În orizontul conştiinţei
În deplina
năzăririi pace
se face
că-mi văd propria
conştiinţă
sau fire
(dacă eventual
există vreo deosebire
între conştiinţă
şi fire);
oricum
ceva ca o câmpie
netedă întinsă
încât de-ar fi
să-ţi fugă câinele de acasă
pe necurmata
netezime
l-ai vedea şi a
treia zi alergând undeva
a slobozenie
peste câmpia întinsă care
pentru propriu-mi
văz rămâne nici pe departe cuprinsă
între
orizonturile unei intimităţi omeneşti (vă daţi seama
aceasta ar fi
imensitatea imensităţilor – intimitatea omului)
iar undeva nu
prea departe
(ca să pot
distinge contururi) zăresc parcă
silueta unui mare
truditor
să zicem – cu
oarece confuzie – Confucius
sau poate
ceva mai tânărul
decât el Socrate:
stă
aşa
încovoiat din
spate
în mână cu un
chitonog rudimentar pe care
îl tot înfige
îl tot înfige în
conştiinţa
sau în firea mea
sădind ceva…
sădind ceva…
sădind ceva…
Început şi final de spici
În memoria lui Ioan Flora
Onorată audienţă
onorată insistenţă
poezia se cam ascunde de lume
sau
aşa ar trebui să fie
unde şi unde
de loc
de timp
şi electromagnetice unde
şi unde
în discreta s-ar părea răspândire
până peste infinit
până peste fire
de om sau de mac
sau peste simplul raţei mac-mac
mereu ca un atac eşuat
întru comunul acord
dar şi atac de cord
al tău la propria ta persoană
încât
până a iscăli aici
iluzoria poezie
chiar ai putea muri
firea-ar să fie… – ea
poezia poezie…
Metafora ca magie
Ce să vă spună el
despre trucul de magie
pe care îl
pregăteşte
cel puţin în
metaforă?...
E un truc sui
generis abstract
însă – crede
poetul – deloc mai puţin captivant
decât magnificele
trucuri de circ...
Imaginaţi-vă că
el
poetul magician
în plină savană
sau la menajerie
îmblânzeşte instantaneu
o zebră sperioasă
care
devine docilă
ascultătoare
lăsându-se luată
pe sub una din dungile sale negre
ca de frâu…
Peisaj cu hiene
zbiară,
zbiară zebra
muşcată de fiară
muşcată de fiară
Ion Stratan
Între amurg şi
noapte
orizonturile
circulare ale savanei
toate
haşurate de
crengile baobabilor
rare
contorsionate
de parcă
în haită
hienele fug în
gură cu
câte un mănunchi
de dungi smulse
din trupul
zebrelor sfâşiate.
Fragment torid
Tropice cu mereu
inflamate amigdale
de portocale
cu banane
bălăngănite peste creştetul creţ al lumii
cu nuci de cocos
zadarnic ameninţătoare peste spinările rinocerilor
cărora li-i în
corn de bombardamentele fructifere
pe când în
maimuţe dă teroarea bucuriei tribale
iar zebrele par
clape albe
clape negre –
piane legănate agale
precum cocote pe
sub cocotieri
în ţara cu
reginele tobelor de carnaval
cu elixirul
vieţii
şi mirtul morţii
cu luxul
exuberant al savanei în sărbătoare
dar şi cu
vulgaritatea fericirii ordinare
giugiulitoare
prin acareturi sordide…
Haloul lunii şi
cearcănele
1
Pin geamul casei
vechi
se poate spune –
chiar părăsite
priveşti
fascinantul halo al lunii.
Înainte de somn
când perdeluieşti
fereastra
din faldurile
draperiei se desprind două-trei molii
care parcă ar
trece prin
celestul halo
multicolor.
(În
tinereţea ta de
poet
prin aureola
lunii treceau
gâştele
haikuurilor japoneze…)
2
…din nenorocire
cândva
luna va ajunge nu
doar poluată
ci şi poluantă
precum
un Cernobîl
cosmic... În fapt de noapte
pe fundalul ei
vânăt-auriu
atât de liricele
gâşte din poezia japoneză
se vor
proiecta-vedea ca la röntgen: nişte
biete schelete în
zbor...
Răscruce
Din păcate
la intersecţia destinelor omeneşti – niciun semn rutier…
Sudorul, sufleorul…
Apus.
Ce ar mai fi de
spus? – Pur şi simplu
la orizont
zadarnic încearcă
sudorul solar
să unească cerul
cu pământul;
pur şi simplu
zadarnic încearcă
sufleorul
să sufle din
înalt replica uitată – omul
demult nu mai are
ce replica
odată convins că
în lumea sub-cerească de fapt
nu are vreun rol
ca să nu mai
vorbim de scop…
Sau altfel spus
în zori
sau la apus
omul rămâne a fi
sufleorul lui Dumnezeu...
Suflă
în spuma rece a
eternităţii pustii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu