DRAMATICĂ ANIVERSARE CERNOBÎL...

ÎN PATRAFIRE DE CAUCIUC

        (cernobîl)

                        De profundis clamavi ad te, Domine!

De jur-împrejurul-(înjurul!) staţiilor atomice avariate

pe varul pereţilor transpare

conturul gri al şoarecilor care (mai) vieţuiesc

în murii monumentelor de arhitectură. Chiar şi

prin fierobeton răzbat siluietele vecinilor de bloc,

unii

în indiscrete poziţii de cuplu luat cu dragostea

alţii

surpinşi în (indis)poziţii de cadavru.

                                                                   Radiaţia

developează până şi voluptatea morbidă a declasării

şi mişcările tenebroase ale materiei sufleteşti. Totul e

un orizont nihilocentric al disperaţilor

etern nelămuriţi în ideea despre idee, în

fiinţarea verbului a fi şi desfiinţarea verbului a muri. Lume

disperată şi terorizată de ideea fixă despre ideea în

mişcare sau repaos, intuită încă de la naştere când

ne dăm obştescul început, concomitent dându-ne deja şi

ceva din obştescul sfârşit din

de-a pururi (şi) ziua cea de mâine golită de

vremelniciile ambiţiilor omeneşti. Dimineaţa

în Valea Plângerii, buciumul sună cu jale, îi răspunde

cu disperare cavalul/calvarul trezit de dinamica şovăielnică a

zefirului din care a rămas doar numele sonor, nu

şi romantismul, poezia sau mirajul dragostei. Chiar dacă

se întâmplă ca unii să aibă norocul revenirii din

Valea Plângerii pe Culmile Cântecului – şi aici aud

tânguioasa dinamică primar-eolină a zefirului de-Apocalipsă

murmurată a prohod de patriarhi în patrafire de

cauciuc. În bătaia radiaţiei sau poate chiar a

binefăcătoarei lumini – la

picioarele noastre  umbrele freamătă

                    para-arghezian: – Niciodată primăvara nu fu mai radioasă

sufletului nostru radiat de moarte în

vremuri când în textualism năpârlesc ghilimelele, când

maeştrii de virgule (ne-cântăreţi) rămân şomeri şi când

poeţii au (unii) (alţii nu au)

nevoie de o nouă  î n c o l o n a r e   v e r t e b r a l ă

această dihotomie întâmplându-se din

motivul că este aproape acelaşi lucru să

ţi se dea un loc între cuvinte, printre cuvinte sau

în cuvinte –

                     pretutindeni tăcerea e cea mai mare şi

totuşi

din adâncuri striga-vom către tine, Doamne!

19.IV.2002