DIN AVANGARDA RUSĂ

 

 Din poezia avangardei

 

Ivan IGNATEV

(1892–1914)

 

Numele adevărat: Kazanski. Născut la Petersburg, tatăl său fiind negustor, iar mama, prin căsătorie, salvându-se din umilința șerbiei. În 1910 termină școala reală, pe când se afla în ultima clasă publicând o revistă satirică. De la zece ani e pasionat de teatru, visând la o carieră de actor și regizând spectacole de amatori.

Debutează în revista „Teatrul și arta” (1909), unde, pe parcursul a patru ani, publică eseuri. În 1911 face cunoștință cu Igor Severianin și aderă la egofuturism. A fondat editura „Vestitorul petersburghez”, aici fiind tipărite cele mai multe din almanahurile egofuturiștilor și nu numai („Urna portocalie”, „Vulturi peste abis”, „Lanțuri de sticlă” – 1912; „Darurile lui Adonis”, „Zasaharie krî” – titlu ciudat, cifrat, „Lovește, dar ascultă”, „Celestotranșeele”, „Cranii devastate” – 1913). Publică volumul „De-ale teatrului” (1912). Din 1913, după ce I. Severianin se retrage din mișcarea modernistă, I. Ignatev devine liderul „Asociației egofuturiștilor”, declarându-se președintele Areopagului. Tipărește broșura „Ego-futurii”, în care teoretizează principiile acestora, unele din ele fiind: „Să lichidăm ritmul, deoarece el amintește de o neîncetată cădere de stropi reci pe creștetul capului”; „Să creăm un nou limbaj în locul celui prin care comunică târgovețele și măturătorii”; „Să ne dedicăm integral creația contemporaneității”. Îi apare volumul de versuri „Eșafodul. Ego-futurii” (1913).

În ziua nunții sale (24 ianuarie 1914) se sinucide, tăindu-și beregata cu un brici. Post-mortem, unele poeme îi apar în almanahul moscovit „Mâinipicioare”.

 

Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

 

 

*   *   *

 

Lui Vasilisk Gnedov

 

De ce nu-s eu arcata străpungere?

De ce prizonieratul destinului?

De ce nu Mundomediana Axă,

Ci doar Mundomediana Luptă?

 

De ce născând naște-voi?...

Murind trăiesc?

De ce Înviind voi muri?

De ce Eu nu sunt decât „eu”?

 

De ce „eul” meu e Ghid Etern,

Ghid Etern fără Chip?

De ce Neînceputul înspăimântă

Infinitul Sfârșitului?

 

Nu cunosc Cheia Circumferinței,

Știu: termina-se-va Goana

Și-atunci voi vedea întregul Sonor

Și deplinul Spectru îl voi auzi.

 

(1912)

 

 

OPUS: + – S:

 

Lui Vs. Meyerhold

 

Zâmbi-va Elegiaca Vidmă

Cățea-Șacal a visurilor Prospective.

Se cațără la cer inscripțiile Venerice

Pe umărul Palatelor în Răspândire.

 

Sămânța de maimuțoi e adunată-n capsulă

Și pieptănat, parfumat e negrul Duh.

Rămășițele

Unghiilor în Mănușă –

Se Tăinui spre-a se Stinge. Atât.

 

Deschideți Copca, Cheutoarea ce Șochează

Și urcați în aero-cabina netedă-chelbe.

Eu ca vântul o să VĂ port pe-o-Nțeleaptă Potecă

În Republica Subjugatelor Amibe.

 

(1913)

 

 

ONAN

 

Cheamă.

Răspunde.

Chinuiește.

Așteptata.

Nedorită –

Radioasele –

Tale!

Afurisită –

Pocăită

Mângâie

Cu fidelitatea morților!

În stema statului

Lipind Creierul...

......  

Cu-atât mai strașnică și

Mai dulce

Prigoana!...

 

(1913)

 

 

FLACĂRĂ-N CLIPIRE

 

Vederile cu-Afurisenia sunt molitvelnice.

În nămolirea simțămintelor –

                                               albie-ngustă,

Hârtoapele sure

Sunt indolente ca o langustă.

 

Inima o Încurajez cu Disperarea,

Închizând ochii beau spuma ca pe-o ispită.

Fără scop pocăința –

Furtună Tihnită.

 

Aștept. Se termină treptele –

Al Inegalității Semn Luminos

sau opac...

Ce vrăjitoare Contura-va

Noul Zodiac?

 

(1913)

 

 

OPUS: 800447

 

Câinoșenia demult e-abandonată –

Castraților, vă salut.

Chiar de mă avânt arareori cu mono-taxiul la Alergări

Sfidând regulamentul,

Deja nu mă mai caut pe Mine Însumi, pe Oleg și pe Loletta As.

  Acesta e doar – „Antrenamentul”.

 

(1913)

 

 

 

*   *   *

 

Eu trăiesc o viață de Jertfă…

Călău fără suflet, necruțător!

Îmi voi rupe toate cătușele –

Asta o vreau, o spun tuturor!

 

Dar voi muri când ordinul

Îl va declina vestitorul Milos…

Râvnesc morțile în jețul NECINSTIT!

Vreau! Vreau! Vreau! Sunt bucuros!...

 

(1913)

 

 

OPUS: – 55¹⁵

 

De ce, de ce Noi am fi obligați?

De ce NEDORINȚA e rob?

Neliber cu libertatea legat

Eu nu sunt decât un crap orb.

 

Mie scumpe mi-s, dragi mi-s Electric

Eșafod, Închisoare, Cain.

Zâmbetele Sadice-ale Metropolitanului,

Cinematograful Divin.

 

Râvnesc Nefirescul Tragism...

Turnați-mi, vă rog, vin!...

 

(1913)

 

 

MEREUL

 

Lui Arkadi Buhov

 

În frigul arșiței toropitoare

Extazul e apter, nu zboară.

Mă împrizonierez cu Îmbărbătătoarea

Eternă-ultima-oară.

 

Cu Tainica-mi înfrânare

Eu sunt Stăpânul a toate,

Supus războinic,

Multipla unitate.

 

Mergem pe căile ce albăstresc

Și Eu și El!...

Departele-Aproape! – Eu nu Te doresc!

 

(1913)

 

 

MAREA ASUPRIRE

 

Conștiința-mi voi făuri-o din Fildeș

O voi trage de sfoară ca pe o paiață

Trandafirii negri vor crește pe Răutatea Aurită

Va exploda Triunghiul de Subpământeană Față.

 

Vă Voi Aprinde Toate Cifrele Infinitei Ticăloșenii

Verzi Sandviciuri cu Alergătoare Lornioane.

Tăiați, înțepând cu retortele, Obidirea și

Vor fi uitate Paradisuri de Portabile Bastioane.

 

(1913)

 

 

CONTINUITATE

 

Depărtații maci ne-ademenesc în lume...

În ura gloatelor

Semănăm tomnatice grâne

 

Și prin temerare asalturi alpine

Înălțăm domnitorul Turn

Pentru Sine

 

Spre a dărâma etern râvnit

Neschimbatul

Existenței Mit.

 

(1913)

 

 

*   *   *

 

Astăzi mă voi duce unde răsună valsuri vesele  

Și voi plânge ca un sfărâmat Arlechin trubadur.

Iar ea se va apropia, să-mi spună: Nu te-ntrista!

Însă și cu dânsa-mpreună voi fi foarte singur.

 

În această savană de adio

Sărut Chipurile Născocirilor hilare

Și-apoi plec pe-nepătată Cale

Spre Hotarul fără de Hotare.

 

(19.XI.1913)

 

 

*   *   *

 

Arcanul e aruncat de gâtul Veșniciei

Și ea va ajunge jalnică în mâna cerului;

Cel abandonat de Moarte

Îi va căsca-n față Destinului.

 

Să tragi cu ochiul la Ventilatorul Infinitului

Și cu grabă iar să-l închizi, la locul lui să șadă.

Să te oferi Adoratei lipse de griji

Dragostea aruncându-ți în Topitoarea de Zăpadă.

 

(1913)

 

 

*   *   *

 

Pe tine, Navine din ziua prezentă,

Te salut printr-o radio-depeșă, firește.

Cât mai curând Agață Pământul de Moarte

Și Goana fotografiilor o stăvilește.

 

Cu benzina brichetei aprinde-ți

Cinci Sori și patruzeci de Selene pe an

Și cu ritm Nou și Năvalnic

Cosmosul își va contura propriul Bolovan.

 

(1913)

 

 

OPUS: 15369

 

Cu furtuna Rozelor gropi-pâlnie cheamă

Din țevile din Tăietură. Iau aminte

Că pentru mine nu e deloc sonoră

Lovitura Trăgaciului în al Fierului dinte.

 

Pe mult timp Nevoitului mijlocaș

Să i se închidă Spăimosul salut A TOATE.

Și sunt morocănoase pustiile Vecine –

Decât NIMICUL mai pustnice toate.

 

Și aceasta se numește „METROpolitan”.

 

(1913)