vineri, 27 februarie 2015

ÎNTINS DE MÂNĂ




Definitiv

Boţul de humă cu ochi
învedera probabil dovada
că omul ar fi fost absolut neprihănit
doar în perioada
de până a se pomeni în rai.

Potcoava

De vezi în praful
sau pe asfaltul drumului
o potcoavă
las-o în pace

iar de ai la îndemână o floare
sau un fir de iarbă
pune-o peste ea ca
peste mormântul norocului…
                                              Poate al tău…
poate al altuia…

Lentile

prunc
pe când
prin străvezimea unghiilor
ca prin nişte lentile
urmăream probabil mişcarea
propriului meu sânge
propriei mele vieţi atât de inconştiente
încât
mai eram aproape ca nefiind… –
                                                          mirare Doamne
tocmai de unde poţi face să pornească un poem – din încă
aproape nefiinţa omului…


Senatul

…în mereu bulversatul senat roman
atât de avan 
parcă toate erau de unică folosinţă
la sosire, la plecare (şi rămânere) de lucru, de fiinţă,
de semn, de iluzie, de viaţă, de moarte,
de Cezar & Brutus,
de jos, de sus – acolo
unde fiecare cu altul în contrare
în minte şi jind înălţa o spânzurătoare
ca mecanism de pus în funcţiune
sau în ficţiune,
odată ce nu exista nicio şansă din toate cele presupuse posibile,
ci doar două bile existau – cea albă,
cea neagră
şi urna votului de unică folosinţă
şi sentinţă. Jungherul
şi ungherul
de după care apare asasinul. Brutul sau finul.
Era perpetue lecţie de istorie la care se încerca
de-a afla afluentul ne-aflării de faţă
a dovezilor de loialitate,
neştiindu-se cum să se procedeze cu puţinul care
mai mult nu mai exista nici el,
rămânând sterp păienjenişul analelor prin care
s-ar fi putut face un schimb – ceva, cumva amânat,
până avea să se afle (Nunquam!) de ce,
pentru ce
acel senat
de sine însuşi asasinat.


Detaliu

1982. Ziarist abătut pe magistrala Baikal-Amur.
Din ce am scris
un detaliu cenzurat
mi-l pot aminti:
acolo
în Siberia zăpezilor prin
cetinişul pinilor priveam derutat
un soare kaki…


Rugă şi distanţă

Şi mie mi se întâmplă să mă rog la stele
de bine
de sănătate
însă recunosc
evlavia îmi e încercată de ispita
unor păcate
poate
ruga proiectându-se pe fundalul îndoielii
că stelele sunt totuşi
prea departe…


*     *      *

Doamne
sunt aproape mort
şi tot mai învăţ să trăiesc…

Aşa cred eu
că sunt aproape mort
şi tot mai învăţ să trăiesc
iar tu ai putea să mă combaţi
în ambele cazuri
Doamne…


Întins de mână

Nu nu e obligatoriu să ţii cont de ce spune ocultismul
că mâna reprezintă ca şi cum întregul om în miniatură
că palma e un peisaj cu râuri şi coline terestre
dar şi celeste – ale lui Jupiter Saturn Apollo Mercur Venus…

Nu nu e vorba de însăşi mâna
ci pur şi simplu
de un întins de mână…

În lume
înghesuiala e tot mai mare
şi Eu-l tău se sfârşeşte – da –
la capătul unui întins de mână
în vârful degetelor
în vârful unghiilor mâinii întinse…


Stare

Criză de creaţie?...
Vlăguire?...
Vârstă neadecvată?...

Câteva luni la rând să nu-ţi vină un poem
cu
sau fără rime?...

În fine
câtorva versuri li se face milă
şi vin
se codesc
dar totuşi îţi spun:
– Asta e… Ce să-i faci?... E timpul să te împaci cu gândul
că deja vom veni tot mai rar pe la tine…


*      *      *

De regulă
cei ce ştiu totul
nu visează

adică Dumezeu
o mare parte dintre apostoli
dintre îngeri
şi alte spirite superioare
poate chiar absolute
care
odată ce ştiu totul
nu mai au ce visa
ci de acolo
de foarte departe
vizionează visele pământenilor
care probabil
li se par pe cât de naive
pe atât de interesante...

(...chiar dacă e greu de presupus
cum reacţionează infailibilii ce ştiu totul
la vederea inevitabilelor vise pământene
cam licenţioase
cam consternante...

pentru o mai bună informaţie
e de visat
şi o astfel de situaţie...)


Între

Asta e Doamne viaţa noastră
nici cât o literă
nici cât un punct
în cerescul tău letopiseţ
de chemare la judeţ; asta e –
între

preţul pâinii
şi
lumina fără de preţ.


Judecata de apoi

Dumnezeu va pune întrebări
şi
întru oarece foloase
omul va răspunde. Dar
la un moment dat îl va umflă râsul
dându-şi seama că dă
răspunsuri atât de mărunte
pentru întrebări supra-fabuloase!

Niţel retoric

În raport de rudenie cu literatura
e firesc a mă întreba:
– Eu aş fi feciorul ei
sau ea este fiica mea?...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu