… În acest fel, nu e de mirare, că producând ei înşişi liste de 10 candidaţi, am fi avut dintr-un foc 30 de nume aduse în discuţie. Câtă diversificare, atâta personalitate! Apoi, ce-i drept, vine Eugen Uricaru, el însuşi furnizându-ne numai 5 opţiuni, care se suprapun pe 4 din cele 15 opţiuni déjà avansate, aducând pe listă un singur nume nou…;

1.2. alţi câţiva votanţi vin cu liste mai mici de 10 opţiuni: Gabriela Creţan, 9; Ana Mureşan, 8; Ştefania Mincu şi Varujan Vosganian, cu câte 6; sunt de înţeles reţinerile lor, dată fiind importanţa mizei: nu aduci la Academie pe oricine a scris acolo, nişte cărţi…; totuşi, rămâne dificultatea de a întocmi un punctaj corect: ca şi în cazul academicienilor, aceste liste completate ar fi putut modifica ordinea celor din top, chiar topul în ansamblu. E de înţeles, nu insist;

2.1. unii votanţi au produs liste cu mai mult de 10 scriitori: N. Iliescu caligrafiază 16 nume; Eugen Negrici şi Marian Victor Buciu, câte 14; Şt. Borbely şi Aura Christi (ceea ce e de mirare!), câte 13; Daniel Bănulescu, Ioan Groşan şi Răzvan Voncu, câte 12, deci avem 12 votanţi cu liste mai lungi decât li se solicitase; în afară de posibilitatea de a le cunoaşte mai în detaliu opţiunile, viziunea personală asupra piramidei de merit a scriitorimii, acest fapt nu aduce prejudicii bunei procesări a listelor, căci e simplu (şi totodată obligatoriu!) să scoţi din calculul punctajelor pe cei aflaţi “sub linie”. (Este ceea ce nu operează Aura Christi în alcătuirea topului d-sale. Voi face câteva precizări:

2.1.1. prin procesarea celor de sub linie se lungeşte lista celor votaţi cu un număr de 6 scriitori, beneficiari a câte un vot: Daniel Cristea Enache, Paul Cernat, Dieter Schlesak, Gh. Cuşnarencu, Sorin Preda, Gh. Iova. Asta e situaţiunea…;

2.1.2. mai grav este faptul că aducând în calcul nume de sub linie, însuşi liderul Mircea Cărtărescu, menţionat sub linie în 4 cazuri, nu mai întruneşte de drept 27 de puncte, ci doar 23; din această recalculare, Ana Blandiana şi Eugen Negrici, nu au modificări, rămân cu câte 25 de puncte. Trecând deci pe locurile 1 şi 2 din top, în vreme ce MC coboară… Nu iese nimeni din top şi nu intră nimeni, însă se schimbă sensibil configuraţia, ordinea şi interesant: numai Ileana Mălăncioiu îşi păstrează locul 6, toţi ceilalţi se mişcă pe scală, cu un loc, cu două, iar MC, avantajat şi de condiţia sa fizică, descreşte cu 3 nivele...

Din aproape în aproape, refăcând cu rigoare calculele conform preceptelor de mai sus, prezint şi supun atenţiei Dvs critice şi responsabile un alt Top, după cum urmează:

1.Ana Blandiana, 25 puncte 2. Eugen Negrici, 25 puncte; 3. Mircea Cărtărescu, 23 puncte; 4. Ion Pop, 20 puncte; 5. Mircea Martin, 18 p.; 6. Ileana Mălăncioiu, 18 p; 7. Nicolae Balotă, 15 p; 8. Paul Goma, 14 p; 9. Gh. Grigurcu, 14 p; 10. Livius Ciocârlie, 14 p.

____________________

11. George Bălăiţă, 10 p; 12. Cornel Ungureanu, 10 p; 13. Marta Petreu, 8 p; 14. Paul Cornea, 8 p; 15. Andrei Pleşu, 8 p; 16. Norman Manea, 7 p; 17. Mircea Muthu, 7 p; 18. Ion Vartic, 7 p; 19. Constantin Ţoiu, 6 p; 20- 25, Emil Brumaru, 6 p; Angela Marinescu, 6 p; Liviu Ioan Stoiciu, 6; Alex Ştefănescu, 6; Matei Vişniec; Mihai Zamfir, 6 p....

Mihai Şora şi Ion Mureşan, cu numai 5 puncte, vin mai jos, asemenea Al. Cistelecan, cu doar 4 puncte. Ş.a.m.d. Mici modificări faţă de Top Conte, decurgând din situarea sub linie, la votanţii déjà menţionaţi.

