Hlebnikov! Hlebnikov!
Uite asta – da!
Strânsă, de jos,
Îi e boţită buza.
Cupa luminoasă
A frunţii – înălţând
Peste statura-i lungană,
Iată marele
Creier – capcană!
ALADIN ÎN FAŢA COMORII
Porţile stau grele, neclintite, surdo-oarbe la
rugătorii ochi,
la roua lor de lacrimi.
Deschide-te, Sesam!
Te rog foarte mult – deschide-te, Sesam!
Ei, ce te costă, – hai, deschide-te, Sesam!
Bine, fie, mă-ntorc, să nu văd cum...
Iar tu deschide-te, Sesam.
Cui îi spun
– „deschide-te, Sesam”?
Deschide-te sau, în caz contrar, te deschid
eu!
Ei, de ce m-ai chinui, – hai, deschide-te,
Sesam, Sesam!
Am o uriaşă rugăminte: fii drăguţ, fii bun,
n-ai putea tu
să te deschizi, Sesam?
Sesam, deschide-te!
Număr până-la trei: unu – deschide-te, Sesam,
doi, deschide-te, Sesam, trei...
Zău că nu se cade să te comporţi în felul ăsta
cu omul,
eu întârzii, sunt foarte grăbit, Sesam, ei,
Sesam, deschide-te!
Nu, nu pe multă vreme, ci aşa, doar
deschide-te
şi-ndată închide-te la loc, Sesam...
*
* *
Numărul
versului
la examenul
de circ
arena sentimentelor şi gândurilor mele
desfăcând
al sigurelor
picioare
e
f r
m
e
u n
u n
c ţ
r i
i a
c r
pe firul rândului de poezie
acrobat pe frânghie
clătinându-mă
merg
gong song
mag flag
aur laur
cerc trec
salt asalt
mortal total
un ţel
de-oţel
colos
jos
Viaţă-aţă! Muşchi struniţi! Scrâşnet
de dinţi, ţipăt icnit!
Viaţa
toată
privind
în abis
până-n
aortă
sângele-i
jar dens!
Viaţa
toată
intrare,
dans-
balans!
Allez-y!
Autor-
de-vers!
VIS ÎN VIS
1
Eu strigasem noaptea-ntreagă.
Nimeni n-a auzit,
nimeni nu a venit.
Şi am murit.
2
Am murit.
Nimeni n-a auzit,
nimeni nu a venit.
Iar eu strigasem noaptea-ntreagă.
3
– Eu am murit! –
strigasem noaptea-ntreagă.
Nimeni n-a auzit,
nimeni nu a venit...
MACULATOR
Acestea au fost scrise pe maculator, „pe
negru”,
abia după aceea fiind modificate
(odifi-ca, modi-ca, modi-te...) –
subliniate, haşurate, tăiate şi, precum o
pată, condensate;
acestea au fost – ca începutul de supliciu,
înainte cu o clipă – ca o încleştare de
cârcel,
iar mai apoi
transcrise din nou, trecute pe curat
şi reduse la ceva neimportant.
Acestea au fost încondeiate pe maculator, „pe
negru”,
unde mai mult decât pe curat semnificau.
Maculatorul – asemeni unei cunoştinţe
întâmplătoare,
nedeschisul cuvânt cu prefixul „neo”,
când dintr-o dată-ncepe neordinarul,
altfel zis – extraordinarul:
neo-ziua, neo-viaţa, neo-lumea, neo-noi,
imprevizibila, surprinzătoarea întâlnire în
faţa
necunoscutei uşi – Julieta şi Romeo.
Brusc – cotidianul se curmă!
Începea viitorul
noilor ochi, noilor buze, noilor braţe, noilor
întâlniri,
brusc buzele îşi recăpătau tandreţea şi vocea,
inima – capacitatea de-a bate, de-a se zbate.
Ca pe o nouă regiune sau domeniu, sferă
a însăşi vieţii deschise dintr-o dată.
Dintr-o dată nu mai trebuie să mergi
nici cu diverse treburi, nici acasă,
dintr-o dată se termină cu moartea şi
stingerea,
fiind numai necesar – doar dragostei
supunându-te –
să te uimeşti de existenţa generală
şi să ţii
şi să strângi în mâini această întâlnire,
din ele lăsând să-ţi cadă
lucrurile celelalte – inopinate, toate...
Astea toate fuseseră scrise pe file
de mărimi diverse, rupte dintre cine ştie ce
coperte...
Şi de ce-ar fi totul atât de corect pe curat,
ajustat, ordonat, chitit şi ales,
atât de încărcat cu versuri stinse
după amănunţită lectură şi emendaţie?
Şi când începui a şterge literele
pentru o mai deplină verosimilitate –
prinse întregul, întregul prinse să piardă
toate ale sale, toate ale mele, toate
celelalte,
şi murea caietul meu maculator,
murea adevărul ştersăturilor neglijent,
primordial,
încât lumea ce părea atât de imprevizibilă şi
strălucitoare
şi pe care a-ţi fi putut-o vedea şi voi –
lumea aceasta păli, şi eu
rămân a fi vinovatul de cuvintele ce n-au mai
venit, –
toate astea au fost
ca întâlnirea a două fiinţe
care au trecut una pe lângă cealaltă,
ca iubirea ce a respins iubirea.
*
* *
Nu mai există moarte.
Moarte nu mai există.
Nu mai
există.
Nu există.
Nu.
Nu mai există moarte.
Există-al zorilor aer.
Îngusta zare.
Şi există roua de pe roze.
Şuviţe de chihlimbar
pe scoarţa pinilor.
O piatră în nisip.
Există nou început
de celulă-n zămislire de petală.
Moarte nu mai există.
Nu mai există moarte.
Amiaza se arată a fi toridă,
fâneaţa – aş aţipi puţin.
Soarele curând va încheia
jumătatea căii sale.
Din fire fine fi-va
nodul împletit –
va plesni albul cocon,
floarea-grâului se va desface.
Nu mai există moarte.
Moarte nu mai există!
S-a născut un greier
acum vreo cinci minute –
un omuleţ ciudat,
verde şi năsos:
cântul său
un fel de buzer
despre cum acum
vreo cinci minute
murit-am eu...
Nu există moarte!
Moarte nu mai există!
Nu există!
Nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu