TÂNĂRUL, GROZAV DE TÂNĂRUL POET

Am vizionat o cronică cinematografică, în care apare regretatul coleg Aureliu Busuioc (1928-2012) pe când, probabil, ar fi avut sub 50 de ani. Am „extras” din documetar imaginea de epocă, plasând-o aici şi însoţind-o cu un poem al meu de la sfârşitul anilor '80 (...sec. XX), ce are un motto dintr-un poem al său, pe care l-a scris pe când el, Aureliu Busuioc, era tânărul, grozav de tânărul Poet..

BALADA BĂTRÂNULUI POET

                   ...trece pe stradă Bătrânul Poet

                       bătrânul grozav de bătrânul Poet.

                                                    Aureliu Busuioc

În Chişinău

se scutură salcâmii de ploaie şi de vânt

aplicând alandala lipitorile galbene ale frunzelor pe

steagurile pleoştite ale ambasadelor din care

niciuna nu se află pe strada Eminescu pe unde

din când în când îşi face promenada

bătrânul grozav de bătrânul poet...

                                                       Trecea

bătrânul grozav de bătrânul poet care supravieţuise

în limba tăcerii sale române pentru ca

în zilele noastre când

de când cu democraţia pre democraţie călcând

lăsatul secolului XX înghite în sec

şi el bătrânul grozav de bătrânul poet uneori îndrăznea

să spună să spună să spună-n şoaptă ceva

cu puţina igrasie sau patină semantică

depuse pe neaoşisme şi arhaisme pe

cuvintele străbunilor şi stră-colegilor noştri

post-paşoptişti. Şi totuşi a teamă

memoria bătrânului grozav de bătrânului poet

legitima caraghios nume şi fapte luate la-ntâmplare

ceea ce unor mai tineri grozav de mai tineri poeţi

le amintea de o relativ jună colegă de-a lor care cică

din teamă de-a nu naşte prunci surdo-muţi

când face dragoste – vorbeşte vorbeşte vorbeşte

sau altfel hamletian zicând – words words words

tabiet (şi tapet) pe seama căruia s-a născut o

mică porcărie postmodernistă

un cineva un grozav de cineva zicând că

prinţul placa nu şi-o schimbă

masturbându-se la limbă...

                                               În fine

pe strada Eminescu pe care se scutură salcâmii

de ploaie şi de vânt (dar frunzele nu au cum să-şi

aplice elipsoidalele lipitori galbene pe

steagurile pleoştite ale ambasadelor

plasate în al doilea stat român) din când în când

ieşea la plimbare bătrânul

extrem de ne-extremistul poet care deja

din clipă în clipă era gata să dea

mai mult decât avea – chiar

ultima-i suflare adică – întreaga sa viaţă

jertfită întru supravieţuire prin

româna lui tăcere basarabeană dar şi întru

arhitectura de nisip a cuvintelor

extrem de şoptitelor cuvinte de nisip ale

baladelor odelor sale.

                                   Azi

la prutonistreana asociaţie a scriitorilor se spune că

bătrânul grozav de bătrânul poet

s-a stins oarecum desuet

în agonie părându-i-se că anume el incendiase

Biblioteca din Alexandria şi el

bătrânul extrem de bătrânul poet

aproape anticul mioriticul nostru poet

înnebunind strigă preeminescian:

                                                      Literatura –

o frază de dânşii inventată!..