Revenindu-ne din această foarte migăloasă muncă, ne întoarcem la enunţul de la A.: Din cei 10 ajunşi în top, un număr de 6 sunt critici literari, exegeţi – vreau să spun că nu sunt autori de ficţiune: poezie, proză, dramaturgie. Mai simplu: afiliaţi la secţia critic literară. O situaţie cam ciudată, nu? Criticii fac o literatură, nivelul ei, oferta către cititorul de literatură şi oferta literară a românilor către lume? Mai greu de susţinut.  Iar în fapt, criticii literari, vezi Dicţionarele – le-am cercetat pe câteva: Marian Popa, Mircea Iorgulescu, Zaciu, dar am cercetat şi istoriile literare, luând în calcul şi “scriitorii de dicţionar”. Peste tot, criticii literari reprezintă cel mult o treime din numărul total al celor ce intră în componenţa uniunii de creaţie a scriitorilor. De ce această treime este atât de autoritar reprezentată în opţiunile românilor? Răspunsul cată să acopere mai multe aspect, toate conjuncturale:  Un poet / un romancier publică o carte la 2-3 ani, poate şi mai rar; în presă apare cu 2-3-5 grupaje de poezii/ fragmente de roman pe an, pe când critical literar are vizibilitate mai mare, el ţine rubrică permanentă; în orice revistă literară sunt  prezenţi câţiva scriitori de roman sau poezie, şi cam de trei ori mai mulţi autori de articole, cronici, etc. Deci vizibilitatea, prestaţia propriu-zisă pe piaţa literară este de aproape 10 ori mai puternică. Apoi atârnă foarte greu în astfel de abordări chiar autoritatea criticului literar: el conduce o redacţie, el stăpâneşte de la catedra universitară, el l-a format pe filologul ce aspiră la favorurile muzei, el are un etern ascendent asupra poetului/prozatorului/dramaturgului dar şi asupra criticilor ce se ridică, şi vor să facă o carieră universitară, au trecut o licenţă care a devenit un doctorat şi acum vânează oportunităţi ş.a.m.d. Deci autoritatea, respectul, dacă nu şi dependenţa de domnul prof. univ.  Romancierul buchiseşte la manuscrisele lui, dar verdictele sunt aşteptate de la critic. Validările, promovarea în prima linie – sau ignorarea, condamnarea în alb... Un critic literar nu are a-şi face complexe în legătură cu poetul, cu romancierul.  Poetul, romancierul, dramaturgul pier pre limba lor, în timp ce  o cronică  mediocră despre o carte mediocră pare să fie doar consecinţa lipsei de valoare a cărţii. Lucrurile se petrec de fiecare dată în celălalt sens. Încrederea criticului în puterea sa creşte la zenit. Laurii i se cuvin de drept. Iar dacă nu lui, atunci confraţilor exegeţi: Vremea criticii!

Par afirmaţii tendenţioase, nu-i aşa? Dar să mergem la fapte: să privim cum votează critica literară din România. Cum am spus, pentru a face o anchetă, cei mai la îndemână (cei inevitabili)  sunt criticii. În cazul de faţă, la limită, prevalează scriitorii, scor 27-25, desigur, nu cât să se respecte proporţia naturală de 3: 1, nici vorba despre aşa ceva! Avantaj critica.

Dar ce observăm, punctual? Un critic literar, solicitat să opteze pentru o listă a eligibililor la Academie, pune mâna pe condei şi completează cele 10 căsuţe cu nume de confraţi critici: Iulian Boldea (nu-l cunoaştem personal, însă procedăm alfabetic, fără părtinire), optează pentru 8 nume de critici şi doar 2 “străini: Cărtărescu şi Blandiana. E totuşi remarcabil că şi i-a amintit!). Ştefan Borbely e şi mai decis: alege 9 critici şi doar un  “străin”, de data asta Andrei Oişteanu (care oricum era străin). Constantina Raveca Buleu procedează la fel, plusează pe critici, scor 9:1; identic procedează criticul literar Al. Cistelecan, scor 9: 1; aceeaşi performanţă realizează Cătălin Ghiţă, alt scor 9:1; Cornel Ungureanu promovează şi el 9 critici din 10 opţiuni posibile (dar nu sunt déjà prea mulţi? Ori falsific eu lucrurile?); Ştefania Mincu, ne furnizează numai 6 opţiuni, însă toate şase reprezentînd… critici literari (măsluiesc eu cumva faptele? N-aş face una ca sta, doar ca să mă aflu în vorbă; rog să consultaţi listele – nu vi se pare şi Dvs bătător la ochi?);  ceva mai rezervaţi sunt criticii Irina Petraş şi Ion Pop, care s-au oprit la câte 7 nume de critici; Irina Ciubotaru, după ce pune unul sub altul 6 nume de critici, are ezitări, îşi ia seama - până la sfârşitul listei mai strecoară doar încă un critic; un front comun, o solidarizare spontană, sinceră – aceasta e impresia. Sunt şi excepţii, însă ele nu fac decât să confirme regula. Alex Ştefănescu echilibrează balanţa personală, 5 critici şi 5 ficţionali; idem procedează Răzvan Voncu, dar şi Maria-Ana Tupan. Un caz special este Eugen Negrici, care merge contra curentului, alegând doar 3 critici din 10. Însă (cum cu o floare nu se face primăvară); una peste alta, cum e la toate anchetele printer scriitori, în top primează criticii literari, cu 6 locuri adjudecate din cele zece, cu încă 7 locuri din următoarele zece – şi ascendentul criticilor asupra celorlalte categorii de condeieri se menţine până spre sfârşit.

Nu-i vorbă, şi votanţii prozatori-poeţi se orientează la faţa locului, sunt cu ochii pe corifeii criticii, îi trec pe listă fără ezitare: au scris despre ei, au să-i aibă în vedere la dicţionare, sau poate au să scrie de-acum încolo, după ce au aflat câtă onoare li se acordă etc.

În acest curs general al lucrurilor, a nu trece nici un critic pe listă înseamnă sinucidere curată, poate şi sinuciderea carierei, dar oricum un rezultat dezastruos la punctajul realizat. Lucian Vasiliu, poetul nostril ieşean, are acest curaj de neînţeles, nu trece pe listă nici un critic literar, totalizând însă doar… 66 puncte. Mai rău au păţit-o poeţii Virgil Diaconu şi Gabriela Creţan, care n-au vrut să privească nici în dreapta nici în stânga, asumându-şi întregul risc: punctaje de 49, respectiv 53. VD reprezintă în sine un caz aparte: 8 dintre voturile sale aduc pe lista propuşilor nu mai puţin de 5 nume noi (cu un singur punct(, iar altor trei scriitori le dublează punctajul; în acest fel, cu 11 puncte din 8 voturi, şi-a mai augmentat punctajul mizând pe Negrici şi Grigurcu. Singură Gabriela Creţan mai egalează această contraperformanţă, de 5 puncte din 5 voturi. Pe când bedros Horasangian nu realizează decât 4 voturi a câte un punct. Daniel Bănulescu a trebuit să se mulţumească cu doar 3 voturi a 1 punct.

Poate ar trebui menţionat faptul că, dintre cei 52 de votanţi, un număr de 10 au primit şi ei voturi: un număr de 5 doar câte un vot, ceea ce nu necesită un comentariu special (Aura Christi, Leo Butnaru, Petru Cimpoeşu, Irina Petraş şi Adrian Dinu Rachieru); dintre ceilalţi 5, cu mai multe voturi, Ştefan Borbely a primit un vot de la Aura Christi şi alte două de la colegi critici din Ardeal; Al. Cistelecan, care, ne amintim, a trecut pe lista sa 9 critici literari, a fost la rându-i votat de 4 ardeleni; Matei Vişniec a primit 6 voturi din diverse direcţii, iar Eugen negrici şi Ion Pop au fost déjà discutaţi.

În acest context, faptul că subsemnatul am trecut pe listă doar 2 critici literari (Marian Popa şi Gh. Grigurcu)  şi cu toate acestea am realizat un punctaj de 103, plasându-mă pe locul 19-20, la paritate cu Ioan Bucuca (care mizase pe 6 nume de critici), mi se pare meritoriu, chiar onorant.

Nu ezit să dau lista celor mai bine orientaţi votanţi: 1. Aura Christi, 163 p; 2. Liviu Ioan Stoiciu, 150 p,– performanţă extraordinară, devansându-i pe toţi marii critici şi exegaţi români ai acestor ani; 3. Ion Pop, 149 p, 4. Răzvan Voncu, 148 p, 5. Iulian Boldea, 143 p, 6. Ileana Cudalb, 139 p, 7. Paul Aretzu, 132 p, 8. Al. Cistelecan, 132 p, 9. Teşu Somomovici, 126 p; 10. Leo Butnaru, 123 p;  11. Ironim Muntean, 123 p; abia pe locul 12 Eugen Negrici, 121 p; 13. Bogdan Creţu, 113 p; 14. Dora Pavel, 111 p; 15. Irina Petraş, 109 p;  16. Nicolae Iliescu, 107 p; 16. Cornel Ungureanu, 106 p; 17. Alex Ştefănescu, 105 p; 18. Adrian Dinu Rachieru, 104 p; 19. Ion Lazu, 103 p; 20. Ioan Buduca, 103 p. Şi urmează ceilalţi votanţi, până la numărul 52, cum s-a spus.

B. Pentru acest aspect (ardelenii din top-10), ilustrativ ar fi cazul lui Ion Pop, care ocupă locul 4, cu 20 puncte acumulate (20 de votanţi). Interesant: dintre votanţii săi, un număr de 11 sunt ardeleni, un număr de 13 sunt critici literari. Q.E.D. Alte aspect privind localismul: Aurel Pantea, trece pe listă 7 ardeleni; la fel votează şi Irina Petraş; la fel Al. Cistelecan (tot 7 ardeleni, ca şi Iulian Boldea); mai rezervată, Constantina Raveca Buleu, se rezumă la doar 6 nume de dincolo de Carpaţi. Iar despre cei care au promovat la egalitate pe ardeleni cu scriitori din celelalte provincii, nihil nisi bene!, căci am cam obosit, “ e noapte, seniori!” Şi iată de ce în fapt au intrat 6 ardeleni în topul primilor 10 propuşi pentru Academie.

***

Dincolo de toate aceste mici ciudăţenii, ezitări, neconcordanţe etc, inseparabile de tot ce este viu şi în perpetuă rearanjare, dar poate cu un accent în plus la noi (specific curburii Carpaţilor şi naţiunii pe care cu onor o reprezentăm), mă uimeşte tocmai unitatea de vederi a scriitorimii noastre. Această aserţiune a mea vă pare o supralicitare? Nu vă gândiţi că din cele 52 de votări ar fi putut rezulta o listă de peste 500 de propuneri pentru Academie? Când colo, nici 130 – să vezi şi să nu crezi… Or, a nu se uita: fiecare scriitor este stăpânul absolut şi de neînlocuit al unei lumi unice, pe care singur a edificat-o ca din nimic. (Şi din râvnă inimaginabilă.) Nu cumva îl privim cu ochelari de cal pe scriitorul de lângă noi, iertată-mi fie exprimarea? Nu cumva suntem victimele unei manipulări la scară mare, încât ne-am pătruns până la sânge de ideea că unii dintre noi merită toată cinstea şi onoarea, într-o lume care se grăbeşte să-i încununeze pe victorioşi, căci e mai lesne să se ocupe de câţiva reprezentanţi, aleşi indiferent prin ce mijloace -, iar pe figuranţi în expediază la plimbare, îi împinge cu fermitate în decor? Am uitat să alegem, neinfluenţaţi de nimeni - ne ferim să dăm glas, cu tot curajul, opţiunilor noastre cele mai sincere. Poate ar trebui să le dăm celor mai bine orientaţi votanţi partea ce li se cuvine, fără a uita să-i admirăm pe cei care, ţinând-o pe-a lor, au spus adevărul în care au crezut. Să dau nume? Unele déjà le-am produs, mai nainte. Ar mai fi: Magda şi Petru Ursache, Maria-Ana Tupan, Matei Vişniec, Bedros Horasangian; eu, care sunt un conformist, le admir libertatea opţiunilor.

Şi tot nu ştiu câteva lucruri elementare: propunerile pentru Academie sunt înaintate de USR? Lista este pusă la cale de o comisie a secţiei litere şi arte de la Academie? Se au în vedere şi propunerile unor grupuri liber constituite? Se primesc şi autopropuneri? (În care caz, dl Gh. Schwartz de la Timişoara a aflat în avans o cale mai directă de acces la Academie şi s-a conformat prompt.)

Totuşi, n-ar fi mai prudent să punem toate pedalele cu putinţă?, să nu ne lăsăm duşi de val (de "logica" acestui joc pentru naivi, propus de Contemporanul)? Căci noi ne dăm de ceasul morţii să vedem încotro merg lucrurile, ignorând într-asta faptul esenţial că jocurile se fac în altă parte; că nimeni nu va ţine seamă de fermele noastre opţiuni, scrise cu sânge şi pe care suntem hotărâţi să le apărăm până-n pânzele albe... Domnilor, tot nu înţelegem? Academia este o altă ţară...

23-25 martie 2012.