Zmiter VIŞNIOV (n. 1973)
Poet, romancier, pictor. S-a născut în oraşul Debreţin, Ungaria. Licenţiat în jurnalism al Universităţii Beloruse, a studiat la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Este unul din fondatorii asociaţiei literare „Bum-Bam-Lit” (1995-1998). Printre cărţile sale de poeme se remarcă „Versificarea naşterii” (2005) şi „Faraonul la menajerie” (2007).
Pentru a plusa câteva trăsături la portretul acestui coleg, extrag un pasaj din Jurnalul de Crimeea, care „mi s-a întâmplat” în prima decadă a lunii septembrie a. c.: „9.IX.201. Am făcut poze la monumentul lui Nikolai Gumiliov împreună cu doi poeţi din Belarus, Varvara Svetlova şi Zmiter Vişniov. La un moment dat, un alt coleg din această parte de lume, Mihail Şelohov, se apropie de mine, se recomandă, adăugând: «Eu vin dintr-o ţară foarte tristă; dintr-o ţară-buncăr, Belarus… Probabil, ştiţi ce fărădelegi inimaginabile se întâmplă pe la noi…» Îmi oferă un volum de poeme şi cartea de vizită, adăugând: «Am vrut şi mai vreau să plec de acolo… De două ori am solicitat cetăţenie rusă, dar nu mi s-a acordat. Chiar dacă am rude în Rusia şi sunt un poet rus. Nu demult, am depus dosarul pentru cetăţenie ucraineană. Sper…» Iată un tărâm european, poeţilor căruia nu trebuie să li se refuze dreptul la libertate în alte state, chiar dacă o fi să li se acorde – azi! – azil politic… Lucruri asemănătoare îmi spunea şi Zmiter Vşniov, acolo, lângă monumentul lui Nikolai Gumiliov din Koktebel, poet împuşcat de bolşevici în 1921. În această ambianţă, tema libertăţii izbucneşte ca şi cum irezistibil…”
Deci, reţineţi dintr-un text tradus aici şi următoarele versuri: „…lângă o căsuţă belorusă/ eu mă gândeam la renaşterea naţiunii…” (l.b).
IMPRESII DE DRUMEŢIE
capul lui Karl Marx încununează centrul oraşului Kameniţa
case cu geamuri moarte –
copiii au plecat în occident
vântul hălăduieşte-n singurătate surdo-mută
ca după război…
în fine proletarii s-au unit urnindu-se
în direcţia luminosului viitor burghez
încât nici taximetriştii nu mai ştiu
ce şi pe cine duc
doar poate că gunoaie
doar poate că gânduri înţepenite
doar poate că lozinci de Karl Marx
şi doar veselii pictori
şi doar veselii poeţi
s-au ascuns în fostele adăposturi antiaeriene
şi beau bere şi beau rom
compun capodopere
reînviind peisajele împrejurimii
reanimând soarele stins
* * *
Reclamele aurii aiurează-n zbor aidoma
păsărilor. Din cer alunecă stele roşii.
Tancul cade de pe postamentul lui Zmiter Vişniov.
Armatele mărşăluiesc pe bulevarde
urlând cântece despre Pelicani
şi paraziţii lichidaţi. Încălţările-s
pătate de funingine, talazuri cu ascuţiş de săbii,
mitralierele s-au încolăcit şerpeşte iar zidurile
sunt împestriţate de semne făcute cu lanterna.
În aer e miros de vanilie, duhul
vrăjitorului cocoşat ce sparge geamurile oraşului
şi tăbârceşte în casa scării catarge întunecate
* * *
Pe ram stăteau trei păsărele
una albastră alta verde cealaltă neagră
Ele îşi curăţau penetul
clipeau des din ochii lui
Bogdanovici Şukailo Gromâko*
cuvintele ţăcăneau cu litere sinilii
obişnuindu-se să stea pe ram
în acea amiază caldă primăvăratică
lângă o căsuţă belorusă
eu mă gândeam la renaşterea naţiunii
în palidele palme de salcâmi în floare
___________
*Maksim Bogdanovici (1891-1917), Pavliuk Şukailo (1904-1939), Mihail Gromîko (1885-1969) – poeţi importanţi ai modernismului belorus.
Varvara Svetlova, Zmiter Vişniov şi Leo Burnaru la monumentul lui Nikolai Gumiliov (Crimeea, or. Koktebel)
* * *
adolescentă cu trup de păstrăv
uşoară ca unda apei
luminoasă ca soarele
ciudată ca visul
neîntinată şi veselă
ca raza cerului
adolescentă cu trup de păstrăv
eu te privesc ca un somn
ca un elefant
stau ca aborigenul cu vâsla-n mână
în ochii mei neexistând
nici cuvânt nici gând
transluminat de freamătul magic
al adolescentei cu trup de păstrăv
* * *
pinii mă înfăşoară mă zboară cu rădăcinile-n cer
sentimentele se răspândesc în cercuri în final schiţând
un peisaj dezagreabil
gonind childurile vorbirii
eu vin să-ţi sărut mâna
în ochii tăi citind spaimă disperare neînţelegere
citesc chihlimbarul
* * *
revin…
revin în umedul Minsk
intru în ceaţa caldă gelatinoasă
printre fantome
mă spulber crupă de ţărână
transparentă
* * *
Sufletul meu ia amploare şi pluteşte pe bulevardele Moscovei. Precum o mie de moschito. Iar după el se ia un chit otrăvitor bălos. În picioare clămpăneşte un tic nervos. Sunt ceasurile. Ele nu mai au sfârşit. Nici început. Ele-s în veşnicie. Din vene ţâşneşte nu sânge, ci materializate – grohote. Se creează golfuri sonore de hohote. Acolo duduie vapoarele. Iar cineva mâncă nu hot-dog, ci jeleu. Un singur om. Un terorist. Eu.
* * *
Nevii mi-s dezgoliţi. Craniul mi-i deschis ca o conservă. În suflet o ladă. În ladă o cadă. Prin artere se mişcă paraziţi verzi. Sângele lipsă. Nu a rămas decât beznă şi mucegai. Eu sunt de-a-ntregul vernal de mai. A te descrie pe tine e acelaşi lucru cu a trece râul prin vad. Da eu nu sunt decât o pocitanie fadă. Am o gură mare şi deformată. Asemenea cuvintelor în jurul meu roiesc scântei. Un fel de licurici zumzăitori. Şi scuip şi tot scuip oscioare de scrumbie marinată.
TOCĂTURA LUI FELLINI
Buldogi cu ochi roşi devorau un cadavru. Purpuriu-i buric în formă de cange încârligată. Mirosea a mentă. Şi eu blestematul cu pipă şi fum de vată. Dam târcoale unei fetiţe de patru anişori. Într-o colivie argintie dungaţi cu şepcuţe piuiau puişori. Vara rotea ca un disc cu măturele de fier. Din vreme în vreme eu tuşeam şi-l citeam din Şukailo. Cu ţiul desprindeam hiturile din lada pentru îngheţată. Fără măsură haleam terci cu lapte. De pe mutră ca nişte bentiţe îmi aluneca tocătură.
Traducere şi prezentare de
Leo Butnaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu