INDEPENDENȚA XXX

 

Leo Butnaru

Elegie de telefonată la 112 

1. După 30 de ani de la proclamarea independenței, despre Republica Moldova se poate spune mai ales, ca o primă impresie copleșitoare, că a eșuat în sărăcie, corupție, exod, dezmăț politicianist... De ce au ratat (dacă au ratat) moldovenii examenul independenței? Ce și-au dorit de fapt moldovenii? Își doresc astăzi altceva decât au obținut până acum?

2. Ar fi putut scriitorii, intelectualii să facă mai mult, în aceste trei decenii, pentru dobândirea unei libertăți reale a Basarabiei?  

Contrafort

Trei decenii la rând, pe aici au fost scrise și difuzate cele mai lungi și confuze minciuni – așa-zisele programe politice a celor care au acces la guvernare sau au tot fost în opoziție ca... lipsa de poziție, acesta soldându-se cu trădarea pe față a intereselor naționale de către unii lideri împelițați care, ca ieri-alaltăieri, se dădeau drept patrioți nevoie mare. Astfel că azi, de se întâmplă să auzi pe vreun politician chișinăuian începându-și sau încheindu-și (inclusiv mandatul) cu: „Am onoarea să...” – te umflă râsu`-plânsu`.
        În cei 30 de ani, s-au „format” și au ieșit să facă trotuarul mai multe prostituate politice de extracție neocomunistă, neonomenclaturistă. Unora din ele, colaboraționiste, le sunt cunoscuți și peștii (din Patriarșie Prudî, ca să ne amintim de celebrul roman cu Behemotul). Încât te gândești că pentru ăștia, din păcate și pentru mulți alde ei, ar fi necesare sanatorii speciale, sau poate chiar ospicii de reabilitare, în care unii ar fi posibil să aibă șansa de a redeveni oameni. Iar vreunul chiar să se călugărească întru pocăire și zdravănă spălare de păcate.
        La Chișinău, Comrat, Bălți sau Tiraspol e ca și imposibil a se privi adevărul politic în față: el face mereu fețe-fețe. Dar fără a roși, fără a se rușina, ci mințind în continuare. Iar cenzorii partinici de altădată, de execrabilă extracție kagebist-comunistă, mai se laudă că de la ei a pornit „corectitudinea în politică” chișinăuiană. Oarecum, într-o anumită măsură par să aibă dreptate, atare corectitudine semănând trecutului lor. Adică, așa-numita lor corectitudine în politică e de fapt corcitudine. (Da, de la corcitură și melanj destul de dezagreabil.)
        Pe aici politica la zi e cam proastă ca noaptea. Pentru că – belea pe capul pruto-nistrenilor! – sunt proști-zbierători mai mulți așa-ziși deputați și acoliți ai lor, ziariști de doi bani sau cei autodeclarați comentatori politici care, de fapt, nu sunt decât impostori și, în dependență la ce posturi TV apar, înțelegi în solda cui se află. (Ferice de cei săraci cu duhul, dar care nu s-au făcut „comentatori” politici made in Moldova!) E drept, unii sug de la mai multe oi. Sau mai mulți berbeci. Părând a servi, comasat din alte partidulețe, partidul politic de jur-împrejur „Girueta”. Când îi auzi pe unii din ăștia și pe cei care „îi alăptează” ce enormități scuipă de la ecran, îți vine să telefonezi la 112...
        Drept intermezzo, ar trebui să spunem o vorbă, două și despre continuarea apariției partidulețelor ca ciupercile după ploaie. Însă pe aici mai toate „formațiunile politice noi” se nasc gata-gunoi. Am remarcat că una din astea, la scrutinul din 11 iulie, a acumulat tocmai... 15 voturi! Tot aici ar fi să ne amintim că, după fiece scrutin, un partid, două este scos din joc cu... picioarele înainte. De data aceasta, la 11 iulie, a fost cazul PD-ului. Însă e loc și pentru mai bine!  Amin, prohoditele nu mai revin, asemeni suratelor sau verișoarelor lor ce au trecut ofticos, toxic prin trista noastră realitate. Credeți că nu știu asta și „jurnaliștii independenți” aciuați pe la TV-uri de partid? Unii dintre ei, ca și anumiți inși de la Consiliul Audiovizualului,  sunt pur și simplu lustragii-lingăi ce dau cu peria peste încălțămintea politicienilor care îi plătesc. Iar cel mai grav neajuns al unor atari „comentatori și jurnaliști”, dar mai ales ai celor pe care dânșii îi consideră lideri, cică... politici, pare a fi chiar deplina-le inexistență și... independență. În întreaga asta harababură mai întâmplându-se că se implică și... mitropolitica și mitropoliticul Moldovei, cu purtători de sutane inculți și agresivi, protestatari în vântul pustiei, care până astăzi mai par a fi înregimentați, proslăvind comunismul în slujbele lor (la împăratul roșu). Din păcate, predicile și poalele sutanelor sunt fâlfâite de vânturile ce bat dinspre Volga...
Dacă detectorul de minciuni îl conectați la televizor, când  sunt transmise dezbateri politice, el arde îndată! Dar ai zice, parcă: Doamne, ce minunată invenție telecomanda! – Apeși un infim buton și – gata! Scapi de atâția „comentatori politici” tâmpiți, de atâția parlamentari analfabeți, proști, de atâtea curviștine din talk-show-uri partinice ce aduc a sex-shop. Numai că nu se poate să scapi doar cu atât, odată ce necinstea, minciuna, dezonoare e ca și generalizată nu doar printre politicieni, ci și în justiție, printre procurori, judecători, avocați (ai diavolului, unii)! În atari domenii, devenite mai că oculte, o mână spală pe alta, deoarece politica și justiția sunt îndeletniciri murdare sui generis.
         Cum să compari tu coșul minim de consum al bietului om... alegător cu troaca maximă de consum a deputaților-acționari prin lanțuri de firme și offshore?! Când vezi ce grași, îmbuibați, cefoși, bolfoși și nesimțiți sunt unii „imuni”, nu mai crezi că politica e o chestie subțire. (Într-un moment de năduf, chiar m-am gândit că, dacă pentru furt, delapidări, hoții ziua în amiaza mare s-ar tăia mâinile, la vot mulți deputați ar ridica... picioarele. Pentru că, asta e, pe aici se întâmplă ca gloata să mai voteze vreun hoț notoriu, chiar ajuns cap de partid...) Pentru astfel de „aleși” în parlament anatomia se rezumă la ciolan! Iar că „slugile poporului” nu sunt subțiri la obraz se vede cu ochiul liber. Însă, pe vechi (sperăm că deja până mai ieri), în pofida promisiunilor pe care le tot fac politicienii grijulii nevoie mare (unii deja fugari, hoți în... fărădelege! după ce au mințit și au furat ca hoți în lege!), poporul-alegător supraviețuiește eroic! (Sau, pe de altă parte, mă întorc și zic: printre politicieni, când le merge ceva mai rău, când le merge chiar foarte bine, se creează impresia că bietul adevăr umblă cu coada între vine... Ah, adevărul ce mult seamănă cu poporul!...)
În fine, mens sana in corpore sano nu se referă și la politicieni, despre care poate că și tu, și el, și ei nu ați vrea să spuneți nimic de rău, numai că este imposibil să tăceți viața întreagă!
Dar oare ar exista semne spre bine? Până pe 11 iulie 2021 îmi ziceam cu amară ironie că, de fiecare dată când se votează cum se votează în RM, reieșea că s-a făcut și se face cea mai multă politică pe cap lipsă de locuitor. Însă rezultatele electorale din această vară toridă într-o anumită măsură par a ne încuraja o așchie de optimism.
        Da, ați întrebat și de scriitori... Mai toate guvernele ce s-au perindat cu dezonoare la Chișinău și unii președinți (inclusiv de parlament, aserviți, acoliți ai Moscovei sau profitori ai Laundromatului), în genere politicienii mereu mărunți făcând-o pe oamenii culți (alții nici atâta nu sunt în stare să facă! – îi trădează mutrele), au considerat că literatura dăunează grav sănătății… politice (și partidului lor pro domo sua sau, mai rău, pro-moscova). În sinea lor, guvernanții „noștri” își spuneau că politica nu ar fi și ea o artă, cum o numesc unii. Pentru ei politica rămânând a fi o armă. Inclusiv armă contra artei, culturii, literaturii, scriitorilor, oamenilor onești de creație... Să sperăm că formele verbelor triste și sceptice de până aici sunt deja la trecut...