Boris KUȘNER
(1888 – 1937)
Născut în orașul Vitebsk. A
editat două cărți de versuri – „Semafoare” (1914) și „Taurorespiruri: Poem”
(1918). Alte două volume ale sale, „Cel mai dârz de pe stradă” (1917) și „Mitingul
palatelor” (1918), ar trece drept proză futuristă experimentală. Fragmente din
„Mitingul...” au fost incluse în „crestomația revoluționară a futuriștilor” –
„Cuvântul nechezat” (1918).
Boris Kușner a fost unul din
organizatorii OPOIaZ-ului (Societatea de Studiere a Limbajului Poetic), scriind
eseul „Despre aspectul fonetic al limbajului poetic”.
După revoluție, pledează pentru colaborarea artiștilor de stânga cu noua putere. Printre altele, îi critică dur pe editorii „Gazetei futuriștilor” (1918) D. Burliuk, V. Kamenski și chiar pe V. Maiakovski pentru, considera el, insuficient angajament politic. În ziarul „Arta Comunei” lansează ideea constituirii grupului „comfuturilor” (comuniștilor futuriști). A mai fost membrul LEF-ului (Frontul de Stânga al Artei). Jertfă a represaliilor stalinismului. Reabilitat post-mortem în 1957.
În traducerea lui Leo BUTNARU
Porni-vom pe urma cornutului elan, prin taiga:
Rânduri, se-nșiruie, inelat, noi vetre, localități – deja
Să strângem plase, capcane, lăsând să se plodească
Neamul rapacilor lupi agonizând a salvare!
Și uscat ienupăr se înclină-n vâlcea,
Neliniștite strune de zare și stea.
Bătrânul voinic o ia pe lângă rarele crânguri;
Șarpele a fost să-l încolțească odată –
Dus de sănii sau de șa legănată.
Multora le găuriră sângele – vene desfundate...
Coardele vocale în noduri gordiene legate.
Și nu mai cântă decât lungile ierburi, departe,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu