ACUM UN SFERT DE VEAC (Jurnal cu scriitori)

                                       ACUM UN SFERT DE VEAC

(jurnal cu scriitori)

24-28.X.1990

O nouă călătorie peste Prut, la Zilele Sadoveanu (110 ani de la naştere). Nou, în raport cu celelalte vizite: casa-muzeu „Sadoveanu” din Iaşi, o instituţie „N. Iorga” din Botoşani (din mersul autocarului), popas la Ipoteştii lui Eminescu (strângem nuci, unii ca amintire, iar alţii folosindu-le pentru destinaţia lor directă. Nu e un păcat, nu?)

Vizită la Voroneţ. O prelegere mai detaliată a ghidului-părinte mă edifică asupra lucrurilor care mi-au scăpat dăţile precedente. Cu Ruxandra Mihăilă depunem şase lumânări la mormântul lui Petre Comarnescu, încărcat de simbol şi sens filosofic.

La Iaşi, trec pe la „Convorbiri literare” şi „Cronica”. Al. Dobrescu îmi solicită ajutorul ca să adune materiale pentru un număr special al „CL”, elaborat cu concursul basarabenilor. Ioan Holban s-a întors din Franţa.

La Palatul Tineretului din Iaşi fac nemijlocit cunoştinţă cu regina cântecului popular Sofia Vicoveanca. A venit de la Suceava, pentru a evolua în programul artistic dedicat Zilelor Sadoveanu (onorariu: 2 mii de lei). Îi dăruiesc cartea de proză. Îmi zice: „Domnule Butnaru, soţul meu e ziarist la Suceava şi rogu-vă scrieţi un gând oarecare ca să-l plaseze în publicaţia la care colaborează”. Ce soaţă grijulie! Pe lângă atâtea ale ei, nu uită şi de bunul nume al soţului.

Mai fac cunoştinţă cu poeţii „antagonişti” Emil Brumaru (basarabean de la Bahmut), Horia Zilieru şi Emilian Marcu. Toţi vor să vină la Chişinău, însă – păzea! – în companii care le convin, nu cu X sau Y. Noi ar trebui să ştim cine şi cu cine sunt compatibili, în ce relaţii se află… Tristeţi româneşti… De pretutindeni.

La „Convorbiri literare” îl cunosc şi pe Mahai Ursachi: adusese vreo trei pagini cu rânduri (observ de la distanţă) tipărite rar, ca nişte adagii, fraze, proverbe. Emil Brumaru ia legătură cu tipografia şi cere să se caute loc pentru textul adus de renumitul poet.

Vine vorba (cum?) despre Nichita Stănescu. „Poetul de rahat”, zice Mihai Ursachi. „Mi-a fost prieten, n-am avut nimic cu el, dar, ca valoare, e un poet de rahat”, mai adaugă. Zice că, acum zece ani, cei de la „Timpul” i-au publicat cam „dosit” textul despre poezia lui Nichita. „Îmi aparţine, a circulat în manuscris, a fost cunoscut şi de ce să mă dezic de el?”, face Ursachi.

12-19.XI.1990

…Spre Bacău, luăm trenul de Piatra Neamţ. Vagoane etajate, prost întreţinute. Staţionări frecvente, aflux şi reflux de navetişti. Istorisirea domnului care a lucrat la amidon, apoi la fabrica de bere; sincera sa confesiune că nu se va putea lăsa de consumul lichidului blond: „I-am spus directorului: sunt om primitiv, dar am răspuns la orişicare întrebare”.

După 4 ore de semi-chin, la Bacău suntem întâmpinaţi de excepţionalul coleg şi om Sergiu Adam şi de colegul său de redacţie Iacob Florea. Mai aşteptăm un sfert de oră pe peron, soseşte trenul de Suceava, din care coboară Marcel Mureşan.

La hotelul „Decebal” îl cunosc pe Laurenţiu Ulici care îşi uimea confraţii băcăuani prin erudiţia sa literaturologică. Aceştia alegeau, în mare discreţie, un scriitor pe care, după 15 întrebări la care se cerea a răspunde doar cu „da” sau „nu”, ori „nu ştiu”, Ulici identifica scriitorul. Se ghicise chiar şi… pe sine! Băcăuanii insistă să fac şi eu o alegere. O fac, spunându-i numele ales lui Adam. Ulici interoghează. Însă criticul eşuează! Nu l-a ghicit pe… A. E. Baconsky! Bucurie în rândul băcăuanilor. Ulici cam dezorientat. Prima sa „înfrângere”. Mă rog, joc de literaţi maturi.

Marea surpriză: la Centrul Internaţional „Gheorghe Apostu” sunt declarat unul din laureaţii premiului revistei „Ateneu” pentru poezie şi publicistică. (Da, am apărut aici cu două eseuri şi un grupaj de poeme.) Primesc distincţia împreună cu reputatul Zigu Ornea (premiul special), Eugen Uricaru (proză), Laurenţiu Ulici (critică literară), Cristian Teodorescu (autori tineri). Premiul mi-l înmânează Eugen Simion. Tot aici îl cunosc pe Nicolae Manolescu cu care, în aceeaşi zi, împreună cu Sergiu Adam, mergem la întâlnire cu elevii liceului „Bacovia”. Atmosferă excelentă. Adolescenţi bine instruiţi, curioşi. Cineva citează din poezia… mea. Surprins. Flori şi autografe. Manolescu îmi solicită versuri pentru „România literară”, iar Ulici pentru „Luceafărul”. (Ar fi să fie primele mele publicaţii în aceste prestigioase reviste.)

Un om de mare suflet şi incontestabilă erudiţie – poetul Octavian Voicu (Puşculiţă) ne este ghid în drumul spre Tescani – locuri legate de destinul lui George Enescu. Facem popas la două vechi bijuterii de artă rurală: bisericuţele de lemn de la Luncani şi Merişor. Admirabile!

La Tescani este şi veşnic va fi prezent spiritul lui Enescu. Aici fusese exilat şi actualul ministru al culturii, Andrei Pleşu, vizităm şi biblioteca pe care o îngrijea el, cu volume numerotate şi ordonate de subtilul estetician-filosof.

Domnul Voicu face tot posibilul să ajungem şi la Valea Arinilor. Vizităm şcoala, biserica, satul, casa directorului, dl Pruteanu. Moldovenii rămân moldoveni: generozitate, omenie, căldură sufletească, simplificare la maximum a etichetelor pretenţioase, inutile.

Bacăul – tradiţional târg moldav. Patria lui Alecsandri şi Bacovia. Asistăm la deschiderea casei-muzeu a bardului de la… Bacău (fireşte, şi de la Mirceşti). Întâlnim mulţi basarabeni: pedagogi de la Orhei, bibliotecari chişinăuieni, Pavel Savin de la Teatrul „Luceafărul (Chişinău), elevi, studenţi basarabeni care învaţă aici.

Monumentul lui Bacovia, curios şi… înviorător. Expoziţia marelui nostru contemporan Horia Bernea.

Destăinuirile deloc plăcute ale lui Ulici la adresa lui V., , L., D. etc. Despre unul din aceştia, Pavel Savin remarcă… remarcabil! – „Cum să-l aibă la inimă, dacă el vine la români cu ţinută de reprezentant al… Uniunii Sovietice?”. Fireşte, prea multă politică, laudă plângăreaţă – în loc de artă, estetică, sentiment şi gând ales. Aceasta îi supără pe Manolescu, Ulici, pe alţii care nu ţin la Păuneascu. Alături de ai noştri, Ulici făcu praf din Ioan Alexandru… De, pluralism şi tulburare de opinii… Să ne ascultăm…

Vizităm oraşul. Biserici vechi, atelierul unde se confecţionează mobilier pentru lăcaşele de cult.

În seara de rămas bun, la Bacău l-am cunoscut pe Nicolae Preda, fratele marelui Marin Preda. Azi, la telefon, D. îmi spune că preabunul bătrân mi-a expediat nişte cărţi – sunt nerăbdător să văd acest dar ce-şi sporeşte înzecit valoarea datorită inimii din partea căreia vine.

Apoi, capitalul oraş Roman. Minunata familie Agachi! Locul unde a fost decapitat Miron Cosin, bustul cronicarului. Renumita episcopie de Roman.  

27.XI.1990

La Chişinău – Petre Stoica şi Anghel Dumbrăveanu. Veniţi la invitaţia Centrului de Artă şi Cultură, unde se află şi un reprezentant al României. „Centrul şi reprezentantul” se comportă mişeleşte, „uitând” de invitaţi. Aceştia ajung, fireşte, la Uniunea Scriitorilor. Şi bine fac. Stăm la taclale. Stoica e un poet bun, dar un vorbitor non-stop, cu reluări şi repetări uşor… bătrâncioase. Pe alocuri, neinteresant. Probabil, din cauza oboselii şi alcoolului. E până peste cap în politică minoră, cotidiană şi tulbure. Scrie, zice, mult pentru presa răspândită abitir şi pestriţă la maţe. El, care, mai zice, în viaţă nu a prea făcut publicistică, ţărănist şi aproape de 60 de ani.

Anghel Dumbrăveanu e cu figură de ascultător care îşi ispăşeşte anumite „ceauşisme”. Anul trecut, la 12 decembrie, l-am cunoscut aici, la noi. Era împreună cu Dumitru Radu Popescu şi Mircea Radu Iacoban, veneau de la Moscova.

Primesc o invitaţie de a participa, împreună cu soţia, la 30 noiembrie a. c., la recepţia de la ambasada română din Moscova. Regret, însă e prea aiurea de departe. Se vede că domnul Ioncu Râpan a reţinut numele şi casa noastră, unde l-am avut de oaspete.

 Sfârşit de noiembrie – început de decembrie

Graţie întâmplătoarei întâlniri cu Ion Gh. Şvitchi (ieşeam din librăria carte străină), îl cunosc pe mitropolitul Olteniei – Nestor Vornicescu (îl vizităm la etajul 19 al hotelului „Cosmos”). E basarabean de la Lozova/ Vorniceni. Multă discuţie, câteva sticle de şampanie. Doct, informat. A mizat pe ştiinţa de carte, rămânând, în acelaşi timp, fire simplă, dar forte de codrean. Are păreri destul de nefavorabile despre ardeleanul Bănulescu-Bodoni („lacheu ţarist”! – zice). Îmi dăruieşte o superbă carte a sa – „Biruit-au gândul”, editată luxos. Şi o alta, „Aethicus Histricus” – muncă de cercetător atent şi meticulos (a fost bibliotecar la mitropolia ieşeană).

Alte întâlniri/ reîntâlniri: Radu Cârneci, Vasile Andru („Viaţa românească”), Ioan Adam, Arcadie Donose, Gheorghe Popa (Bacău, Centrul Internaţional de Cultură „Aposu”), Octavian Ghibu, alţii.

Oricum, atare cunoştinţe vor fi mai frecvente, deoarece am acceptat, în sfârşit, postul de şef la relaţii literare la US (funcţie de vice-preşedinte).