VARIA 1996

2.III.1996

La mormântul lui Nicolae Vieru care ne-a părăsit exact acum un an. Cei apropiaţi, apoi V. Beşleagă, Gh. Bolohan, un fost coleg de Universitate. Mai vine V. Mihail. La doi paşi în spate – Mateevici, alături, în stânga, Nic. Costenco căruia, de altfel, i-am publicat placheta „Coroana cu aripi de egrete” în colecţia „Poezii de duminică”. Morminte devastate – tot ce a fost basorelief sau cruce de bronz, aramă – furate. Inclusiv, basorelieful prozatoarei Lidia Mişcenko. Gh. Bolohan ne spune că au fost prinşi cei care furaseră chipul în bronz al poetului Petru Dundic, de la cimitirul „Doina”.

Pe una din alei – gărzi de onoare. Comemorarea oficială a jertfelor războiului de pe Nistru.

12.III. 1996

Împreună cu Victor Dumbrăveanu – întâlniri la biblioteca publică şi la şcoala nr. 1 din Rezina în cadrul Zilelor Limbii Române.

Din întrebările pe care mi le-au adresat elevii: „Ce înseamnă pentru dvs. gloria? Aţi vrea ca numele dvs. să fie scris alături de cele ale lui Eminescu, Mateevici?”; „Când v-aţi îndrăgostit prima oară?” (Într-adevăr, când?...); „Ce vă place mai mult în viaţă?”; „O să vi se pară stranie întrebarea, dar spuneţi-ne dacă credeţi în Dumnezeu. Unul dintre scriitori spunea că Dumnezeu e însuşi omul. Sunteţi de acord? De ce?” (Ecouri din ateismul sovietic, nu?); „Amintiţi-vă câteva momente, fie plăcute, fie neplăcute, din copilărie”; „Ce maşină aveţi?” (Maşină de scris…)

Să se spună că timpul nu e altul şi că nu modelează altfel conştiinţele tinerilor!

O elevă se referă la dialogul pe care l-am avut cu Ana Blandiana, apoi mă întreabă dacă sunt de acord cu versurile lui Borges: „Am comis cel mai grav din păcate/ Pe care le poate comite un om –/ N-am fost fericit”.

Mai sunt întrebat despre publicistica lui Ion Vatamanu.

Dacă nu mi-am schimbat părerea că Cimpoi ar fi un adevărat oligarh al averilor spirituale. ( Oi fi scris asta undeva… Şi cum e, mi-am modificat sau nu părerea?...)

„Vă mai amintiţi de abecedarul din anul 1955?” (Am scris „un reportaj” din acea primă carte a mea…)

„Când aţi înţeles că doriţi să fiţi poet?” (Când?...)

Întrebat despre „Drumuri basarabene”, carte a lui Sadoveanu. (Am scris în fosta revistă „Orizontul”, devenită „Columna”.)

Dacă mă consider eseist ca George Meniuc. (Şi eseist…)

Despre Vasile Leviţchi.

„Dle Leo, ce speraţi să faceţi în viitor?”

Oricum întrebările sunt altele, mai dezinvolte, mai variate decât cele pe care ni le adresau elevii (pionerii, comsomoliştii) pe timpuri bolşevice.

18.III.1996

 La Academie, lansarea vol. 3 din opera lui Mihail Sadoveanu şi a volumului colectiv „Un veac de aur”, apărute la ed. „Ştiinţa”. Lume multă, inclusiv academicianul Virgil Cândea. Despre el am găsit unele referinţe în „Amintirile” lui Eliade, încheiate ca lectură acum câteva zile. Îi propun dlui Cândea un chestionar pentru dialog, îmi promite că va expedia rezultatul de la Bucureşti. Apoi Mireca Anghelescu, directorul Editurii Fundaţiei Culturale Române, Cornel Simionescu, îngrijitorul opere sadoveniene. O agapă sus, la Clubul Tinerilor Savanţi (Telecentru). Acolo prezint şi nr. 1-2 al revistei „Moldova”.

Acum patru zile, imprimăm o nouă hărmălaie (asta, până la montaj) pentru „Banca bancurilor”, la restaurantul „Clasic”. Cu anumită cheltuială, patronul vrea să facă niţică publicitate localului său. Participanţi: I. Mânăscurtă, Petrică Teodorovici, C. Cheianu, Iurie Negoiţă, Ninela Caranfil, vreo 3-4 actori de la Naţional, Paul Sturzescu. De, fiecare cu talentul şi ne-talentul său de cabotin al hazului basarabeano-românesc. Să vedem emisiunea pe 1 aprilie.

De fapt, particip la mai multe evenimente culturale, literare. Cel de la Biblioteca „Asachi”, unde a fost prezentă strănepoata lui Ion Creangă, mamă cu două fiice (familia Caia). Ei bine, dar în cronicele de ziar, unde îmi apare des numele, sunt plasat şi acolo unde nu am fost, la acţiuni la care nu am participat. Să zicem, joia trecută, „LA” scrie că am vorbit la lansarea cărţii lui… Doni. Cum puteam să fiu acolo, când, în acelaşi timp, noi lansam „Tăierea capului” a lui Ioan Mânăscurtă la Biblioteca „Transilvania”, la cenaclul „Perpetuum”? Un reflex, un amatorism, o indiferenţă ziaristică…

Trebuie să reîntorc jurnalul lui Eliade (cca 120 pag.) la Biblioteca „Transilvania”. Extrag referinţele la Virgil Cândea: „Cartea «Aspects du Mythe», versiune românească – n.m.) trebuia să apară şi Virgil Cândea avea «misiunea» să mă «convingă». În legătură cu ce? Nu-mi dau seama. L-am văzut pe Cândea şi nu mi-a plăcut. Dar probabil că «misiunea» lui a eşuat – pentru că odată întors la Bucureşti, n-a mai fost vorba de apariţia Mitului” (4. sept. 1973);

„V. Cândea mă imploră să accept invitaţia Academiei de a deveni «membru de onoare». I-am explicat (poate puţin prea brutal) de ce sunt silit să refuz” (12 apr. 1977);

„…trei funcţionari de la Asociaţia «România», trimişi de V. Cândea, ca să simplifice vama: îmi aducea (din ţară, Corina, – n.m.) câteva lucruri, între altele icoana rusească de argint, sub care ardea candela, în odaia părinţilor” (23 iulie 1981).

Nu e deloc neimportant să reuşeşti să dialoghezi cu oameni de calibrul dlui Cândea, chiar dacă e ambiguu, dar luat în serios de însuşi Mircea Eliade. Să sperăm că discuţia noastră va avea sorţ de izbândă şi nu se va pierde pe drumul Bucureşti-Chişinău.