DIN POEZIA AVANGARDEI RUSE

Boris LAPIN  (1905 – 1941)

E un nume ce ţine de istoria expresionismului rus, fiind fondatorul Asociaţiei „Parnasul moscovit” (1922)  ce a fuzionat cu grupul lui Ippollit Sokolov, afin ca poziţionare în contextul „dezordonat” al avangardismului, ce s-a manifestat în perioada anilor 1919-1922, când, în tragice rocade de răzmeriţe şi războaie, se prăbuşea ordinea socială obişnuită, se depreciau brusc valorile tradiţionale şi se stingeau fulguraţiile iluziilor pozitiviste. Astfel că şi versurile lui B. Lapin învederează tocmai trăsăturile specifice expresionismului: descătuşarea conştiinţei individuale, antiestetismul, impulsiunile instinctuale, patosul utopic şi grotescul, interesul faţă de formele primare ale artei, fiziologismul, erotismul ş.a.

Până a fonda „Parnasul moscovit”, în 1920 Boris Lapin aderă la grupul expresionist al lui Ippollit Sokolov, alături de Boris Zemkov, Serghei Spasski şi Evgheni Gabrilovici. Exaltatul I. Sokolov declara: „Expresionismul, mama dracului, prin importanţa lui istorică va însemna deloc mai puţin, decât simbolismul sau futurismul”. Însă împreună cu Spasski şi Gabrilovici, în cadrul respectivei mişcări Lapin reprezenta ca şi cum „dominanta centrifugistă”, în tandem cu Sokolov antologând volumul cel mai interesant, „Expresioniştii” (1921). La acea vreme, B. Lapin nu avea decât 15 ani, versurile sale remarcându-se printr-o bogată cromatică intonaţională şi energie de, să zicem, clavir bine temperat.

Între timp, poetul devine student la Cursurile superioare de literatură „V. Briusov”, iar în 1921 – membru al Asociaţiei „Centrifuga tinerilor”, curând organizându-şi – precum menţionam – propriul grup „Parnasul moscovit” cu editura omonimă la care, peste un an, apare volumul său şi al lui Gabrilovici „Fulgerătorul” (Molnianin). În prefaţă, Lapin scria: „Vocea liricii se revarsă doar de pe acele culmi, pe care strălucesc cuceritoarele şi netrecătoarele nume ale uncheşilor noştri: Aseev, Aksionov, Bocher, Bobrov, Ehrenstein, Pasternak şi Hlebnikov, cu care astăzi aproape se şi epuizează luminosul expresionism universal”. A se reţine că Becher şi Ehrenstein sunt reprezentanţi ai expresionismului german, venerat şi de Sokolov. Concomitent, Lapin traduce din versurile „marelui poet al expresionismului timpuriu” Alfred Lihtenstein, din cele ale lui Georg Heim şi Jan van Goddis.

A intrat în polemici acute cu cei care vroiau să transforme futurismul într-un fel de fracţiune a partidului bolşevic, într-un „comunismo-futurism”.

A mai publicat „A 1922-a carte de versuri” (1923), fiind considerat autorul care a încheiat mişcarea interioară a expresionismului rus (poate că doar a celui moscovit), chiar dacă prietenul său I. Sokolov susţinea că expresionismul e pretutindeni: „...în gândire, artă, tehnică, existenţa cotidiană, alură, în maniera de a vorbi, în modul de a-ţi tăia unghiile”. În 1923, falanga expresionistă se dispersează.

PALMIRA

Vânt. Aerul miroase a măline.

În lăzi sunt potrivite funduri grosolane,

Fiece snop peste argila uscată

Îşi ascunde buzele în rozele palme.

Fiece snop e alb drăcuşor de tapete,

Vorbirea lui – săracă, peste grumaz aruncată

Şi-un stilet scurt ce trage, suge arama

Din cartuşiera timid desenată.

Secara-aromată, boboasă, ca praful de tun

Cu greblă putredă de pe acoperişuri n-o vor da jos

Santinelele lipăind prin noroi ca-n sirop

În jurul tupilatului turn de pază, nervos.

Liza, cosiţele tale, Liza, dimineaţă a le vedea,

La-ntâmpinare toamnei şi florilor de nu-mă-uita,

Toamna ce pâlpâie-n rug-de-zmeură

Ca un foc pe butoaie şi pe un fel de ciubere, ceva.

