DE ACUM 20 DE ANI

9.VII.1995

Uneori, sunt întrebat de către cineva, cititor mai atent şi mai pretenţios, de ce la cuprinsul volumului „Spunerea de sine” sunt date doar  numele interlocutorilor mei, nu şi titlurile interviurilor. Explicaţia ţine de o mică, poate că chiar minusculă eroare de calcul a redactorului tehnic: pur şi simplu, nu ajungea o singură pagină (nu filă!). Dacă dădeam şi titlurile dialogurilor, aş fi avut nevoie exact de o singură pagină. Dar nu se mai putea adăuga pagina, în caz contrar depăşindu-se standardul unei coli tipografice. Însă nu se mai putea nici elimina o pagină. Cartea paginată în cea mai riguroasă ordine era deja scoasă din computer şi a reface ceva ar fi fost o intervenţie cam deranjatoare.

Însă aceasta nu ar avea vreo importanţă, dacă nu mi-ar aminti de un caz tragic. Pe multe cărţi de-ale noastre (pe ale mele, e drept, nu) a stat şi semnătura pictoriţei Natalia Tarasencu… Doamna însă nu mai e în viaţă, s-a sinucis!... Unii spun că din sărăcie. Nu a putut să-şi împace demnitatea cu fărâmiturile de pâine pe care, de altfel, nu le avea totdeauna. O fi rămas fără un câştig sigur pentru un pictor de carte, odată ce anul trecut editura „Hyperion” nu a scos la lumină decât… o singură carte…

10.VII.1995

Sâmbătă a sosit la Chişinău cel ce-şi zice prinţul Paul. Cu Ioana şi un alai de vreo 20 de persoane. La USM s-au mai alăturat vreo 20-30. Prinţul vorbeşte destul de corosiv româneşte, în schimb vorbeşte mult. În timp ce era răs-fotografiat de fotograful şi bodyguardul său, personal şi zelos, începuse a-mi spune (mă prezentase Cimpoi) despre colecţiile sale de cărţi – Blaga etc. – pe care le-a recuperat, prin procurare de nu mai ţin minte unde, deoarece Lupeasca nu se prea interesa de ele (aici l-am ajutat să găsească un termen adecvat, ce nu-i venea pe limbă). Fac cunoştinţă şi cu prinţesa: bine clădită, osoasă, tip anglo-saxon; prinţul are ce strânge în braţe. Nu ştiu dacă majestatea feminină vorbeşte româneşte, însă, când făcurăm cunoştinţă, rosti cu „r” dur: „Cu marre plăcerre”.

Deficienţe de organizare: Cimpoi a cam rămas singur la US. Vineri, s-au ciondănit la consiliu pe o cauză eternă: arendarea spaţiilor. Preşedintele invită prinţul în biroul său, unde avea două pahare (la US totdeauna nu ajung pahare…), o sticlă de apă minerală, una de fanta, însă abia de se aşezară ei pentru informări şi tratative, că hoarda năvăli în birou, supraîncărcându-l cu prezenţe întâmplătoare. Din autocarul de Iaşi a fost adusă o damigeană de vin, nişte sticle cu băutură tare… S-a propus să se re-deplaseze, cortegiul, în aşa-numită sală arabă de la Muzeul de Literatură. Eu însă mi-am considerat misiunea îndeplinită, întorcându-mă, eliberat, acasă…

A. Burac mă amuză copios. Cică S. Saka, după ce cercetase nişte liste de la întrunirea PEN de la Salonic, Grecia, i se plânse soţiei că el, preşedintele, figura al doilea după Andrei, plus – fără specificarea că ar fi preşedinte. Bu-u-un! Apoi vin alte liste, cu numele adevăraţilor participanţi la întrunire. (Saka nu a fost prezent la Salonic.) Andrei îl invită pe Saka la atelierul Lenuţei, să-i arate. „Vezi, Serafime, aici e trecut primul Butnaru, eu sunt al doilea, dar nu mă supăr, precum ai făcut-o tu”. Într-adevăr, râsu-plânsu…

10.VII.1995

Îi telefonez lui Nelu Oancea, punându-l la curent că, în câteva zile, îi expediez manuscrisul pentru colecţia „Poeţi români contemporani”. El, binevoitor, îmi spune că astăzi e ziua Chişinăului: îi mai telefonase cineva. Poate Arcadie Suceveanu, să se intereseze de corectură.

Aşadar, posibil mâine să-l întâlnesc pe Marius Herghelegiu, să-i încredinţez manuscrisul şi dialogurile cu Nicolae Breban şi Eugen Uricaru, primul – pentru „România literară”, al doilea – pentru „Contemporanul”.

Am telefonat la B-ca Naţională”, de unde dna Lisnic m-a ajutat să concretizez datele publicării unor poeme. „În legătură cu acest eveniment” şi „Elegie disco” văzuseră lumina tiparului pe 25 iunie, în „TM”, dar, precum spuneam, au fost excluse din prima mea carte, apărând în volum abia în 1993 („Puntea de acces”). Ateismul „militant” nu admitea să se vorbească în poezie despre îngeri. Aceste două mostre le consider demne de a veni ca replică pentru unii răcani pirpirii în literatură, care cred că modernismul, postmodernismul în Prutonistrenia a pornit odată cu dânşii. Fără exces de orgoliu, consider că la nivelul dezinvolt-temerar nu se ridică nici prea mulţi dintre nouăzecişti.

Nu ştiu unde mai există texte publice latineşti în Chişinău, ba chiar în întreaga Prutonistrenie, însă unul se lăfăie pe „fruncea” unui chioşc medical cam sărăcăcios: Sanus populi suprema lex. Chioşc amplasat pe bulevardul Mihai Viteazul colţ cu bulevardul Ştefan cel Mare, de unde, de obicei, iau troleibuzul nr. 23, spre Ciocana.

Îmi telefonează de la Cluj Mircea Vaida Graf Voievod (s-a… îngrafat), cerându-mi ajutorul să-l pun în posesia listei deputaţilor aleşi în localităţile găgăuze. La rându-mi, mă ajută Nicon Pâslaru de la „Monitorul oficial” şi Ion Hadârcă. Astfel, informaţia ajunge la destinaţie…

Azi am luat de la Popică nr. 6 al „Basarabiei”, în care public un grupaj de poeme.

Citesc în continuare „Amintirile” lui Şerban Cioculescu care, probabil, şi ele îmi întreţin apetitul pentru creionările diaristice.