SCRIITORI ÎN ECHINOCŢIU, ACUM PESTE DOUĂ DECENII

22.III.1992

Echinocţiul de primăvară…

Din „Jurnalul unui poet” al lui Alfred de Vigny: „A vorbi de părerile, prieteniile, admiraţiile proprii, abia schiţând un zâmbet, ca despre nimicuri de care eşti gata să te lepezi pentru a susţine contrariul: viciu francez?” De ce francez? E cel mai românesc viciu din toate câte există.

De Vigny mai zice: „… e un cap care vrea să pară că este o inimă”; „Capul omului este ca un magnet care capătă forţă pe măsură ce este mai încărcat”.

De Vigny parcă ar fi prevăzut modesta înfăţişare a mormântului lui Lev Tolstoi, dorită de acesta prin testament, scriind la 1840 (Tolstoi a murit la începutul sec. XX): „Să fim atât de mari, încât mormântul nostru să fie onorat fără ajutorul artei (statui, monumente etc. – n.m.) şi, de n-ar fi decât o piatră, albă sau neagră, lumea să vină în pelerinaj ca la Mecca şi să îngenuncheze”.

O crudă ingeniozitate de a… dez-boteza, de readucere a cuiva de la creştinism la păgânism/ politeism! Astfel, Iulian Apostatul le impunea acoliţilor săi apostaţi să treacă pe sub un podium pe care se afla un taur înjunghiat şi, ca semn că se reîntorc la politeism (păgânism) din creştinism, trebuiau să se lase „plouaţi” pe tot corpul de sângele animalului sacrificat zeului Neptun. Adică apa botezului care, implicit, are legătură cu zeul mărilor şi oceanelor – apa botezului „ştearsă” de sângele dez-botezării, reîntoarcerii la starea iniţială a păgânismului.

6.IV.1992

Curajoasă mărturisirea lui Odysseas Elytis care nu a pretins că ar fi un talent înnăscut: „Fiind în cel mai mic grad poetic, am iubit în cel mai înalt grad Poezia, în acelaşi fel în care, fiind în cel mai mic grad «patriot», am iubit în cel mai înalt grad Grecia”.

10-11-12.VI.1992

Călătorie la Galaţi; manifestaţiile legate de decernarea premiilor editurii „Porto-Franco” şi ale societăţii scriitorilor „C. Negri”. Împreună cu Gh. Vodă şi V. Vasilache.  

Achiziţia etică şi estetică cea mai importantă: interviurile pe care le-am realizat cu sexagenarul Fănuş Neagu şi cu Gheorghe Tomozei. Primul apare joia viitoare în „LA”.

Prezenţe diverse, dintre care mi s-au întipărit în sentimente colegii din Focşani – Florin Muscalu (sorocean) şi Traian Olteanu, vârfuitori ai „Revistei V”. Gălăţenii – generoşi, puşi pe cheltuieli culturale serioase. Însă şi printre ei lucrează demonul discordiei. Pe de o parte, ConstantinVremuleţ, Sterian Vicol, Theodor Parapiru, pe cealaltă – mărunţei cu posturi mari alde făţarnicul I. Chiric secundat de un vai de el mititel Sultana-Vicol.

L-am cunoscut pe Ioanid Romanescu.

Lucian Chişu îmi spune că în „Literatorul” a fost inserat şi un poem de al meu.

La întoarcere – pană de motor (pompa de benzină). S-a dovedit că am şi unele îndemânări de mecanic-auto.

Incidentul, scurt, pe care l-am avut la punctul de trecere Oancea. Un subofiţer rus mai încearcă să facă ordine printre români. Un maior găgăuţ se cam cramponează la auzul replicilor date „fraţilor” ex-mari.

Trecem pe la Vălenii lui Gheorghe Vodă. O masă ţărănească excepţional de gustoasă.

Spre Chişinău, suntem opriţi de vreo 20 de ori la punctele de control instituite în legătură cu starea de necesitate.

15.IV.1992

Dintr-un articol al lui Al. George din „România literară”: „O cultură nu este posibilă decât într-o situaţie când societatea are destul timp pentru a se dedica altor ocupaţii decât celor profesionale şi pe care să le cultive voluntar, dar la fel de imperios, ca şi cum i-ar fi impuse de vreo necesitate. O cultură este inseparabilă de lux, de gratuitate, de absenţa scopului, dând senzaţia că apariţiile, în cadrul ei, sunt fireşti, chiar dacă sunt de-a dreptul insolite. Societatea românească, deşi mutilată şi deformată de comunişti, este aptă în clipa de faţă să primească această definiţie”.

22.IV.1992

La USM, întâlnire cu D. R. Popescu, însoţit de două ziariste ce au a oglindi evenimentul premierei piesei „Muntele”, montată de Teatrul „Alecsandri” din Bălţi. Îi propun un dialog. Zice că, noaptea întreagă, nu a putut dormi în tren. Ne înţelegem să ne întâlnim a doua zi, dimineaţă devreme, la hotelul „Codru”, ca să punem în mişcare chestionarul şi reportofonul.

Împreună cu D. R. Popescu, Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi, alţii, vizităm „Teatrul Sainciuc” la atelierul maestrului. Domnul Glebus – extrem de inspirat. Oaspeţii rămân cu adevărat surprinşi, apreciază jocul cu măşti. Şi a mea – un succes neaşteptat. Sainciuc „mi-a prins” câteva gesturi şi le exploatează ingenios, ducându-le până la extrema unui… jucăuşism puţin mofturos, puţin curtenitor… Păi, e greu să te defineşti pe tine însuţi, privindu-te dintr-o parte.

A doua zi, realizăm interviul cu D. R. Popescu. Mă roagă să-i dau cărţile câtorva poeţi. Spune că la Bucureşti vine Ion Miloş din Suedia, ţară în care ar vrea să prezinte şi o selecţie din lirica ce se scrie în Moldova Estică.

Cu D.R. Popescu, Mihai Cimpoi, Gheorghe Cincilei, doamnele, facem o lungă plimbare pedestră prin Chişinău. Intrăm pe la revista „Sud-Est”. Prozatorul o apreciază mult pe Valentina Tăzlăuanu, căreia i-a citit un articol sau două.

Intrăm şi pe la Teatrul „Eugen Ionesco”, găsind trupa în repetiţie. Apoi – Palatul Naţional, Sala cu Orgă. Bucureştenii rămân de-a dreptul uluiţi, descoperind ce edificii şi săli moderne are Chişinăul. D. R. Popescu găseşte egală asemănare cu unele lucruri văzute prin Franţa, Washington…

25-26-27.IV.

Sărbătorim Paştele la Eufrosinia, la Orhei. Trecem şi rămânem peste noapte, pe la dragii de Munteni, Costică şi Lidia. Păşim şi pragul casei lui Ion Zastavniţchi, procurorul, de unde plecăm spre Chişinău cu toţi Blajinii.

Sărbători frumoase, domoale, calme, cu multe discuţii şi pahare de vorbă.

28.IV.1992

Todor Zanet vine cu viza pentru Turcia, unde vom pleca împreună cu Mihai Cimpoi, după ce ne facem prezenţa la Cluj (Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”) – de acolo vom sosi la Bucureşti, apoi, pe 13 mai, intenţionăm să pornim spre Istambul cu autocarul.

30.IV.1992

Ieri – dramatică adunare generală a scriitorilor. Prim-ministru – şocat! Nu prevedea atâtea acuze ce vor tăbărî peste el.

Lumea zice că am avut o intervenţie de excepţie. O am dactilografiată, însă, cred, a fost bună pentru sală, dar ar fi prea… aspră pentru ziar, pentru scoaterea în lumea mare. De, să fim şi noi mai îngăduitori… Dar oare are rost? Guvern falimentar, societate în haos… Ah, ce zile cernite ne aşteaptă!

22.V.1992

Grea problemă se rememorez, succint, mai bine de 3 săptămâni de existenţă intensă.

Prima: Zidar la Vatra (Ghidighici); ajutându-i pe Iurevi să-şi înalţe casa de vacanţă. Cotileţi dolofani, soare torid. Tone de calcar sarmatic ridicat pe schele, găleţi de apă adusă din pârâul Cojuşnei. Îndeletnicire necesară şi oarecum antrenantă. Peste câteva zile, mi se coşcoveşte pielea de pe palme şi mă părăseşte. Soarele îşi cere birul – zic de bir, anticipând călătoria în Turcia, spre birul semilunii.

Însă până atunci – Festivalul „Blaga” la Cluj-Napoca. Echipa interriverană: Busuioc, Beşleagă, Codru, Cimpoi, Eu, Popa, Grosu, Burac, Pânzaru, Cioclea… Saka ne derutează, luându-ne pe la Iaşi, unde pierdem o oră şi ceva în aşteptarea editorului Creţu care, după timpul amintit, vine să ne anunţe că… nu merge la Cluj.

De cum ajungem pe culmea de pe care se vede ca în palmă Piatra Neamţ – trosnituri, scrâşnete în cutia de viteze a autobuzului! Coborâm în vale, în centrul oraşului. Şoferul cercetează cazul: viteza a doua s-a dus dracului! Oameni buni îl însoţesc spre un parc auto. Abia a doua zi de se poate face ceva, eliminând completamente ambreiajul pentru viteza a doua, în mişcare trecându-se direct de la 1 la 3.

Ce-i de făcut cu atâţia oameni? (Mai avem cu noi părinţi, studenţi ce merg la Cluj.) Cu Cimpoi, intrăm la prefectură. Domnul prefect Ţâbulcă se arată extrem de generos: în timp ce ne serveşte cu un whysky superb, dă dispoziţie să ni se ofere un autocar care să ne ducă în Transilvania.

La Piatra Neamţ îl întâlnesc pe Daniel Corbu, dar şi pe Nicu Ursu de la Corlătenii Bălţiului, venit cu trupa din amintitul deja oraş la un festival de teatru.

Pe la ora 2,30 după miezul nopţii ajungem la Cluj. Acelaşi primitor şi confortabil hotel „Victoria”.

Renunţăm de a mai trimite câţiva scriitori şi la omagierile Blaga de la Sebeş, Alba Iulia şi Lancrăm: întâi de toate, ne lipseşte un transport, în al doilea rând sesizăm că cei din Alba Iulia sunt cam în relaţii de concurenţă geloasă cu clujenii, nedorind să se întâlnească într-o comună cinstire a marelui înaintaş. De unde şi delicata discordanţă: nedorind a se intersecta cu colegii din Alba, clujenii nu merg – cum ar fi firesc să fie – la Lancrăm la mormântul lui Lucian Blaga, ci ne duc la Ciucea, la mausoleul lui Octavian Goga.

La Ciucea totul e impresionant! O sărbătoare populară de intensă trăire românească, de mândrie şi neclintire întru susţinerea cauzei naţionale. Printre interpreţi – şi mult îndrăgitul taragotist Dumitru Fărcaş.

Constantin Dumitrescu de la TV Cluj mă solicită pentru un interviu, apoi, îndelung regizat, cu aplicare la peisaj şi mesaj metaforic, imprim şi un recital de poezie.

Iar până la Ciucea – colocviu pe teme blagiene, o amplă manifestare în faţa Teatrului Naţional din Cluj, unde se află şi statuia Omagiatului. Premiul i se acordă poetului belgian Marc Quaghebeur care, de altfel, are şi o lansare de carte – volumul de poeme „Tăcere şi cuvinte”, tradus de Horia Bădescu.