POEME CU SOCRATE

leo butnaru

 

SOCRATE

...iar când l-au văzut

că-şi priveşte atent chipul în

oglinda cupei cu cucută

l-au întrebat: „Ce faci?”

„Mă uit la un om”,

                                 le răspunse...

                                                             XI.1984

IPOTEZĂ

Presupun: până

şi în ultima lui dimineaţă

din viaţă

neîndreptăţitului  înţelept Socrate

ajuns

poate

la crâncenă disperare

roua ce împresura

somnolentul tărâm al Eladei

nu i se păru

totuşi

o mare viziune

f ă c u t ă  ţ ă n d ă r i...

10.X.1987

DE SOCRATES

Potirul – plin, lichidul – vineţiu

Şi-o dimineaţă răsărind divină.

Pe suflet i se face arămiu

Dar mintea... mintea i se însenină.

Ce-aşteaptă ei? Ce să le spună el?

E-o logică aice, e vreo lege?

De toate-a fost, dar n-a fost într-un fel:

Un măscărici ce mască îşi alege.

Să le repete gând ce nu convine

Ori să brodeze-n childuri, ocolit?

...S-a zis cu limpezimile eline...

Îşi bea potirul. Îl cuprinde ceaţa

De noapte grea, şi vorovi icnit:

– E totul clar ca bună dimineaţa...

1979 //18.VIII.1988

MĂSĂLĂRIŢA

În amiezile de vară leşietică

arta cuvântului apare devalorizată precum

un textuleţ de reţetă în care

este prescris un paradis proscris

ce e totuna cu talpa iadului

şi încântarea demenţială a

paznicului de tigve puse piramidă ca

un vârf de capitel din

Decameronul ăsta post-neo-nu-ştiu-ce

în timp de ciumă ce dă târcoale

sufletelor...

           Uşor de înţeles că

e înfiorător de trist şi acest Decameron Post-Boccaccio

de care ne aflăm la o distanţă – stilizată mai mult

adevărată – mai puţin

ca o posibilitate de a păstra umbrele şi

de a ne ţine de urât noi înşine în

amiezile de vară leşietică/ leşietice

când sub gardurile balcanice post-antice

măsălăriţa miroase a

ultimă zi din viaţa lui Socrate.

27.VII.1992

DUBLUL ETC.

Uneori

           în vis

predau armele şi filosofia elenă

într-o alambicată trecere de la uneltele vrajbei la

liniştea şi pacea sapienţei

                                           pentru că

atunci când bat tunurile

muzele tac

dar mai ales din motivul că

această trecere/ tăcere presupune anume predarea

revolverului

mitralierei baionetei grenadei etc. – cu

concomitenta predare a lui Socrate

Platon Aristotel Zenon Epicur Lucreţiu

                                          e t c e t e r a...                             

ASEMENI LUI SOCRATE

Pe mal de baltă lintiţoasă

uneori stă şi cugetă

alteori numai stă ardeleneşte cel

care ştie că nu ştie nimic

dezolat plictisit de

perfectul primitivism al brotacilor

bolovănoşi prostănaci verzi ca

papura filosofiei

ce-şi auto-produce clorofila…

VII.1995

 

CINCI SILABE

Buddha, Socrate?

Nu vreau să vă întreb nimic

înţelepţilor... (Şi totuşi

de ce invocat-am supremii? – Intenţionam

să revin la clasicism

scriind un vers pentacordic

sau doar

pentasilabic

                    vers care

mi-ar fi cerut anume cinci silabe

ce sunt:

                Buddha, Socrate...)

18.IV.1996

HARTA EUROPEI

La începutul prezentului poem

s-ar fi cerut probabil vreun motto din

Minulescu („Mă cunoşteau din vremea/ Când

colindam pământul/ Cu gândul/

Şi cu ochii pe harta Europei”) sau poate

se cuvenea să potrivesc vreo mică exagerare filosofică

dar

slavă lui Socrate (cel din copilărie care încă

nu ştia că nu ştie nimic) am putut renunţa

la neobligatoria diplomaţie preventivă

intrând direct în subiect: Ce

densitate de ţări în Europa! Câte două

pe cap de locuitor

cel puţin în cazul dubletului de state româneşti.

     Într-adevăr

ce densitate de ţări în Europa...

                                             Şi totuşi

ţara mea

            asemeni ţării tale

                                    asemeni ţării lui

se află peste nouă mări şi nouă pustiuri de tristeţe...