Pelerinaj la Sf. Mesrop Maştoţ

Jurnal de Armenia. 21.X.2011

Până la Oşakan am făcut în jur de două ore, iar când am sosit acolo, în curtea bisericii   era destul de multă lume, fiecare din cei prezenţi având în mână câte o garoafă, în special albă, pe care s-o lase pe lespedea de mormânt a Sfântului Mesrop Maştoţ (360-440), pentru că cel ce le-a dăruit armenilor alfabetul a fost sanctificat. Foarte mulţi copii, în grupuri, clase întregi însoţite de învăţători. E cam frig şi unii dintre pici suflă în mânuţele uşor violete în care ţin garoafele albe. Unii dintre ei, au prinse la piept cartonaşte pe care e pictată câte o literă din alfabet.

            Până la propriul alfabet, armenii foloseau şi ei scrierea cuneiformă a Orientului Antic, analoagă celei babilonene, în care un grup de simboluri puteau însemna o frază întreagă, precum în scrierea hieroglifică a egiptenilor, chinezilor şi japonezilor. Cu cuneiforme a fost scrisă şi atestarea întemeierii cetăţii Eribuni, Erevanul de azi. Iar Sfântul Maştoţ i-a oferit poporului său alfabetul chiar la începutul secolul V (405-406). Naşterea Alfabetului însemna pentru armeni Salvarea Naţiunii! Păstrarea istoriei şi culturii ei în condiţiile în care, cu câteva decenii în urmă, Armenia Mare fusese împărţită între persani şi romani (care, bineînţeles, aveau pre-molotov-ul şi pre-ribbentrop-ul lor!). Acceptarea unui alfabet străin ar fi echivalat cu asimilarea treptată şi dispariţia armenilor ca popor. Însă religia creştină şi scrierea proprie le-a permis acestora să reziste poftelor anihilatoare ale cuceritorilor. Şi eu consider zădarnică revenirea non-stop, de refren, la întrebarea: Unde se află Armenia, în Europa sau în Asia? Ca teritoriu, cândva Armenia era asiată, însă ortodoxismul a europenizat-o, precum s-a întâmplat şi cu Gruzia. Aceste două ţări sunt din Eurasia Orientală. Epitetul oriental vizând doar aspectul geografic, nu şi pe cel cultural, după datele căruia Armenia este deplin europeană. Alfabetul propriu a remodelat şi reorientat conştiinţa poporului armean care, fără propria scriere, ar fi putut privi spre Mecca, însă graţie Sf. Mesrop Maştoţ priveşte spre răsăritul soarelui. Înţelegi asta mai bine, când te reţii în preajma grupurilor de copii, claselor aliniate, gâgâlicii cărora spun versuri, cântă; gâgâlicii care au prinse în piept cartonaşte cu litera Ա = A(ib), cu care în limba armeană începe cuvântul Dumnezeu (Astvaţ – Աստված) şi care au venit la Sf. Maştoţ să-i mulţumească pentru că ei pot astăzi scrie şi citi în propria limbă şi nu în cea a împilatorilor, cotropitorilor, decimatorilor. Deci puii de armeni vin aici la început de an şcolar, la început de alfabet, când abia de-au învăţat litera A, iar a doua oară se înfăţişează la biserica din Oşakan cu garoafa în mână la sfârşitul primului lor an şcolar, după ce au însuşit deja întreg alfabetul, ce se încheie cu litera Ք = C(e), cu care începe cuvântul Cristos, şi ţin să-i mulţumească Sfântului Maştoţ încă o dată pentru darul făcut poporului şi pentru că ei, gâgâlicii, deja au prins a scrie şi a citi. Precum se poate înţelege din simbolistica primei litere şi a celei de încheiere, alfabetul armean are un substrat religios ca o temelie a credinţei supreme, dar şi a simplei ştiinţe de carte. Mult timp. Literele armeneşti – 36, aranjate în patru coloniţe, – au avut şi rolul de cifre: prima coloniţă – unităţile, a doua – zecimalele, a treia – sutimile, a patra – miimile.  Spre exemplu, 9001 era scris ca ՔԱ.

La monumentul Sf. Mesrop Maştoţ împreună cu gâgâlici din clasa întâi

După ce aşteptăm ceva vreme să intrăm şi noi în încăperea-cavou nu prea spaţioasă, ca să depunem garoafele pe onixul pietrei de mormânt a Sfântului Maştoţ, năierul-şef al Arcei literare 2011, David Movsesian, ne invită în panteonul alfabetului, în afara bisericii, pe stânga, unde sunt instalate hacikar-urile (pietrele-cruce) cu forma celor 36 de litere ale alfabetului armean. Şi nu vom face o simplă excursie, ci fiecare dintre noi va fi fotografiat lângă litera-hacikar cu care începe propriul său nume. Mie îmi vine cel mai uşor: litera L e unica în alfabetul armean care coincide, ca formă, cu cea din alfabetul latin! (E drept, acum câţiva ani, a mai fost „recrutată” din latinie şi „O”, pentru că doar cea pur-armenească, în anumite cazuri, nu reda unele nuanţe ale rostirii unui cuvânt sau altul). Să încerc să descriu monumentul literei L: e cam de 2 metri înălţime (cu un cap mai mare decât… mine, cel ce stau, cuviincios, alături, când sunt fotografiat). 

                          Lângă litera L, aceeaşi în alfabetul latin şi cel armean

Pe un postament cam de două palme deasupra pământului, pe stânga compoziţiei cioplite în tuf roz, tronează, maiestos, litera, pornindu-şi columna de sus, continuând în dreapta cu baza ei la capăt uşor arcuită spre piedestal. În mijloc, în miez, stâlpul şi baza literei conţin un ornament parcă vegetal, parcă geometric. Apoi, pe latura dreapta, porneşte în sus şi se duce spre începutul literei o arcadă, ca un portic, să zicem, care se lipeşte de literă, venind şi ea jos, spre piedestal. Iar în interiorul arcadei cu litera – o rozetă pe care se sprijină o cruce (altfel nu ar fi hacikar), încoronată de o floare a soarelui (!). Ornamentele stilizate din „tijele” crucii sunt foarte frumoase.

 

Claudio Pozzani (Italia) lângă litera sa: C

Fac câteva poze colegilor pe care „îi mai prind” lângă literele lor, inclusiv pe Claudio Pozzani, la portretul căruia voi reveni în vreun respiro ce va apărea în intens-dens informaţionalul-emoţionalul nostru periplu.