Doamne al turturelelor ce gurluie în rămuriş,

Doamne al iepurilor ronţăitori de varză,

Ieşi din căsoaiele de prost gust,

Vino sus şi din soare nu ne înţepa cu raza piezişă.

Curând vine moartea. În ceaţa-n vrejuri de hamei

Ea va detuna, ca şampania din sticle destupate.

Aici heleşteiele cu ştimele lor durdulii

Se întorc cu ceafa, cu vineţiile spate.

 (1920)

*        *       *

Cu răul tău, puhavă iarnă,

Curând o să mă scoţi din minţi,

Zilele-nfloresc cu, iată,

Pasiunea-buze-mari

A palmei, vai! cam degerate.

Şi ce-ar fi de făcut cu ele,

Zilele-ţi prea înrăite? –

Să le sfâşiem-cordele,

Cu botul cald să le-apăsăm?

Stele-n geamul C.P.M.*,

Noapte, o răceală tandră;

Mâna oarecui, jilavă,

Subarboretul bate arşice.

Noapte. Răvăşiţi nămeţi.

Deşteaptă, plată, fruntea moartă

De sub sticlă se hlizea

La bocitorii păguboşi.

Muză, grabnic te ascunde!

Ca între degetele-n tremur

Pana – tu să zbori în lume;

Ca pana în acces dement,

Versule, te rotunjeşte

Caşcavalului asemeni.

Catrafusele îţi ia,

Scumpul meu idol geros.

______ 

*C.P.M. (în original: M.P.K.) – probabil: Comitetul de Partid din Moscova.

GENIUL SECOLELOR

Sărutând gâtul podişului,

El vomita cu mândrie sângele-val,

Ca un cartuş sărit din încărcător

Şi citind din Barry Cornavall.

O, şi atunci, a stafide şi chec,

Se copsese geniul în praful gustos

Şi, imitator, căzând brusc

În braţele mele de părinte gelos.

 

LUI V. V. HLEBNIKOV

Ieri, cotul lui azuriu

Atins-a clape plate de clavir

Şi răsună un paşnic croncănit,

Al matinalei stelei respir,

Pe când căruţaşa cu mutra sătulă

Sfătuia: „Vorbeşte, arzi, dă-i zor”,

Fără să atingă hexacordul

Deplinei genialităţi a zărilor.

Iată-l aplecat peste strunele lirei –

Pieptul, gâtul de cal înhămat,

Şi s-au topit porţile zilei,

Şi stelele fructele exotice şi le-au scuturat.

 

FUM

Lui I. A. Aksionov

Acolo unduieşte un fum mângâios

Mai minunat decât raiul sadea

Şi tihnit se-aude Be-Zet* aiurind –

Moartea mea, viaţa mea!

Ce sălbatic pluteam, simţind

Al neeuclidienei zile plan-canava,

Pe care sufletul din paradis

Precum cărbunele-n sobă va intra.

Şi-nainte de lovitura-n eternitate

Sufletul meu se va retrage resemnat,

Urmărind, cum rotindu-se, grenada

Îşi termină zborul arcat,

Ca o albastra apă pe aţă

Atârnă, spre-a cădea pe vecii,

Picăturile dese de aburi ce sunt

Chiar pleoapele bolţii cereşti, vineţii.

______ 

*Be-Zet – probabil, este vorba de ziarul berlinez, celebru în epocă.

 

DUPĂ LUPTĂ

Morţii sunt îngropaţi,

Pământul e arat;

Ogorul gras

Cu ierbi s-a-nveşmântat.

Ici-colo, pajiştea

Cu hârleţul fu râmată

Şi, scofâlcite, sinistru

Boturi de cizme se arată.

(1925)

SOARTA EROULUI

John Gilpin was a citizen

Of credit and renown.

     W. Cower,

      The diverting history of J. G.

Oamenii înnebuniţi

Nu ştiau nimic

Şi, drept a vântului minunată jertfă,

L-au crescut voinic.

El se familiariza cu tainele,

Se chinuia, clocotea,

Şi pentru periferiile terestre

Menita soarta şi-o abandona.

Iar înainte de moarte

Spuse înnegurat:

„În oglindă, în chip de hermină

M-am văzut, m-am visat”.

Traducere şi prezentare de Leo BUTNARU