SCRIITORI LA COTROCENI

7.VII.1995

Trec pe la spitalul municipal nr. 2 să o vizitez pe Zinovia. Urc la etajul 3, la Ludmila Vieru. În hol, îl întâlnesc pe medicul Viorel Botnaru, cu care am făcut cunoştinţă la incredibila plecare dincolo a lui Nicolae Vieru. Dar vine vorba de o altă dramă cumplită. Viorel mă întreabă:

–  Îl cunoşti pe Stihi? 

–  Ilarion, regizorul de teatru?

–  Da.

–  Fireşte, îl cunosc.

–  Chiar în aceste clipe moare aici, la noi…

–  Doamne, păzeşte! Ce are?

–  Insuficienţă renală. Blocajul rinichilor care nu mai funcţionează…

La Ludmila în birou intră o doamnă blondă, plânsă. Mi se spune că e soţia lui Ilarion. Fosta. Divorţaseră. Va veni şi o altă fiinţă feminină? Nu, nu se ştie dacă a mai fost căsătorit. Doamna vorbeşte ruseşte. Ludmila o sfătuieşte să-i telefoneze fiului, să vină, poate că-şi prinde tatăl încă în viaţă. Aflu că fiul lor, al divorţaţilor, îşi face studiile la Bucureşti.

Pe Ilarion Stihi l-am cunoscut mai îndeaproape după ce a montat spectacolul „Pepi Cioraplung”. Ne vedeam serile la Teatrul Naţional. Discutam, ne împărtăşeam necazurile. Probabil şi bucuriile. Era un om foarte liniştit, de un bun simţ evident… Dumnezeu să-l salveze sau să-l ierte.

De la Neptun, de la întrunirea scriitorilor, cu invitaţii personale, din  partea Preşedintelui, tipărite „tipicar” şi caligrafiate cu gravitate în partea numelui şi prenumelui, preîntâmpinaţi că trebuie să ne prezentăm în ţinută sobră, îmbarcaţi în două autocare, suntem transportaţi la Cotroceni la recepţia oferită de dl Ion Ilescu.

Cu două zile înainte, în autocarul ce ne ducea spre Deltă, Nicolae Breban şi Dumitru Ţepeneag atinseseră problema prezentării-neprezentării la Preşedinte şi ce ar fi cazul să-i spună, ba chiar anumite lucruri să i le ceară în mod imperativ; primul zicea că va merge, al doilea – că nu, şi nici nu a venit la Cotroceni.  

Ei bine, l-am invocat pe dl Nicolae Breban, deoarece, după multe minute de când a apărut în incintă şi dl Ion Iliescu, întâlnindu-se scriitorul cu politicianul, s-au prins într-un dialog aproape grav, din când în când „haşurat” pe orizontală de zâmbetul, totdeauna larg, al preşedintelui şi echilibrat de puţin hirsuta expresie de pe chipul prozatorului. Eu, Serafim Saka – eram la doi-trei paşi distanţă de convorbitorii amintiţi, mai spre trepte, ba chiar lângă treptele ce duc în sala de concert. Mihai Cimpoi mă prezintă doamnei Dorli Blaga. Printre literaţii în aşteptare zig-za-ga un cameraman TV, apoi un fotograf sau doi, dar, ca din senin, în faţa mea, la doi-trei paşi distanţă, se postează drept şi cu aer de expresie abătută spre scârbit lunganul Florin Iaru, adresându-mi-se cu voce tare, care întoarse spre noi mai multe capete: „Leo, noi nu putem rămâne aici!” Privesc la el şi văd că la cămaşa sa albă nu are cravată şi, naivul de mine, îmi spun că, vede-se, nu putea rămâne la recepţie din cauza ţinutei sale „ne-sobre”. Bine, dar eu? Eu sunt la cravată cu ac şi lănţişor. Chiar dacă nu port sacou, pentru că e prea cald,  arăt – mi-a spus chiar Val. Tăzlăuanu – destul de „sobru-oficial”. Aşadar, niţel cam bleg, mai privesc spre Florin, mai fac ochii roată în jur, până văd că spre preşedinte se îndreaptă cam obezul, cam transpiratul poet israelian de expresie română Shaul Carmel, care a vorbit atât de solemn-expresiv-emotiv despre semnificaţia cuvântului românesc păsure… Ce mai, avea simpatia noastră colegul din Tel-Aviv care, în acele clipe, s-a apropiat la doi paşi de dl Iliescu şi, exaltat, emoţionat, i-a spus: „Domnule preşedinte, noi nu vrem să jignim România, noi respectăm şi iubim această ţară, dar nu putem rămâne aici”. Preşedintele ridică ochii oarecum peste capetele noastre, privind… da, întorc şi eu capul, pentru ca, la spatele meu, pe scări, să-l văd pe C. V. Tudor, în costum alb, cu ochelari negri, cu mâinile la spate, într-o poză de aşteptare a ceea ce ar putea urma. Shaul cu Florin îi mai spun ceva preşedintelui, din care înţeleg că dânşii protestează contra prezenţei  „antisemitului CVT”, iar acesta coboară de pe scări, la un pas de mine, se opreşte la un pas în spatele lui Carmel, aşteptând ca acesta să-şi termine tirada. Preşedintele îi spune oaspetelui israelit că dl CVT e senator şi el nu-i poate interzice accesul la Cotroceni. Dar nu mai mult. Preşedintele nu vrea să spună şi alte cuvinte. Shaul cu Florin se retrag, în timp ce CVT zice: „Ce s-a întâmplat, dle preşedinte? Din contra, eu am crezut să-i întind o mână, că poate facem o punte de legătură…” Preşedintele tace. Uimitor, dar tace şi arogantul CVT. Shaul, Florin, Ulici şi încă cineva – se retrag.

Noi asistăm la un concert de scurtă durată, dar de înaltă calitate. Apoi – sala de recepţie. Peste vreo oră, sau poate ceva mai puţin, reapar Ulici, Iaru, Carmel cu soţia sa născută la Riga. Înţelegem că între timp au tratat cu preşedintele. CVT plecase. Noi profităm de generozitatea culinară a Palatului de la Cotroceni. Sigur, dl Iliescu n-a prea fost cavaler, invitând scriitori care nu prea sunt înghiţiţi de alţi scriitori… Ion Brad, Mihai Ungheanu, Emanuel Valeriu, Tatulici, alţii… Cine poate şti cum s-a făcut regia prealabilă, de protocol în culisele recepţiei?… Dar…

În fine, peste vreo două ore, aflăm că CVT a fugit repejor la televiziune şi i-a batjocorit pe neptunişti… În zilele următoare, urmează un scandal în presa culturală. Uniunea Scriitorilor l-a acţionat pe CVT în judecată, pentru injurii, calomnii etc. Aşa a fost…

(Aha, sau – încă ceva: dl Iliescu, însoţit de Mărgineanu, noul ministru al culturii, s-a întreţinut ceva timp în anturajul grupului pruto-nistrean…)

Intenţionam să-i iau un interviu Ninei Cassian. Dar, a doua zi după călătoria în Deltă, poeta… nu mai are voce! „Mi s-a  rupt”, zice abia auzit. O rog ca, atunci când îi revine glasul, să-mi spună. Însă la recepţia de la preşedinţie dânsa mă mustră: „Ai zis că-mi iei un interviu, dar nu te-ai ţinut de cuvânt”. Eu: „Doamnă Cassian, Doamne fereşte, parcă era problema lipsei de voce, vă rugasem, dacă vă revine…” Etc. Rămânem neclarificaţi. Iar când l-am solicitat pe Dumitru Ţepeneag, a acceptat, dar să-i dau chestionarul scris. N-am reuşit să-l elaborez… Ocrotit de soţie, Nicolae Balotă aşa şi nu a găsit timpul necesar şi potrivit ca să discutăm, cum ne propusesem.

Ei bine, am două dialoguri consistente cu Nicolae Breban şi Adam Puslojić. Plus volubilul, pigmentatul cu umor interviu cu maestrul fotograf Vasile Blendea.