Din Jurnal de Armenia
26.X. 2011
Hălăduirea mea, în voie, aproape la întâmplare, prin Erevan mă duce spre Catedrala (neamului, cum s-ar spune pe la noi) Sfântul Grigorie, inaugurată în 2001, când s-au sărbătorit 1700 ani de la adoptarea creştinismului ca religie oficială a statului armean. Fastuoasă în exterior, modestă ca aspect, sobră în interior.
Apoi cobor un lung şir de scări până jos, unde, pe drepta, se înalţă falnicul monument al lui Zorvar Andranik, ilustru conducător de oşti care a luptat pentru libertatea ţării sale, venerat până la sfinţenie de armeni. El a încetat lupta în 1919, demobilizându-şi regimentul, predându-şi armele Catolicosului Tuturor Armenilor şi plecând peste hotare cu gândul să adune oaste pe potrivă şi să intre în Cilicia, pentru a restabili statalitatea armenească, însă nu a găsit înţelegere şi susţinere la capii ţărilor europene, ce au lăsat în voia sorţii populaţia creştină din această parte a lumii. Andranik s-a stins din viaţă în anul 1927 în SUA.
De la baza acestui monument, privind în perspectivă spre înălţime se regizează parcă de la sine o trinitate foarte sugestivă: braţul lui Andranik cu sabia în poziţie verticală, pe dreapta turla cu cruce a Catedralei, pe stânga, departe, turnul de televiziune, această alăturare fiind oarecum emblematică pentru istoria multimilenară a armenilor.
Însă nu doar atât - în această compoziţie ca de la sine mai e un element important : arborele, plopul încă verde spre sfârşit de octombrie. Şi, în imaginaţia noastră, Arborele Vieţii, zis şi Cosmic, – simbol religios universal, creştin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu