O POETĂ "DE AZI" DE ACUM... 100 DE ANI

    

                                                            PETERSBURG

                                      
                                      Parcă nişte dulăi lăcuiţi pe bulevarde amuşină auto-„Benz”-uri

clănţănesc crenelurile pridvoarelor.

Uniform cu miniu sunt vopsite toate frontoanele palatelor

în fonta grilajelor ascunse-s toate vilele morţilor şi viilor oamenii – asemeni sfincşilor – la faţă – ruşi ar fi iar la trup – nemţi...

Precum fantomele înverzitelor mlaştini inflamante

cinovnicii aristocraţii cu pielea de roquefort

se târăsc în timp obscur-întunecat

şi hohotind convulsiv privesc apusul soarelui.

Iubim Petersburgul. Cât de curând

vom intra în sticla şi oţelul gărilor deformate de ploaie

unde-n piatră-i liniat prelungul bulevard Nevski

unde Petru-i aruncat din şa de calul cabrat

unde împărăteasa Ekaterina cu postamentul

îşi strivi favoriţii şi imperialii vulturi.

*      *      *

În inelul de brocard

Al sumarei rochii

Va trece deşteapta

Şobolăneasă cu nas lung.

Priviţi!

Pufăind rotocoalele liliachii

Ale aromatelor ţigări,

După respectabila coadă aleargă

Fracurile de fontă

Şi frizuri lucindu-şi lacul.

De foame

Se îngreuiază pungile de sub ochi:

Spre-a smulge din gura-mpomădată

(Peşteră în care răsună ecoul creierului)

Ghimpele pupicului.

DIN ÎNTÂMPLARE

Viaţa lui A. Krucionîh

I

Smulgând o pană din

Arteziana havuzului pălăriei verzi

A dumnezeieştii femei-husar,

Cu scuipat în loc de cerneală,

El înjură în public:

Ho-bo-ro –

Ziu-ţin-e-cpum!

În această zi îi făcuse din ochi slava ce purta

Tricou pestriţ!...

II

El o numise Muzică,

O tot târa pe la dispute,

Răsucindu-i în trup un morcov

Şi aurindu-i nasul,

O prezenta tuturor drept –

Privat-docent în domeniul

                                  frumuseţii feminine

Şi a maxilarelor drepte.

O hrănea cu poemoaice*

                                      de cormoran,

Bucurându-se că ea creştea,

Îl depăşea pe el în volum,

După care, ca o namilă de dădacă

Ce-şi joacă în mâini cratiţa,

Îl săltă în palma ei…

III

Şi-atunci, primind recompensă pentru poezii

Şi creieri prăjiţi – titlul

„Gluminăţia Voastră”,

Spumant şi strălucitor,

Ca fiul unui samovar,

Dintr-o dată el se întristă că

Supraveghetoarea sa

E nespus de barosană

Şi plictisitoare,

Precum în New York

Statuia Libertăţii

Pătată de turişti!

Şi-atunci, de ochii lumii,

Pentru public,

Din întâmplare trebui să se spânzure,

Legându-şi şireturile

Cizmuliţelor,

În timp ce el însuşi aluneca

În sertarul transmentalului,

Permiţându-şi să se plimbe pe bulevard

Doar pe timp

                      ploios.

1919

____________

*În origina: „stihinami” – neologism creat, prin augmentare (şi… exagerare!), din rădăcina „Stih” (vers).

ECLEZIASTUL

Lui Aleksei Krucionîh

Aminteşte-ţi de Dumnezeu, până nu păleşte primăvara:

Se vor răzbuna pentru sine anii metalosomnoroşi,

Îi devoră cu rugina aciditatea înţelepciunii –

Şi tremură cel care te ocroteşte de primejduiri,

Pentru că la moară sunt grăunţe-ndeajuns.

Opri-se-va soarele, luna va orbi

Cornul înfigându-şi în cerul purtător de ape

Şi la ţipătul vulturoaicei zburând a profeţie

Omul se va ridica, slăbind prin purificare

Dorind să audă preziceri din torentele ploii,

Înfăşurat de savanele noilor inişti.

*     *     *

Toboşarul atinge cu lăbuţele pieile de antilopă

Precum un iepure alarmat,

În accese de astmă flautul

Ţipă dezgustător de subţire.

Dar vioara s-a rupt s-a desprins uşor

Pornind mai iute ca scrânciobul.

Catifeaua perdelelor e despicată în două.

În colţul cubului liliachiu

Un biscuit mentolat-aromat

În loc de lună

Se va usca la jarul

Lumânărilor verzi....

Apaşule cu cutia instrumentului la gât

Iubeşti dansatoarea de tangou – El Questo*?

1919

_______  

*El Questo (span.) – caşcaval.

*     *     *

Astăzi cerul

risipeşte constelaţii

nefiind în stare a-ţi reţine salivarea amoroasă.

Veşmintele  ferfeniţite se-mprăştiară –

aromitor puf de lebădă

şi pretutindeni e doar vis şi flori...

Sărutul – tot mai îndelung

mai tihnit

ca atragerea de mlaştină...

Trupurile s-au lipit

precum zimţatele oase de craniu.

Deasupra mea – aroma buzelor tale

scoici umede.

Muşchiuloşilor umeri

şi celor firavi – li-i cald.

Nu mai ai puteri de-a zâmbi

de geamătul ce imploră tandreţe

doar ceaţa –

Diavolul oare, sau Dumnezeu

explodează creierul

senzualitatea furnică spatele

ca limba furnicarului.

Gust de sânge...

Mai acut chiar...

Decât vinul de tămâioasă...

*      *      *

Când te apropii

De vreun oraş provincial

De la gară încă ţi se pare

Că-ar fi bine-acolo

Pe îngustele ulicioare

Cu căluşei naivi

Căptuşiţi de praf

Galopând hazliu

Lângă scuare

Nişte firme vechi

Şi curioşi longevivi...

Însă de-ar fi să te stabileşti în atare raion

Te-ar cuprinde plictisul, fireşte

Astfel că ţi-ar veni să te împuşti

Dar nu din dorinţa de-a termina cu tine însuţi

Ci

Pur şi simplu –

Spre-a examina cu atenţie revolverul.