Pagină de Jurnal
23.XII.2000
Când constatam că Nichita Stănescu scrisese, dictase, dedicase câte 7-8-9 poeme pe zi (bineînţeles, unele dintre ele nefiind decât texte de aproximaţii licrico-sentimental-ludice), mă cam miram. Astăzi, însă, după ca am descoperit unele date „noi”, trebuie să remarc că pe linia sa de productivitate literară cvasi-slavă sau semi-slavă Stănescu nu pare decât un prunculeţ nevinovat, care abia gângureşte în comparaţie cu… cvasi-semi-premergătorul său Feodor Sologub (1863-1927) care, în mai 1923, îi mărturisea lui Konstantin Ciukovski că mai are nepublicate încă… 1 234 de poeme! Le întreţinea, le clasifica în ordine alfabetică. Spunea că totdeauna a scris foarte multă poezie: „Spre exemplu, în ziua de 6 decembrie 1895, am scris patruzeci (!!) de poeme. Mai bine zis, un grupaj, un întreg ciclu”. Iar Sologub e considerat unul dintre poeţii ruşi importanţi şi poate concura cu brio cu Stănescu şi încă nu se ştie cine ar ieşi învingător. Cu toate că în literatură „competiţia” ţine de absurd şi de orgoliu vicios… Contează doza de personalitate pe care o are scriitorul, iar plămada personalităţilor e totdeauna alta, diferită de la poet la poet, incomparabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu