DESPRE CEL CARE, ACUM CÂTEVA ORE, MAI ERA: VICTOR DUMBRĂVEANU

 

Astăzi, în zori, la ora 5, ne-a părăsit colegul, prietenul, prozatorul Victor Dumbrăveanu (20 august 1946 - 4 decembrie 2011). Pe cât a fost posibil, a făcut faţă unei suferinţe necruţătoare, galopante.

Frate Victore, fie-ţi pulberea stelelor uşoară! --------------------------------------------

 

Acestea le scriam, sacadat, dimineaţă devreme, sugrumat de durere, pe facebook, după ce-mi telefonase Doina, fiica Eugeniei şi a lui Victor Dumbrăveanu, dându-mi crunta veste… Cu trei zile în urmă, telefonasem la mobilul prietenului şi colegului meu, dar mi-a răspuns o altă fiică a sa, Dumitra, sosită din Franţa la patul de suferinţă al părintelui. În aprilie, anul precedent, o revăzusem la Paris, după cinci ani trecuţi de la reîntâlnirea noastră într-o zi foarte neagră, pe strada Bucureşti din Chişinău, la înmormântarea mamei sale, a excepţionalei doamne şi prietene Eugenia, care părea inepuizabilă în vitalitate… Victor arăta mai cumpătat, mai potolit, plin de forţă molcumă întru înaintare în vârstă…  

Şi totuşi, părerile, prognozele noastre, ale pământenilor-muritori de rând, sunt atât de incerte… La început de septembrie, când l-am vizitat în loc cu multă verdeaţă, dar… sinistru, Spitalul Oncologic, Victor era optimist, îmi spunea că ar mai avea nevoie de trei-patru luni ca să ducă la bun sfârşit romanul vieţii sale – unul despre batjocura ce a însemnat comunismul şi comuniştii pentru Moldova Pruto-nistreană. Credeam sincer că va reveni în forţă, că va persevera… Că o va revedea pe Flavia, nepoţica sa ce se află la studii în Anglia... Întreaga Familie Dumbrăveanu - Eugenia, Victor, Doina, Dumitra, Flavia, alt Victor, Munteanu, ginerele, - ne-a fost/ ne-au fost vecină/ vecini, prieteni minunaţi în Chişinăul de Sus, pe strada Sadoveanu, unde ne vizitau, uneori, şi alt prieten ilustru, compozitorul Mihai Dolgan, şi poetul Victor Teleucă, şi... Dar…

Adio, Victor Dumbrăveanu… Milostivenia, graţia Proniei, care ţi-a fost parcă arătate ne-împlinite pe Pământ, te vor lumina şi ocroti în azurul zilelor şi în pulberea stelelor nopţilor din tăriile cereşti…

 P.S. Dragă Victor, acesta, din dreapta, e un mac foarte însingurat, cu care am dat ochii şi am discutat în iunie, vara trecută, lângă Casa Scriitorilor de la Neptun, unde se întâmpla să poposeşti şi tu... Mai demult, scriam nişte metafore, pe care ţi le spun la despărţire:

– În lanul de grâu

 în umbra stâncilor sau

 peste scurgerea apei –

                                     oriunde                       

   vă este dat a vă scutura

              roşii petale de maci

                                   totuna

             şi inima mea

             amfora ei fierbinte

voi rânduri

           rânduri o umpleţi...