13-25.XI.1994
Din
notele răzleţe din croazieră. La un moment dat, şi pe mult timp legănat de
valuri, prinde a-mi bâzâi în memorie refrenul acela cu „Melancolie – dulce
melodie”. Dar mă întreb: oare nu s-ar fi putut dramatiza niţel, cântându-se:
„Ah, agonie – sfâşietoare melodie”.
Ion
Buduca e cu un deget bandajat. Explicaţia: „A dat cu degetul într-o scandinavă
înfundată”.
Rada
Aleksandrova din Bulgaria despre colegii mai tineri: „O, ei sunt mai instruiţi
ca noi, cei de cândva, alaţii la vârsta lor, însă nu cred că sunt şi mai
talentaţi”.
22.XI.1994
Ioan
T. Morar, „caţavencist” ce e, pentru a se ţine într-o formă bună, o tot dă în
calambururi. Unele din ele, improvizate când mergeam spre şi vedeam dinspre
Pergam (de acolo vine pergamentul!), fost antic-grecesc, acum – tucesc. (De
altfel, Morar se autodefineşte astfel: „Eu sunt stre-sarea şi piperul
grupului”.)
* * *
Există poligamie
Şi pergamie,
Aceasta – numai pe
hârtie.
* *
*
Şi dacă ramuri bat în
geam,
Eu sunt, mândră,
la Pergam.
* *
*
Din Pergam dintre ruine,
Eu scriu, mândră, către
tine.
* * *
Lui Ştefan
Acopian
De cum priveşte înspre
Ararat,
Armeanul gândeşte
automat.
(Trecând
prin preajma unui lan de bumbac recoltat, prin care se răsfira o turmă de oi):
* *
*
Mănâncă oile bumbac, –
Vă daţi seama ce lână
fac?
O
altă expresie a sa: „Colindăm de-a lungul
şi de-a destrăbălatul”.
Şi
una de-a lui Adrian Popescu:
Nu are importanţă
Precum bobul de faianţă
Octavian
Paler şi Marius Tupan sunt convertiţi în valută, reieşind următoarele monede: paleri (taleri) şi tubani (bani).
Muzeul
din Pergam al lui Ascelepios: două urechi îngemănate, una dintre ele – material
didactic.
Marea
agitată ne-a ţinut două zile în portul Izmir. Radu G. Ţeposu şi Marius Ghica
întârzie la plecarea corăbiei. Deja ne desprindem de chei, când ei sunt aduşi
cu şalupa, fotografiaţi intens de cei de pe punte; de unii – aplaudaţi, de
alţii – certaţi. Se zice că, din cauza reţinerii în Smirna (Izmir), nu vom mai
putea vizita Salonicul şi Delphi, precum era programat. Printre ai noştri – şi
din cei care nu-şi pierd optimismul: „Măcar Delphi, dacă nu şi Salonicul”. Să
vedem.
Pe
vas, Ţeposu este întrebat: „Vorbiţi englezeşte?” El: „De vorbit vorbesc eu, dar
nu înţeleg nimic”.
Efesul
– stil elen, suplu; Pergamul – mai… stâncos, mai greoi; ceva mai oriental.
În
anul 41 î.H., pe aici a dat şi Cleopatra.
Printre
ruine – pisici blânde, tortoşele (aşa se spune la Negureni , adică –
grăsulene), foarte linguşitoare – pentru a fi servite cu bunătăţi din genţile
turiştilor.
Ioan
T. Morar îi face aluzie lui Octavian Paler ca acesta să-l pună şi pe el în Jurnal şi să-i spună când şi unde va a
publica „acest moment de istorie antică”.
Pe
când ne întoarcem de la Efes ,
abia de coborâm din autocare, că este constatată dispariţia scriitorului
ucrainean Anatoli Kosteţki. Mulţime de versiuni dramatice: răpit de terorişti;
asasinat de vreun taximetrist care l-a văzut în mână cu 100 de dolari; plecat
cu o şalupă spre o insulă, s-o viziteze, şalupa s-a răsturnat, s-a scufundat;
ba chiar că avea cu el nişte secrete de stat pe care le-a oferit NATO-ului. De,
scriitorii au imaginaţie bogată…
23.XI.1994
Dimineaţa,
în portul Pireu. Au avut dreptate cei care erau optimişti: timpul ne permite să
vizităm Delphi! (Plecăm a doua-zi după-masă). Iar odată ce mergem la Delphi , Ioan T. Morar zice
că: „Mergem la delphinariu”.
Sus,
pe stadionul olimpic din Delphi, primii se iau la întrecere Ioan T. Morar şi
Florin Iaru. Privelişte amuzantă, dar cu un deznodământ imprevizibil: durduliul
coleg câştigă în faţa pasului mare, dar dezarticulat al longilinului coleg.
24.XI.1994
Acropole.
La intrare – Templul Atenei-Nike. Museionul. Erectionul… de sus – Teatrul lui
Dionisos. Jos, jos – Agora.
Adăstăm
un timp pe colina Aeropag.
Agora
romană. Templul lui Poseidon.
Facem
popas în cafeneaua „Maronita”, unde Victor Ivanovici se oferă a ne servi cu
bere. Discuţii despre Evul Mediu şi Renaştere. Dl Paler apără Evul, găsindu-i
Renaşterii destule păcate.
10.XII.1994
Ceea
ce ar trebui să fi scris în jurnal despre surprinzătoarea pentru mine şansă de
a mă fi aflat printre peste 400 de scriitori din 30 de ţări pe itinerarul Atena
– Odessa – Constanţa – Varna – Constantinopol (Istanbul) – Izmir – Efes –
Pergam – Pireu – Delphi – Bucureşti, între 12-24 noiembrie, se află schiţat,
chiar compartimentat cotidian, în carnetul meu de călătorie, în interviul pe
care i l-ama acordat lui Marius Tupan pentru revista „Luceafărul”, în
interviurile pe care le-am luat eu însumi, aflându-ne pe nava elină World Renaissance, lui Octavian Paler
(circa 2 ore de discuţie), Mircea Ciobanu, Nae Prelipceanu, Adrian Popescu şi
Radu G. Ţeposu. Întrebările mele, mărturisirile lor conţin ici-acolo detalii de
referinţă la antichitate, la aflarea noastră într-o atmosferă de legendă, la
mările Neagră, Marmara şi Egee pe care am plutit, la condiţiile şi ambianţa de pe vapor etc.
Pentru documentare bibliografică e de folosit catalogul participanţilor „Waves
of zhe blak sea a meeting of three seas 14-23 november 1994” .
Problema
dacă e cazul să ne referim pe cât se poate de obiectiv la Eminescu , la creaţia sa;
discuţiile în contradictoriu şi categoricele afirmaţii ale puritanilor că în ultimul timp au apărut detractori neruşinaţi ai
Marelui Poet… Bine, dar unele obiecţii referitoare la problema în cauză se
emiteau şi mai înainte. Să zicem, în Jurnalul
lui Simion Stolnicu, pe 3 iulie 1944, stă scris că Eminescu „Este un fervent
culegător de mucuri de idei filosofice ale vremii”. Într-o paranteză, autorul
notelor se întreabă: „Ce-ar zice un copil – eventual al meu – la citirea
acestor rânduri descoperite într-un târziu de vreme?!”
Ce
să zică? Mai curând, surprins, derutat, poate chiar stupefiat, după câteva
clipe ar prinde să protesteze vehement. Sau, cine ştie…
Noi
atestăm la Eminescu
un geniu deplin. Stolnicu, însă, operează cu linguriţa, scriind: „Nu sunt
excluse scânteierile de geniu într-un cap aşa de bogat în contraste biologice
moldo-slave-orienatale”.
Holurile
USM, unde se derulează ideile de cârciumă ale lui Esi., mă duce la gândul că
există şi un talent al comportamentului, un talent al ţinutei. Cred că-l are
poetul Adrian Popescu.
Cum
mai sunt derutate sensurile cuvintelor… Fariseu
– în ebraică – înseamnă deosebit, altfel decât alţii, ceea ce,
iniţial, parcă nu ar fi fost un motiv acuzator…
11.XII.1994
Şi
totuşi, câte ceva din călătorie (în jurnalul de drum ar putea apărea oarecum
altfel regizat-stilizat)… – (substanţa de bază „am topit-o” în jurnalul de
călătorie căruia intenţionez să-i sic: „Jurnal de pe trei mări şi două
continente”). La Efes ,
unde nebunul de Herostrat incendiase Templul Zeiţei Artemis, unde băştinaşii îl
salutaseră pe fostul locotenent al lui Cezar, Marc Antoniu, sub nule de Noul
Dionysos (a. 41 î.e.n.) şi de unde noul-vechiul călău, mai târziu, o smulge pe
Arsionoё, sora Cleopatrei, năsoasă ambiţioasă, dar şi frumoasă, şi nemiloasă,
care dă dispoziţie să fie asasinată soră-sa. Acolo, unde venise „Epistola pentru
Efeseni a Sfântului Apostol Pavel” şi pe unde, în a treia sa călătorie, ajunse
însuşi Apostolul Pavel, căruia poetul Adrian Popescu îi presupunea cu
fremătătoare evlavie urmele, „descoperind” în vale, lângă piaţeta din faţa
Bibliotecii, în stânga, semnul crucii sculptat pe pietrele fostelor clădiri
măreţe. Florin Iaru – poze, Ioan T. Morar – glume. Amfiteatrul interzis pentru
accesul publicului în urma zdruncinăturilor periculoase pe care i le-a
provocat, mai anul trecut, un gigant concert-rock. De la amfiteatru în vale se
întinde o stradă pentru promenade, atunci, în străvechime de vremuri, cu o
lungime de circa 500 de metri, despre care simpaticul nostru ghid turc ne spune
că a fost prima stradă din antichitate, deci şi din lume, luminată nopţile.
Probabil, cu făclii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu