Despre Gala Poeziei

Leo BUTNARU:

NU NOI 
STĂPÂNIM POEZIA, 
CI POEZIA ESTE 
STĂPÂNA NOASTRĂ

– Aţi participat recent la Gala Poeziei Contemporane Române şi pentru început am vrea să ne spuneţi dacă aţi păşit în Sala Ateneului Român, unde a avut loc evenimentul, ca într-un sanctuar sau ca într-un atelier de lucru?

– Ca într-un spaţiu de referinţă pentru întreaga cultură românească în manifestările sale supreme, dimpreună cu universalitatea care a avut delegate aici personalităţi demne de laurii veacurilor. Aici se şi celebrează, dar şi se creează. În acest sanctuar mi-am retrăit propriile-mi emoţii de o intensitate inegalabilă, aproape, din seara zilei de 13 decembrie a anului 1990, când am avut onoarea să fiu invitat pe scena Ateneului, pentru a spune şi eu câteva cuvinte la marcarea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet Nichita Stănescu. Ziua, participasem la dezvelirea bustului său din scuarul din preajma sediului Uniunii Scriitorilor de pe Calea Victoriei. Cred că a fost primul monument al lui Nichita în România postrevoluţionară şi atunci, pe scena Ateneului, eu mi-am exprimat convingerea că chipul său va apărea şi pe Aleea clasicilor din Chişinău. A fost poetul pe care l-am iubit mult şi pe care îl preţuiesc în continuare, indiferent de jocurile, uneori neoneste, din axiologia literară contemporană. Poetul pe care l-am cunoscut în septembrie 1976, când, împreună cu criticul literar Mircea Tomuş, fusese la Chişinău şi pe care am avut norocul să-l ascult o întreagă după-amiază, alături de confraţi mai în vârstă, în unul din separeurile cafenelei hotelului „Codru”. În acea seară de 13 decembrie am urmat la cuvânt după superba actriţă Leopoldina Bălănuţă, moldoveancă din Focşani, şi după Ion Caramitru, actor uriaş, care a recitat din minunatele poeme pentru cei mici ale marelui poet. Pe Ion Caramitru l-am văzut şi la deschiderea Galei Poeziei Române Contemporane, de data aceasta interpretând Elegia a X-a stănesciană. Ne-am amintit că, acum câţiva ani, pe 15 iunie, la Ipoteşti, mi-a venit să-i spun, şi chiar i-am spus la masă cu mulţi poeţi, Ion Carametru-antic, pentru fascinaţia cu care rosteşte el cutremurătoarea Odă şi multe alte poeme ale lui Mihai Eminescu. Caramitru e un virtuos recreator de poezie, e un coautor al ei.

– Ce a însemnat pentru Dvs. prezenţa la acest eveniment?

– O mare surpriză şi o onoare deosebită de-a mă afla pe Lista lui Manolescu (listă care, de altfel, a fost ţinută în secret) împreună cu alţi 25 de confraţi de diferite vârste, somităţi ale poeziei româneşti din secolele XX-XXI. Să urci pe scena Ateneului Român, în recital, după Ana Blandiana, Mihail Gălăţanu, Teodor Dună, Ion Mureşan, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Nicolae, Dinu Flămând, Nora Iuga, citind al 10-lea, urmat de Daniel Bănulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Robert Şerban, Vasile Dan, Varujan Vosganian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Adrian Alui Gheorghe, Marta Petreu, Gabriel Chifu e ceva ce ţi se poate întâmpla o singură dată în viaţă, în destin de confraternitate şi solidaritate întru cuvântul românesc de pretutindeni.

– V-am recunoscut că atunci când am aflat despre acest eveniment m-am gândit cu uimire în sinea mea: „şi totuşi, există... poezie”. Azi când a exista înseamnă să fii la suprafaţă, mai avem timp şi răbdare să gustăm poezie? Cine şi cum sunt oamenii ăştia ciudaţi care mai au timp să măsoare în paşi, picioare de vers şi silabe iambul, după prozodia antică sau după cea modernă?...

– Presupun că trebuie să ne oprim la chipul şi la intimitatea cititorului de poezie. Miilor de cititori, ascultători, îndrăgostiţi de poezie care, în acea seară a Galei, au lăsat cu gura căscată pe cei care urma să urce pe scenă şi să deschidă anume acolo gura, pentru a-şi rosti poemele. Nu ne credeam ochilor că poate exista o coloană atât de mare de oameni la intrarea în Ateneu, unde avea să se întâmple un recital de poezie pe durata a două ore! Dar poate că poeţii sunt firi mai uşor impresionabile şi nu merită să le acordăm deplinul credit emoţional, ci să mai punem surdina. Bun, fie. Numai că s-a dovedit că şi lucida critică literară a fost derutată, spre pozitiv şi uluire, recunoscând – a făcut-o  domnul Nicolae Manolescu, cel care a deschis Gala şi care avea Lista în mână, spunând că venise de acasă cu un cuvânt trist despre rolul de cenuşăreasă al poeziei şi, iată, afluxul publicului în foarte spaţioasa sală a Ateneului i-a impus să-şi modifice prolegomena. Celebrul critic a fost contrazis de prezenţa sutelor şi sutelor de oameni ciudaţi, precum le spui. Contrazis de sala arhiplină. A continuat domnul profesor Manolescu cu ideea, că Gala a fost concepută pentru a se face auzite vocile poeţilor în cetate, voci care se aud tot mai rar. „La ce bun poezia, îşi pun deja foarte puţini această întrebare, majoritatea o ignoră – de parcă poezia n-ar fi bună de nimic. Avem nevoie cu adevărat de poezie? Cei ce spun nu, o spun din surzenie, ei cred că poeziei nu există, de fapt – să-i compătimim împreună, ei nu ştiu ce pierd. Poezia spune pe limba ei ce nicio altă limbă n-o poate spune, mesajul poetic e unic, foarte personal şi misterios, poetul ne spune ceva esenţial”, a menţionat reputatul exeget, profesorul, preşedintele USR, Nicolae Manolescu. Implicit, uşor alegoric, el ne-a ajutat să răspundem la întrebarea pe care mi-ai adresat-o. Iar eu, în consens cu cele spuse de Naşul Galei, publicasem, mai demult, următorul poem:

„În sfârşit, daţi-vă seama

că veţi plăti foarte scump

lipsa dragostei

                        (voastre)

faţă de poezie…”

– Pe Dvs. personal ce vă inspiră să scrieţi poezie?

– O, ce întrebare de când lumea, dar mereu actuală, ce are de propulsie atât curiozitatea umană, cât şi misterul care învăluie arta în general şi poezia în special. Ce mă inspiră, totuşi?... Probabil, misterul şi modul de a se întâmpla a vieţii ca atare în diversitatea, chiar infinitatea de aspecte în care ni se relevă sau nu ni se înfăţişează, dar ne ispiteşte de acolo, din subliminalul conştiinţei noastre. Apoi s-ar putea spune fără grandilocvenţă, că nu noi stăpânim poezia, nu suntem noi cei care ştim multe despre ea, ci poezia este stăpâna noastră. Din această situaţie mi s-a născut un mic poem: „Din cărţile mele/ poezia i se adresează lumii:/ «Sunt aici împreună cu cobaiul meu», zice/ scoţând degetul printre file/ şi/ arătând spre poza mea/ de pe coperta a IV-a”. Aşadar, să n-o fac eu pe atotştiutorul despre poezie, despre inspiraţie, ci să rămân în continuare supus ascultător de ea, de ele.

– Cum credeţi, e posibil şi meritabil ca Gala Poeziei Contemporane Române să fie organizată concomitent şi la Chişinău?

– O ediţia a Galei, care e preconizată să devină tradiţională, ţinându-se o dată în an, cu o Listă a sa de poeţi venind un alt critic redutabil, bineînţeles că ar putea avea loc la Chişinău, în Palatul Naţională, să zicem. Dar e bine să avem şi Gala autorilor români ce creează între Prut şi Nistru şi chiar spunea de posibilitatea realizării unei atare idei colegul Arcadie Suceveanu, preşedintele USM. Sunt sigur că afluxul de spectatori îndrăgostiţi de poezie ar putea să surprindă plăcut şi la noi.

– În ultima perioadă v-aţi ocupat mai mult de valorificarea creaţiei şi memoriei altor confraţi de-ai dvs. Când vor avea ocazia împătimiţii de poezie să adauge în bibliotecă o nouă plachetă de versuri semnată Leo Butnaru?

– Din păcate, circulaţia cărţilor în spaţiile de pe ambele maluri ale Prutului e una deficitară. Iar la Chişinău nu se prea ştie ce publică un autor… chişinăuian la Iaşi sau Bucureşti, Cluj sau Timişoara etc. S-a întâmplat însă că în anii de la urmă majoritatea cărţilor mele, deloc puţine, să apară anume în marile centre româneşti de cultură amintite, iar la Chişinău au ajuns puţine exemplare, poate câteva pe care le poate achiziţiona Biblioteca Naţională şi Biblioteca Municipală „Hasdeu”. Iar anul acesta eu am publicat o carte de poeme, Jefuindu-l pe Picasso, apărută la redutabila editura bucureşteană „Vinea”. A şi recenzat-o, în revista „Contrafort”, criticul şi poetul Grigore Chiper. Iar la Iaşi, editura „Tipo Moldova” mi-a scos în lume o antologie amplă, intitulată Poeme din secolele XX-XXI. Mă voi strădui ca mai unele exemplare să ajungă şi sub ochii cititorilor fideli de poezie.

– Vă mulţumesc!

                                         Liliana Popuşoi

                                                pentru Flux