Agonie
Să mori ca ciocârlia însetată
de miraj.
Sau ca prepelița care
după ce trecu marea
se aciuă-n cele dintâi tufișuri de
pe țărm
pentru că nu mai are chef
să zboare
Dar să nu viețuiești bocind
ca un sticlete orb
1915
Anul nou
Nu vreau
să mă încâlcesc
în ghemul
drumurilor
Lăsați-mă
ca pe un
obiect
pus
într-un ungher
și uitat
Voi
nu veți simți
altceva decât
căldura binefăcătoare
Sunt aici
împreună cu patru
trâmbe
din fumul
verii
1916
Ipostază orientală
În cercul maleabil al unui
surâs
suntem legați în vertijul
înmuguririi dorințelor
Soarele este recoltat
Închidem ochii
să vedem cum înoată în lac
infinite promisiuni
Și noi revenim să-nsemnăm
pământul
cu acest trup
care acum e atât de apăsător
27.IV.1916
Liniște
Cunosc un oraș care
zi de zi e potopit de soare
în acele momente totul fiind răpit
Într-o seară am plecat din el
În inimă vibra țârâitul
greierilor
De pe puntea
vaporului alb
am văzut cum
orașul meu dispare
lăsând
o vagă
îmbrățișare de lumini suspendată
în văzduhul
încețoșat.
27.VI.1916
Veghe
Noaptea întreagă
aruncat alături
de un camarad
masacrat
cu gura lui
scrâșnind
spre luna plină
cu congestionatele-i
mâini
pătrunzându-mi
liniștea
eu am scris
răvașe pline de dragoste
Nicicând n-am fost
atât de atașat
vieții
1916
Frați
Din ce regiment ați fi voi
fraților?
Cuvânt tremurător
în noapte
Frunză nou-născută
Prin aerul spasmodic
involuntara revoltă
a omului în fața
propriei fragilități
Fraților
1916
Sunt o făptură
Sunt asemeni acestei pietre
de la San Michele
atât de rece
atât de dură
atât de grea
atât de seacă
atât de refractară
și deplin
descurajată
Asemeni acestei pietre
e plânsetul meu
nevăzut
Moartea se plătește
trăind
5.VIII.1916
San Martino del Carsa
Din aceste case
nu au rămas
decât câteva
bucăți de pereți
Din atâți
semeni ai mei
nu mi-a rămas
nici măcar atât
Dar din inimă
nu lipsește nicio cruce
Și inima mea
e țara cea mai sfâșiată
1916
Deliciu
Simt febra
acestei potopiri
de lumină
Salut această zi
ca pe fructul
care se frăgezește
La noapte
voi avea
o remușcare ca un
lătrat
pierdut
în pustiu
18.II.1917
Bucuria naufragiului
Își reia imediat
călătoria
cum
după naufragiu
supraviețuitorul
lup de mare
1917
Dimineață
Mă străluminez
de imensitate
1917
Soldații
Ei stau
asemeni frunzele
toamna
în arbori
1918
Covor
Fiece culoare se
răspândește, adăugându-se
altor culori
Să fii și mai
singur când îl privești.
Între 1914-1919
Țipăt
Pe
înserate
Mă
odihneam pe iarba monotonă
Prinzând
gustul
Acelei
pofte nesfârșite,
Țipăt
confuz și înaripat
Pe care-l
reține lumina ce moare.
1928
Seară
Pe sub
pașii serii
Curge o apă limpede
De culoare măslinie,
Ajunge la scurtele flăcări ale
uitării.
În negura subțire aud greieri și
broaște,
Unde freamătă fragede ierburi.
1929
Cântec
Îți revăd
gura lentă
(Marea o
va-nfrunta din noapte)
Și iapa coapselor
Va
cădea-n agonie
Pe
brațele mele care cântă,
Redând
somnul
Culorilor
și noilor morți.
Iar
fragila singurătate
Pe care
descoperă-n sine cel ce iubește,
Acum e
mormânt infinit
Care de
mine pe veci te desparte.
Iubito,
îndepărtată ca-ntr-o adâncă oglindă…
1932
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu