joi, 11 februarie 2016

POEME CU ION BARBU ŞI EMIL CIORAN

ION BARBU

În câte vreo crăpare de zori nătângă
trezindu-se din somn sau din beţia matematicii şi
regăsindu-şi propriile probleme – unele
de-a dreptul ne-dragi – îşi
trăgea nădragii şi
sughiţând a dezorientare pornea la
obişnuita-i promenadă spre Capşa în
timpul căreia (în gând pe îndelete)
încerca (a mia oară!) să
analizeze raportul dintre Beyrut şi
Forul (nici măcar Farul!) de la Triseta
(naiba ştie ce ar mai însemna şi atare raport care –
simţea el – favorizează totuşi
expunerea sa faţă de lumină
împăcându-l oarecum cu acest Univers dis-
proporţionat în care
încă nu se ştie ce este mai puternică
viaţa sau moartea
                            mai apoi
scriind toate astea atât de ermetic în
româneşte încât trebuia să se auto-traducă în
româneşte
spre a ajunge la concluzia că în jocuri secunde
de fapt elabora o arhitectură care-i semăna
şi strigând a uimire:
                              Poezie tu diavolului pieire
cu frumuseţea încercând păcatul
despicând apele roşii şi inima de piatră şi
făcând ca îngerii să coboare uriaşele scări ale
imaginaţiei mele; tu verb întrupat în verb
sau literă încifrată-n număr sau
gălbenuşul oului dogmatic primordial de fapt
nu eşti atât de fioroasă nu eşti atât de nemiloasă şi
nicidecum materială – pentru că eşti
chiar aerul revărsat de Dumnezeu în tine şi
din tine iarăşi revărsat în Dumnezeu boare
schimb de respiraţii gură la gură cu
                                                          îngerii tu Poezie
diavolului pieire!

25. XII. 2001





CIORAN

...nu e căderea mea să-mi dau cu părerea despre
acest sau alt mare filosof – un
român din popor – vă
cam daţi seama la cine m-aş putea referi. Nu
sunt din cei care suspectează cancelaria proniei de
birocratism antiromânism – catastiful e
deschis vraişte: oricine poate citi numele
sapientului care întruneşte
dubla condiţie „cu obscuritatea” sau doar
pe cele ale ambiguităţilor existenţei – gândesc în
acest amurg când
                             în orice direcţie ar zbura
corbii taie diametral cerul – un
clişeu geometrico-melancolic inevitabil; corbii
fâlfâind jos razant peste
ţiglele sângerii-afumate ale
gării din Sibiu peste
peronul înserat pe care urmăresc cu
angoasantă fascinaţie spectrala anti-
                                       dialectică a

vedeniei filosofiei.

Din volumul : Leo Butnaru - "În caz de pericol", Ed. "Junimea", Iaşi, 2004

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu