JURNAL DE BACĂU

12-19.XI.1990

 O deplasare captivantă Iași–Bacău–Roman, împreună cu Zinovia.  Spre Bacău, luăm trenul de Piatra Neamț. Vagoane etajate, prost întreținute. Staționări frecvente, aflux și reflux de navetiști. Istorisirea domnului care a lucrat la amidon, apoi la fabrica de bere; sincera sa confesiune că nu se va putea lăsa de consumul lichidului blond: „I-am spus directorului: sunt om primitiv, dar am răspuns la orișicare întrebare”.

După 4 ore, la Bacău suntem întâmpinați de excepționalul coleg și om Sergiu Adam și de colegul său de redacție Iacob Florea. Mai așteptăm un sfert de oră pe peron, sosește trenul de Suceava, din care coboară Marcel Mureșan.

La hotelul „Decebal” îl cunosc pe Laurențiu Ulici, care își uimea confrații băcăuani prin erudiția sa literaturologică. Aceștia alegeau, în mare discreție, un scriitor pe care, după 15 întrebări la care se cerea a răspunde doar cu „da” sau „nu”, ori „nu știu”, Ulici identifica scriitorul. Se ghicise chiar și… pe sine! Băcăuanii insistă să fac și eu o alegere. O fac, spunându-i numele lui Adam. Ulici interoghează. Însă criticul eșuează! Nu l-a ghicit pe… A. E. Baconsky! Bucurie în rândul băcăuanilor. Ulici cam dezorientat. Prima sa „înfrângere”. Mă rog, joc de literați maturi.

Marea surpriză: la Centrul Internațional „Gheorghe Apostu” sunt declarat unul din laureații premiului revistei „Ateneu” pentru poezie și publicistică. (Da, am apărut aici cu două eseuri și un grupaj de poeme.) Primesc distincția împreună cu reputatul Zigu Ornea (premiul special), Eugen Uricaru (proză), Laurențiu Ulici (critică literară), Cristian Teodorescu (autori tineri). Premiul mi-l înmânează Eugen Simion. Tot aici îl cunosc pe Nicolae Manolescu cu care, în aceeași zi, împreună cu Sergiu Adam, mergem la întâlnire cu elevii liceului „Bacovia”. Atmosferă excelentă. Adolescenți bine instruiți, curioși. Cineva citează din poezia… mea. Surprins. Flori și autografe. Manolescu îmi solicită versuri pentru „România literară”, iar Ulici pentru „Luceafărul”.

La Teatrul Bacovia – un spectacol, ceva Alecsandri, ceva Caragiale. Trupă de bună ținută. Vizită la generoasa – de asemenea! – familie Cornel Galben.  

Un om de mare suflet și incontestabilă erudiție – poetul Octavian Voicu (Pușcuță) ne este ghid în drumul spre Tescani – locuri legate de destinul lui George Enescu. Facem popas la două vechi bijuterii de artă rurală: bisericuțele de lemn de la Luncani și Merișor. Admirabile!

La Tescani este și veșnic va fi prezent spiritul lui Enescu. Aici fusese exilat și actualul ministru al culturii, Andrei Pleșu, vizităm și biblioteca pe care o îngrijea el, cu volume numerotate și ordonate de meticulosul estetician-filosof.

Domnul Voicu face tot posibilul să ajungem și la Valea Arinilor. Vizităm școala, biserica, satul, casa directorului, dl Pruteanu. Moldovenii rămân moldoveni: generozitate, omenie, căldură sufletească, simplificare la maximum a etichetelor pretențioase, inutile.

Bacăul – tradițional târg moldav. Patria lui Alecsandri și Bacovia. Asistăm la deschiderea casei-muzeu a bardului de la… Bacău (firește, și de la Mircești). Întâlnim mulți basarabeni: pedagogi de la Orhei, bibliotecari chișinăuieni, Pavel Savin de la Teatrul „Luceafărul (Chișinău), elevi, studenți din stânga Prutului ce învață aici.

Monumentul lui Bacovia, curios și… înviorător. Expoziția marelui nostru contemporan Horia Bernea.

 

27.XI.1990

 

La Chișinău – Petre Stoica și Anghel Dumbrăveanu. Veniți la invitația Centrului de Artă și Cultură, unde se află și un reprezentant al României. „Centrul și reprezentantul” se comportă mișelește, „uitând” de invitați. Aceștia ajung, firește, la Uniunea Scriitorilor. Și bine fac. Stăm la taclale. Stoica e un poet bun, dar un vorbitor non-stop, cu reluări și repetări. Anghel Dumbrăveanu e cu figură de ascultător care își ispășește anumite „ceaușisme”. Anul trecut, la 12 decembrie, l-am cunoscut aici, la noi. Era împreună cu Dumitru Radu Popescu și Mircea Radu Iacoban, veneau de la Moscova.

...Alte întâlniri/ reîntâlniri: Radu Cârneci, Gheorghe Popa (Bacău, Centrul Internațional de Cultură „Apostu”), Octavian Ghibu,Vasile Andru („Viața românească”), Ioan Adam, Arcadie Donose, alții.

Astfel de cunoștințe vor fi mai frecvente, deoarece am acceptat, în sfârșit, postul de șef la relații literare la US (funcție de vice-președinte). 

 

10.XI.1991, duminică

 

Joia trecută, ne-a vizitat la Uniunea Scriitorilor Constantin Donea, șef la Inspectoratul Cultură din Bacău. Ne-a adus invitațiile pentru Festivalul de Poezie „Bacovia”, care se va ține la 5-6 decembrie. Mi-a dăruit „Epistolarul” îngrijit de Gabriel Liiceanu.

O agapă la barul scriitorilor. Ne reținem ceva mai mult, pentru ca, dimpreună cu Cimpoi, să ne convingem pe propria-ne piele și grabă ce înseamnă criza energetică: după ora 24, nu mai circulă transportul în comun, iar taxiuri, particulari – rar de tot, fiind suprasolicitați și, deci, supraîncărcați. Cu chiu cu vai, găsim un creștin.

Evenimentul sufletesc din ultimele zile – lectura numărului de „Ateneu” dedicat ultimelor zile ale lui Marin Preda. La Bacău, am avut să-l cunosc pe fratele prozatorului, Alexandru, zis și Sae, care mi-a dăruit două romane ale fiului său Sorin Preda.

 

20.XI. – 12.XII.1991

 

Printre evenimentele din aceste trei sferturi de lună am avut și o frumoasă călătorie la Bacău, la festivalul de poezie „Bacovia”. Premii – Gr. Vieru și M. Cimpoi.

În acest oraș blând și prietenos, printre evenimentele importante nu doar pentru mine, cred, este interviul pe care l-am realizat cu Andrei Pleșu în apartamentele de la Centrul „Apostu”, unde am fost cazați. Minte clară, spirit ales, trezorier al marilor înțelepciuni, protagonist abil al înaltelor speculații filosofice.

Vizită la „Anticariatul” din Bacău unde, împreună cu Vieru, Cimpoi, Cațaveică, alegem cărți excepționale, la prețuri bune, de până la sălbaticele majorări. Găsesc și vreo 20 de numere de „Secolul 20”, care îmi lipseau din colecție (am mereu cu mine fișa cu ceea ce… am).

„Ateneul” e atent. Oameni generoși.

Gabriel Bacovia, fiul sexagenar al marelui poet, prezent și el la jubileul de 110 ani din ziua nașterii ilustrului său părinte. Pare a confirma ipoteza că oamenii mari sau nu au progenituri, sau de le au, acestea se arată modest înzestrate.

 

27.I.1992

 

La o întâlnire cu un businessman ungaro-iudeu, Serafim Saka îi șoptește unuia din dregătorii noștri ca acesta să-l prezinte oaspetelui întreprinzător: „Spune-i că eu reprezint asociația Valeologia, în cadrul căreia mă ocup de la gâște până la avioane”. Cineva din ai noștri, duce asociația cu asociația nițel mai departe, vorbind despre un posibil premiu al Valeologiei, ce se ocupă și cu gâsca, premiu ce s-ar numi „Gân-saka”.

O altă verbocreație am reținut-o de pe când eram la Bacău și zurliul fiu sexagenar al lui George Bacovia, Gabriel, făcuse o nereușită comparație a lui Andrei Pleșu cu o… vestală neprihănită! (La trupul abundent al lui Pleșu!…) După care Mihai Cimpoi, mai întâi eliberându-și tunătorul hohot de râs, prinse a vorbi despre o… vestalizare a României, – evident, ducând și aducând sintagma spre și dinspre Vest (Occident). Biata Vestală implicată în harababura vestalizării socio-economice…

 

 

10.XI.1992

 

Seara, la Răchitoasa, parcă observăm o umbră de tristețe și derută apărută brusc pe fețele amfitrionilor noștri… Până la urmă, aflăm ce aflară ei și nu știau dacă trebuie sau nu să ne spună și nouă – radioul transmisese că Ion și Doina Aldea-Teodorovici nimeriseră într-un accident de mașină fatal…

La Bacău, împreună cu Radu Cârneci și Viorel Savin, ne-am întâlnit cu elevii și profesori de la liceul de aviație.

 

9.XI.1992

 

Bacău (premiile revistei „Ateneu”), prezenți: Fănuș Neagu, Gheorghe Tomozei, Mihai Cimpoi, Ioanid Romanescu, Alexandru Condeescu, gazdele. Ca totdeauna, căldură sufletească și bună organizare. Iau premiile „Ateneului” Augustin Buzura (proză), Ion Ungureanu, ministrul culturii din RM, Vasile Igna, Arcadie Suceveanu (poezie), Corneliu Ungureanu (critică). Premii și pentru tinerii autori.

Muzeul „George Apostu”. Cazați la aceeași casă de oaspeți de la Centrul „Apostu”. Prezent, plin de vervă, Andrei Pleșu. Realizez un dialog cu omul de excepție, literatul, biofizicianul, enciclopedistul C. D. Zeletin. O călătorie de neuitat la Valea Zeletinului, la Răchitoasa. Ce oameni minunați! Ospitalitate și generozitate zeiască. Dl Zeletin face un excurs de cam o oră și jumătate în istoria intelectuală a acestor ținuturi. Zeci, sute de personalități de mare renume românesc și internațional, inclusiv nobelistul Paladi.

La Răchitoasa verva fostului primar al comunei, actualmente director al școlii din localitate. Amintiri din activitățile de odinioară când, la adunările comuniștilor, bieții vorbitori, țărani, se aventurau să utilizeze expresii neologistice, vorbind despre lucruri „sofistricate” (sofisticate), „secționări dure” (sancționări) și „voturi de blană” (de blam!).

Am prezentat la Bacău suplimentul ziarului „Vața satului”, caietele de cultură, cum le-am zis, dedicate lui George Bacovia. E cu noi și Vasile Spinei, redactorul-șef al publicației respective. Ion Ungureanu a fost la înălțime în vreo două discursuri.

Alte prezențe: George Bălăiță, Radu Cârneci.

Dragul de Sergiu Adam „mă dotează” cu un cadou pe care mi-l promisese, ca mare generos ce este! – o mașină de dactilografiat „Olimpya international”.

 

13.XI.1992

 

Remember: La Bacău, se apropie un bărbat în vârstă, întrebându-mă dacă sunt din Basarabia (coborâsem din mașina care „ne trădă” prin numerele de înmatriculare). Îmi exprimă condoleanțe în legătură cu dramaticul deces al celor doi cântăreți, Ion și Doina…

Până să purced la transcrierea dialogului cu C. D. Zeletin (am discutat la Centrul „Apostu”), la începutul benzii dau de alocuțiunea rostită de Andrei Pleșu la decernarea Premiilor „Ateneu”. A fost ingenios și merită să-i reproduc unele gânduri: „De la o vreme, s-a constituit aici, la Bacău, o tradiție, – dacă o tradiție poate să fie nouă… Și anume, tradiția unei foarte fericite invazii, un tip nou de invazie, – o invazie din două părți odată: una dinspre București, dinspre vechiul regat, una de dincolo de Prut. Bacăul e locul care a salutat această dublă invazie, – invazie culturală, cum nu sunt de obicei invaziile. E o invazie cu dată fixă, cum nu sunt de obicei invaziile, și o invazie în care invadații sunt foarte fericiți că sunt invadați, cum nu se întâmplă niciodată. Suntem foarte bucuroși că, iată, cultura românească din spațiul întregii Românii se întâlnește la Bacău și că în persoanele prietenilor noștri din Basarabia avem aici martori ai unei comunități, ai unei omogenități spirituale de care cu teamă ne bucurăm. Cu teamă, pentru că nu totdeauna omogenitatea și trăinicia unei tradiții sunt argumente suficiente pentru istorie ca ele să dăinuie așa cum am dori. Dar, deocamdată, bucuriile funcționează foarte bine, acum, iată prezintându-ni-se cu ocazia Zilelor Bacovia o mână de publicații pe care Uniunea Scriitorilor din Moldova le-a pregătit pentru a avea argumente în acest asalt de care tocmai vorbeam – acestea sunt steagurile de asalt”.

 

24.XI.1992

 

Remember: Acea seară de sfârșit de octombrie, când călătoream spre Bacău. Ora 19.00 – 19.30 și, pe cer, o minune! Crai Nou și, exact în vârfu-i de sus, o stea nespus de strălucitoare, cu o lumină ca trecută prin cristal rece, nobil, sugerându-ți o stranie neliniște, parcă din frumusețe revelată, parcă dintr-o nelămurită superstiție, parcă dintr-o taină, taină, taină…

Peste vreo două zile, la Răchitoasa, despre acea stranie înfățișare astrală vorbește și George Bălăiță: o văzuse în vreme ce călătorea cu trenul dinspre București spre Bacău. Ne împărtășim impresiile, precizând, accentuând acea poziție unică a Luceafărului de seară, strălucitor-strălucitor, plasat exact în vârful de sus al Craiului Nou.

Zicea George Bălăiță că astăzi în România funcționează cea mai dezvoltată industrie: industria de alibiuri.

 

9.II.1993

 

De la Bacău, două telefoane. Sergiu Adam cu problema editării în comun – SPS și USM – a revistei „Ateneu”. Noi să asigurăm hârtia. Am fi oare în stare? Am vorbit și cu Cimpoi. Variantă: să vină Adam și cu Donea să tratăm aici, la fața locului, inclusiv posibilitatea obținerii hârtiei (mai) ieftine.

Geo Popa mă pune la curent că l-a telefonat Serafim Saka, spunându-i despre caseta cu spectacolul. Geo merge la Iași să ia caseta și să-i lase lui Serafim pentru mine un pachet cu cărți. Sunt curios ce bunătăți îmi expediază! Îmi solicită o colaborare pentru revista Centrului Internațional de Cultură „Apostu”.  

 

19.II.1993

 

Din generozitatea lui Geo Popa și prin bunăvoința lui Serafim Saka, via Bacău-Iași-Chișinău, ajunge la mine un lot de cărți de la editura „Humanitas”, aproape toate sau chiar toate de valoare: Noica – „Eseuri de duminică”, Radu Preda – „Jurnal cu Petre Țuțea”, Eliade – „Alchimia asiatică”, Liiceanu – „Cearta cu filosofia”, Eliade – „Pataňjali și Yoga”, Alain Finkielkraut – „Înfrângerea gândirii”, „Convorbiri cu La Monde” (întrebări pentru sfârșit de mileniu), Glucksmann – „Prostia”… Dă, Doamne, timp și neoboseala vederii! Azi-mâine termin „Pitoresc și melancolie” de Pleșu.

 

7.XI.1993

 

De la Sergiu Adam, care ne invită la Zilele Bacovia, aflu că Dan Mănucă îmi va aduce o revistă germană, în care sunt inserate și traduceri din versurile mele.

 

30.XI.1993

 

Ce trândăvie auto-jurnalieră: timp de trei săptămâni să nu trec nimic aici… Evenimente? Călătoria la Bacău, familiarele nouă Zile Bacovia. I. Ungureanu, V. Beșleagă, M. Cimpoi, V. Spinei. I. Zegrea de la Cernăuți. Realizez un alt interviu cu Fănuș Neagu – la insistența bunului nostru prieten Sergiu Adam, pentru „Ateneu”. Prezenți și Dan Mănucă (îmi înmânează solemn, sobru-nemțește, revista „Südostdeutsche Vierteljahres Blätter” editată la München, în care sunt inserate două poeme de-ale mele în traducerea lui Horst Fassel). De la Focșani – Traian Olteanu, Florin Muscalu. Gheorghe Tomozei ș. a.

 

18.IV.1996

 

Dintr-un blocnotes (de campanie), o notiță din 29 octombrie anul trecut, de la Bacău.

Veneam de la piață cu Fănuș Neagu și Gheorghe Tomozei. Se apropie un bărbat la 50 de ani și, poate, puțin peste ei.

– Mă iertați, zice, sunteți domnul Fănuș Neagu?

– Uneori, răspunde maestrul prozator.

– Aș vrea să vă contemplu puțin așa, în totalitate, spune băcăuanul.

– E cam greu. Dar încercați, află replica Fănuș

 

17.VII.1996

 

Pe vremuri, în atare cazuri doftoroaia punea, pare-se, lipitori. Înlocuirea dezgustătoarelor zvârcolitoare prin bălți îmi sunt înlocuite prin cinnarizin, dipiridomol (preparat românesc ce-l înlocuiește pe un altul, american, dar mai greu de găsit; oricum, eu cred și în ai noștri!), aspirina americană (UPSA îmi este contraindicată, zice doctorița). Tiroida „o hrănesc” cu L-tirokin și bromergon. De ce dau aceste denumiri de medicamente? Mai mult de dragul amintirilor întâlnirilor cu Andrei Pleșu care, dimineața, la Bacău, Centrul „Apostu”, își aranja pe masă fel de fel de drajeuri, despre care zicea în dialogul nostru: „Azi e ziua când iau șapte, dimineața (…) Am însă zile când iau numai cinci. În zile de post iau șapte (…) Asta arată că intelectualitatea noastră e destul de obosită și se resimte după 45 de ani de comunism…” Mai zicea frumos despre tablete: „Am început să le socotesc ca pe niște rude cu care am relații cordiale”. Apoi: „Nu sunt nici frumos sunătoare, nici încurajatoare. E un repertoriu de mici demoni care încearcă să se comporte ca îngerii, adică să-ți facă viața posibilă”. – Ce mai! Aici nu mai e medicină, ci poezie, filosofie, stil savuros!

La un moment dat, ajunsesem să-l depășesc pe Pleșu, numericește, adunând 8 feluri de buline. Apoi medicul Hodorogea (dintr-un sat cu Nicolae Vieru și Iulian Nicuță, Izvoare/ Florești) mi-a suspendat triampurul, considerând că tensiunea mea e ascultătoare.  

 

18.VIII.1996

 

Într-o iarnă, la Bacău, vizităm prefectura. Prefectul i se adresează lui Nea Fane cu: „Maestrul Neagu”. Nea Fane zice: „Vă rog să retrageți titlul de maestru”.

Fănuș bea vin. Prefectul: „Ei, ca să-l liniștim pe Nea Fane, avem ceva…” Cineva: „Dați-i vin, ca să-l liniștim, că el a băgat neliniștea în noi toți”.

 

20.X.1996

 

Zilele Bacovia la Bacău. Juriul, în a cărei componență mă aflu și eu, desemnează premiile revistei „Ateneu” – Ion Pop (opera omnia), Mircea Cărtărescu, Vasile Romanciuc – poezie, Grigore Ilisei, Petru Cimpoieșu – proză, Al. Cistelecan – critică literară.

 La liceul „Vasile Alecsandri” din Bacău am făcut echipă cu Al. Cistelecan și Grigore Ilisei.

De obicei, când mă întorc din călătorie vin în vizită Dumbrăvenii, împreună cu nepoțica lor Flavia. Printre multe ramificații ale discuției noastre, una specială. Victor, bunicul, către nepoțică:

–  Flavia, ia spune-i lui nenea Leo de unde răsare soarele.

Gâgâlicea de 2 anișori îmi spune:

–  Soalele lăsare de la Buculești.

Bu-u-un, deci lumina nu mai vine de la răsărit.

Eu:

–  Flavia, dar luna de unde răsare?

Mda, derută. Nepoțica privește la bunici, ăștia, în loc să-i sugereze vreun răspuns, privesc când la mine, când la nepoțică. Ad hoc, mie îmi vine răspunsul:

– Luna răsare de la Iași.

–  Luna lăsale de la Iași, cade de acord Flavia, ai cărei părinți sunt studenți la Iași, unde și-au procurat un apartament; probabil, vor reveni la Chișinău.

Bun, am rezolvat-o și pe asta.

– Dar stelele? Stelele de unde răsar?

Din nou derută, lipsă de răspuns. Eu sugerez:

– Stelele răsar de la Chișinău.

– Stelele răsar (iesai, pronunță Flavia) de la Chișinău, cade de acord convorbitoarea mea de 2 anișori în generala bucurie a dezlegării unei atât de complicate probleme astronomice. Astfel, întreg firmamentul românesc răsare precum o răzbunare pentru un subjugător aforism ce ne punea în dependență politică de un imperiu hapsân.

 

26.V.1997

 

Vizită la atelierul pictorului Victor Hristov, situat în blocul Fondului Plastic din Chișinău. Îmi pune în față trei pânze, dintre care să o aleg pe cea care-mi place mai mult. (O mai „veche datorie”…) Două peisaje mișcătoare, cu roșu intens… Altul, primăvăratec, cu o moară de vânt… „Dar acest tablou unde și când l-ai pictat?”, întreb, arătând spre o cu totul altă lucrare. „E dintr-o serie din preajma Bacăului”, zice Victor. „Dacă-ți place, ți-l pot oferi”. Sigur, mi-a plăcut… Întâlnirea ne-a fost prilejuită de reluarea unei emisiuni TV pe care noi am realizat-o acum mai bine de un an.

 

8.VI.1997

 

Când transmite prognoza meteo, TVR oferă, caleidoscopic, câte o imagine din principalele orașe ale țării, indicând și temperaturile probabile. Ce rețin în mod deosebit, cu amintiri nostalgice: ca o hieroglifă prelungă statuia poetului Bacovia în târgul Bacăului sau, poate, ca un refren dintr-un imn al lui Dosoftei: „Omul… de vreme ce trece ca o umbră rară”.

 

24.XI.1997

 

Telepatie sau pură întâmplare. Iau din raft două reviste ale liceului teoretic „Alecsandri” din Bacău. Abia deschid „Orizontul”, și sună telefonul, pe fir fiind chiar Bacăul: Sergiu Adam mă anunță că interviul apare în numărul din noiembrie al „Ateneului”. Apoi, să-l rog pe Cimpoi să răspundă și el în sfârșit l-a chestionarul pe care i l-a expediat, a doua oară, Adam. Rugămintea de bază: în 1993, la Chișinău a apărut cartea „Doamnele Kremlinului” (autor: Vasilieva) în traducerea lui Alici și Bătrânu. Sergiu ar vrea să publice în revistă, în foileton, secvențe din această lucrare. Să iau legătură cu traducătorii, pentru a trata drepturile de autor.

Îi telefonez lui Alici, bietul fiind adânc suferind. Cartea n-ar mai fi de găsit, însă va încerca să afle dacă o verișoară de a sa de la Ialoveni a păstrat exemplarul pe care i l-a dăruit.

 

29.XII.1997

 

Telefonează dragul de Sergiu Adam de la Bacău. După urările de rigoare (și vigoare!) de An Nou, mă pune la curent că dialogul pe care mi l-a solicitat a apărut în numărul din noiembrie al „Ateneului”. Grijuliu, revine la problema, rugându-mi să-i solicit lui Sandu Alici acceptul pentru a republica, fragmentar, traducerea „Doamnelor Kremlinului”. Vine vorba și de antologia lui Laurențiu Ulici „O mie și una de poezii românești” în 10 volume. Zice Sergiu: „Bătrâne, am auzit că sunt și eu acolo, dar încă n-am văzut-o și chiar de aș vedea-o, nu am bani să o cumpăr. Costă, nu?” Sigur, costă. Noi însă am avut norocul unei donații de câteva sute de seturi, din care ne-au revenit nu doar celor antologați (la o adică, înlocuind onorariul, să zicem). Fiind curios să cunosc și, pe alocuri (pe a… pagini), să recunosc atmosfera și ecourile de peste decenii ale poeziei românești în interconexiunile ei de perpetuitate, am insistat și perseverat în lectură, parcurgând deja 8 volume. Rar caz în care să nu fi citit și poemele care îmi sunt cunoscute, unele chiar pe dinafară. O consecvență care, de altfel, parcă m-ar caracteriza, când e vorba de lectură, dar nu și, aproape, a pedanteriei de care mai că am dat, maică, dovadă.

 

21.IV.1998

 

Am procurat două exemplare din romanul anonim „Aglaia”, apărut la Chișinău, pe care mi le-a solicitat Sergiu Adam și Constantin Donea de la Bacău.

 

12.VI.1998

 

Contra hipertensiunii și pentru prevenirea unei recidive a glandei tiroide înghit pastile – Adelfane, Kaptopril, Geritamin, Thyroxin. N-am procurat încă bromcreptini. Zinovia zice că, în sfârșit, am devenit și eu un român sadea: tabletomania e cea mai sigură dovadă. (Despre acesta discutam și cu Andrei Pleșu în dialogul nostru de la Bacău, Centrul „Apostu”. Cică, eram în apartamentul pregătit pentru Ceaușeti care, însă, nu au ajuns să-i deschidă ușa.)

 

23.VI.1998

 

 Telefon lui Donea la Bacău. Pe 6 iulie suntem invitați la „Saloanele Moldovei” de pictură. Am convenit și cu Rurac. „Tu și cu Hadârcă, să avem și noi o prezență mai…”, zice Anatol.

 

12.VII.1998

 

Luni, 6 iulie, plecați spre Bacău la „Saloanele Moldovei” de pictură. Ora fixată 8 a devenit de facto 11. Artiștii plastici sunt și mai nepunctuali. Încolo – băieți buni (chiar dacă asta nu e o profesie, băiat bun, cum zic rușii), unul și unul – Rurac, Cataraga, Zdersciuc, Tăbârță, Zamșa, Vârtosu, Bolboceanu, Jalbă, Peicev, ș. a.

De la Costică Donea, inspectoratul pentru cultură, am expediat manuscrisul la „Cartea românească”. Intitulat „Gladiatorul de destine”. Am trecut pe la revista „Ateneu”, luând ultimele numere, inclusiv pentru Al. Alici, în traducerea căruia se publică fragmente din „Doamnele Kremlinului” de Larisa Vasilieva (de altfel, aceasta o poetesă bună; îmi vorbea de ea și Liviu Damian).

Prietenul Geo Popa, aproape zăpăcit, cam într-un șoc de nervi, se arată amabil. Mă asigură cu hârtie pentru scris și plicuri de diverse mărimi. De altfel, la Centru Apostu am și fost cazați, eu împreună cu Rurac în apartamentul luxos, predestinat, cândva, foștilor cei mai foști. Acolo, în 1991, am realizat dialogul de… re-început (după ce publicasem în 1988 volumul de interviuri „Răspuns și răspundere”) cu Andrei Pleșu. A fost de bun, de foarte bun-fructuos augur.

Călătorie la Slănic Moldova. Ce mai! – frumos și sănătos! Cu ape minerale și frigărui, cu câțiva kilometri parcurși pe jos.

Două biserici vechi, unicat: la Târgu Trotuș și Berzunți. În cea de-a doua localitate n-au mai rămas decât vreo 200 de creștini ortodocși, ceilalți trecând la catolicism.

Muzeul de Arte din Bacău – splendid, valoros: Toniza, Aman, Grigorescu, Pallady, Petrașcu, Baba și mulți alții care „îți lipesc tălpile de podea”, țintuindu-te în fața lucrărilor lor. Există acolo și un Mihail Grecu – opincuțele aplicate pe pânză, „Omagiu lui Curbet”.

Pe terasa Centrului de Cultură George Apostu și-a dat drumul Gil Ioniță cu chitara sa. Un recital în-flacăra-tist. De ce nu?

Apoi o discuție „la cuțitașe” cu Ovidiu Marciuc, plastician, și încă ceva-cineva, care tratează cu suspiciune tot ce ar însemna patriotism românesc. Oare noi nu am avea alte griji, mult mai mari, decât să-i vânăm pe cei care se manifestă oarecum mai deschis în sentimentele lor civice?

Costică Donea de la Bacău mă întreabă dacă l-am cunoscut pe Liviu Damian și dacă da – în ce relații am fost cu el. I-am dat explicațiile pe care le-am găsit potrivite. Donea spune că l-a cunoscut și el, prin 82-83, pare-se, și i-a produs o impresie foarte bună. Donea i-a făcut și o poză pe care mi-o aduce a doua zi: Liviu în palton gri și în căciulă brumărie de miel. Pe verso, scris: „Liviu Damian, RSS Moldovenească”. A fost… Poate folosește poza la un moment potrivit, de evocare.

 

11-12-13.IX.1998

 

La Bacău, Zilele George Apostu. Discuție italo-româno-franceză – melanj cu sculptorița din Israel Averbuh. La tabăra de creație – câțiva sculptori din Anglia, Slovacia, Iugoslavia, Turcia, Israel, firește și din România, au modelat câte o lucrare în spațiul aferent Centrului Apostu. Din Moldova estică – Grigore Sultan, care a realizat una din cele mai bune lucrări ale taberei. Averbuh – un motiv brâncușian – „Banca sărutului”, ouoformă și chiar cu un ou polizat până la luciu.

Îi revăd pe Sergiu Adam (cu temperatură, răcit), Ovidiu Genaru (îmi vorbește complementos despre poezia mea, despre limbajul ei; îi ofer volumul „Vieți neparalele”; zice că e cam împrăștiat, nu se ține, din varii motive, de temelia serioasă a literaturii...); Octavian Voicu, Cornel Galben; Constantin Donea, care e pe cale de a pleca în Irak, cu un ansamblu folcloric, despre care-mi spune și Sandu Grecu.

(La acest moment dat, Bacăul „e întrerupt” de un telefon dinspre Focșani: Corneliu Fotea mă anunță că ne-a expediat invitații pentru Saloanele Dragosloveni, 24-26 septembrie. Cimpoi nu m-a pus la curent…)

La Bacău, premiul pentru anul trecut i-a fost decernat marelui pianist Valentin Gheorghiu. Cu această ocazie a avut loc un concert extraordinar, orchestra filarmonicii din acest oraș (dirijor – Samuel Muni, SUA), interpretând „Preludii la unison” din suita I-a de Enescu, „Seară de vară” (Z. Kodally), „Dansuri concertante” (Stravinski), „Dansuri românești” (Bartok), ușor de înțeles – ceva… (mai) ușor, adică nu de înțeles, ci de agreat de un public ceva mai larg decât cel amator de muzică clasică (sadea!). Apoi, în partea a doua, la pian cu maestrul Valentin Gheorghiu – Concertul nr. 1 în sol minor pentru pian și orchestră de F. M. Bartholdy. Pentru mine, cel puțin, relevant a fost de a-l vedea și asculta de Valentin Gheorghiu, gălățean despre care știu de mai multă vreme anumite lucruri și aprecieri; apoi – faptul de a fi într-o sală de concert, în care nu am mers demultișor, muzica ascultând-o de pe discuri sau la radio. Cazuri neplăcute – doamnele orchestrante, unele, au apărut pe scenă în… pantaloni. Una dintre ele, vioristă, își răscrăcărase bărbătește-muncitorește picioarele, trăgând zelos arcușul până mai jos de genunchi, adică – între genunchi. Contrast ușor de observat în comparație cu celelalte instrumentiste îmbrăcate în rochie lungă, sobră, de gală: acestea, precum o cere regula în orchestra simfonică, își țineau, decent, genunchii strânși sub veșmântul de concert, mânuiau cu delicatețe arcușul, nu și-l coborau în poală sau, Doamne ferește, nu-l trăgeau mai jos de genunchi, între genunchi. Îi spun asta lui Cornel Galben, care mă pune la curent că orchestra este atât de prost asigurată de Ministerul culturii, încât de câțiva ani nu mai are bani pentru costumele muzicanților. Cică, aceștia avuseseră două rânduri de haine frumoase, însă – asta e – s-au uzat, s-au ponosit. Se pune problema ca, în lipsa banilor, să mai fie redus din numărul orchestranților. Păi, astfel se poate ajunge la o orchestră de… cameră.

Secundo-neplăcut: doi operatori de televiziune se băgau de-a dreptul peste claviatura pianului, peste degetele maestrului Gheorghiu. Îl asaltau și din spate, mai că sprijinindu-i obiectivul camerei de pe umăr. Ce mai, televizioniștii provinciali (unul era chiar de la București) căutau efecte-trăsnet, le părea lor. Până la urmă, venerabilul pianist (a trecut de 70 de ani) se văzu nevoit să-l admonesteze pe unul din paparazzi de televiziune dâmbovițiano-băcăuană, cerându-i să fie decent și… la distanță!

 

25.XII.1999

 

Felicitări cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului de la Constantin Donea din Bacău (scrisoare expediată… par avion! Ehe, până la cursă de avion Bacă-Chișinău va mai trece multă apă pe Prut...) 

 

30.VI.2000

 

Într-o microrecenzie la „Viața pe nemâncate” (Gheorghe Vodă), Victor Gherman (tot în „Sud-Est”, 1-2, 2000) amintește că: „Pentru cititorul român de peste Prut editura «Prut Internațional” (Leo Butnaru descifra la o lansare a cărții lui Gh. Vodă numele editurii ca „Prut Intern-național»)”. Însă această descifrare eu am dat-o, de fapt, încă în anul 1992, când, pe scena teatrului „Bacovia” din Bacău, dragul prieten Sergiu Adam spusese că: „Iată că premiul revistei Ateneu are deja un caracter internațional, anul acesta el fiind acordat și domnului Leo Butnaru din Republica Moldova”. În cuvântul de gratitudine, am spus că eu consider, totuși, premiul „Ateneu” drept unul intern-național, adică panromânesc.

 

10.XII.2000

 

Acum o săptămână și ceva, la Paris a decedat pictorul Horia Bernea. Presupun că în timpul unei operații pe cord deschis. Reies dintr-un dialog care s-a dat ieri la TVR. În final Eugenia Vodă îl întreba despre posibila operație programată: „Cu ce imagini ați vrea să intrați în starea de anestezie?” (Ce întrebare!) Bernea: „Cu priveliștile Neantului…” (Ce răspuns!) „Dar cu ce senzație ați dori să ieșiți din starea de anestezie?” Bernea: „Cu un mare sentiment de bucurie…” Însă nu a fost să fie… Avea doar 62 de ani. În sfârșit, își durase o casă frumoasă, cu grădină, părăsind etajul 10 al unui bloc. Iată, zice convorbitoarea, ați făcut cutare, ați ridicat o casă, dar un copil? Bernea: „Să știți că în cazul artiștilor nu contează prea mult… Obsesiile și preocupările lor sunt de altă natură…” – cam așa ceva. Îmi amintesc că prima sa expoziție pe care am vizitat-o era la Muzeul de arte plastice din Bacău. Să fi fost în 1991 sau 1992… (Acolo am făcut și o poză împreună cu Andrei Pleși, – asta, pentru o mai „sigură” datare.) Îmi amintesc coloanele, stâlpii săi de case țărănești. Pânzele de o elaborare geometrică obsesivă, de contrare, de sfidare, de focalizare a elementelor, detaliilor… Sigur că e un mare artist, iar din cele auzite din dialog – a fost și un om inteligent, înțelept.

 

29.XI.2002

 

București, ședință de Consiliu USR.

S-a votat și fondarea Filialei Bacău a USR. Brăila solicită fondarea unei reprezentanțe. Aprobat.

 

2.III.2003

 

Dat fiind că am primit un nou număr al revistei „Vitraliu” de la Bacău, le scriu lui Gheorghe Popa, directorul, și Cornel Galben, red.-șef, mulțumindu-le și felicitându-i, pentru că o merită cu adevărat –publicația pe care o gospodăresc e foarte bună.

 

15.X.2003

 

Înainte de somn „constat”: dacă astăzi nu aș fi fost la Pekin, eram la... Bacău, unde mâine se deschide Festivalul Național „George Bacovia”. Mă gândesc cu multă simpatie la prietenii și colegii de acolo, în special la Sergiu Adam care, de cum mă vede, zice: „Leule, te salută Cincilei!”, preluând astfel formula „amenințătoare” a regretatului om de cultură Gheorghe Cincilei din Chișinău care, în tinerețile noastre, când venea pe la „Tinerimea Moldovei” și nu mă găsea (Casa Presei e enormă, totuși –, unde să mă găsească el?), îmi lăsa pe birou fila cu atare salut-„avertisment” – „Leule, te salută Cincilei!”, în subtext eu deslușind referința la articolele pe care le prezentase la redacție, însă cărora, de cele mai multe ori, li se amâna publicarea: mahării de la ULCTM (comsomol) nu agreau cultura și tot tachinau redactorul-șef că e prea generos cu literatura, critica de teatru etc., când, în realitate, aceste domenii erau mereu frustrate, marginalizate, prioritate având trăncănitoarea și absurda „întrecere socialistă”.

Dar să încerc a mă „deconecta” de la astfel de amintiri, să nu visez urât...

Așadar, când aici se urează „noapte bună”, la Chișinău și Bacău se spune „bună dimineața”, încă în ziua de... ieri. Important e ca și una și cealaltă să fie cu adevărat bune.

 

8.II.2005

 

„Ateneu” este o excelentă revistă de cultură editată la Bacău în care, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, am întreținut o rubrică lunară, intitulată Scrisori din Basarabia. Din varii motive, după vreo doi ani, mi-am luat un răgaz care a durat mai bine de un deceniu, când, într-o zi, îmi telefonează poetul Sergiu Adam, redactorul-șef al Ateneului, propunându-mi să reiau colaborarea. Astfel, de circa doi ani, public din nou în revista din orașul lui Alecsandri și Bacovia, de această dată rubrica numindu-se și mai simplu decât precedenta: Din Basarabia. După ce-mi onorez această datorie, va trebui să duc la capăt și textul pentru Contrafort, revistă în care deja de mai mulți ani public provocări ideatice, intitulate Cosmograme.

 

  23.VIII.2006

 

Telefonează Sergiu Adam de la Bacău, uimit că-i ghicesc îndată vocea. Spune că au primit textul rectificat cu sensul... nonsensului, se interesează dacă am primit onorariul și revistele pe care le-a lăsat la Casa Pogor din Iași – cum altfel, dacă Lucian Vasiliu e un amic de aur?! Întreabă dacă știu care a fost reacția unui istoric de la Chișinău care, scriind ceva despre Ștefan cel Mare, a fost criticat în „Ateneu”... Nu prea știu. Oricum, locuim într-o urbe de un milion de suflete, nu mai știm unii de alții... Poate ne vedem toamna aceasta etc.

 

29.XII.2005

 

Felicitări de la Centrul George Apostu din Bacău (Gheorghe Popa) și Ed. Prut Interrnațional. Apoi, două colete de la „Vatra” – ultimele două numere, duble, din anul acesta.

 

26.IV.2006

 

Felicitări ilustrate de la Prut Internațional și Centrul Apostu – aceasta, excepțional de frumoasă. (Mai înainte, sosise de la Departamentul Cultură Bacău, plus cele internetiste, mai multe.) Să reproducem și textele, pentru ca să ne amintim ce și cum se felicitau creștinii în Anno Domini 2006: „De Sfintele Sărbători de Paști... Vă dorim credință, dragoste și lumină în sufletele și în casele Dumneavoastră. Hristos a înviat!”; „Sfintele Sărbători de Paști să renască în suflete lumina speranței de mai bine și Învierea Domnului Iisus Hristos să aducă pace, prosperitate și bucurie în casele dumneavoastră. Să ne reînnoim, așadar, sufletele, spiritele și viața cu credință în Dumnezeu, într-un nou început, înnobilat de dragoste și încredere în semenii noștri! Hristos a înviat!” (Gheorghe Popa).

 

12.V.2006

Primesc câteva colete: cu cartea lui Pavel Zalțman „Madam F” (din Israel, de la Aleksei și Lotta Zaltzman), Zalțman fiind unul din ultimii avangardiști „ruși”, născut la Chișinău, apoi rătăcind prin fosta URSS. Primesc revistele „Vatra” și „Vitraliu”, acesta/aceasta din urmă publicând mai multe materiale despre avangarda română, ceea ce face ca numărul în cauză să fie... multiplu interesant pentru mine, cel preocupat de fenomenologia respectivă. (Să ne amintim că, acum 2-3 numere, și „Vatra” publicase mult despre avangardă – cea sârbă, ceea ce dovedește că există o preocupare, un interes față de curent-școală-travaliu-experiență-experiment etc. topit în termenul de: avangardă). În „Vitraliu” public și o parte din Dicționarul de leologisme (pentru volumul de la Ed. MLR le-am spus, pur și simplu, Leologiame). Un gest de politețe care nu poți ascunde că face plăcere: Geo Popa însoțește revista pe care mi-o expediază cu următoarea scrisoare: „Stimate Dimnule L. B., onorați de valoroasa dumneavoastră contribuție la realizarea celui de al 23-lea număr al revistei Vitraliu, eveniment literar care se bucură de un ecou deosebit în viața culturală națională și internațională, vă rugăm să primiți cele mai sincere mulțumiri, și ne exprimăm speranța ca aceasta să constituie baza unei colaborări de durată, în viitor”. Asta e1și de ce nu?...

12.VII.2006

 

Dimineață, de la Bacău, Carmen Mihalache cu doleanța de a scrie, pentru septembrie, ceva legat de Bacovia. 125 de ani de la naștere. Iar în numărul din august mă gândesc să scriu de cei 15 ani ai Bibliotecii „Transilvania”.

 

5.VIII.2006

 

Ieri, primesc de la Bacău coletul cu trei numere de „Ateneu” – mai-iunie-iulie, în care îmi continui rubrica „Din Basarabia”. Din câte îmi spune Carmen la telefon, redacția ține la ea, rubrica, ce deschide anumite unghiuri de vedere și înțelegere a stării de fapt românești în stânga Prutului.

 

25.IX.2006

 

La Bacău văd și câțiva colegi la care țin, inclusiv – Ion Mureșan. Dimineața, la autogară (Lucian, Cassian și Stancu au amestecat cărțile pe nou și nu am mers cu mașina; Lucian era foarte răcit), în același bus, urcă și Sandu Dobrescu.

La colocviul „Literatură și impostură” de la Bacău, Ion Mureșan spunea cam așa: „Inflația de poezie și proză este un efect al bolii societății românești. Organismul social bolnav secretă anticorpi: scriitorii. Și dacă un poet este citit doar de trei oameni din blocul lui tot este bine. Când societatea românească se va însănătoși, scriitorii români se vor mai rări”. Interesant mod de abordare a problemei.

 

19.IX.2011

 

Din cele pe care le-am spus la simpozionul Bacovia, Bacău:

În acest caz, nu pot începe cu frecventa și, de cele mai multe ori, îndreptățita și, parcă, nesupărătoarea (prin banalizare inevitabilă) formulă: în ultimul timp… Pentru că acest ultim timp e unul plural, ajungând, deci, un fel de mai multe ultime timpuri înlănțuite în, pur și simplu, perpetuitatea/ continuitatea „non-stop”-ului cronologic al unei existențe și experiențe umane. Prin urmare, trec direct la ideea ce mi-a venit la un simpozion (recent) Bacovia de la Bacău, dar care, pe 30 august a. c., mă ispitea și la o manifestare asemănătoare dedicată lui Blaga, la Chișinău, sau – hai să trecem frontierele – spre sfârșitul primei decade a lunii septembrie la Koktebel, în Crimeea, unde s-au ținut comunicări despre un reprezentant de vază al veacului de argint rusesc, poetul Maksimilian Voloșin…

În fine, de la catedra „Moldova” a Universității „George Bacovia” din Bacău am ținut să spun că, deja (și nu cred că de astăzi), devine tot mai derutantă tendința comparativistă cu tot dinadinsul, aș zice, între scriitori, în speță între poeți de diferite formațiuni și stilistici, căutându-se afinități între scrisul lor, între și în metaforele lor, în ideația și nuanțele prozodiei lor. Și este a mirării că, astfel, este jertfită sau doar neglijată calea căutării și argumentării unicității, personalității distincte a unui sau altui autor, pentru înnemuirea, să zic ușor neaoș, de multe ori forțată, a unui poet cu un altul. Pe când situația mi se pare mult mai simplu de explicat. Pur și simplu, poezia nu poate să nu se atingă de… poezie! – fie aceasta pindarică sau postmodernă, simbolistă sau avangardistă, elegiacă sau textualistă etc., etc. Adică, este imposibil ca poezia să nu se atingă de… sine, în sine! Este imposibil ca poezia să nu se întrețeasă cu ea însăși! Peste timpuri, în Timp.

Obsesia comparativismului, alăturării (…anihilării originalității, personalității) cu orice preț trebuie, uneori, cel puțin abandonată în fireasca favoare a naturaleței și, totodată, a misteriozității poeziei în poezie, întru poezie, în otova – să zic – poezie, diversă și asemănătoare ei însăși în propria-i atmosferă, stare și neasemănare, de asemenea cu… ea însăși!

Pentru că atare obsesii comparativiste duc la excesul fabricării de doctorate, de teze și antiteze bizare, de monografii deocheate, inutile care, de cele mai multe ori, nu sunt decât niște combinații hazlii în netemeinicia și trase de păr în superficialitatea lor.

 

27.II.2015

Vestea cea neagră: azi, la Bacău, a murit dragul prieten Sergiu Adam. Luminos și generos, și-a construit și și-a dus cu demnitate destinul de om și poet. Adio, Adame; Adam – Om însemnând!

 

22.IX.2015

De la Bacău, invitație la Zilele Centrului „George Apostu” – 25 de ani de la înființare, 14 – 17 octombrie.

 

11.VII.2017

 

Primesc de la Centrul de Artă „Apostu” din Bacău 5 albume cu reproduceri din opera picturală a lui Ilie Boca obsesiv-minuțios etnograficizantă și 5 numere consistente, ca volum și greutate, ale revistei „Vitraliu” nr. 45. Las pe la USM, dar un album Boca mă gândesc să i-l ofer dnei Eleonora Romanescu.

 

11-14.X.2017

 

Bacău. Simpozionul Național de Estetică. Discursuri aproape teoretice, improvizații mai mult sau mai puțin ingenioase la Universitățile Alecsandri și Bacovia, la liceul Ferdinant, colegiul pedagogic Ion Creangă. La ultimele două am avut și eu recitaluri de proporții, să zicem... medii. Participanți – Alexa Visarion, Ioan Aurel Pop, ambii premianți, cu laudatio rostite de Dorel Vișan și Eugen Simion, de la Iași Cătălin Turliuc, Petru Bejan, Traian Diaconescu, Alexandru Boboc; Ioan Cristescu, Mircea Dumitrescu, Vasile Tărâțeanu, Nicolae Băciuț, Carmen Mihalache, Adrian Jicu, Emil Nicolae. Băștinașii. O expoziție a lui Simion Zamșa, prezent și Tudor Zbârnea. Prestanță la nivel a lui Gheorghe Popa, actualmente secretar de stat la Ministerul Culturii. Bine și frumos, în mare așa a fost.

Un spectacol de poezie și taclale al lui Dorel Vișan. De condiție medie, pe alocuri sub-medie. Un concert de muzică simfonică. Un dirijor relativ tânăr care făcea un întreg ritual de a prezenta soliștii, grupurile de instrumentiști, aparte, în colectiv, în general etc. Prima dată mi-a fost să văd atâta atenție și râvnă față de punerea în lumină a muzicanților simfoniști. Probabil, dirijorul vrea să le mențină simpatia, ascultarea, buna interpretare.

 

13.VI.2020

Ecou din Bacovia: „Bacău, adio, pământ cult... Sunt în București” (în „Divagări utile”). Pun asta pe FB, unde vine și un comentariu demn de atenție a unui fost profesor de matematică: „Având în vedere etimologia cuvântului, cultura era, poate, dincolo de vamă...Dar Bacăul o are și are și azi spiritul lui inconfundabil și gustul de cafea amară al poetului. Este caracteristica orașelor relativ mici și ridicate din colbul târgurilor. Bacăul, reședință domnească a Țării de Jos, are multă vreme avantajul informatic al celei mai importante vămi a Moldovei. Emigrația treptată a neamurilor ardelene îi dă un aer de disciplină potolită de palmele jandarmilor de care se feresc cu înțelepciune ceangăii. Băcăuanii trăiesc o viață modernă, însă cu amintirea mirosului de mămăligă afumată la roata carului! Veșnic atrași de tehnică și libertățile Galaților de pe Dunăre, unde ajung mărfurile vămuite de ei, băcăuanii dovedesc pricepere la orice. O pojghiță de intelectuali ține urbea în lumina liniștită a Artei, poate încă din vremea când boierimea de aici îi bate pe turci fără declarație de război și... fără Vodă!”.