CHIAR UN COŞMAR?...

În colective, asociaţii, instituţii se iscă certuri interne care ne dezbină. Să ne amintim că la 1453, când sultanul Mehmet al II-lea a asediat Constantinopolul, marea majoritate a acestei urbe era antrenată în discuţii aprige teologice, inclusiv dorind să clarifice de ce sex sunt îngerii. Constantinopolul căzu.

Să nu uităm că şi noi suntem asediaţi. Dacă nu dorim ca, direct sau implicit, să apropiem dezastrul naţional, avem datoria de a ne păstra unitatea. În caz contrar, chiar nemeritând, marile învinuiri vor cădea pe seama intelectualităţii, în special – a scriitorilor.

HELGEA ŞI HÂRCA PIRATULUI

De la Tulcea, ne îmbarcăm pe nu prea marea navă de călători „Moldova” care, desprinzându-se de chei, o ia în aval pe braţul Dunării ce poartă numele oraşului spre care ţinem să ajungem – Sulina, cândva – cel mai porto franco din România (în comparaţie cu Brăila şi Galaţiul care aveau acelaşi statut de porturi libere). Această localitate din extremitatea estică a ţării nu este conectată direct la reţeaua rutieră din România, la ea putându-se ajunge doar pe apa Dunării sau a Mării Negre.

Răsărit de soare pe Dunăre, Braţul Sulina.

                                     
                                           Din Arsenalul Marinei Regale.
                Ce însemna faptul că Sulina era un port liber, al facilităţilor şi privilegiilor fiscale? Să zicem, dacă în oricare port european obişnuit muncitorii navali erau răsplătiţi cu câte o liră pe zi, aici câştigul lor era de 4 lire. 

DACĂ...

12.X.1990

Ieri, şedinţa consiliului US. Dezastru la toate punctele. Harababură de interese, intenţii şi emoţii prost camuflate şi, deci, necontrolate. Luptă pentru glorie şi privilegii iluzorii. În seiful lui Cimpoi, alături de carnetul de membru al US depus de Lari, s-a adăugat cel al lui Galaicu-Păun. Tânărul l-a deţinut doar vreo săptămână-două.

PAGINI DE JURNAL 1990

25.IX.1990

Dis de dimineaţă, citesc „Încercarea labirintului” de Mircea Eliade. O carte pe care am adus-o de la Iaşi (16-22 septembrie a. c.) împreună cu altele, făcute cadou de generoasele gazde: Constantin Noica, „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, Jorge Luis Borges – „Cărţile şi noaptea”, A. P. Samson – „Eseuri despre gândire” şi – graţie lui Cornel Ştefănache – „Le dicttionaire de notre temps” (Hachette). (Cică V. V. cerea… două!) Această ultimă comoară este, se vede, dar din dar: probabil, francezii i-au oferit Bibliotecii Universitare din Iaşi (Ştefănache e director aici) un lot de ediţii rare, necesare românilor.

Călătoria în Moldova de dincolo cu ocazia Zilelor Alecsandri, împreună cu Vasile Vasilache, Gheorghe Vodă, Vasile Romanciuc şi Andrei Burac. Cu o echipă de la radio sosiseră Anatol Ciocanu, A. Osadcenco, actorul Constantin Constantinov. Apăruse de la „Tocono” Serafim Belicov.

DESPRE CUVINTELE NOASTRE

 
          La editura "Cartea Românească" este pe cale să apară cartea-mi de proză memorialistică şi eseuri, cioperta căreia o prezint aici, plus un fragment din domeniile ei.

[Despre cuvintele noastre]

Serile, mama ieşea din ocolul pentru vite cu doniţa ce aburea, în care cădea luna, făcând faţa laptelui asemeni florii de răsărită. Dimineaţa, la geam – pomul cu goldanele coapte, mari, precum o posibilă rouă căzută din lună. Se luminează de-a binelea şi de-acum peste sat fac tumbe hulubii furtunatici. Mirozna afionilor răzbate din adâncul grădinii... (Apropo de afion: unul din vecinii noştri, badea Alexei Creţu, tatăl prietenului meu Vaniuşa, avea o dojană oarecum ciudată, neînţeleasă nouă în toate ale ei: „Afionul cui te are!”, zicea. Ce o fi însemnând... afion? Abia peste ani, DEX-ul m-a dumerit: afion = mac. Zău suna frumos – „intelectualiceşte!” – acea dojană cu: Macul mamei tale de zbânţuit ce eşti tu!) Aşadar, mirozna afionilor răzbate din grădina în care ieri, căutând salvare de la căldura asemănătoare nemiloasei arşiţe tropicale, îmi spuneam, de asemenea naiv, fireşte, că anul acesta vara ar putea fi neobişnuit de lungă, astfel că gutuii şi merii tomnatici ar avea timp priitor, încât, în loc de fructele lor tradiţionale (obligatorii!), să rodească... frumos-anapoda alămâie şi portocale. 

MAIAKOVSKI, fără prejudecăţi

Vladimir MAIAKOVSKI  

(1893-1930)

PORTUL

Cearşafurile apelor au fost boţite sub burtă.

Pentru valuri le sfâşia un alb dinte.

Fusese urlet de sirene – de parcă la hurtă

goarne turnau amor şi pohtă ce minte.

Bărcile se lipiră de leagăne, la fiece intrare,

lângă mamelele mamelor minore.

În urechile asurzitelor vapoare

ardeau cerceii de ancore.

(1912)

NU ÎNŢELEG NIMIC

Intrai la frizer, spusei  – liniştit:

„Fiţi bun, pieptănaţi-mi urechile”.

Dintr-o dată netedul frizer s-a aricit,

faţa i se alungi, ca cea

a unei pere coapte, fragile.

„Nebunule!

Roşcovanule!” –

tresăriră-săriră cuvintele.

Între culmi, sudălmile agonizau ca-n vreme veche

şi în-de-lu-u-ng

capul cuiva chicotea,

smulgându-te din gloată, ca o bătrână ridiche.

(1913)

DAR VOI AŢI PUTEA?

Acoperii cotidiana hartă,

brusc, izbind vopseaua din pahar;

şi oglindii în blidul de piftie

ale oceanului fălci de barbar.

Pe solzii peştilor, lucioşi, de tablă

citii chemări de buze diafane.

Dar voi

nocturne aţi putea cânta

la flautul

înaltelor burlane?

(1913)

AŞA A FOST...

Pagini de jurnal

18.I.1990

Căci pentru (sau: şi pentru) români scria Camus: „Când toţi ne vom simţi vinovaţi, aceea va fi democraţia”. Însă nomenclarutiştii-„poeţi” se consideră lacrimă de nevinovăţie. Ei continuă să mai deruteze lumea. Vicleni. Profitori.

26.I.1990

Fiecare scriitor este întrebat de oricine, inclusiv de colegii săi, dacă nu candidează la deputăţie.