MICHEL BUTOR - UN MARE PROZATOR ÎN IPOSTAZA DE POET

 

Din poezia lumii

Michel BUTOR

(1926 – 2015)

 

În traducerea lui Leo BUTNARU

 

S-a născut la Mons-en-Barœul (Nord). Poet, romancier, eseist, critic de artă, traducător, profesor. Celebru prin romanul „Renunțarea” (1957), operă majoră a Noului Roman, prin unele texte consacrate cărților de artă și prin lucrările universitare despre literatura franceză. I s-au acordat Premiul Fénéon, Premiul Renaudot (ambele în 1957), Premiul pentru Critică Literară (1960), Marele premiu Chateaubriand (1998). Din cărțile sale amintim, selectiv: „Utilizarea timpului” (1956), „Trepte” (1960), „Trimiteri” (1980), „Repertorii” (1960-1964), „O istorie extraordinară” (1964), „Întoarcerea bumerangului” (1988), „Îmbarcarea reginei Saba” (1989), „Utilitate poetică” (1995)

 

Gânditorul și evantaiul
 
În muzeul unde meditez
cineva mișcă abil evantaiul
briză din Japonia freamăt din China       

un turist din Extremul Orient
întețește focul infernului
pentru a-mi lumina Occidentul
sperând că în secolul următor
aripile și ușile se vor deschide
 
 
Despre scriere
 
Ca din senin mâna scriitorului încep să se agite
cititorul devine nerăbdător așteptându-și cuvântul și fraza
pentru ca toate astea să fie discurs și volum
iar imprimanta solicită alfabetul întreg
desenatorul pregătește mereu o altă variantă
pentru toate varietățile de literatură
iar decodificatorul intenționează să cucerească noi scrieri
hieroglife ideograme inscripții pe orice suprafețe
hârtie și piatră discuri și rulouri cromozomi și tatuaje
 
 
După mine pulberea
 
Vrăjitoare precaută
îmi iau rămas bun
de la toate aceste obiecte
pe care le-am șters de praf
împreună cu calul meu
cu perii de nailon
peste toate aș vrea
să zbor și să spăl
turnuri și nori
străzi și umbre
ochi și unghii
rinichi și inimi
 
 
Lângă stupul supraviețuirii
 
Ce miere cauți tu
odihnindu-ți aripile
între polițe
în fața porții
albină cu ochii negri?
Cel al deșertului
între alveole
între solzi
între rânduri de butoaie
sau trunchiuri de palmieri
Funinginea se preschimbă-n nisip
în jurul
bisericii
transformate
în oază
Eu caut timpul
de cealaltă parte
a zumzetului
polenul morților
și aurul tăcerii
 
 
Buchet de frizoane
 
Gând înflorit în fisura din limba șopârlei din fața unui ciob
De pe treptele verandei pata de lumină violetă se îndreptă spre balta
la care vine să bea bătrânul dulău
 
 
Focul cărților
 
Dama oferă valetului
trandafirul ei de foc
Ce imprudență!
ochiul regelui crapă
barba lui se aprinde
În vetrele palatului
pică de tăciune
cărbune de inimă
carouri aurite
treflă în cenușă
 
 
Gratii
 
Dincolo de gratii
se zărește
o figură ce așteptă
O domnișoară
un elev
un arestat
Pe ascuns
la căderea nopții
să faci să treacă
o scrisoare
o pană de gaiță
iarba fiarelor
cheia câmpiilor
 
 
O gură de text
 
Pentru a
exista ochiul
nările ochiului
papilele-i gustative
și cele ale degetelor
o plimbare
pentru neuroni
apoi repliere
delicată
și reinserare
în propriul ambalaj
pentru a putea beneficia
amatorul următor
și e o plăcere
că gradul de utilizarea
nu se diminuează
 
 
Surpriza portretizării
 
Iată cum sunt văzut
Prin urmare oglinzile mint
Ce eliberare de nesperat
Nu aș putea nicicând crede
Ceea ce ni se spune despre Narcis
Cum am putea fi autosuficienți
Tocmai pentru a ne ajuta reciproc să trăim
Mai ales că a existat nimfa
Echo i-a reîntors plângerea
Cu atâta delicatețe
 
 
Șofran
 
Aceștia sunt nori și sunt nisipuri alunecătoare între buzele mele
Acestea sunt eflorescențe și incandescențe ce-mi mângâie limba
Acestea sunt plete și flăcări care-mi circulă prin vene
Acestea sunt apeluri și rezonanțe ce îmi invadează nările
Acestea sunt promisiunile populațiilor viitoare ce izvorăsc și trec din corp în corp
 
 
Reîntoarcere la ​​Lucinges*
 
Străzile unei țări fabuloase
îmi mai freamătă în cap
orele galopează ca o herghelie de
cai sălbatici în stepa mongolă
înainte de a deschide poșta
îngrămădită pe biroul meu
Eclair câinele negru vine să mă implore
să-i arunca o piatră în zăpadă
_______________
* Lucinges – comună în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franței.
 
 
Supraviețuitor al Imperiului-Mediu
 
Tu ești un om
îi spuse propriul suflet-pasăre
ziditorii de piramide
credeau că devin zei
Tu ești viu
ziditorii de piramide
nu își mai primesc ofrandele
au murit a doua oară
Ziua e frumoasă
îi spuse propriul suflet-pasăre
iar aceasta nu e înmormântarea
ce ar putea să-ți spele numele de pe destin
Pasărea mea sufletul meu în sfârșit
astăzi putem vorbi
tu îmi redai plăcerea
de a mă crede mort
 
 
Opticianul lui Argus
 
O pereche de ochelari
pentru a vedea în spațiu
durează o secundă
să privești noaptea
a doua pereche va permite
escaladarea zidurilor
a treia să se știe
cum arăta ceea ce a fost distrus
a patra va retrezi
ce a căzut în uitare
iar a cincea va deschide
obloanele spre ziua de mâine
 
 
De la tac la tac
 
Declicul face clic
în capul meu
unde clișeul se scaldă
dintr-o cuvă-n altă cuvă
Privind privirea
sub aceeași lumină
îmi văd propriii ochi
în vizorul dual
Tocmai în momentul
când am început să caut
și am purces la filtrare
pe mine însumi m-am ignorat
La rându-i mi-a relevat
că pe sine însuși s-a ignorat
alegând această oglindă
pentru a explora noaptea
Iar când am vrut
să public dovada
am confruntat-o cu
arhivele mele secrete
Pentru a-l face să-și mărturisească
faptele de cândva
și să-l fac să reaprindă
rugul uitării