VOCEA LUMII DESFĂTATĂ

Poate ştiaţi – unii, alţii – nu că Barbu Lăutaru nu e, totuşi, un personaj de legendă, ci a fost om şi mare artist – a cântat împreună cu Liszt – în carne şi oase care, fireşte, ca tot ce e fiinţă dumnezeiască trebuia să aibă şi ea un mormânt.

Poate ştiaţi – unii, alţii – nu că Barbu Lăutaru, pre numele său rostit la botez Vasile Barbu-Stan, îşi are odihna de veci în curtea Bisericii Zlataust din Iaşi şi i-am luat imaginea fotografică a mormântului în primăvara acestui an, la Zilele Revistei „Convorbiti literare”.

Astfel arată astătzi mormântul lui Barbu Lăutarul

„Zlatoust”, descălecat din tradiţia slavonă a bisericii noastre de acum trei secole, în româneşte se zice: Ioan Gură de Aur, ceea ce oferă un transfer de sugestie spre măiestria marelui lăutar, care a fost Barbu Strună de Aur. În acea zi de vineri, 27 aprilie 2012, în acel colţ tihnit al Iaşului peste mormântul celebrului cobzar şi cântăreţ dăinuia o linişte senin-aurie în lumină potopitoare de primăvară darnică.

Iniţial, la mormântul lui Barbu Lăutaru fusese instalată şi această placă

Aspectul general de cânva al mormântului

Şi acea linişte senin-aurie ne făcea să auzim în adâncul firii noastre nemuritorul… portret de lăutar al celui care cânta:

Eu sânt Barbu Lăutaru,

starostele şi cobzarul,
ce-am cântat pe la domnii
şi la mândre cununii .

Of , of , of mi-aduc aminte
of , of , of că mai-nainte
niciun chef nu se făcea
fără astă cobza mea .

Dar acum amar mi-e mie
de când lumea-i pe nemţie
nu mai am în lume glas
şi pe uliţi am rămas.
 
Dar să ştiţi c-am fost odată
vocea lumii desfătată
şi-nchinaţi câte un pahar
pentr-un Barbu Lăutar.