FENOMENUL

PANDANTUL ALBASTRU, ROCADA DE AUR

Azi noapte a apărut aşa-numita lună albastră, sintagmă oarecum nefirească pentru o falsă departajare a lunii pline chiar de ea însăşi – luna împlinită, dodolea, cum se zice prin Haţeg. Această denumire a apărut/ „răsărit” din cauza oarecărei „anomalii” în mecanica cerească: prezenţa în una şi aceeaşi lună din an a două luni… pline! Adică epitetica-metaforica sintagma bis-verbală „lună albastră” era, şi mai este „arhaic” utilizată pentru constatarea că luna plină apare de două ori în aceeaşi lună calendaristică. Botezul ca şi poetic al fenomenului a provenit în urma unei nelămuriri ce a dus la eroarea datorată astronomului britanic James Hu Pruitt, care a zis/ scris în anul 1946  „Lună albastră” într-un articolul inserat în revista „Sky & Telescope”. După 53 de ani, în 1999, publicaţia a recunoscut greşeala sau doar a precizat ceea ce era de precizat referitor la definiţia de lună albastră. Următoarea „înghesuială” de luni pline – tocmai două în 31 de zile! – va fi înregistrat deja peste trei ani, în 2015, pe 1 şi pe 31 iulie. Iar precedenta impropriu, dar atât de poetic numită lună albastră a dat cele două reprezentaţii a  micului său spectacol nocturn în martie 2010.

Dar, pe 31 august, seara, până a vedea luna albastră, am vizionat meciul de super cupă europeană Chelsea Londra – Atletico Madrid, ca şi alte milioane de pământeni (cine ştie dacă nu privesc spre stadioanele noastre şi marţienii…) fiind martorul uluit cum nişte fotbalişti spanioli pot face praf din starurile Albionului (e drept, adunate cam de prin toată lumea, de altfel ca şi cele din echipa madrilenă…). 4:1… – aici trei puncte spun mult mai multe decât trei semne de exclamaţie  (…!!!...). Apoi, e drept, nu prea întristat, ci doar mirat de ce am constatat în fotbal, îmi fixez alarma de la telefonul celular să mă deştepte la ora 5, deja dinspre dimineaţa de 1 septembrie; pun la îndemână aparatul de fotografiat Canon, cu gând să iau imaginea lunii albastre. Astfel că, odată sunat-deşteptat-trezit de electronica celularului, să ies cu obiectivul optic la balcon şi –  „Ţac-ţac!” spre albastrul chip al Selenei. Dar, cât mai fac una-alta, răsfoiesc nişte reviste, ajustez la calculator unele imagini, după care ies la balcon, văd că din stânga, de după blocul nostru de locuit de la Ciocana, luna albastră deja prinde a se ivi. Astfel că-i captez şi-i împământenesc această arătare ochilor noştri.

De după bloc răsare luna

          Apoi nu a mai fost nevoie ca alarma celularului să mă trezească la 5, pentru că, probabil, intuiţia îmi fixase de la sine ora ceasornicului biologic, trezindu-mă la 4,25, când am şi luat imaginea plină a împlinitei, dodoloatei, astfel că ambele ipostaze (din 31 august – 1 septembrie 2012) i le înfăţişez aici, pentru ca să ne fie mai suportabilă aşteptarea şi curiozitatea până în 2015, când luna albastră îşi va face, parcă, propria rocada de aur la început şi sfârşit de martie. Rocadă sau, poate, aşa, un pandant calendaristic jalonat la extreme de aceeaşi lună plină-bis.

Luna dinspre dimineaţa de 1 septembrie 2012