ANDREI LUPAN (1912-1992) – ÎN CÂTEVA MOMENTE

Pagini de jurnal

24.XI.1983

Alaltăieri – plenară la uniunea scriitorilor. Mulţi – precauţi, lunecoşi. D. şi L. încă nu se orientează bine, nu-şi dau seama pe ce lume trăiesc. De altfel, nu am chef să mă „simt” alături de ei. L. se auto-mozoleşte, lăsându-se obsedată de himere şi tragism demodat, să zic, deoarece tragismul timpurilor noastre e altul, altul e şi omul…

Lupan îşi cere iertare, zicând că nu mai e logic ca în fel de fel de referate şi hotărâri să figureze doar două nume – al său şi al lui Bucov. Cică mai sunt şi alţii – Costenco, Meniuc şi, poate, Istru, „care în ultimii ani au lucrat mult mai mult ca mine”, recunoaşte bătrânul. Îi probozeşte pe cei din conducere, pe criticii literari că „prea s-au străduit să lase în urmă” creaţia lui Costenco, Val. Roşca, A. Ciocanu, scoţând în prim-plan alte figuri (figurine). „Lui Costenco măcar i-aţi dat fie şi un premiu al pionierilor?!” Ei da, de unde?! – potentaţii nu reuşesc să tot facă parte dreaptă înde ei, nu tocmai să se gândească la balanţele adevărului.

8.XII.1983

O nedumerire mai veche a lui Andrei Lupan, care zice: „Eu nu ştiu cum se face, însă uneori, când aduc la vreo redacţie nişte rânduri scrise aşa, după felul înţelegerii mele, după ce le văd tipărite – mă înspăimânt de atâtea virgule, pe care nu le pusesem eu. Căci să vă spun, eu nu sunt pentru virgulăraia asta… Când văd un cuvânt luat între virgule, îmi pare că e la închisoare”.

6.III.1985

Cu vreo două săptămâni în urmă, îi telefonasem lui Andrei Lupan, să scrie un text pentru jubileul lui Liviu Damian (50 de ani). Zicea că e bolnav, dar dacă se însănătoşeşte – face el ceva. Ieri (ba nu, alaltăieri) îmi telefonează, spunându-mi că ar vrea să aştearnă pe hârtie nişte gânduri. Mâine, pe la 12, trebuie să trec pe la el să iau paginile.

7.III.1985

Îi telefonez lui Lupan referitor la articolul cu Damian. Răsuflă greu în receptor:

– Uf… f… Alio! Mătincă mata eşti, tovarăşe Leo… Uf… f… Poate îmi mai dai un răgaz… Până luni… Aşa, chiar să zicem – pe la zece ceasuri… Ştii unde trăiesc?... Aşa, Lenin 128-A. Da intrarea ştii pe unde-i? Dinspre strada Kotovski, pe lângă magazinul „Vinurile Moldovei”. Ai fost pe aici, nu? Puteţi veni cu toată redacţia… (Râde.) Eu iaca, stau şi lucrez, cu materialul în faţă. N-o să scriu mult, ci aşa, un podval (subsol) de gazetă.

(Un „podval”? Păi, suntem gata! Unde-l publicăm?)

13.III.1985

Ieri, la telefon, timp de jumătate de oră, Andrei Lupan îşi transmite corecturile pe care le-a făcut în textul despre Damian. O exigenţă sporită faţă de gravitatea, plinătatea frazei îmbinată, totuşi, cu prudenţa, ca nu care cumva să remarce prea multe calităţi la un coleg. Mă rog, „prudenţă” caracteristică majorităţii scriitorilor de la noi.

8.II.1986

Ieri, la academie (nu merită să fie dată cu majusculă; un fel de semi-majusculă…) omagierea lui Liviu Deleanu. Vlad, care a fost prezent, povesteşte despre revolta lui Istru contra tinerilor muzicieni, textieri şi nu numai: Chiar şi stimabilul Grigore Vieru, zicea Istru, scrie texte îndoielnice, greu de înţeles, spre exemplu „Melancolie”… Andrei Lupan intervine: „Tov. Istru, vă abateţi de la temă”. Într-adevăr, ce are omagierea lui Deleanu cu fluxul muzical contemporan? Ca şi până acum, Istru se lasă uşor influenţat. De Boţu, Corbu, să zicem. Alţii. Năuciţi sărmani cu duhul…

23.II.1986

Joia trecută, adunare la US la care s-a discutat despre revista „Orizontul”. Lupan cu invectiva că tinerii nu au curaj, pentru a recunoaşte, în fine: „Ce-i drept, nici eu n-am prea dat dovadă de curaj”.

Altcineva, din cei care fac totuşi rău tinerilor sau nu le fac bine, aminteşte o spusă despre, chipurile, prea marea grijă ce le-ar strica acestora: „Cică, l-a mângâiat pe oarecare tânăr pe cap, până i-a netezit şi circumvoluţiunile cerebrale”. Ingenios! Şi chiar cu oarece doză de adevăr, dacă ne gândim la cei doi-trei urcaţi mereu în prezidii partinice oficiale.

26.II.1986

Despre ceva din ce am vrut să întreb eu s-a vorbit astăzi la mitingul dedicat congresului scriitorilor. Gh. Malarciuc a readus în prim-plan beţia de la Taraclia a unora dintre şefi, expunerea ostentativă a importanţei anumitor personaje. I-a alertat pe făptaşi: peste scurt timp, i-am văzut pe Gheorghiu şi Damian urcându-se la Cibotaru şi Prohin, să ia decizii, să vadă ce au de făcut pentru a-şi salva pielea, „reputaţia”. Aceeaşi chestiune de muşamalizare. Lupan, drastic, despre faptul că nici până astăzi nu avem întreaga creaţie a lui Druţă, deoarece el încă acum zece-cincisprezece ani spunea adevărul, despre acela, „pe care nici cuvânt nu am cum să-l numesc”. (Bodiul, adică.)

7.VII.1986

Masă rotundă cu unii delegaţi la congresul scriitorilor de la Moscova – Lupan, Ciobanu, Botezatu, Prohin, Lari…

Luni, Lupan ne cere să vadă ce am cules noi de pe banda magnetofonului. Textul i-l duce fotograful redacţiei. Mi-l întoarce cu „înroşiri şi reveniri”.

Leonida se teme de replici: provoacă, însă ar dori ca nimeni să nu aducă niciun contraargument.  

25.XI.1986

Joia trecută veni soţia lui George Meniuc să retragă grupajul de versuri. Nu-l reîntoarcem. Telefonează Meniuc. Îi explicăm că facem tot posibilul să-l publicăm la 4 decembrie. El nu poate înţelege cum de-i oferim atât de des spaţiu lui Vasile Vasilache, iar pentru dânsul nu găsim o pagină.

Parcă nu ar fi cazul, dar trebuie să amintim că, ani în şir, Vasilache nu a putut publica un rând, iar Lupan, Meniuc, Istru n-au prea luat partea acestuia, nedreptăţitul. De, totul curge, totul se transformă.  Dar redactorul ar fi putut fi mai atent, totuşi, cu Meniuc, să nu-l ţină „la sertar”.

10.XII.1986

Azi, pe la 11,00, mai fac un tur al expoziţiei lui Mihai Grecu. Foarte amplă. Chiar abundentă. O variantă a acestei expoziţii ar fi cea cu caracter antologic şi care ar respect, totuşi, ordinea cronologică…. Şi, cum vizitam concentrat expoziţia, sub bolţile catedralei răsună un „Bună ziua!” – vocea lui Mihai Grecu care salută custozii sălii de expoziţie. Îl întâlnesc, conversăm. Îmi spune că ieri a fost Andrei Lupan şi polemizaseră referitor la pânza „Gaura neagră”. Cică savanţii încă nu s-au dumerit în chestiunea asta, dar dumneata, Grecule, înfăţişezi real fantasticul. Pricep că Lupan polemiza cu o bunăvoinţă amicală.  De altfel, reieşind din metaforă, Grecu ţine cont de sugestia lingvistico-semantică directă, să zicem, în ciclul de pânze „Cetatea Albă”, realizat chiar într-o cromatică… albă, cu toate că zidurile fortăreţei sunt, de fapt, cenuşii-întunecate. E un procedeu aplicat conştient. Încă de acum vreo 15 ani.

Andrei Lupan îi zice pictorului: Zugravul Misail Grecoteiul.

25.I.1987

La adunarea scriitorilor, Lari cere o plenară extraordinară  la care să fie destituită din secretărie Botezatu. Vicleană poziţia lui Lupan: „Eu cred că cei mai buni lucrători la US sunt El. Botezatu şi, să mă iertaţi tov. Ciocoi, Titus Ştirbu”. Poftim, principialitate. Pidosnicie, făţărnicie!

În pofida agresivităţii imposturii, să ne păstrăm calmul. Perspectiva e şi mai ceţoasă decât părea. Ăştia nu vor ceda.

23.II.1987

Delegat de redacţie, Oleg Reniţă a fost la Lupan, care a scris vreo două pagini în memoria lui Pavel Boţu care s-a sinucis. Bătrânul zice că i-au plăcut spicuirile mele din jurnalul cu George Meniuc, deoarece nu conţin „emoţii lacrimogene”. Era şi firesc: însemnările de jurnal sunt succinte, obiective (în orice caz, anume spre obiectivitate tind), culese expres, aşternute pe hârtie fără înflorituri de stil.

15.VI.1987

A. Burac e bolnav. Îi fac o vizită. Vine şi Gr. Vieru. Vorbe despre ciocniri şi deziluzii. L. Lari publică în „Moldova socialistă” poezia „Zid de cetate”, ce vine ca replică la  cuvântarea de pomină a lui Gr. Vieru contra lui A. Lupan. (Poetul a zis: „Cu piesa matale „Lumina” ne-ai stins lumina, tovarăşe Lupan!”) Lumea nu a avut un echilibru, iar acum pare a fi şi mai departe de el…

10.VIII.1987

Cu Gr. Vieru şi A. Burac îl întâmpinăm pe traducătorul bulgar Ognean Stamboliev la gara de trenuri. E cu soţia şi feciorul lor Teo(dor). Stamboliev are farmec. Ne vorbeşte limba foarte bine.

Vieru regretă cazul Lupan? A fost prea dur? Greu de spus.

15.IX.87

 Acasă, ne vizitează Gr. Vieru. Multe ore de destăinuiri: pulbere de aur în amestec cu cenuşa amară a regretelor. Cam derutat după cazul Lupan.