CU BELLA AHMADULINA, ACUM CIRCA 30 DE ANI

Chişinău. Poeţii Anatol Ciocanu, Bella Ahmadulina, 

Ilie T. Zegrea, Leo Butnaru şi Arcadie Suceveanu.  

Bella AHMADULINA

(10.V.1937 – 29.XI.2010, Moscova)

* * *

De o mie de bărbaţi, vânturaţi pe Arbat*

de griji sau de cotidiană molatică lenevie,

dacă n-au pentru mine vreun frate, am întrebat;

pe cineva care frate adevărat să-mi fie.

– Nu există frate, – răspundeau, – nu mai căuta. –

Unul bea vin, altul vreo doamnă conducea.

Şi fiecare din mie să-l ocrotesc mă ruga

şi de iertarea mea oricare din ei depindea.

_________

*Renumită stradă pietonală în Moscova.

INVOCAŢIE

Nu mă deplângeţi – eu voi trăi cumva

ferice cerşetoare, blajină ocnaşă,

fiinţă din sud înfrigurată-n nordic ţinut,

sau petersburgheză ofticoasă şi rea

voi supravieţui în miazăzi cu malarie ucigaşă.

Nu mă deplângeţi – voi mai vieţui

ca oloaga ce-a ieşit şontâc în pridvor,

ca beţivana

ce cu fruntea pe faţa de masă aţipeşte

ori ca un prizărit zugrav de icoane

ce chipul maicii domnului îl potriveşte.

Nu mă deplângeţi – eu voi trăi

ca fetişcana ce-a deprins ceva carte

şi care-n viitorul ce mereu neclar pare-a fi

va şti versurile mele, bretonul meu roşcat

ca o prostuţă purtându-l. Eu voi trăi.

Nu mă deplângeţi – voi trăi cumva

soră de caritate mai miloasă ca toate,

în cazonă nesăbuinţă preletală ca-n hău

sub a Marinei* prealuminoasă stea

va fi

să mai trăiesc şi eu.

______

*Marina Ţvetaeva (1892–1941)

POEM SCRIS DEMULT-DEMULT

Cincisprezece băieţi,

poate mai mulţi,

dar poate mai puţini de cincisprezece, 

îmi spuneau cu glasuri speriate:

„Să mergem la cinema sau la muzeul

                                     de arte plastice.”

Iar eu le răspundem neapărat aşa:

„Nu am timp.”

Cincisprezece băieţi

îmi dăruiau ghiocei.

Cincisprezece băieţi îmi spuneau:

„Nicicând nu voi înceta să te iubesc.”

Iar eu le răspundeam aproximativ astfel:

„Vom vedea.”

Cincisprezece băieţi 

astăzi trăiesc liniştit.

Dânşii s-au achitat cu dificila prestaţie  – ghiocei,

disperare şi scrisori.

Sunt iubiţi de domnişoare – unele mai frumoase decât mine, 

altele mai urâţele.

Cincisprezece băieţi 

                   se arată exagerat de liberi, 

şi uneori, când ne întâlnim,

mă salută maliţios; 

în persoana mea, când ne întâlnim, salută 

propria lor eliberare,

                   somnul liniştit şi hrana ce li-i dată…

Zadarnic mai vii şi tu, cel din urmă băietan.

Ghioceii ce mi-i aduci îi voi pune în pahar 

şi steblele lor robuste le va acoperi

puzderie de bule argintii.

Dar se va potoli şi dragostea ta faţă de mine  

şi, învingându-te pe tine, 

                   îmi vei vorbi cu aroganţă,

de parcă m-ai fi învins,

pe când eu voi trece pe stradă, pe stradă…

                 Traducere de Leo BUTNARU