Iarna patriarhului
Toamna patriarhului ar fi floare (sau frunză?) la ureche.
Imaginați-vă cum va fi iarna patriarhului
odată ce toamna a fost cum a fost...
Adulația kitsch
Adunătură de lume multă
în care
de te afli
de te mai reții și tu
chipul tău de miss România
sau de miss world
se transformă în mutră.
Cu șanse
Mărunți-mărunței
cum sunt
chiar de fac pacoste cât giganții
pigmeii au totuși mari șanse să ajungă
nemuritori.
Infimi cum sunt
pigmeii pur și simplu nu consumă prea
multă nemurire.
Alții – chiar deloc.
Pe sine însuși votându-se...
Reieșind din cum își votează poporul politicienii
dacă s-ar pune la vot ca poporul să se voteze pe
el însuși
probabil
poporul nu ar ieși învingător în scrutin...
Intervenția de urgență
De la un timp
i se pare că are atâta poezie în sine
încât se teme că
pentru a o scoate la lumină
ar fi nevoie de cezariană...
(Unde?
La inimă
la creier
la conștiință
subconștient –
cezariana?...)
Lumina soarelui
Să vezi!
La atât de mulți ani deja trăiți
Doamne
pentru prima oară m-am surprins
de-a dreptul uimit:
Uite
și azi
lumina soarelui e pe gratis!...
Și dragostea e pe...
Dar nu, nu
dragostea nu e pe gratis...
Bastardul liric
Pentru că așa cum cele mai frumoase poeme
îi vin poetului după întâlnirile cu inspiratoarele muze
neexclusă fiind chiar apropierea cam intimă de ele
este imposibil ca
uneori
să nu vină pe lume și câte un poem-bastard
zis atât de frumos:
poem din
flori...
Pete de cafea
Poate că sunt simple pete
dar nu este exclus – vreo pictură întâmplătoare
operă de artă totuși
ce ține de minimalismul involuntar
mărturisind și ea oarece despre viața unui om care scrie
sau nu scrie poeme
ci doar mesaje de sporovăială pe FB
aceste mici contururi aproape brune pe
3-4 clape ale claviaturii computerului
precum cândva
pe clapele mașinii de scris
pete din cafeaua pe care
în tinerețile tale ți se părea
că o poți fierbe chiar la flăcările ce răzbat din nările
celor trei capete ale balaurului – de ce l-ai fi răpus
odată ce el mai putea fi de folos?
Cu anii
ai priceput că atare înțelegeri aleatorii a unor fapte obișnuite
duse spre hiperbole
spre nările balaurilor
sau în iatacul fetei de împărat
apăreau din cauza că erai terorizat (uneori
destul de prielnic) de hiper-imaginație
care nu ți-a trecut nici astăzi când
acum aici și astfel ți se pare
că pe sub băncile din parc
sau din fața blocurilor orășenești
vezi timpul ucis în amestec cu cojile de semințe de floarea-soarelui
sau de dovleac – timp ucis din neavând ce face
de florile cucului
pur și simplu de – ia ne mai odihnim și noi
ia mai stăm și noi de vorbă – timpul ucis în amestec
cu cojile negre de floarea-soarelui
sau cojile cafea-cu-lapte de dovleac
acestea putând fi probabil numite și florile-lunii....
Dar
odată ce suntem în sfera esteticului
a poeticului s-ar putea spune
de ce nu
oarecum mai nobil: flori de portocal
de magnolie?...
(Întreb
sperând să nu fiu acuzat de discriminare
sau Doamne ferește! de rasism în
lumea botanicii...)
Sticle pe Styx
Styxul este apa pe care plutesc rătăcitoare
neluate de nimeni în seamă
cele mai multe sticle cu mesaje.
(Câtă speranță
câtă iubire conservate
închise cu dopuri!)
Pe alocuri
carafele șipurile eprubetele clondirele retortele flacoanele
butelcile mai mici
mai barosane
garnisite cu mesaje
plus alte vase – uneori chiar amfore! – care
se mai găsesc pe durata
și durerea vieții omului
plutesc-popândău pe Styx
încât
la o lopătare
la alta
vâslele lui Caron alunecă pe suprafața lucioasă a sticlăriei legănătoare
pe apele moarte...
Nu nu e greu de presupus ce scrie pe petecele de hârtie
din puzderia de sticlărie...
Între paradox și naivitate
Dacă un mort ar reuși să se sinucidă –
ar reînvia?
Omnia
Pe lume se iscă teama că deja
ultima nu va muri speranța,
ci postmodernitatea...
Singurătatea ca necesitate
Și totuși
faptele mari vin după o mare singurătatea
cum s-a întâmplat și cu fapta faptelor – facerea lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu